7 Decembrie

Piata Sf. Petru din Roma


1598: Gian Lorenzo Bernini, arhitect, sculptor și pictor, reprezentant de seamă al barocului italian (d. 28 nov. 1680)

Bernini a fost printre cei mai mari artiști ai barocului, cunoscut mai ales ca sculptor, deși a avut lucrări semnificative și în domeniul architecturii, picturii și poeziei. A fost poate cel mai mare sculptor al sec. al XVII-lea si un arhitect remarcabil, fiind supranumit “Cavalerul Bernini” sau “al doilea Michelangelo”. Arta sa, tipic baroca, este caracterizata prin incercarea de a reprezenta miscarea, torsiunea formelor, spectaculosul si efecte ale iluziei optice.

Capodopera sa este Piața Sfântului Petru din Roma, delimitată de o colonadă gigantică, ce serveste ca intrare solemnă in Bazilica Sf. Petru, formată din 284 de coloane, desfășurate pe patru rânduri, avand 140 de statui executate cu ajutorul elevilor din şcoala sa.

Piata Sf. Petru din Roma – vedere partiala

Soluția găsită de Bernini uimește și astăzi: cele două brațe ale colonadei strâng la pieptul Bisericii catolice, reprezentată de catedrală, credincioșii aflați în piață. Dacă Bernini ar putea părea extravagant, în unele lucrări pe care le-a realizat, aceasta colonada este în schimb la înălţimea geniului său.

Ca sculptor, Bernini poate fi încadrat barocului prin compozițiile sale ce redau mișcarea și prin preferința pentru policromie. Astfel, monumentul funerar al papei Alexandru al VII-lea combină marmura roșie, verde și albă, în care Bernini a sculptat figuri reale și alegorice, cu bronz aurit. Personajele sunt dispuse scenografic și întreaga compoziție sugerează mișcarea.

A creat stilul baroc in sculptura si l-a dezvoltat in asemenea masura incat alti artisti ocupa un rol secundar in cadrul acestui stil. A fost in serviciul a opt papi si ultimul din remarcabila serie de genii universale ale Italiei, iar stilul baroc, la a carui aparitie a contribuit decisiv, a fost ultimul stil italian devenit standard international.

Bernini a avut o activitate prolifica in sculptura: statui (David, Sf. Tereza), grupuri statuare (Apolo si Dafne), portrete-bust, placi comemorative. Lucrari in care imbina creatia arhitecturala cu cea sculpturala: Baldachinul si tronul Sf. Petru din Bazilica San Pietro, Roma. Printre operele de arhitectura: Scala Regia din Palatul Vatican, Biserica Andrea al’Quirinale.

967: Abū-Sa’īd Abul-Khair, poet persan (d. 1049)

1724: Louise, regină a Danemarcei și Norvegiei, soția regelui Frederic al V-lea al Danemarcei (d. 1751)

1861: Henri Mathias Berthelot, general, șeful misiunii militare franceze la București în timpul primul război mondial, participant activ la elaborarea planurilor de luptă din vara lui 1917 (d. 2 aug. 1931)

1863: Pietro Mascagni, compozitor și dirijor italian, creator al verismului (d. 1945)

Unul dintre cei mai importanti compozitori italieni de opera de la inceputul secolului XX.

A inceput sa compuna de la o varsta frageda. A studiat la Conservatorul din Milano, cu Amilcare Ponchielli (1834-1886) si a fost colegul de camera al lui Giacomo Puccini, insa a trebuit să-și întrerupă studiile pentru a se întreține. Lucrand ca dirijor in cadrul unor companii mobile de opera, a calatorit prin toata Italia si a inceput sa scrie opere. S-a stabilit în orășelul Cerignola, unde a activat ca profesor la Școala de Muzică și conducător al Societății Muzicale. Concursul organizat de Editura Muzicală Sonzogno din Milano, în anul 1890, pentru compunerea unei opere într-un act, este câștigat de tânărul compozitor Mascagni, cu opera „Cavalleria rusticana”. Aceasta a avut un succes enorm inca de la premiera.

Succesul extraordinar al primei sale capodopere, din 1890, Cavalleria Rusticana, inspirata de romanul lui Giovanni Verga, a umbrit, din păcate, majoritatea operelor sale de mai târziu. Mascagni a scris cincisprezece opere, o operetă, mai multe lucrari magnifice orchestrale şi vocale, precum şi cântece şi muzică pentru pian. Operele sale ulterioare, L’amico Fritz (1891), Iris (1899) si Il piccolo Marat (1921), s-au bucurat de asemenea de succes.

Abordarea operei de catre Mascagni a fost foarte diferita de cea a prietenului şi rivalului sau Puccini, acest lucru fiind unul dintre factorii care au condus la criticarea si  subestimarea muzicii sale in anii ce au urmat dupa moartea compozitorului.

Opera sa, Cavalleria Rusticana, este adesea asociata cu I Pagliacci (Paiațe) de Ruggero Leoncavallo. Această operă este singura opera a lui Mascagni care este inca pusa in scena peste tot in lume. L’Amico Fritz şi Iris sunt încă jucate ocazional în Italia, deşi valoarea lor muzicala este egală sau poate chiar mai mare decât cea a Cavalleriei Rusticane.

Datorită operei Cavalleria rusticana este considerat inițiatorul curentului verist în muzică, dar Mascagni însuşi a emis critici vis-à-vis de acest curent in care a fost un pic prea repede etichetat. Compozitorul a declarat in legatura cu Cavalleria Rusticana: ”Am fost încoronat înainte de a fi rege!”

Scrisa in doar douazeci de zile, Cavalleria, reprezentata în 1890, a avut un succes uimitor: în mai puţin de un an, Mascagni a devenit faimos in lumea intreaga. Chiar şi Mahler a fost entuziasmat, în timp ce la un spectacol cu Boema lui Puccini, fusese mai degraba ironic. Aceasta opera a fost prima manifestare a realismului muzical.

După debutul strălucit cu „Cavalleria rusticana”, doar câteva titluri din creația lui Mascagni au mai supraviețuit: „Amicul Fritz” (1891), „Ratcliff” (1894) și „Iris” (1898).

Operele sale se remarca in special prin rafinamentul orchestral, ceea ce contrasteaza cu ideea larg răspândită că orchestraţia lui Mascagni ar fi sumara. Armoniile cromatice ale operei Amica arată, de asemenea, că a fost receptiv la inovaţiile timpului său. Mascagni a dovedit un mare eclectism, o mare flexibilitate în alegerea subiectelor, abandonand verismul (realismul) pentru subiecte mai romantice (Isabeau, Parisina).

Verism (in italiana, verismo; verism, cu sensul de “realism” de la italianul “vero” care înseamnă “adevărat”) a fost o mişcare literară italiană care s-a desfasurat cu aproximatie intre 1875 şi începutul anilor 1900. Giovanni Verga şi Luigi Capuana au fost exponenţii ei principală şi autorii unui manifest al verismului. Capuana a publicat romanul Giacinta, în general, considerat drept “manifestul” verismului italian. Spre deosebire de naturalismul francez, care s-a bazat pe idealuri pozitiviste, Verga şi Capuana au respins cererile de natură ştiinţifică şi utilitatea socială in cadrul acestei miscari literare.

Verismul este, de asemenea, folosit de muzicologi pentru a se referi la o tradiţie post-romantica a operei, fiind asociat compozitorilor italieni, precum Pietro Mascagni, Leoncavallo Ruggiero, Umberto Giordano şi Giacomo Puccini. Acestia au căutat să introduca în operă naturalismul influentilor scriitori ai sfârşitului de secol XIX, precum Emile Zola şi Henrik Ibsen.

1935: Sorin Titel, prozator și eseist (d. 1985)

1987: Aaron Carter, cântăreț american de muzică pop

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.