6 August

1809: Alfred, Lord Tennyson, poet englez (d. 1892)

Alfred Tennyson, primul baron Tennyson, 6 aug. 1809 – 6 oct. 1892, fratele poetului Charles Tennyson Turner, unul dintre cei mai cunoscuți poeți britanici din epoca victoriană.

Multe dintre versurile sale se bazează pe teme clasice sau mitologice, precum cele din poezia In Memoriam, scrisă în onoarea celui mai bun prieten al său, Arthur Hallam, un tânăr poet și coleg de la Trinity College, logodit cu sora lui Tennyson și care a murit tragic de o hemoragie cerebrală la vârsta de 22 de ani.

Una dintre cele mai faimoase lucrări ale lui Tennyson este Idilele regelui, 1885, o serie de poezii narative bazate în întregime pe faptele regelui Arthur și pe legendele arthuriene și influențate, în temele sale, de primele relatări ale lui Sir Thomas Malory despre acest rege legendar. Lucrarea a fost dedicată prințului Albert, soțul reginei Victoria. În timpul carierei sale, Lord Tennyson a încercat să scrie dramaturgie, dar piesele sale nu au avut succes.

S-a născut în Somersby, Lincolnshire, fiul unui rector. Din cauza disputelor cu familia sa, tatăl său a fost dezmoștenit, ceea ce l-a determinat să capete obiceiuri care l-au condus spre instabiltate emoțională. Tennyson și doi dintre frații săi mai mari au început să scrie poezie și o colecție colectivă de poezii a fost publicată în localitatea natală, când Alfred avea doar șaptesprezece ani. Unul dintre frații săi, Charles Tennyson Turner, s-a căsătorit mai târziu cu Louisa Sellwood, sora mai mică a viitoarei soții a lui Alfred.

Elev la liceul de gramatică din Louth, Lincolnshire și apoi la Trinity College, Cambridge, 1828, a intrat într-o societate secretă numită Apostolii din Cambridge și l-a întâlnit pe prietenul său Arthur Hallam.

Alfred Tennyson și-a publicat prima colecție de poezii personale, Poeme, mai ales lirice, în 1830. Claribel și Mariana, care ulterior și-au luat locul printre cele mai faimoase poezii ale lui Tennyson, au fost incluse în acest volum. Deși criticii l-au considerat prea sentimental, versurile sale au devenit, în curând, populare și au atras atenția celor mai renumiți scriitori ai vremii, în special lui Samuel Taylor Coleridge.

În primăvara anului 1831, tatăl lui Tennyson a murit, obligându-l să părăsească Cambridge înainte de absolvire. S-a întors la rectorat, unde i s-a permis să locuiască încă șase ani, și s-a ocupat de mama sa și de numeroșii săi copii. Prietenul său Hallam s-a mutat cu el în timpul verii și s-a logodit cu sora lui Tennyson, Emilia.

Poetul Tennyson 

În 1833, Tennyson a publicat a doua sa carte de poezie, care conținea cel mai cunoscut poem al său, Doamna din Shalott, o poveste despre suferința unei prințese blestemată să trăiască într-un turn izolat, unde nu îi era permis nici să se uite pe fereastră. Singurul mod în care putea observa lumea exterioară era prin intermediul unei oglinzi poziţionate în dreptul ferestrei, ocupându-şi timpul cu realizarea unor tapiserii ce înfăţişau scene inspirate din ceea ce vedea în oglindă.

Într-una din zile, îl zăreşte în oglindă pe Sir Lancelot şi este fermecată de frumuseţea cavalerului. Prințesa îşi pierde capul, îi face cu mâna şi se uită la el direct, pe fereastră. Imediat, oglinda se sparge, semn că urmările blestemului încep să se abată asupra ei.

Doamna din Shalott coboară din turn şi se urcă într-o barcă, care avea înscris pe partea din spate numele ei, în încercarea de a ajunge la castelul Camelot, reşedinţa lui Lancelot. Alături de ea, avea una din tapiseriile sale, un crucifix, un felinar şi trei lumânări. Una singură a mai rămas aprinsă, anunţând că sfârşitul îi este aproape.

Volumul a primit recenzii slabe din partea criticilor, ceea ce l-a descurajat pe Tennyson atât de mult încât nu a mai publicat în următorii zece ani, deși a continuat să scrie.

În același an, prietenul său Arthur Henry Hallam a suferit o hemoragie cerebrală în timp ce era în vacanță la Viena și a murit. Știrea l-a devastat pe Alfred, dar i-a inspirat o mulțime de poezii, cu cele mai pure versuri din lume. La scurt timp, însă, moartea lui Hallam i-a provocat un deceniu de tăcere poetică lui Tennyson.

Deși i se permisese să locuiască în rectorat timp de șase ani, Tennyson și familia lui s-au stabilit în Essex. O investiție riscantă într-o companie ecleziastică de cherestea a dus la pierderea unei părți semnificative din banii săi, unul dintre motivele pentru care Tennyson s-a căsătorit atât de târziu.

În 1842, pe când trăia modest la Londra, Tennyson a publicat două volume de poezii, primul incluzând texte publicate anterior și al doilea constând în întregime din poezii noi. Au avut un succes imediat. Poezia Prințesa, care a apărut în 1847, a devenit, de asemenea, foarte populară.

Poet laureat

În 1850, Tennyson a atins apogeul carierei sale, succedându-l pe William Wordsworth ca poet laureat. În același an, și-a scris capodopera, In Memoriam A.H.H., dedicată lui Arthur Hallam și s-a căsătorit cu Emily Sellwood (1813-1896), pe care o cunoscuse din copilărie, în satul Shiplake. Au avut doi fii, Hallam – botezat în memoria prietenului său – și Lionel.

A deținut titlul de poet laureat din 1850 până la sfârșitul vieții, compunând apoi versuri mediocre la comandă, inclusiv un poem care o complimentează pe Alexandra a Danemarcei cu ocazia vizitei sale în Marea Britanie și a viitoarei căsătorii cu viitorul rege Edward. VII.

În 1854, Tennyson a scris unul dintre cele mai cunoscute texte ale sale, Atacul cavaleriei ușoare, un poem dramatic care aducea un omagiu cavalerilor britanici cărora li se adusese o acuzație fără sens, pe 25 octombrie 1854, în timpul războiului din Crimeea. Printre celelalte poezii pe care le-a compus ca poet laureat, a fost și Odă la moartea Ducelui de Wellington și o Odă cântată la deschiderea Expoziției Universale.

Spre sfârșitul vieții sale, Tennyson a dezvăluit că opiniile sale religioase sfidau convențiile, în schimb se axau pe agnosticism și panteism.

Regina Victoria a fost o mare admiratoare a lui Tennyson, iar în 1884, l-a numit baron Tennyson de Aldworth în comitatul Sussex și Freshwater în insula Wight. Deținător al titlului de poet laureat în 1850, a fost primul poet englez ridicat la rangul de pair al Angliei, un titlu de noblețe ce îi conferea dreptul de membru al Camerei Lorzilor. Dar fiind un om pasionat și cu o fire bizară, nu a fost niciodată în largul său în poziția de pair; se pare că a acceptat acest rang doar  pentru a asigura viitorul fiului său Hallam.

Există înregistrări ale Lordului Tennyson, realizate de Thomas Edison, recitându-și prropria poezie, dar sunt de o calitate destul de slabă.

Tennyson a continuat să scrie până la vârsta de 80 de ani și a murit pe 6 octombrie 1892, la vârsta de 83 de ani. A fost înmormântat în Colțul Poeților la Catedrala Westminster. Fiul său Hallam Tennyson, care i-a succedat ca al doilea baron Tennyson, a scris o biografie a tatălui său în 1897 și a fost al doilea guvernator general al Australiei.

Jean-Paul Sartre va spune despre el: „Acest scriitor englez – din care nu am citit niciun rând – a trăit, conform unor surse de încredere, în conformitate cu predicile mele: scria și nu i se întâmpla niciodată nimic. I-am spus castorului (Simone de Beauvoir) cu furie: Nu aș vrea însă să am viața lui Tennyson.”

Inspirație

Celebra sa poezie Atacul cavaleriei ușoare, despre acuzația brigăzii ușoare, un episod din războiul din Crimeea, a inspirat grupul Iron Maiden când au compus piesa The Trooper. Cântăreața Loreena McKennit a preluat textul poeziei Doamna din Shalott pentru piesa omonimă. Doamna din Shalott (Lady of Shalott) este titlul unei picturi în ulei ce poartă semnătura artistului englez John William Waterhouse (1849-1917).

Poet desăvârșit, înclinat spre melancolie, Tennyson a fost considerat purtătorul de cuvânt al clasei de mijloc educate din Anglia.

Operele sale vorbesc adesea despre dificultatea unei epoci în care valorile tradiționale sunt puse sub semnul întrebării de știință și de progresele moderne.

Mai mult…

1644: Louise de la Vallière, metresa regelui Ludovic al XIV-lea al Franței (d. 1710)

1666: Maria Sofia de Neuburg, regină a Portugaliei (d. 1699)

1697: Carol al VII-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman (d. 1745)

1766: William Hyde Wollaston, medic și chimist englez (d. 1828)

1775: Louis-Antoine, Duce de Angoulême, ultimul Delfin al Franței (d. 1844)

1844: Alfred, Duce de Saxa-Coburg și Gotha, tatăl reginei Maria a României (d. 1900)

1866: Maria Ciucurescu, actriță română (d.1939)

1868: Paul Claudel, poet, dramaturg și eseist francez (d. 1955)

1868: Lipót Ács (Lipót Auerbach), scriitor, designer, pedagog maghiar (d. 1945)

1871: Ion Popescu-Pasărea, compozitor român de muzică bisericească (d. 1943)

1878: Ioan P. Papp, jurist român, membru de onoare al Academiei Române (d. 1959)

1881: Sir Alexander Fleming, bacteriolog britanic, laureat al Premiului Nobel (d. 1955)

1892: Kazimiera Iłłakowiczówna, poetă poloneză (d. 1983)

1895: Iuliu Nițulescu, medic nutriționist și fiziopatolog român, membru al Academiei Române (d. 1975)

1911: Lucille Ball, actriță, model și producătoare americană (d. 1989)

1917: Robert Mitchum, actor american (d. 1997)

1926: Frank Finlay, actor englez (d. 2016)

1928: Andy Warhol, grafician și pictor american (d. 1987)

1929: Geta Caragiu, sculptoriță română (d. 2018)

1931: Umberto Lenzi, regizor de film, scenarist și romancier italian (d. 2017)

1938: Liviu Glodeanu, compozitor român (d. 1978)

1941: Cezar Ivănescu, poet român (d. 2008)

1943: Dan Grigore, pianist român

1951: Catherine Hicks, actriță americană

1960: Philippe Omnès, scrimer francez

1962: Cornel Ștefan Bardan, politician român

1962: Michelle Yeoh, actriță malaeziană de origine chineză

1965: Olivier Megaton, regizor, scenarist și editor francez

1970: M. Night Shyamalan, scenarist, regizor și producător american de origine indiană

1972: Paolo Bacigalupi, scriitor american

1972: Monica Davidescu, actriță română de teatru și film

1972: Geri Halliwell, cântăreață britanică (Spice Girls)

1973: Vera Farmiga, actriță americană

1976: Melissa George, actriță și atletă australiano-americană

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.