Aniversari 6 noiembrie
1867: Joseph Whiteside Boyle, supranumit “Klondike Joe”, antreprenor in minerit si aventurier canadian, devenit om de afaceri si antreprenor in Regatul Unit.
Experimentand totul, de la un milionar detinator al unei companii miniere pana la iubirea unei Regine a Romaniei, acesta a trăit o viaţă extraordinară care depăşeşte orice imaginaţie.
Joseph W. Boyle, unul dintre eroii mai putin cunoscuti ai Canadei, desi cu totul excepţional, s-a nascut pe 6 nov. 1867 (6 nov. stil vechi si 16 nov., stil nou) in Toronto, Ontario si a murit pe 14 apr.1923 in Hampton Hill, Middlesex, Anglia), fiind cunoscut sub numele Klondike Joe Boyle.
Pe 17 august 1896, in Klondike, renumita regiune auro-argentifera din partea de NV a Canadei, in care la sfarsitul anilor 1890 incepuse deja asa-numita “Goana dupa aur” din Klondike, s-a descoperit un filon de aur aproape de confluenta raurilor Klondike si Yukon.
Traseele din Klondike, parcurse in perioada Goanei dupa Aur
In 1897, Boyle devenise managerul boxerului australian Frank Slavin, alaturi de care a intreprins turnee in Toronto, San Francisco şi Victoria. In Juneau, Alaska, Boyle şi Slavin au auzit vorbindu-se despre goana dupa aur din Klondike şi au facut parte din primul grup de cautatori de aur care au traversat trecatoarea White Pass.
Trecatoarea White Pass, Alaska
Boyle si-a dat seama devreme de potenţialul de exploatare pe scara larga a aurului din regiunea aurifera Klondike şi cum operatiunile iniţiale de cautare si exploatare artizanala a aurului se diminuasera dupa 1900, Boyle şi alte companii au importat echipament pentru a asambla drage enorme, de obicei electrice. In 1904, a fondat compania miniera Canadian Klondyke Mining Co., ale cărei enorme echipamente de dragare au funcţionat la capacitate maximă in 1910, şi chiar o instalaţie hidroelectrica in mai 1911. Cu ajutorul acestor echipamente au fost extrase milioane de uncii de aur din apele raurilor, in timp ce peisajul era ravasit, iar cursurile de apa erau deviate.
Canadian Klondyke Mining Co.
Drage enorme din cadrul companiei Canadian Klondyke Mining Co.
In 1905, a organizat si a condus o echipa de hochei, Wanderers Klondike, care a incercat in zadar să caştige Cupa Stanley. Cunoscuta adesea sub numele de Dawson City Nuggets, echipa a suportat o calatorie dificila la Ottawa, Ontario (cu sania, cu trenul, vaporul de coastă, apoi cu trenul transcontinental) pentru a juca cu echipa de hochei pe gheata, Ottawa Senators, pentru Stanley Cup. Aceasta cupa a fost acordata pana in 1924 echipei de top a hocheiului pe gheata din Canada. Ottawa Senators a invins echipa Dawson City Nuggets a lui Boyle.
Cand a izbucnit Primul Război Mondial, Boyle a organizat propria companie de mitraliori, oferindu-le soldaţilor insigne din aur pentru a lupta in Europa. Unitatea a fost incorporată in unităţi mai mari ale Armatei Canadiene (acum Forţele Canadiene ale Comandamentului Forţelor Terestre), iar Boyle a primit titlul onorific de colonel.
A plecat in Anglia in 1916 şi, după ce a exercitat presiuni pentru a participa la această acţiune, a fost trimis in Rusia, in numele Comisiei Americane a Inginerilor din Londra, pentru a ajuta la reorganizarea sistemului feroviar rusesc.
După preluarea puterii de către bolşevici, a fost numit preşedinte al Comisiei pentru Alimentaţie al Intregii Rusii, responsabil pentru colectarea şi distribuirea produselor alimentare.
In decembrie 1917, i s-a incredintat sarcina de a intermedia intre România si noul guvern bolşevic al Rusiei returnarea arhivelor nationale şi a bancnotelor din imensul tezaur aflat in Kremlin (probabil nu si bijuteriile coroanei, asa cum s-a pretins). Pentru a realiza acest lucru, a trebuit să forţeze blocada rusa si, in calitate de emisar de incredere al României, sa asigure semnarea unui tratat de pace cu bolşevicii.
Boyle a repatriat o parte din bijuteriile coroanei (initial au fost doua casete cu bijuterii ale M.S. Regina Maria, evaluate la 7.000.000 lei aur), o parte din arhivele nationale si bancnote in lei romanesti care au fost restituite Băncii Naționale a României. Toate acestea au sosit in Romania in ziua de Craciun, iar Boyle a fost decorat de regele Ferdinand si regina Maria.
Bijuteriile Reginei Maria
In februarie 1918, a servit ca intermediar principal, in numele guvernului roman, la oprirea anarhiei militare din Basarabia, cerand incetarea focului forţelor revoluţionare rusesti.
Boyle, in colaborare cu căpitanul George Alexander Hill, un membru al serviciului secret britanic, vorbitor de limba rusa, a efectuat operaţiuni clandestine impotriva forţelor germane şi bolşevice din Basarabia şi sud-vestul Rusiei. Furnizand informaţii in Anglia şi Franţa, a lucrat neobosit pentru a diminua saracia poporului român.
In martie-aprilie 1918, a reusit o alta actiune remarcabila, salvand de la moarte aproximativ 54 (dupa alte surse, 72) de români, majoritatea membri ai aristocratiei, care erau tinuti prizonieri la Sevastopol, Ucraina, de către revoluţionarii bolsevici.
Eforturile sale au făcut din Boyle un erou national al Romaniei, presa romaneasca numindu-l “Salvatorul Romaniei”, iar presa londoneza “Ducele Bucurestiului”. A devenint o persoana influenta la curtea regala, fiind confidentul, prietenul şi, probabil, iubitul reginei Maria, care l-a descris succint ca un om ”care nu se teme de nimic şi care, prin puterea extraordinara a voinţei şi curajului sau, a reuşit să ajunga oriunde.”
Regina Maria, Joe Boyle si Printesa Ileana la Bicaz
Boyle, care lucrase febril in ultimul an şi jumătate, a suferit un accident vascular cerebral. Timp de două săptămâni, nu s-a stiut daca va supravieţui si a suferit o pareza partiala. A fost mutat cu multa precautie in palatul regal de vara, unde a fost ingrijit de insasi regina Maria pana cand si-a revenit. Spre sfarsitul toamnei anului 1918, lui Joe Boyle i s-a acordat titlul de Duce de Iasi.
A negociat la Londra un imprumut din partea Canadei, iar in 1919, Boyle a participat la Conferinţa de Pace de la Versailles (Paris) unde a avut un rol esenţial in a ajuta România să obţină un credit de 25 milioane de dolari din partea guvernului canadian.
La aceasta Conferinta de Pace de la Paris, regina Maria şi-a etalat talentul extraordinar de a trata cu personalitatile celor 5 Mari Puteri: Anglia, Franţa, Statele Unite, Italia, Japonia. Jurnalista si scriitoarea franceza, Colette, care pe 5 martie 1919 a intalnit-o pe Maria, inaintea celorlalţi reporteri, scria a doua zi in „Le Matin”: „Este magnifică!”.
La Paris, „intensitatea luminoasă a ochilor ei”, „graţia, frumuseţea, simplitatea” i-au adus o popularitate enormă. Cu Clemenceau a rezolvat mai mult pentru Romania, in cateva zile, decat reuşise Brătianu intr-o lună. La Paris, a primit Marele Cordon al Legiunii de Onoare de la preşedintele Frantei, Raymond Poincaré, precum şi titlul de membru corespondent al Academiei de Belle Arte (singura femeie din acea vreme).
Boyle s-a ocupat, la rugamintea reginei Maria, de inscrierea Prinţului Nicolae la Eton College şi l-a insotit la Palatul Buckingham, la unchiul George (al V-lea) şi mătuşa Mary (Victoria Mary).
A revenit in România in calitate de şef al unei scurte misiuni canadiene de supraveghere a distribuirii celor 25 milioane dolari, ajutor pe care l-a obţinut pentru România din Canada si a organizat 3 transporturi de alimente pentru populaţia infometată.
După război, a lucrat la restructurarea industriei petroliere romanesti, a reprezentat Crucea Roşie Internaţionala, a fost reprezentant comercial al guvernului canadian şi era inca activ in reţeaua sa de informaţii.
A fost decorat pentru faptele sale de către guvernele din Rusia, Franţa, Marea Britanie şi România. Rusia i-a acordat Ordinul Sfânta Ana şi Ordinul Sfântul Vladimir, Franţa, Croix de Guerre (Crucea de Razboi), Anglia, Distinguished Service Order, DSO (Ordinul pentru Servicii Deosebite, decoratie militara a Marii Britanii), şi România, Coroana României, Steaua României şi Marea Cruce. Cu toate acestea, activitatea sa exceptionala din Europa de Est nu era recunoscută in Canada.
In 1923, Joe Boyle, slab şi epuizat după o călătorie stresanta in Caucaz, in interesul industriei petroliere britanice, a murit in casa lui Teddy Brendenberg, un prieten din Yukon, in Hampton Hill, in afara Londrei.
A rămas un prieten apropiat, şi a fost, la un moment dat, un posibil iubit al Reginei Maria a României (britanica născuta Maria de Edinburgh, nepoata reginei Victoria Mary a Angliei). Relatia sa cu regina Maria rămâne una misterioasa. Unii istorici au speculat faptul ca au fost iubiţi, aducand drept argument faptul ca o femeie misterioasă, imbracata in negru, aducea flori la mormântul său in fiecare an, in ziua comemorarii morţii sale din 1923. Regina Maria a murit in1938 (supravietuind 11 ani sotului sau, Ferdinand I al României), şi nimeni nu a mai apărut la mormântul său după aceasta data, deci s-a tras concluzia ca ea a fost acea femeie misterioasa.
In 1983, la cererea fiicei sale, Flora, ramasitele pamantesti ale colonelului Boyle au fost repatriate in Canada, fiind reinhumat intr-un monument special construit, din apropierea casei parintesti, in Cimitirul presbiterian din Woodstock, Ontario, in cadrul unei ceremonii emotionante, fiind primit cu mari onoruri militare pe care ţara sa i le-a refuzat in timpul vieţii.
Boyle este in prezent inmormantat in oraşul său de origine din Canada, Woodstock, Ontario, după ce a fost ingropat timp de 50 de ani in Hampton Hill, Anglia.
Pe piatra sa funerara se afla gravate cuvintele dintr-unul din poemele poetului si scriitorului canadian Robert W. Service (1874 – 1958), supranumit “Bardul din Yukon”, din care Boyle ii citise reginei si familiei sale: “A man with the heart of a Viking and the simple faith of a child.” (Un barbat cu inima unui Viking şi credinţa simplă a unui copil.”
Inscriptia de pe piatra funerara a lui Joe Boyle, purtand insemnul Reginei Maria (in dreapta)
In cele cateva decenii care s-au scurs pana la varsta de 56 de ani, Joe Boyle a trait mai multe vieţi, pline de aventuri: un om extraordinar in vremuri extraordinare.
***
Conferinta de Pace de la Paris, din 1919, a fost o conferinta internationala, organizata de tarile invingatoare in Primul Razboi Mondial, pentru a negocia tratatele de pace intre Aliati si tarile invinse. A inceput pe 18 ianuarie 1919 si s-a incheiat in august 1920, desfasurandu-se cu cateva intermitente. Conferinta a consacrat disparitia a trei imperii, imperiul german, imperiul austro-ungar si imperiul otoman si crearea de noi state in Europa: renasterea Poloniei, crearea Ceholovaciei si a Iugoslaviei.
Coloniile germane au fost impartite intre Regatul Unit, Franta, Belgia, Africa de Sud, SUA si Japonia, in timp ce Orientul Apropiat, fosta posesiune turca, a fost divizat in mandate atribuite de Societatea Natiunilor Frantei si Angliei.
Georges Clemenceau (1841-1929), politician francez, radical socialist, presedintele Consiliului Aliatilor intre 1906-1909, apoi intre 1917-1920.
15: Agrippina Minor Iulia,regină romană, a patra soție a lui Claudius (d. 59)
1479: Juana de Castilla,regină a Castilliei (d. 1555)
1494: Suleiman Magnificul, sultan al Imperiului Otoman (d. 1566)
1617: Leopoldo de Medici, cardinal italian (d. 1675)
1636: Prințesa Henriette Adelaide de Savoia (d. 1676)
1661: Carol al II-lea, regele Spaniei (d. 1700)
1692: Louis Racine, poet francez, al doilea fiu şi al şaptelea şi ultimul copil al celebrului dramaturg Jean Racine.
1754: Regele Frederic I de Württemberg (d. 1816)
1771: Alois Senefelder, inventator austriac al litografiei (d. 1834)
1793: Friedrich Günther, Prinț de Schwarzburg-Rudolstadt (d. 1867)
1796: George Back, ofiter de marina, explorator al Oceanului Arctic canadian, naturalist şi pictor
1814: Adolphe Sax (Antoine-Joseph), fabricant si inventator de instrumente muzicale (saxofon), francez de origine belgiană (d. 4 febr. 1894)
Tatal sau, Charles Joseph Sax (1790 –1865), fabrica, de asemenea, instrumente muzicale si a realizat unele modificari cornului de vanatoare. Adolphe Sax a inceput sa fabrice propriile instrumente muzicale de foarte tanar, prezentandu-se cu două flaute şi un clarinet intr-un concurs, la varsta de 15 ani. A studiat apoi ambele instrumente la Şcoala Regală de Canto de la Bruxelles. A devenit un maestru al clarinetului, in asemenea masura, incat i s-a interzis să participe la concursurile acestui instrument in tara sa.
Printre primele invenţii importante ale lui Adolphe Sax a fost un nou model de clarinet (1830). In 1835, Sax a propus un clarinet cu 24 de chei, apoi a depus un brevet privind o imbunătăţire a clarinetului bas in 1838. A depus un alt brevet, doi ani mai tarziu, pentru extinderea registrului grav.
In 1842 s-a stabilit la Paris, unde a deschis un magazin, fiind sustinut de muzicieni precum Hector Berlioz si Fromental Halévi (1799-1862), dar a fost contestat de fabricantii francezi.
Compozitorul Hector Berlioz a scris favorabil despre acest nou instrument in 1842. Berlioz a compus, de asemenea, prima sa lucrare cu saxofon, Chant Sacré. Instrumentul a fost brevetat abia in 1846, după ce Sax a proiectat şi a prezentat un set complet de saxofoane: de la Saxofonul soprano pana la Saxofonul bariton. Aceste instrumente i-au crescut reputaţia, asigurandu-i o funcţie didactică la Conservatorul dinParis, unde a predat saxofonul intre 1857-1871.
A inventat mai multe instrumente de suflat, dandu-le numele sau, saxhornul (1845), saxtromba si, cel mai reusit, saxofonul (1846). In brevetul său, si-a precizat intenţiile: “Ştim că, in general, instrumentele de suflat sunt fie prea puternice, fie prea slabe, in sonoritatile lor.” Sax a dorit sa creeze “un instrument care prin caracterul vocii sale ar putea sa se apropie de instrumentele cu coarde, dar care sa posede mai multa forta si intensitate decat acestea din urma.”
Tuba wagneriana a fost inventata in 1876, la cererea lui Richard Wagner, care dorea un instrument cu un sunet intre cornul francez şi saxhorn, pentru tema Walhalla (in mitologia germanică și scandinavă, locașul zeilor și al eroilor, unde luptătorii căzuţi in lupta erau condusi de către Valkirii) din tetralogia Inelul Nibelungilor (Der Ring des Nibelungen). Sax insuşi i-a dat numele de tuba wagneriana instrumentului său.
***
Valkiriile, in mitologia nordică, sunt fecioare războinice, zeităţi minore, asociate cu moartea şi decăderea, care il slujeau pe Odin (zeul principal al mitologiei nordice), conducatorul zeilor. Valkiriile, imbrăcate in armură, zburau, dirijau luptele, distribuiau moartea intre războinici şi duceau sufletele eroilor la Valhalla (Walhalla), marele palat al lui Odin, astfel incat acestia sa devina o armata de razboinici de exceptie (einherjar). Acesti eroi formau o armata destinata sa lupte alaturi de Odin la venirea sfarsitului lumii (Ragnarök), un final profetic al lumii, in care aveau loc o serie de evenimente, inclusiv trei ierni succesive fără soare (Fimbulvetr), urmate de o mare bătălie pe campia Vigrid. Pe aceasta campie, zeii, valkiriile si einherjar urmau sa se confrunte cu gigantii de gheaţă şi foc, şi alti monstri simbolizând forţele de distrugere.
1825: Charles Garnier, arhitect francez, cunoscut pentru proiectele pe baza cărora s-au construit Opera dinParis și cazinoul din Monte Carlo (d. 1898)
1833: Jonas Lie, scriitor norvegian (d. 1908)
1835: Cesare Lombroso, psihiatru, antropolog și criminalist italian (d. 1909)
Pe numele adevarat Ezechiele Mario, este intemeietorul scolii de antropologie criminala si autor al teoriei “infractorului innascut”, care poate fi recunoscut dupa anumite “stigmate” anatomice, fiziologice si patologice. Astazi teoria sa este contestata.
1851: Charles Dow, economist american (d. 1902)
1854: John Philip Sousa, compozitor american (d. 1932)
1860: Ignacy Jan Paderewski, compozitor si pianist polonez (d. 1941)
1860: Ignacy Jan Paderewski, pianist, compozitor, diplomat, politician, prim-ministru al Poloniei. (d. 29 iun.1941)
1861: James Naismith, medic și pedagog canadian, inventatorul baschetului (d. 1939)
1865: William Boog Leishman, medic englez care a descoperit vaccinul contra febrei tifoide (d. 1926)
1880: Robert Musil, romancier austriac (d. 1942)
1882: Aurel Vlaicu, inginer și pilot român (d. 1913)
1893: Edsel Ford, investitor american (d. 1943)
1896: Philipp, Landgraf de Hesse, șeful Casei de Hesse (d. 1980)
1907: Donald Hings, inventator canadian, creatorul, in 1937, unui sistem de radio portabil cu semnalizare, pentru angajatorul său CM & S, pe care l-a numit “packset”, dar care mai târziu a devenit cunoscut ca “Walkie-Talkie”. (d. 25 febr. 2004)
A perfectionat un aparat de radio portabil, capabil să transmită vocea, in caz de urgenţă. Numele “walkie-talkie” i-a fost dat de Hings in 1941, atunci cand a facut o demonstraţie cu aparatul său inToronto. Vazand un soldat echipat cu un model C-18, un ziarist l-a intrebat la ce servea aparatul. “Ei bine…imi permite să merg in timp ce vorbesc”, şi astfel s-a născut numele de” walkie-talkie ” din cuvintele in limba engleza “walk and talk”.
1910: Erik Ode, regizor și actor (d. 1983)
1914: Alexandru Mitru, prozator român (d. 1989)
1916: Ray Conniff, compozitor, dirijor, trombonist, conducator de grup muzical si aranjor american (d. 12 oct. 2002)
Ray Conniff este cel mai bine cunoscut pentru grupul sau Ray Conniff Singers din perioada 1960.
I se datoreaza nenumărate aranjamente de melodii clasice, contemporane şi de divertisment internaţionale, interpretate de orchestra si corul sau. Acesta din urmă dubleaza adesea melodia atunci cand cuvintele lipsesc. In acest caz, corul mimeaza cuvintele. Această structură reprezinta o caracteristica a muzicii lui Ray Conniff.
1919: Sophia de Mello Breyner, poetă portugheză (d. 2004)
1919: Christoph Probst, membru al Trandafirului alb (d. 1943)
1921: James Jones, scriitor american. (d. 9 mai 1977)
Romanul sau, “From Here to Eternity”, a castigat premiul “National Book Award” in 1952 si a fost desemnat de Modern Library drept unul dintre cele mai bune 100 de romane ale secolului XX.
1929: Francy Boland, pianist-jazz belgian (d. 2005)
1930: Pavel Darie, poet, prozator și traducător român (d. 2015)
1931: Mike Nichols, regizor american de origine germana
1932: Stonewall Jackson, cantaret de muzica country si muzician american
1938: Dumitru Rusu, pictor român
1938: P. J. Proby, cântăreț american
1940: Mihai Zamfir, istoric literar, prozator, critic literar român
1941: Doug Sahm, vocalist și compozitor american (d. 1999)
1944: Ioan Robu, arhiepiscop romano-catolic de București, membru de onoare al Academiei Române
1945: Cusin Fraga, traducător român
1945: Valeriu Babanski, poet și prozator român
1945: Rita Pavone, cântăreață italiană de șlagare
1946: Sally Field, actrițăamericană
1947: Alex Ștefănescu, critic literar român
1948: Glenn Frey, solist, muzician, textier american, component al trupei Eagles.
1948: George Young, muzician și textier australian
1949: Olga Delia Mateescu, scriitoare, actriță româncă de teatru și film
1952: Michael Cunningham, scriitor american, autor a numeroase best-sellers
Michael Cunningham este cel mai bine cunoscut pentru romanul The Hours 1998, care a castigat Premiul Pulitzer pentru ficţiune şi Premiul PEN / Faulkner în 1999.
1955: Maria Shriver, jurnalista americana, sotia actorului si politicianului Arnold Schwarzenegger.
1957: Klaus Kleinfeld, manager german (Siemens)
1957: Lori Singer, actriță americană
1958: Rodica Bretin, scriitoare româncă
1964: Iustin Panța, scriitor român
1965: Greg Graffin, solist american, a cantat in Bad Religion.
1970: James Naismith, actor american.
1970: Ethan Hawke, actor american
1972: Rebecca Romijn, actriță americană
2001: Printul Abdullah bin Al Ghazi al Iordaniei