Comemorari 6 martie
1973: Pearl S. Buck, scriitoare americană, laureată a Premiului Nobel, 1938 (n. 1892)
Pearl Sydenstricker Buck a fost crescută în China. Când avea doar 3 luni, părinții săi, misionari presbiterieni, au plecat în China lângă Chinkiang, apoi la Shanghai, unde va învăța mandarina înainte de engleză.
A studiat la Randolph Macon din Virginia, apoi s-a întors în China, unde s-a căsătorit cu John Buck, inginer agronom american în 1917, cu care s-a mutat la Suzhou, în estul Chinei. Apoi s-a stabilit la Nanjing până în 1927 și a predat la o universitate chineză. S-a stabilit apoi în Japonia și s-a întors în 1933 în Statele Unite, unde a divorțat în 1935.
Revenită în America, a devenit o adevărată specialistă a Chinei, seria de romane inspirate de această țară contribuind la o mai bună înțelegere a Orientului de către Occident.
În 1930, a apărut primul său roman inspirat de China, care a deschis un ciclu romanesc major: Vânt de Răsărit, Vânt de la Apus. În 1931, Ținutul chinezesc, inspirat de șederea sa la Suzhou, a avut un succes imens (egal cu cel al lui Quo Vadis). Este prima femeie care a câștigat Premiul Pulitzer, un premiu obținut în 1932 pentru Ținutul chinezesc. Această lucrare, adaptată cu succes pentru marele ecran, sub titlul Fețele Orientului, a fost extinsă de Fiii lui Wang Lung (1932) și Familia împrăștiată (1935).
Prima sa carte de succes a fost Ogorul (The Good Earth, 1931, Premiul Pulitzer), care descrie viața grea a unui țăran chinez și a soției acestuia, o sclavă. Au urmat romanele Fiii (Sons), 1923 și O casă împărțită” (A House Divided, 1935). A mai scris nuvele, cinci romane sub pseudonimul John Sedges și o autobiografie.
Producția literară a lui Pearl Buck este abundentă și include romane, povestiri, piese de teatru, eseuri, cărți de poezie și chiar o carte de bucate. Majoritatea evocă țara copilăriei sale și se inspiră din arta populară chineză. Lucrările sale, scrise într-un stil simplu și concis, comunică publicului occidental dragostea sa pentru China și oamenii săi. Succesul lor este cu siguranță datorat atracției Occidentului pentru această regiune a lumii. În China, unde popularitatea ei este incontestabilă, este considerată, fără ironie, ca o adevărată autoare chineză.
În O inimă mândră (1938), ea pune problema femeii artist și expune conflictul între activitatea de sculptor și viața ei de soție și mamă.
Boala fiicei sale (fenilcetonurie) i-a inspirat nuvela Copilul care nu a crescut niciodată (1950).
Pearl Buck a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1938 pentru „descrierile sale bogate și epice ale vieții țărănești din China și pentru capodoperele sale biografice.”
A înființat o fundație umanitară pentru adoptarea copiilor abandonați în Pennsylvania căreia i-a dedicat timp și bani și a militat pentru drepturile femeilor și minorităților.
1531: Pedrarias Dávila, conchistador spaniol
1888: Louisa May Alcott, scriitoare americană (n. 1832)
Louisa May Alcott, romancieră americană cunoscută mai ales pentru romanul ei Cele patru fiice ale doctorului March (Micuțele doamne).
A doua dintre cele patru fiice, a fost educată de un tată filozof transcendentalist al cărui punct de vedere cu privire la modul de creștere al unui copil era unul exigent, avându-i ca profesori pe filozofii transcendentaliști Henry David Thoreau și Ralph Waldo Emerson, dar nu a urmat nici o școală.
A scris povești de la o vârstă fragedă și, în 1848, a scris prima ei carte: Fabule cu flori. Temperamentul uneori vulcanic al tatălui său și incapacitatea de a-și îngriji familia în mod corespunzător au dat naștere unor conflicte între părinți și au forțat cele patru surori să lucreze de la o vârstă fragedă. A fost, alternativ, profesoară, în mod ocazional, croitoreasă, guvernantă, menajeră și scriitoare. Mama ei lucra, de asemenea, ca asistent social pentru imigranții irlandezi.
Ca adult, a apărat cauza abolirii sclaviei și a emancipării femeilor. A publicat o carte despre experiența ei ca infirmieră în timpul Războiului Civil și un prim roman în 1864.
Trei ani mai târziu, a acceptat să conducă o revistă pentru copii și să scrie o poveste educativă pentru tinerele cititoare. Aceasta va fi chiar Cele patru fiice ale doctorului March (Micuțele doamne), cel mai faimos dintre romanele sale. Primul volum a apărut în 1868, iar al doilea în 1869. Când a apărut, primul volum a avut un mare succes, atât în presă, cât și în rândul publicului, atât de mult încât autoarea și-a completat opera cu un al doilea volum, lansat în 1869.
Povestea celor patru surori a avut un succes cu atât mai mare, cu cât a fost percepută ca un ecou al vieții de zi cu zi a multor familii americane care au trăit războiul civil, o imagine a vieții americane din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Romanul a fost inspirat din experiența personală a Louisei May Alcott care a avut trei surori. Mai mult, personajul lui Jo pare să fie inspirat chiar de autoare. Se poate considera astfel că este vorba despre o autobiografie ficționalizată (romanțată).
Acțiunea are loc în Statele Unite în timpul războiului civil. În absența tatălui lor, Robert, un pastor nordic, angajat drept capelan în timpul conflictului, patru tinere surori din clasa mijlocie a societății se confruntă cu dificultățile vieții de zi cu zi în acele vremuri de război: raționala Margaret (Meg), întreprinzătoarea Josephine (Jo), caritabila Elisabeth (Beth) si orgolioasa Amy. Locuiesc în Concord, în statul Massachusetts, împreună cu mama lor și fidela servitoare, Hannah. Altădată bogată, familia March a fost ruinată când Robert March a dat faliment ajutând un prieten în afacerea lui. În ciuda acestui fapt, Jo este fericită și nu uită să-i ajute pe cei mai săraci decât ea.
În vara anului 1877, a călătorit în Franța și a stat la pensiunea Laurent din Grez-sur-Loing, unde locuia sora ei, pictorița Abigail May Alcott Nieriker.
După ce a contractat febra tifoidă, în timpul serviciului ca infirmieră voluntară în Războiul Civil, a suferit de probleme cronice de sănătate. A murit la Boston pe 6 martie 1888, la două zile după moartea tatălui său.
În 1942, datorită verificărilor încrucișate făcute prin corespondența autoarei și a editorilor săi, s-a descoperit că Louisa May Alcott a scris și povestiri de tip thriller, dar întotdeauna anonim sau sub diferite pseudonime – inclusiv cel mai faimos, A.M. Barnard. Șocante și violente pentru acea vreme, aceste texte au avut un mare succes și au permis autoarei să ramburseze datoriile familiei sale. Pe măsură ce cercetarea progresează, noile texte sunt descoperite și publicate în mod regulat. Jurnalul și corespondența ei au fost și ele publicate.
1899: Ieronim G. Barițiu, publicist și traducător român, fiul lui George Bariț (n. 1848)
1939: Miron Cristea (Elie Cristea), primul patriarh al României (n. 1868)
1957: Constantin Rădulescu-Motru, filosof, psiholog, pedagog român (n. 1868)
1964: Regele Paul I al Greciei (n. 1901)
Paul I s-a născut la Atena, fiind al treilea fiu al regelui Constantin I al Greciei și a soției lui, Prințesa Sofia a Prusiei. Pe 9 ianuarie 1938, s-a căsătorit cu Frederika de Hanovra la Atena. Au avut doua fiice si un fiu, viitorul rege al Greciei, Constantin al II-lea.
1986: Georgia O’Keeffe, pictorita americana (n. 1887)
Este considerata unul dintre pictorii modernisti majori ai secolului XX. A fost căsătorită cu celebrul fotograf Alfred Stieglitz.
Arborele lui Lawrence, The Lawrence tree, Georgia O’Keeffe
Arborele lui Lawrence a fost pictat în 1929, fiind un mare pin ponderosa de la ferma lui D. H. Lawrence din comitatul Taos, New Mexico. Arborele încă supraviețuiește și poate fi vizitat la ferma lui Lawrence.
A devenit o reprezentanta importanta a artei americane din anii 1920, primind o largă recunoaştere pentru contribuţiile sale tehnice, precum şi pentru provocarea limitelor stilului artistic american modern. Este cunoscută mai ales pentru tablourile cu flori, pietre, scoici, oase de animale, peisaje, în care a sintetizat abstractizarea şi reprezentarea.
Picturile ei prezinta forme ondulat conturate, care sunt pline de tranziţii tonale subtile de diferite culori. S-a inspirat din mediul rural al sud-vestului, în special din New Mexico, unde se va stabili mai tarziu.
Cele mai renumite tablouri ale sale sunt: “The Lawrence tree” si “The radiator building”.
1989: Vasile Netea, istoric român (n. 1912)
1991: Ionel S. Pavel, medic român (n. 1897)
1994: Mélina Mercouri, actrita, cantareata, politician şi ministru al culturii grec
A debutat in cinematografie în 1955 şi a devenit un star international sub îndrumarea sotului ei, regizorul Jules Dassin. Interpretarea sa din filmul “Niciodată duminica” i-a adus, in 1960, impreuna cu Jeanne Moreau, titlul de cea mai buna actrita la Cannes, precum şi o nominalizare pentru Oscar. A luptat împotriva regimului Coloneilor, a fost declarată inamic al statului în Grecia şi exilata forţat. Si-a revăzut ţara în 1974.
2003: Fidel Castro, detine recordul mondial de longevitate ca şef de guvern, fiind reales de parlament pentru un al şaselea mandat ca lider al Cubei. Ales preşedinte în 1976, Castro, în vârstă de 76, nu a avut rival, incepand din 1959.
2005: Hans Albrecht Bethe, fizician american (n. 1906)
2007: Jean Baudrillard, sociolog, critic literar, teoretician al postmodernismului și filosof francez (n. 1929)
În tinerețe, Baudrillard a predat limba germană la liceu, după care și-a sustinut teza de doctorat în sociologie, sub conducerea lui Henri Lefevre, iar în perioada anilor 1950-60, războiul algerian l-a influențat puternic. A fost profesor de sociologie la Universitatea din Paris. A fost marcat de scrierile lui Roland Barthes privind analiza semiotică a culturii și de cele ale lui Marshall McLuhan, care a demonstrat importanța studierii mass media în orice analiză sociologică.
În perioada revoltei studențești de la Universitatea Nanterre (1968), Baudrillard scrie articole pentru revista „Utopie“, tipică pentru acea perioadă. Este influențat de marxism și în articolele sale face o critică a tehnologiei. Este renumit pentru teoriile legate de cultura de consum si de influenta mijloacelor de comunicare electronice contemporane, in special cea a televiziunii.
Filosofia lui Baudrillard se centrează pe conceptele-gemene de „hiper-realitate“ și „simulare“, care se referă la natura virtuală (nereală) a culturii actuale, în epoca dominată de comunicarea și de consumul de masă.