Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Aniversari
8 februarie

1828: Jules Verne, scriitor francez, creator al romanului științific de anticipație (d. 1905)

Scriitorul francez Jules Verne s-a născut la Nantes, în Franţa. S-a mutat la Paris, în 1848, şi a studiat dreptul, dar el isi dorea o cariera de scriitor. Primele sale scrieri, piese de teatru, povesti si librete de opera comica, nu au avut prea mare succes. Cu toate acestea, cand a început să scrie romane, in 1863, a avut un succes imediat cu “Cinci saptamani in balon”, ceea l-a incurajat sa continue seria romanelor de aventuri.

Autor prolific, Jules Verne poate fi considerat un vizionar uimitor, calatoriile sale fantastice anticipand de multe ori realizari tehnologice ale secolului. Printre lucrările sale celebre: “Cinci săptămâni în balon”, “Calatorie spre centrul Pamantului”, “Ocolul Pamantului in 80 de zile”, “Douăzeci de mii de leghe sub mari”, “Insula misterioasa”. Este considerat parintele science fiction-ului, operele sale influentand intreaga evolutie a literaturii stiintifico-fantastice de mai tarziu.

1290: Regele Afonso al IV-lea al Portugaliei (d. 1357)

1591: Guercino (Giovannni Francesco Barbieri), pictor baroc italian (d. 1666)

Guercino, Autoportret

Giovanni Francesco Barbieri Guercino sau Guercino, născut pe 8 februarie 1591, a fost un pictor baroc italian, născut în Emilia, activ atat în Roma, cat si in Bologna. Autodidact, s-a format si s-a perfectionat singur ca pictor, prin studierea tablourilor lui Carracci si Caravaggio. Era dotat cu o mare indemanare si lucra uimitor de repede. A pictat peste 250 de tablouri, in care se poate admira atat forta coloritului, cat si talentul cu care imita natura, creand iluzii optice.

A fost puternic influentat de scoala bologneza. Chemat la Roma, in 1621, de catre papa Grigore al XV-lea, va primi, printre alte comenzi, decorarea vilei Ludovisi. Guercino va picta fresca plafonului “Aurora” in tehnica “trompe l’oeil”*, dand iluzia ca plafonul nu exista, iar caleasca Aurorei pare a pluti deasupra cladirii. De o ferventa pietate, a pictat, mai ales, subiecte religioase.

Aurora (1621, frescă de plafon, tempera, 530 × 1030 cm, Villa Aurora, Roma, Italia) a fost pictată pentru nepotul papei, cardinalul Ludovico Ludovisi.

Guercino ramane unul dintre cei mai mari pictori ai epocii sale, cu un puternic impact asupra evolutiei decoratiilor baroce din sec. al XVII-lea.

*Trompe l’œil (din francezul tromper: a înșela, a induce în eroare și l’œil: ochiul) este o tehnică artistică utilizată în pictură în scopul creării iluziei de tridimensionalitate.

Mai mult…

1834: Dmitri Ivanovici Mendeleev, chimist, creatorul “legii periodicității” și al sistemului periodic al elementelor (d. 1907)

1852: Théodore Agrippa d’Aubigné, scriitor polemist, poet baroc si diplomat francez. (d. 9 mai 1630)

220px-Agrippa_d'Aubigné

A fost botezat Agrippa (aegre partus), deoarece a fost adus pe lume cu dificultate, mama sa murind la nastere. Agrippa a fost botezat in religia catolica, dar a fost crescut in religia calvinista la care se convertise tatal sau. Inca din copilarie a dovedit o mare aptitudine pentru limbile straine, iar la noua ani, Agrippa d’Aubigné vorbea deja limba greaca, latina si ebraica. Inainte de a implini unsprezece ani, a tradus Criton (Kritias) de Platon.

Mai mult…

1878: Martin Buber, filosof evreu-austriac (d. 1965)

Cel mai bine cunoscut pentru filosofia dialogului, o formă de existențialism religios. A fost interesat mai ales de ontologie.

1880: Franz Marc, pictor, artist grafic, co-fondator al grupării “Der Blauer Reiter” unul din cei mai importanți pictori ai expresionismului german. (d. 1916)

Factor determinant al aparitiei mișcării artistice cunoscută sub numele de Der Blaue Reiter (în traducere, Călărețul Albastru). Alături de Marc și Macke, au fost ca membri fondatori si Wassily Kandinsky, cel care a generat ideea desprinderii de mișcarea artistică cunoscută ca Neue Künstlervereinigung, precum și alți artiști de renume,   Alexej von Jawlensky și Marianne von Werefkin.

1888Giuseppe Ungaretti, poet italian de origine egipteană (d. 1970)

Provenind din părinți italieni, s-a născut în Alexandria, unde familia sa emigrase, tatăl lucrând la construcția Canalului Suez, dar a murit în urma unui accident de muncă. Mama lui a deschis o brutărie pentru a satisface nevoile familiei pe care a educat-o în religia catolică.

A studiat doi ani la Sorbona din Paris și a colaborat cu Giovanni Papini și Ardengo Soffici la revista Lacerba.

În 1914 s-a întors în Italia, iar la începutul Primului Război Mondial s-a oferit voluntar pentru a împărtăși soarta contemporanilor săi. A luptat la Carso (provincia Trieste), apoi în Franța. În 1916, a publicat în italiană colecția de poezie Portul îngropat (Il porto sepolto) care reflectă experiența sa de război, care l-a adus în contact cu durerea cotidiană.

În 1919 a publicat o a doua colecție intitulată Naufragii vesele (Allegria di naufragi) unde apare o nouă poezie, eliberată de retorica și barocul lui Gabriele D’Annunzio. În 1933 a apărut Sentimentul timpului (Sentimento del tempo).

La un an de la căsătorie, Ungaretti s-a întors în Italia și s-a stabilit la Roma ca funcționar public în Ministerul Afacerilor Externe. Ungaretti s-a alăturat Partidului Național Fascist, semnând Manifestul Pro-Fascist al Scriitorilor Italieni din 1925.

La această dată Ungaretti a avut o experiență religioasă care l-a făcut să redescopere credința catolică a copilăriei sale.

În timpul șederii sale la Paris, Ungaretti l-a frecventat pe filozoful Henri Bergson.

În 1942, Ungaretti s-a întors în Italia unde a fost primit cu onoruri de autorități și a fost numit în același an profesor de literatură modernă la Universitatea din Roma.

La sfârșitul războiului, după înfrângerea lui Mussolini, Ungaretti a fost exclus din universitate din cauza angajamentelor sale fasciste, dar a fost repus în funcție după un vot al colegilor săi în favoarea reintegrării și și-a păstrat postul până în 1958. După cum subliniază Carlo Ossola, Ungaretti nu a fost un constituent intelectual al fascismului. Înainte de aceasta, între 1936 și 1942, fusese profesor de italiană la Universitatea din São Paulo (Brazilia), iar în această perioadă a suferit durerea pierderii fiului său, care avea atunci nouă ani.

Între 1942 și 1961 a publicat o serie de poezii în volumul intitulat Viața unui om (Vita Di Un Uomo), care l-a consacrat alături de Eugenio Montale și Salvatore Quasimodo drept unul dintre fondatorii și membru eminent al ceea ce se numește uneori (în mod greșit, fără îndoială, pentru Montale) „școala ermetică italiană”.

După război, a contribuit cu sârguință la reviste și a lucrat într-un minister ca profesor de limbi străine.

Evoluția artistică a lui Ungaretti urmează un traseu care merge de la peisaj la umanitate, la revelația religioasă, la impactul contactului cu puterea naturii braziliene, la durerea morții fiului său și la întoarcerea sa la Roma la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.  Aceste ultime două evenimente sunt la originea cărții sale Durerea (Il Dolore), apărută în 1947. Prin intermediul disperării, poetul descoperă responsabilitatea umană și fragilitatea ambițiilor sale. Ungaretti, în mijlocul pesimismului cu care consideră tragedia condiției umane, detectează totuși un mesaj de speranță pentru umanitate.

Ultimii douăzeci și cinci de ani ai vieții sale reprezintă o examinare critică a trecutului și dezvăluie o mare sete de reînnoire. A murit la Milano pe 2 iunie 1970, la vârsta de 82 de ani.

Mai mult…

1894: Ludwig Marcuse, autor, filosof german (d. 1971)

1899: Theodor V. Ionescu, membru al Academiei Române (d. 1988)

1921: Lana Turner, actriță americană de film (d. 1995)

Lana Turner face parte din mitologia hollywoodiana. Supranumita “sweater girl”, a devenit un idol al tineretului. Personificare a glamour-ului hollywoodian, a fost, timp de  aproape 20 de ani, una dintre starurile companiei Metro-Goldwyn-Mayer. A fost căsătorită de şapte ori.

1925: Jack Lemmon, actor american de teatru și film (d. 2001)

1931: James Dean, actor american de teatru si film (d. 1955)

A devenit o legenda cu numai trei filme de mare succes. James Byron Dean a marcat tineretul american postbelic, idol al unei întregi generații ce se indentifica în imaginea tânărului sensibil, nonconformist și rebel, reprezentant al conflictului dintre generații, mai ales prin rolul lui Jim Stark din filmul “Rebel fără cauză”.

Înca din 1951, anul debutului său în cinematografie, se face remarcat la început în filme nesemnificative, dar mai apoi va repurta un succes răsunător datorat colaborării cu Elia Kazan, primul regizor ce îi ofera un rol principal, cel al lui Cal Trask din “East of Eden” (La rasarit de Eden), 1954.

Această performanță va fi urmată rapid de înca două succese răsunătoare: rolurile din “Rebel Without a Cause” (Rebel fără cauză), in 1955, de Nicholas Ray si “Giant” (Uriașul), in 1956, prezentat publicului după moartea actorului.

James Dean a fost nominalizat, post-mortem, de doua ori la premiul Oscar (prima nominalizare post-mortem din istoria Academiei Americane de Film).

1932: Emanoil Petruț, actor român de teatru și film (d. 1983)

1932: John Williams, compozitor american de muzică de film

1934: Philip Seeman, neurofarmacolog canadian

Neuropharmacolog molecular, cercetarile sale vor ajuta la intelegerea maladiei Parkinson. A fost şeful Catedrei de Farmacologie de la Universitatea din Toronto intre 1977-1987.

1941: Nick Nolte, actor american

1954: Puiu Nistoreanu, economist și profesor universitar român

1977: Rick Ross, rapper american

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.