8 Decembrie

65 î.Hr.: Horațiu, poet liric și satiric latin (d. 8 î.Hr.)

Poet latin, Horațiu este considerat printre poeții iluștri ai tuturor timpurilor. Horațiu a influențat puternic dezvoltarea literaturii latine. Autor al unor poezii lirice precum Odele, gândirea morală deține, de asemenea, un loc important în opera sa.

Pe numele său complet Quintus Horatius Flaccus, Horațiu a fost un poet latin de la sfârșitul secolului I î.e.n. S-a născut în sudul Italiei, la Venosa, pe 8 decembrie -65. Provenind dintr-un mediu modest, Horațiu a studiat mai întâi la Roma, încurajat de tatăl său, apoi a început să studieze greaca și filosofia la Atena.

După asasinarea lui Iulius Cezar, în anul 44 î.e.n., tânărul atenian de 20 de ani s-a alăturat mai întâi partidului republicanilor pompeieni, la acea vreme întruchipat de Brutus și Cassius, înainte de a se alătura Italiei și puterii lui Augustus, după victoria lui Marc Antoniu și Octavian în bătălia de la Philippi din 42 î.e.n.

La Roma, Horațiu a devenit secretar al Trezoreriei, privilegiu care l-a legat de putere și l-a eliberat de grijile materiale.

Sub influența lui Gaius Mecenas, un bogat om de stat roman, susținător al artelor și literelor și sfetnic al împăratului Augustus (de la care provine termenul de „mecena”, protector al artei), Horațiu a scris texte comandate de regim, precum acest elogiu adus renovării templelor de către Augustus (Octavian a devenit primul împărat roman sub numele de Augustus) în anul 28 î.e.n., dar s-a dedicat și producțiilor cu caracter mai personal: poezii lirice despre sentimente universale, piese de teatru, eseuri…

La fel ca prietenul său Virgiliu, Horațiu a produs o operă abundentă, uneori cu caracter informativ, precum Satirele sale publicate între 35 și 29 î.e.n., alteori, contemplativ.

Odele sale au inspirat poeți francezi de prestigiu, precum Ronsard în secolul XVI.

Horațiu a rămas celebru pentru poeziile sale lirice și numeroasele mărturii despre moravurile timpului său. A murit la Roma, pe 27 noiembrie 8 î.e.n.

Lucrările lui Horațiu

Între anii 40 și 38 î.e.n., noul său prieten, poetul Virgiliu, l-a prezentat lui Maecenas, protector al artelor și literelor, un apropiat al lui Augustus. Horațiu a intrat sub protecția sa și s-a integrat în cercurile politice și literare ale vremii. În anul -35, și-a început producția literară prin publicarea Satirelor. Intitulate în latină „Sermones”, adică discuții sau convorbiri, acestea constau în poezii de diferite lungimi. În Satire, poetul vrea să fie mai presus de toate un moralist. Prin intermediul unui condei ascuțit și al unui realism uneori brutal, Horațiu critică viciile umane. Din propria sa experiență, poetul construiește o morală a moderației descriind, prin anecdote, viața micului popor roman din acea vreme.

În 30 î.e.n., și într-un context de război civil, Horace a publicat o nouă colecție, Epodele. Rămânând în registrul sarcastic, Horațiu își critică dușmanii. Lucrarea este urmată în curând de cea de-a doua carte de Satire publicată în jurul anului -29. Tonul, mai rafinat și prezența unei critici mai puțin acerbe anunță deja Odele, o poezie lirică mai atemporală, apoi Epistolele.

Odele lui Horațiu

În 23 î.e.n. Horațiu a părăsit registrul sarcastic și subiectele contemporane și a publicat primele trei cărți ale Odelor, o colecție din care a patra carte va apărea în -15. Un adevărat punct de cotitură în opera poetului, Odele marchează trecerea acestuia către lirism. Prin armonia Odelor sale, a căror formă savantă și îngrijită împrumută o mare varietate de ritmuri, Horațiu creează un nou lirism. Dacă unele ode, precum Odele romane care deschid Cartea a III-a, celebrează grandoarea Romei, virtuțile sale străvechi și triumfurile lui Augustus, poetul nu uită temele sale preferate: stăpânirea de sine (autocontrolul) și a dorințelor sale, precum și preocuparea pentru esențial.

Prin odele sale moraliste, poetul își exprimă sentimentele, în special interesul pentru epicurianism și stoicism ca mod de viață. De asemenea, Horațiu este cel care în prima carte a Odelor sale dă naștere maximei Carpe diem, potrivit căreia, este important să trăiești momentul prezent și să obții toate bucuriile din acesta.

Epistolele lui Horațiu

Între 19 și 18 î.e.n., Horațiu a adoptat un stil mai liber și mai relaxat și a publicat două colecții ale Epistolelor, grupând 23 de texte. Deși stilul scrisului se poate asimila celui al satirelor, Epistolele dovedesc maturitatea autorului lor printr-un stil mai îngrijit și elegant, precum și prin reflecții mai profunde. Spre deosebire de satire, Epistolele sunt scrisori fictive, adresate anumitor persoane. Prima epistolă a celei de-a doua colecții, care se ocupă de posibilitatea restaurării unui teatru de calitate la Roma, se adresează direct lui Augustus.

Deși Horațiu evocă o mare varietate de subiecte, critica literară își găsește un loc important în opera sa. Epistola către Pisoni, denumită în mod obișnuit Arta poetică, este, de asemenea, opera majoră a vârstei senectuții lui Horațiu. Prin intermediul acestei lucrări, poetul oferă o reflecție reală asupra modului de a scrie, precum și o viziune critică asupra contemporanilor săi. Tratând succesiv poezia, poemul, precum și poetul, Horațiu își apără arta. Poezia este pentru el un „educator” al cetății care are, în același timp, o funcție morală, socială și religioasă. Arta poetică a lui Horațiu va exercita o influență profundă asupra dezvoltării formelor literare, în special în formarea clasicismului în perioada Renașterii și va fi preluată de scriitorii secolelor mai târzii, în special Nicolas Boileau în secolul al XVIII-lea.

Dintre operele sale, lucrarea Satire este un gen tipic romanilor și a fost creat de Lucilius, în sec. al II-lea î.e.n., fiind foarte potrivit autoportretului: fără îndoială că în acest gen Horațiu se descrie cel mai bine.

Alte lucrari, Epodele (gr.: “epódos” = refren), Epistolele, Odele. Horațiu compara  cu mândrie odele ca fiind asemenea Piramidelor din Egipt și, într-adevăr, ele sunt capodopera absolută a liricii romane, reunind toate superlativele. Epistolele sunt scrisori fictive, adresate anumitor persoane, iar tonul este mai puțin acid, stilul mult mai relaxat.

Mai mult…

1542: Regina Maria I Stuart a Scoției (d. 1587)

Mary I of Scotland (Mary I a Scoției) sau Mary, Queen of Scots (Mary, Regina scoțienilor).

Regină a Scoţiei, intre 1542-1567 şi a Franţei, intre 1559-1560. Maria s-a născut pe 8 decembrie 1542, la Palatul Linlithgow din Scoția, ca fiica a regelui Iacob al V-lea al Scoției și a celei de-a doua soții, Maria de Guise. A fost singurul copil legitim al regelui Iacob care a supraviețuit. A crescut în Franţa, unde a fost educata cu o grijă deosebită, fiind logodita de foarte tanara cu delfinul Frantei. Numele de Stuart provine din transpunerea in limba franceza a numelui ramurii dinastice a tatalui sau, Stewart.

Maria Stuart a devenit regina a Scotiei la moartea tatalui sau, aproape de la naşterea sa (avea pe atunci doar 6 zile şi a fost încoronata noua luni mai tarziu) din 14 decembrie 1542 si pana pe 24 iulie 1567. S-a casatorit de trei ori. Mai intai pe 24 aprilie 1558, la Paris, cu Francisc, Delfin al Frantei, care pe 10 iulie 1559 a devenit rege al Frantei, sub numele de Francisc al II-lea. Astfel, la numai 17 ani, Maria a devenit si regina a Frantei, din 10 iulie 1559 si pana pe 5 decembrie 1560, rămânand singura suverana care a avut dreptul la o astfel de dualitate. Dupa o domnie foarte scurta, de cca. un an si jumatate, ramasa vaduva după moartea acestuia, în 1560, Maria s-a intors in Scotia, unde nu a fost agreată de popor, sosind in Leith pe 19 august 1561.

Patru ani mai tarziu, pe 29 iulie 1565, la Edinburgh, s-a casatorit cu varul sa, Henry Stuart, supranumit Lordul Darnley, care a devenit, prin mariaj, Duce de Albany şi rege consort al Scoţiei. Casatoria lor a fost nefericita, iar în februarie 1567, dupa o explozie uriaşă la castelul lor, Darnley a fost gasit mort, aparent strangulat, în grădină. Maria s-a căsătorit în curând cu James Hepburn, al 4-lea conte de Bothwell, care a devenit Duce de Orkney. Acesta a fost, în general, considerat ca fiind asasinul lui Darnley. In urma unei revolte împotriva cuplului, Maria a fost închisa în Castelul Loch Leven pe 15 iunie şi obligata să abdice în favoarea fiului sau, in varsta de un an (fiul Mariei si al Lordului Darnley), Iacob al VI-lea.

Maria Stuart, regina Scotiei si Frantei

După o încercare nereuşită de a recâştiga tronul, in 1568, armata sa a fost infrantă şi a fost nevoita să se refugieze în Anglia, solicitand protecţia verisoarei sale primare, regina Elisabeta I a Angliei, al carei regat spera sa-l mosteneasca. Tatăl ei, Iacob al V-lea era nepotul lui Henric al VIII-lea, ceea ce a încurajat-o pe catolica Maria să emită pretenții la tronul Angliei. Astfel, Maria pretinsese anterior tronul Elisabetei şi era considerata suverana legitima a Angliei de către mulţi catolici englezi. Elisabeta a tratat-o cu suspiciune, percepand-o ca pe o amenintare la tronul sau, o potentiala rivala, ordonand  arestarea acesteia. După 19 ani de arest cu domiciliu fortat, in custodia unor castele şi conace din Anglia, a fost judecata şi executata pentru trădare, invocandu-se pretinsa ei implicare în trei comploturi de asasinare a Elisabetei.

Maria Stuart ramane probabil cea mai cunoscuta dintre monarhii scoţieni, în mare parte din cauza destinului său tragic care a inspirat multi scriitori, compozitori şi regizori.

1699: Maria Josepha de Austria, soția regelui Augustus al III-lea al Poloniei (d. 1757)

1832: Bjørnstjerne Bjørnson, poet, prozator, dramaturg și ziarist norvegian, laureat al Premiului Nobel pe anul 1903 (d. 1910)

1844: Émile Reynaud, fotograf francez, desenator, profesor, inventator al praxinoscopului, teatrului optic, desenului animat si precursor al cinematografiei

Praxinoscopul, in 1876, permite vizualizarea unei animatii ciclice cu ajutorul unui cilindru prevazut cu o oglinda interioara, care se roteste in jurul unei axe.

Teatrul optic, în 1889, permite proiectarea pe un ecran a unei animaţii de lungime si de durata variabilă in interiorul unui decor fix, prin intermediul a două lanterne magice, ca surse de lumină care concentrau radiația luminoasă pe o bandă transparentă. Pe aceasta banda transparenta erau desenate faze ale mișcării unor personaje desenate, exprimand mici povestioare. Cu ajutorul teatrului optic Reynaud proiecteaza in public primele desene animate, numite pantomime luminoase, incepand cu 28 octombrie 1892 şi până în 1900, la Muzeul Grevin, acompaniat la pian de Gaston Paulin.

1860: Ion Dragalina, general român (d. 1916)

1862: Georges Feydeau, dramaturg francez (d. 1921)

1876: 1876: Hortensia Papadat-Bengescu, scriitoare română (d. 1955)

1876: Constantin I. Moisil, istoric român (d. 1958)

1902: Wifredo Lam, pictor, litograf, sculptor și ceramist cubanez (d. 1982)

1922: Lucian Freud, pictor și grafician englez

1936: David Carradine, actor american de film (d. 2009)

1937: Ion Geru, fizician moldovean

1943: Jim Morrison, solistul formației „The Doors” (d. 1971)

Jim Morrison a fost poet şi cântăreţ de rock american, membru principal al grupului “The Doors”, intre 1965 – 1971. Sex-simbol provocator printr-un comportament în mod deliberat excesiv, idol al muzicii pop, dar, de asemenea, implicat în mişcarea intelectuală a cântecului de protest, în special împotriva războiului din Vietnam. Se pretindea shaman (în şamanism) şi avea o reputaţie de “poet damnat”. A murit prematur pe 3 iulie 1971 la Paris, în circumstanţe neelucidate, devenind, astfel, o legenda.

1957: Ștefan Hrușcă, solist vocal, instrumentist, compozitor român de muzică folk–pop

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.