Comemorari 8 mai
1880: Gustave Flaubert, scriitor francez (n. 1821)
Prozator de prima marime din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, Gustave Flaubert, a marcat literatura franceză prin profunzimea analizei sale psihologice, preocuparea sa pentru realism, analiza lucida cu privire la comportamentul indivizilor şi societăţii şi prin vigoarea stilului sau în marile romane ca Madame Bovary (1857), Salammbo (1862), Educaţia sentimentală (1869), sau colecţia de povestiri Trei povestiri (1877).
A renuntat la studiile de drept, la varsta de 22 de ani, pentru a se dedica scrisului.
În 1837 publică povestiri fantastice, Vis de infern (Quidquid volueris”), romanul Pasiune și virtute, în care se schițează portretul doamnei Bovary, iar pe 30 martie, apare în revista “Colibri”, O lecție de istorie naturală, povestire care aduce un ton nou, satiric, antiburghez caracteristic întregii creații realiste flaubertiene.
In 1838, a terminat redactarea romanului Memoriile unui nebun, un jurnal al crizei sentimentale pe care o traversează un adolescent exaltat; este vizibilă influența Confesiunilor lui J. J. Rousseau, a Confesiunii unui copil al secolului a lui A. de Musset (apărută chiar în același an), iar ecourile ei se vor răsfrânge tardiv în Confesiunea lui Claude, primul roman a lui Émile Zola.
Episodul întâlnirii, la Trouville, cu Elisa Schelesinger soția (nelegitimă mult timp) a unui afacerist, în vârstă de 26 de ani, femeie de o cinste și de o puritate ireproșabile, care rămâne toată viața marea pasiune a scriitorului, este povestit amănunțit în Memoriile unui nebun, unde tânăra doamnă se numește Marie; ea va deveni si modelul Mariei în Educația sentimentală.
Capodopera Madame Bovary, 1857, reprezinta o fresca realista a plictisului (spleen) burghez provincial si a adulterului. Romanul a avut ca efect intentarea unui proces de imoralitate autorului, care a fost insa achitat. Senzationalul proces a facut ca romanul sa se vanda foarte bine, devenind o adevarata lovitura de marketing.
Romanul exotic, Salammbô, 1862, a carui actiune se petrece in Cartagina antica, Educatia sentimentala, 1869, un bildungsroman clasic, avand ca tema alienarea individului intr-o perioada de schimbari sociale si politice, Ispitirea Sf. Anton, 1874, remarcabil prin modul de prezentare a framantarilor interioare.
Volumul Trei povestiri, 1877, este alcatuit din trei nuvele ale caror actiuni se petrec in Evul Mediu, in Antichitate si in perioada contemporana autorului.
Corespondenta lui Flaubert reprezinta o adevarata capodopera a genului epistolar. Renumit pentru stilul sau concis, este considerat cel mai de seama reprezentant al realismului francez.
535: Papa Ioan al II-lea
1794: Antoine Lavoisier, chimist francez, considerat creatorul chimiei moderne (n. 1743)
Chimist în timpul Revoluției Franceze, Antoine Lavoisier a descoperit fenomenul de oxidare și a dat numele anumitor elemente chimice precum oxigenul, azotul sau hidrogenul.
Născut pe 26 august 1743, într-o familie pariziană foarte înstărită, Antoine Laurent de Lavoisier a absolvit strălucite studii în drept și era pasionat de știință.
A adoptat abordarea experimentală pentru primele sale cercetări în mineralogie și geologie în anii 1760.
A devenit membru al Academiei de Științe în 1768. Cunoștințele sale în drept i-au permis să dobândească funcția de fermier general al regatului în 1770.
A colectat taxele parizienilor și a profitat de precizia unică a balanței care a făcut posibilă detectarea fraudei fiscale pentru a-și desfășura experimentele în chimie.
În 1771, Antoine de Lavoisier s-a căsătorit cu Marie-Anne Pierrette Paulze, care a devenit prețioasa lui colaboratoare.
În anii 1770, Antoine de Lavoisier a întreprins cercetări asupra combustiei ( arderii). Astfel, a descoperit rolul oxigenului în acest fenomen, în respirația ființelor vii și în oxidare.
Una dintre marile sale realizări a fost, de asemenea, să demonstreze faptul că, chiar dacă materia își schimbă starea în timpul unei reacții chimice, cantitatea de materie rămâne aceeași la începutul și la sfârșitul experimentului. Aceasta este legea conservării masei substanțelor a lui Lavoisier.
Lavoisier a început să descrie compoziția aerului și a apei cu noi elemente chimice: azot și hidrogen.
În 1775, Antoine de Lavoisier a devenit directorul pulberilor al lui Ludovic al XVI-lea. Această poziție i-a permis să aibă propriul laborator unde putea experimenta agrochimia folosind salpetrul Azotat natural de sodiu (salpetru de Chile) sau de potasiu (salpetru de India), folosiți ca îngrășăminte minerale, la fabricarea acidului azotic aflat la dispoziția sa.
În 1788, când au fost reunite Stările Generale (sub Vechiul Regim din Franța, adunări excepționale la care participau reprezentanții națiunii întregi, adică reprezentanții clerului, nobilimii și starea a treia – 98% din populația Franței din pragul Revoluției Franceze) a participat la redactarea plângerilor. În favoarea unei monarhii constituționale, a renunțat la titlurile sale, a devenit „Antoine Lavoisier” (fără „de”) și și-a depus proiectele de reformă fiscală Convenției.
Sub Regimul Terorii, a fost în cele din urmă arestat pentru speculații împotriva interesului poporului. Antoine Lavoisier a murit ghilotinat în timpul Revoluției Franceze pe 8 mai 1794 la Paris.
Considerat unul dintre părinții chimiei moderne, Antoine Laurent de Lavoisier a realizat numeroase experimente științifice in cariera sa care ii vor permite să stabilească câteva principii fundamentale în fiecare domeniu.
1842: Jules Dumont d’Urville, explorator francez (n. 1790)
1873: John Stuart Mill, filosof si economist britanic, a contribuit la dezvoltarea utilitarismului. (n. 1806)
Fiu al economistului și filosofului scoțian James Mill, John Stuart a fost educat exclusiv de tatăl său și de filosoful utilitarist Jeremy Bentham. A primit o educație riguroasă și în mod deliberat a fost crescut complet separat de alți copii, incepand să învețe greaca la vârsta de trei ani, latina la șapte ani, logica la doisprezece și un curs de economie politică la treisprezece ani. La opt ani citise deja in original Fabulele lui Esop, Anabasis de Xenofon si intreaga opera a lui Herodot. Tot la opt ani a inceput studiul geometriei euclidiene, iar la 12 ani, a inceput sa studieze logica scolastica.
La varsta de 17 ani, in 1823 a fondat, impreuna cu Jeremy Bentham, Societatea Utilitarista, iar la 20 de ani, a fondat, tot impreuna cu Bentham, Universitatea din Londra (University College). Intre 1828-1856 a fost asistent examinator la India House, iar din 1836 a devenit responsabil de relatiile Companiei Indiilor de Est (East India Company), cu statele indiene, la aceasta companie lucrand si tatal sau.
In anii 1840, a publicat scrieri de economie politica si logica: Un sistem de logica, 2 vol., 1843 si Principiile economiei politice, 2 vol., 1848. In 1859 a publicat lucrarea Despre libertate, unul dintre textele de referință ale doctrinei liberale, reprezentând, în fond, un tratat despre libertate, o pledoarie in favoarea libertatii individuale, iar in 1863, lucrarea Utilitarismul.
A fost unul dintre cei mai influenți gânditori liberali ai secolului al XIX-lea, continuand sa fie considerat si azi un teoretician de referinta in domeniul logicii si al eticii.
1903: Paul Gauguin, pictor, sculptor si gravor francez (n. 1848)
Pictor post-impresionist, liderul Scolii de la Pont-Aven şi inspirator al grupului Nabis, opera sa este în general considerată cea a unui pictor major al secolului al XIX-lea.
Din 1872 pana in 1883 a fost agent de bursa de succes, la Paris, incepand sa picteze din 1882, la varsta de 34 de ani. In 1875 l-a intalnit pe Camille Pissaro si a expus de mai multe ori alaturi de impresionisti. Dezamagit de materialismul burghez, s-a mutat in 1886 la Pont-Aven, in Bretagne, unde a devenit figura centrala a unui grup de artisti ce practicau o pictura experimentala, cunoscuti sub numele de Scoala de la Pont Aven. Credo-ul sau artistic l-a exprimat astfel: “Un sfat, nu copiati prea mult natura, arta este o abstracţiune, extrageti din natura in timp ce visati mai departe şi ganditi-va mai mult la creatie decat la rezultat. Aceasta este singura modalitate de a urca spre Dumnezeu, făcând ca Maestrul nostru divin, sa creati.”
In toamna lui 1888 a plecat la Arles, in sudul Frantei, pentru a lucra impreuna cu Vincent van Gogh. Stilul celor doi din aceasta perioada a fost calificat ca postimpresionism, dezvoltand o maniera personala a folosirii culorilor si tuselor impresioniste, dar abordand si subiecte care ieseau din tiparele traditiei.
Preocupat din ce in ce mai mult de respingerea materialismului culturii contemporane in favoarea unui stil de viata mai liber si spiritual, se stabileste in Tahiti, in 1891. Lucrarile realizate aici vor deveni un protest deschis impotriva materialismului. A fost un inovator important, iar fovismul datoreaza mult cromaticii sale. Opera sa l-a inspirat pe Pablo Picasso si a fost reper in dezvoltarea cubismului.
Les Nabis (Nabi înseamnă profet, în ebraică şi în arabă), grup de artisti ai avangardei post-impresioniste care a stabilit directia artelor plastice şi a artelor grafice în Franţa, în 1890. Aces grup era puternic influenţat de ideile lui Paul Gauguin şi a fost, de asemenea, marcat de popularitatea influenţei japoneze in voga la acea epoca.
Această mişcare a avut, de asemenea, drept caracteristici exaltarea coloritului, simplificarea formei, sublimarea cotidianului, caracteristici carora membrii grupului le-au conferit un caracter atemporal.
1904: Eadweard Muybridge, fotograf american de origine engleză
Nascut Edward James Muggeridge, si-a schimbat numele in Eadweard Muybridge, pentru a-i conferi rezonanta anglo-saxona a originii sale. A devenit celebru pentru descompunerea fotografica a miscarii şi pentru faimoasa lui fotografie “galopul lui Daisy”.
S-a concentrat asupra mişcarii animalelor si oamenilor. În 1878, a comandat în Anglia 24 de aparate de fotografiat pe care le-a dispus de-a lungul unei piste pentru cursele de cai, declansat prin fire bine intinse. A dezvoltat zoopraxiscopul, un proiector care recompune mişcarea prin derularea rapida si succesiva a fazelor miscarii.
Aparatul a fost realizat în 1879 şi prezentat publicului european timp de doi ani. Prin lucrarile sale este considerat precursorul cinematografiei.
1960: J. H. C. Whitehead, matematician britanic (n. 1904)
1975: Avery Brundage, fost președinte al Comitetului Internațional Olimpic
1977: Ion Cârja, prozator român (n. 1922)
1985: Theodore Sturgeon, scriitor american (n. 1918)
1988: Robert A. Heinlein, scriitor american (n. 1907)
1996: Serge Ivan Chermayeff, arhitect american (n. 1900)
1999: Dirk Bogarde, actor britanic (n. 1921)