Aniversari 6 mai
1856: Sigmund Freud, psihiatru, neurolog austriac, fondator al psihanalizei (d. 1939)
Sigmund Freud s-a născut într-o familie de evrei așkenazi din Freiberg, Moravia. Și-a luat numele de “Sigmund” abia la vârsta de 21 de ani. Sigmund a fost primul născut din cei nouă copii ai familiei, dar mai avea și alți frați (vitregi) din căsătoriile precedente ale tatălui său. Cu toate că familia sa nu era o familie înstărită și trăiau într-un apartament mic și aglomerat, părinții săi au făcut totul pentru ca Sigmund să aibă parte de cele mai bune condiții, uneori și cu prețul defavorizării celorlalți copii ai familiei.
Freud a fost un copil precoce din punct de vedere intelectual și deosebit de silitor. Șase ani la rând a fost primul din clasă, iar la terminarea școlii avea nu numai cunoștințe temeinice de greacă, latină, germană și ebraică, ci învățase și franceza și engleza. Viața de familie se organiza în funcție de programul său de studiu. El își lua masa de seară separat de restul familiei, iar pianul surorii sale Anna a fost mutat din apartament pentru a nu-l deranja.
Freud a studiat medicina la Universitatea din Viena. În cursul celui de al treilea an de studii a început să lucreze în laboratorul de fiziologie, sub conducerea lui Ernst Wilhelm von Brücke, fiind în special preocupat de funcțiunea Sistemului Nervos Central. El s-a lăsat atât de mult absorbit de această activitate, încât a neglijat celelalte discipline, terminând facultatea abia în 1881, cu o întârziere de trei ani.
Dorind să câștige experiență practică, după doi ani începe să lucreze ca medic în spital, în secțiile de psihiatrie și dermatologie. În 1885 obține un post de docent în neuropatologie la Universitatea din Viena și – având o bursă din partea statului austriac – petrece 19 săptămâni la Paris, în clinica de maladii ale sistemului nervos de la spitalul Salpêtrière, condusă de Jean Martin Charcot. Charcot trata anumite tulburări nervoase prin hipnoză. Sub conducerea lui, Freud începe să studieze isteria, fapt care i-a trezit interesul pentru psihopatologie.
În 1886 Freud deschide la Viena un cabinet privat de psihiatrie, specializat pe tulburări cerebrale și nervoase. Din cauza faptului că aplica metodele și concepțiile lui Charcot, socotite neortodoxe de către corpul medical vienez, Freud s-a lovit de dificultăți din partea colegilor. Aceasta explică și faptul că, mai târziu, teoriile lui asupra nevrozelor au fost acceptate cu multă reticență.
Fugind de persecuția nazistă din Viena în 1938, Freud s-a refugiat la Londra, unde a petrecut ultimul an al vieții sale. Casa situată la Maresfield Gardens nr. 20 în zona Hampstead din Londra, care a aparținut familiei până la moartea din 1982 a fiicei cele mai mici a lui Freud, Anna Freud, a fost ulterior transformată în muzeu. În muzeu se păstrează și mobila lui Freud, printre care se numără și celebrul sau divan.
Celebrul divan al lui Sigmund Freud, utilizat în timpul sedintelor de psihanaliză, este expus la Muzeul Freud din Londra. Pacientul stătea întins pe divan, iar Freud, stătea în fotoliul aflat la capătul divanului.
Sigmund Freud este considerat parintele psihanalizei si cel mai important legislator intelectual al epocii sale, lucrările sale introducand noțiuni precum inconștient, mecanisme de apărare, acte ratate și simbolistica viselor.
Psihanaliza este deopotriva o teorie despre psihicul uman, o terapie a suferintelor, si un mod de interpretare a culturii si societatii.
Principalele teorii ale scolii psihologice de psihanaliză sunt fondate pe urmatoarele ipoteze:
Dezvoltarea umană este înțeleasă prin schimbarea zonei corporale de gratificare a impulsului sexual.
Aparatul psihic refulează dorințe, în special cele cu conținut sexual și agresiv, acestea fiind conservate în sisteme de idei inconștiente.
Conflictele inconștiente legate de dorințele refulate au tendința de a se manifesta în vise, acte ratate și simptome.
Conflictele inconștiente sunt sursa nevrozelor.
Nevrozele pot fi tratate, cu ajutorul metodei psihanalitice, prin aducerea în conștient a dorințelor inconștiente și refulate.
Mare parte din teoria lui Sigmund Freud poate fi autobiografică, reflectând experienţele şi conflictele copilăriei sale. În teoria lui Freud, instinctele sunt reprezentări mentale ale unor stimuli cu origini în corpul uman. Instinctele fac ca nevoile să crească, ceea ce generează energie psihologică care e transformată în minte, în dorinţe. Nevoile creează o tensiune care trebuie anulată.
Instinctele de viaţă folosesc supravieţuirii şi se manifestă într-o formă de energie psihică numită libidou.
Instinctele de moarte sunt o cale inconştientă spre decădere, distrugere şi agresiune.
Cele trei structuri ale personalităţii sunt Id, Ego şi Superego.
Id-entitatea, componenta biologică a personalităţii este depozitarul instinctelor şi libidoului. Ea operează pe baza principiului plăcerii.
Ego-ul, componenta raţională a personalităţii include puterile percepţiei, judecăţii şi memoriei. Operează pe baza principiului realităţii.
Superego-ul, latura morală a personalităţii, constă în conştiinţa (comportamente pentru care copilul e pedepsit) şi idealul ego (comportamente pentru care copilul e lăudat, premiat). Ego-ul mediază cerinţele identităţii, prin presiunile realităţii şi instrucţiunile superego-ului.
Neliniştea apare atunci cănd presiunea asupra ego-ului este prea mare. Neliniştea faţă de realitate este de fapt teama de pericolele din lumea reală. Neliniştea neurotică este un conflict între realitate şi satisfacerea instinctuală. Neliniştea morală este un conflict între identitate şi superego.
Mecanismele de apărare operează inconştient. Ele sunt distorsiuni ale realităţii care protejează egoul de umbra ameninţării. Mecanismele de apărare includ represiunea (îndepărtarea involuntară a ideilor, care deranjează, din atenţie, conştiinţă), proiectarea (atribuirea impulsurilor perturbatoare unei alte persoane), formarea reacţiilor (a elabora un impuls opus celui care deranjează), regresiunea (retragerea într-o stare anterioară mai plăcută), raţionalizarea (reinterpretarea comportamentului pentru a părea mai raţional şi acceptabil), înlocuirea (înlocuirea unui obiect cu un impuls, altul decât cel care se cere a fi satisfăcut) şi sublimarea (modificarea impulsurilor identităţii care sunt supărătoare).
Copiii trec prin nişte stagii psiho-sexuale, fiecare definită de câte o zonă energetică a corpului. stadiul oral implică două tipuri de comportament: oral încorporativ şi oral agresiv. Stadiul anal implică prima interferenţă a impulsului instinctual cu satisfacerea.
Stadiul falic cuprinde dorinţele sexuale inconştiente ale copilului pentru părintele de sex opus şi sentimente de rivalitate şi teamă faţă de cel de acelaşi sex. La bărbaţi acesta este complexul lui Oedip, la femei fiind complexul Electra. Băieţii suferă de neliniştea castrării, în timp ce fetele de invidia pentru penis. Băieţii soluţionează complexul lui Oedip identificându-se cu tatăl lor, adoptând standardele superego-ului tatălui şi reprimându-şi dorinţele sexuale privind mama lor; fetele nu au atât succes în rezolvarea complexului Electra, care le lasă cu un superego slab dezvoltat.
Pe durata perioadei de latenţă, instinctele sexuale sunt sublimate de activitatea şcolara sportivă şi prieteniile cu persoanele de acelaşi sex. Stadiul genital, la pubertate, marchează începutul relaţiilor heterosexuale.
Imaginea lui Freud asupra omului este pesimistă. Suntem blestemaţi să fim neliniştiţi, la contradicţia impulsurilor, la tensiune şi conflict. Scopul vieţii este de a reduce tensiunile. O mare parte a naturii umane se moşteneşete, dar o parte se învaţă ca urmare a interacţiunilor părinte-copil.
Două metode pentru evaluarea personalităţii sunt asocierea liberă şi analiza viselor. În cazul asocierii libere, rezistenţa se dezvoltă în cazul în care un pacient refuză să vorbească despre amintirile şi experienţele sale anterioare. Visele au atât o latură care se manifestă (visul efectiv) şi o componentă latentă (înţelesul simbolic al viselor).
Unele concepte freudiene s-au bazat pe cercetările empirice: inconştientul, represiunea, greşelile verbale, caracteristicile tipurilor orale şi anale de personalitate, visele ca o poartă de scăpare de tensiuni şi aspecte ale complexului lui Oedip. O mare parte a teoriilor lui Freud (identitatea, ego-ul, superego-ul, dorinţa de moarte, libidoul şi neliniştea) nu au fost confirmate ştiinţific.
Teoreticienii personalităţii îl critică pe Freud pentru a fi pus prea mare accent pe forţele biologice, sex, agresiune, dereglări emoţionale şi evenimente ale copilăriei. Ei critică, de asemenea, şi imaginea sa deterministă asupra naturii umane, viziunea negativistă asupra femeii.
In ciuda criticilor repetate, a incercarilor de respingere si a amendamentelor aduse ideilor lui Freud, inraurirea lui a ramas extrem de puternica multa vreme dupa moartea sa si in domenii situate la mare distanta de psihologie in acceptiunea ei ingusta. Daca, asa cum afirma candva sociologul american Philip Rieff, “omul psihologic” a inlocuit notiuni anterioare precum omul politic, religios sau economic ca imagine de sine dominanta a individului de sec. XX, faptul se datoreaza in buna masura prestigiului viziunii lui Freud si caracterului aparent inepuizabil al mostenirii sale intelectuale.
1501: Papa Marcel al II-lea (d. 1555)
1574: Papa Inocențiu al X-lea (d. 1655)
1758: André Masséna, general și mareșal francez (d. 1817)
1758: Maximilien Robespierre, revoluționar francez (d. 1794)
Maximilien de Robespierre, unul din simbolurile Revoluției franceze, s-a născut la Arras, într-o familie înstărită. Avocat de succes in Arras, 1781-1789, a fost ales in Adunarea Nationala, 1789, unde si-a castigat reputatia de sustinator radical al drepturilor individuale, devenind cunoscut prin discursurile sale. A fost unul dintre discipolii lui Jean-Jacques Rousseau.
A devenit unul dintre conducatorii montagnarzilor in Conventia Nationala. Dupa ce a cerut moartea regelui Ludovic al XVI-lea, in calitate de sef al iacobinilor si al Comitetului pentru Siguranta Publica, in 1793, a provocat căderea grupului girondinilor si a instaurat Teroarea. Ca dictator virtual al Frantei, adept și apologet al politicii de teroare împotriva adversarilor politici, a dispus ghilotinarea multor reprezentanți de frunte ai Revoluției franceze, printre care si fosti prieteni, precum Georges Danton, revolutionari, dar si oameni nevinovati.
In ciuda sustinerii anterioare din partea locuitorilor Parisului, care il numisera “Incoruptibilul”, pentru că ducea o viață simplă, si-a pierdut autoritatea absoluta, a fost arestat pe 27 iulie 1794 si ghilotinat pe 28 iulie, in timpul Reactiunii thermidoriene, in Piața Revoluției, Place de la Révolution, astăzi Place de la Concorde.
Considerat adesea un dictator sangeros, a fost ulterior apreciat pentru idealurile sale privind egalitatea sociala si asigurarea unui loc de munca pentru toti oamenii. Era un om cu temperament pasionat, cinstit si principial, profund devotat cauzei revolutiei: “Pentru patrie nu s-a facut suficient, daca nu s-a facut totul.”
Robespierre rămâne un personaj controversat, prezentat de unii ca idealist, supranumit “Incoruptibilul” de partizanii sai, iar de alții ca un fanatic, supranumit de opozantii sai regalisti “dictator sangeros”, in timpul Terorii.
1868: Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei (d. 1918)
1868: Gaston Leroux, jurnalist şi scriitor francez de romane polițiste impregnate de fantastic
Cea mai importantă perioadă din cariera sa jurnalistică a fost atunci când a lucrat la ziarul francez Le Matin. In 1907 a abandonat jurnalismul și a început să scrie. Cea mai importantă operă a sa este Fantoma de la operă, (Le Fantôme de l’Opéra, 19 apărută în 1910. Pe patul de moarte a spus că “Fantoma de la operă într-adevăr a existat”, ceea ce i-a făcut pe unii să îl creadă. Creatorul personajelor Chéri-Bibi si Rouletabille.
Dintre lucrarile sale: Misterul camerei galbene (Le mystère de la chambre jaune, 1907); Parfumul doamnei in negru (Le Parfum de la dame en noir, 1908); Primele aventuri ale lui Chéri-Bibi (Premières Aventures De Chéri-Bibi, 1913); Noi aventuri ale lui Chéri-Bibi (Nouvelles aventures de Chéri-Bibi, 1919); Rouletabille chez le Tsar; Rouletabille à la guerre: Le Château noir, 1914 etc.
1871: Victor Grignard, chimist francez, laureat al Premiului Nobel (d. 1935)
1871: Christian Morgenstern, poet, scriitor și traducător german (d. 1914)
1894: Filip Lazăr, compozitor român (d. 1936)
1895: Rudolph Valentino, actor american de origine italiană (d. 1926)
Un sex simbol al anilor 1920, Valentino a fost cunoscut sub numele de “Latin Lover”.
S-a nascut in acelasi an in care a fost inventat cinematograful, intr-o familie instarita (tatăl său era un fost ofiţer şi medic veterinar). In timpul turneului de promovare a filmului Fiul Seicului, Valentino, care aparea din ce in ce mai machiat in filmele sale, a fost atacat într-un editorial din Chicago Tribune, fiind acuzat de efeminarea imaginii barbatului american.
A jucat în mai multe filme mute bine cunoscute, inclusiv in Cei patru călăreţi ai Apocalipsei (The Four Horsemen of the Apocalypse), Seicul (The Sheik), Sange si nisip (Blood and Sand), Vulturul si fiul Seicului (The Eagle and Son of the Sheik).
Moartea lui subită, la 31 de ani, a provocat o adevarata isterie in masa, printre fanii săi de sex feminin, propulsand-l la statutul de idol. Desi filmele sale nu sunt la fel de cunoscut astăzi, numele lui este inca cunoscut.
1897: Karl Kurt Klein, teolog, filozof, scriitor de limba germană din România (d. 1971)
1902: Max Ophuls (Oppenheimer), regizor german (d. 1957)
1905: Gheorghe Claudiu Suciu, chimist român (d. 1990)
1911: Guy des Cars, scriitor francez
1915: Orson Welles, actor, regizor de teatru si film, scenarist și producator american (d. 1985)
Orson Welles ramane o figură cheie in istoria cinematografiei, regizorul memorabilului film Citizen Kane, considerat de numeroase clasamente ale Institutul American de Film, drept cel mai mare film din istoria cinematografiei americane, acesta fiind totusi primul sau film care a devenit un clasic al genului. Si-a lasat amprenta specifica si prin talentul remarcabil ca actor, asigurand rolul naratorului in circa 100 de filme. A exercitat o mare influenţă asupra unora dintre regizori, in special asupra lui Stanley Kubrick, fata de care se simtea foarte aproapiat din punct de vedere artistic.
Artist precoce, a dezvoltat de foarte tanar o pasiune pentru Shakespeare şi pentru Montaigne. In radio, a ramas in amintirea celor care l-au audiat prin adaptările sale de opere literare, in special a cartii War of the Worlds de H.G. Wells. Pe 30 octombrie 1938, modul adaptarii si realismul interpretarii sale a convins o parte a Americii de invazia in direct a martienilor. Welles a creat, probabil, cea mai renumita emisiune din istoria radio-ului pe 30 octombrie 1938. In acea zi, pe canalul CBS, la emisiunea “Mercury Theatre on the air”, Welles a prezentat o adaptare dupa War of the Worlds de H.G. Wells, in care un prezentator al CBS anunţa sosirea de martieni belicosi pe pamant.
In pofida avertismentelor foarte clare de la inceputul şi sfarşitul show-lui, numerosi ascultatori s-au lasat pacaliti de interpretarea atat de convingatoare a lui Welles, incat au crezut ca Terra si Marte erau in razboi si ca pamantenii urmau sa fie invinsi in cateva ore. Astfel, dupa aceasta lecturare a Războiul lumilor al lui H. G. Wells, a devenit faimos pe plan național, provocand panica in randul auditorilor. De fapt, panica s-a starnit si a doua zi in presa.
Considerat un copil minune, a studiat diversele arte ale divertismentului și a excelat în diverse domenii din industria divertismentului.
A inceput sa joace de la varsta de 16 ani, debutand pe Broadway in 1934. A regizat Macbeth, film alb-negru, pentru Proiectul Federal de Teatru, un program initiat de catre administratia Roosevelt si destinat sa sprijine artele spectacolului in momentul Depresiunii economice. In 1937 a infiintat, impreuna cu John Houseman (actor, profesor, producător, regizor și scenarist britanico-american, de origine română), teatrul Mercury, creand o serie de piese pentru radio, incercand sa puna in scena comedia muzicala The Cradle Will Rock (alegorie brechtiana a corupției și lăcomiei corporative, incluzand o panoplie a figurilor societale), a lui Mark Blitzstein, in ciuda opozitiei ferme, devenind celebri cu montarea terifianta a Razboiului lumilor (War of the Worlds, 1938).
Welles a plecat apoi la Hollywood, unde a fost coautor, regizor si producator al faimosului film Cetateanul Kane (Citizen Kane, 1941), celebru pentru tehnica narativa inovatoare si pentru cinematografia de atmosfera. A fost considerat cel mai bun film din istoria acestui gen.
Printre celelalte filme ale sale se numara Splendoarea Ambersonilor (The Magnificent Ambersons, 1942), Strainul (The Stranger, 1946), Doamna din Shanghai (The Lady from Shanghai, 1948), Procesul (The Trial, 1963), Stigmatul raului (Touch of Evil, 1958) si Falstaff (Chimes at Midnight, 1966). A fost apreciat ca actor in filmele Jane Eyre, 1944 si Al treilea om (The Third Man, 1949).
Problemele sale cu studiourile de la Hollywood au scurtat colaborarile ulterioare, Welles mutandu-se in Europa.
Cetățeanul Kane de Orson Welles
1930: Dorel Dorian, dramaturg, prozator și eseist român
1943: Laurențiu Ulici, critic literar român (d. 2000)
1946: George Tizipoia, pictor român
1947: Titus Andrei, realizator român de emisiuni de radio
1953: Tony Blair, politician britanic
Anthony Charles Lynton Blair, cunoscut sub numele de Tony Blair, născut în Edinburgh, Scoţia, a fost desemnat prim-ministru al Regatului Unit, incepand din 1997. Blair a fost ales lider al Partidului Laburist pe 21 iulie 1994. Ajutat in rezolvarea problemelor guvernului de John Major, Blair a câştigat alegerile din 1997. La 43 de ani, Blair a devenit cel mai tanar prim-ministru, de la Lordul Liverpool în 1812.
In perioada 1997-2001 a angajat Regatul Unit în războiul din Kosovo. În politica externă, guvernul lui Tony Blair a aparut ca un aliat necondiţionat al Statelor Unite, fie în timpul războiului din Afganistan sau împotriva Irakului, în ciuda opiniei publice nefavorabile acestor actiuni.
1961: George Clooney, actor american
George Timothy Clooney s-a născut la Lexington, Kentucky. A devenit faimos datorita rolului Dr. Doug Ross din serialul de televiziune ER., apoi a urmat o cariera de succes in filmele Ocean’s Eleven, Confessions of a Dangerous Mind, Good Night and Good Luck si Syriana, pentru care a obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar, în anul 2006. Numele lui este adesea asociat cu regizorul Steven Soderbergh, alături de care a realizat şase filme, precum şi cu fraţii Coen, in regia carora a jucat in trei filme ce cuprind “trilogia idioţilor”.
Clooney a echilibrat performanțele sale din marile superproducții, cu implicarea in politica, intalnindu-se cu personalitati de prim rang din diverse tari pentru a sustine diverse cauze politice si umanitare. In 2001, si-a folosit celebritatea pentru a colecta fonduri pentru victimele atentatului de la 11 septembrie, apoi pentru sinistratii tsunami-ului din 2004 si cei ai ciclonului Katrina. Datorita implicarii sale active, Organizația Națiunilor Unite l-a numit pe Clooney “Mesager al Pacii”, cea mai inalta distinctie care se acorda unei persoane civile.
Democrat fervent, l-a sustinut pe Barack Obama la alegerile din 2008, facand parte dintre donatorii pentru campania din 2004 pentru postul de senator de Illinois. In sprijinul sinistratilor seismului care a lovit insula Haiti pe 12 ianuarie 2010, a organizat un Teledon, intitulat “Hope for Haiti Now”. La sfarsitul anului 2010, a devenit initiatorul proiectului The Satellite Sentinel Project, asociindu-se cu Natiunile Unite, Universitatea Harvard si motorul de cautare Google pentru a preveni si/sau denunta eventualele acte teroriste, genocid, crime de razboi, etc.
Clooney a fost clasat pe locul 23, printre cele mai importante personalitati din lume, de revista Times, in 2008.
1962: Ioan Vieru, poet român