8 Noiembrie

1793: Inaugurarea celui mai renumit muzeu de arta din lume, muzeul Luvru, la Paris

Luvrul este unul dintre cele mai vechi muzee şi al treilea ca marime din lume. Are o indelungata istorie de conservare a istoriei artei din Franţa, de la regii capetieni pana in zilele noastre.

Francisc I, in 1546, a inceput procesul de transformare a cetăţii in resedinta regala de lux. În 1594, Henri al IV-lea a decis să uneasca Palatul Luvru cu Palatul Tuilleries construit de Caterina de Medici. Ludovic al XIV-a ales Versailles ca centru de putere şi resedinta regala in anul 1678. Marchizul de Marigny, directorul general al clădirilor regale, şi succesorul său, Earl de Angiviller, au elaborat atunci proiectul transformarii Luvrului intr-un muzeu permanent. Proiectul devine lege si pe 8 noiembrie 1793 a avut loc inaugurarea noului muzeu.

A fost deschis in timpul Revolutiei Franceze. Cladirea a fost in secolele XIII-XV resedinta a regelui Francisc I, iar mai apoi inchisoare politica. In secolul XVI, castelul a fost reconstruit de catre arhitectul Pierre Lescot in stilul Renasterii, iar decoratiunile au fost realizate de catre artistul francez Goujon.

In perioada urmatoare, regii Frantei, in special Ludovic al XIII-lea si Ludovic al XIV-lea, si-au lasat rand pe rand amprenta asupra cladirii. In secolul XVIII, Percier si Fontaine au primit ordinul sa mareasca palatul cu o noua aripa, care a fost construita in stil Empire. Colectia de arta a crescut in tot acest timp, pentru ca, daca la inceput, in palat se aflau doar picturile stranse de catre Francisc I, ulterior ceilalti regi au adunat o multime de obiecte antice, precum si opere ale artistilor vremii.

Primul care a propus ca palatul sa devina muzeu national in care sa aiba acces publicul larg a fost scriitorul francez Denis Diderot. Dupa deschiderea muzeului, colectia Luvrului a crescut rapid, astfel incat s-a acordat un spatiu mai mare in cladire operelor achizitionate ori donate.

In secolul XX, muzeul a fost imbogatit cu o biblioteca de arta si arheologie, precum si cu un laborator pentru studierea stiintifica a lucrarilor si restaurarea lor. In 1993, la cea de-a 200-a aniversare a Luvrului, intreaga cladire a fost transformata in muzeu.

Ca parte a proiectului “Marele Luvru” initiat de presedintele francez Francois Mitterand, in fata fostului palat a fost ridicata o piramida din sticla de catre arhitectul american de origine chineza I.M. Pei, ce a fost inaugurata 30 martie 1989.

324: Fondarea Constantinopolului

Bizantul a fost intemeiat, incepand din secolul al VII-lea î.e.n., ca o colonie a orasului Megara din istmul Corintului, în Grecia. Intemeietorul legendar a fost un anume Byzas din orașul Megara. Bizantul era un oras-stat (un stat format doar din teritoriul unui oraș), capitala a Traciei, situat la intrarea pe tarmul european al Bosforului, pe o portiune a Istanbulului actual. El a fost continuatorul legitim al Imperiului Roman. Constantin cel Mare a mutat aici capitala, vrând sa puna capat istoriei pagâne a imperiului, Roma fiind centrul pagânismului mondial pe vremea lui si chiar pâna în secolul al V-lea.

Constantinopolul a fost construit pe teritoriul Bizanţului, din ordinul lui Constantin cel Mare, de unde şi numele oraşului. Ca şi Alexandru cu oraşul său, Alexandria, Constantin a dorit sa-si imortalizeze numele. Acesta a mutat capitala aici si a rectitorit orasul, marindu-i suprafata. Legenda spune ca însusi împaratul a trasat, cu mâna lui, linia noilor ziduri si in acea zi, a pus prima piatră la temelia oraşului său. El a adus în Constantinopol opere de arta din alte orase, ctitoria transformându-se rapid în cel mai stralucitor oras al imperiului.

Constantinopolul ocupa o poziţie strategică, la intersecţia rutelor maritime şi terestre, intre Orient si Occident, intre Nord si Sud. Situat intre extremitatea unei peninsule şi partea continentală apărată de o centura de ziduri, oraşul beneficia de o pozitie defensiva remarcabila. Capitala religioasă a Orientului creştin şi a patriarhilor, centru intelectual, industrial si comercial, el ramane, pe parcursul intregului Ev Mediu, cel mai mare, cel mai frumos, cel mai bogat dintre toate orasele.

Numit, de asemenea, “Noua Roma” (de altfel, ca si Roma, Constantinopolul a fost fondat pe sapte coline; când Constantin cel Mare a trasat limitele viitoarei sale capitale, a cuprins tot o arie cu șapte coline ca și în cazul Romei), Constantinopolul a apartinut mai intai Greciei antice, apoi Imperiului Roman, fiind a doua capitala dupa Roma, incepand din anul 395 e.n., cand Imperiul Roman a fost împartit  în doua parti: partea de vest, Imperiul Roman de Apus, condusa de Roma si partea de est, cunoscuta sub numele de Imperiul Roman de Rasarit (numit mai tarziu Imperiul Bizantin), condusa de Constantinopol.

Imperiul Roman de Răsărit a început sa fie numit Imperiul Bizantin începând din sec. al XVI-lea, din inițiativa istoricului umanist Hieronymus Wolf.

Incepand cu 29 mai 1453, Constantinopolul a apartinut Imperiului Otoman, fiind ocupat de turci care ii vor da numele Istanbul. In aceasta perioada, a fost denumit Sublima Poartă,  Inalta Poartă sau Poarta Otomana, adica locul de guvernare al sultanului turcilor, pana la proclamarea Republicii Turcia, pe 13 octombrie 1923.

Orasul Istanbul apartine Republicii Turcia, a carei capitala a fost pana pe 13 octombrie 1923, cand acest rol i-a revenit orasului Ankara. Orașul Ankara a devenit capitala oficiala a Republicii Turcia, dar capitala istorică, Istanbul, rămâne centrul financiar, economic și cultural al țării.

Numele vechi ale orasului-capitala, Bizant, apoi Constantinopol si Istanbul, dovedesc indelungata lui istorie. Numai alte cateva mari capitale au avut trei nume in decursul istoriei lor. Din punct de vedere istoric, se poate considera ca alaturi de Atena si Roma, Constantinopol (Istanbul) este una dintre cele trei mari capitale antice.

392: Imperiul roman devine crestin

Imparatul Teodosie proclama crestinismul drept religie oficiala a Imperiului roman si interzice celelalte culte. Un secol mai devreme, sub domnia lui Diocletian, crestinii indurau inca persecutii brutale.

1519: Conchistadorul spaniol Hernando Cortes intra in Mexic

Conchistadorul spaniol Hernando Cortes a ajuns in capitala Mexicului. Dupa ce a locuit în Hispaniola (Haiti), Hernando Cortes a participat în 1511 la cucerirea Cubei. Acesta a facut parte din expediţiile care, în 1517-1518, a permis spaniolilor sa descopere peninsula  Yucatan şi Golful Mexic, sub privirile nelinistite ale aztecilor, care aşteptau revenirea profetizata de zeul Sarpe cu pene – Quetzalcoatl – din Orientul Îndepărtat, a unui preot divin. Pe data de 8 noiembrie 1519, el a intrat în oraş cu mare fast. Dar brutalitatea soldatilor sai au adus populaţia la revoltă şi împăratul a fost chiar batut cu pietre de supuşii săi. După o retragere dezastruoasa, Cortes a inceput o cucerirea sistematică a provinciilor centrale, şi după trei luni de asediu, Mexicul, în ruine, a capitulat pe 13 august 1521. Cortes, care a condus Noua-Spanie până în 1541, l-a asasinat pe ultimul împărat aztec, Cuauhtemoc, in 1524. Marele imperiu, fondat în 1315, a fost de atunci anihilat.

1864: Abraham Lincoln a fost reales presedinte al SUA in defavoarea lui George McClellan.

1880: Feodor Dostoievski publica ultimul sau roman, “Fratii Karamazov”

Considerat de mulţi ca fiind o capodoperă, această carte povesteste despre cei patru fii ai lui Feodor Karamazov si despre paricidul comis de unul dintre ei. Fiecare dintre cei trei frati poate fi considerat un tip reprezentativ al societatii ruse din secolul al XIX-lea: Alexei, protagonistul, este un om credincios, Ivan, fratele său, este un intelectual care isi va pierde mintile, Dmitri, fratele vitreg , este un om al viciului si al pasiunii. Al patrulea, Smerdyakov, este un copil nelegitim şi epileptic care va comite paricidul si va sfarsi prin sinucidere.

În sens metaforic, se poate spune că frații alcătuiesc oarecum cele 3 ipostaze fundamentale ale omului. Dmitri, cel mai în vârstă, e un exponent al senzualismului și al trupului. Ivan, reprezintă intelectul, rațiunea. Interesant este revolta aparent atee a lui Ivan: el nu neagă existența lui Dumnezeu, ci nu poate accepta lumea așa cum a fost creată de Dumnezeu. Alexei (“Aleoșa”), personajul principal, este simbol al trăirii spirituale și al apropierii de Dumnezeu

1895: Descoperirea razelor X

Fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen, in timp ce realiza un experiment electric,  descopera niste raze invizibile de natura necunoscuta, pe care le numeste raze X. Descoperirea, care permite savantului sa realizeze primele radiografii ale oaselor din interiorul unei fiinte vii, deschide calea radiologiei, avand in plus o foarte mare importanţă pentru dezvoltarea în continuare a fizicii. La acea vreme, radiologii nu constientizau riscurile de dermatita şi nu se protejau împotriva radiaţiilor. Pacienţii trebuiau sa se expuna timp de peste 20 de minute pentru o radiografie. Röntgen va primi în decembrie 1901 Premiul Nobel pentru fizica.

190: Prima ambulanta

Casa Ledoux  et. Co. din Montreal a construit prima masina-ambulanta destinata spitalelor. Interiorul era facut astfel incat sa ofere confort pacientului. Masina putea fi dezinfectata si se spala în câteva minute, fără nici o problemă. Casa Ledoux et. Co. a câştigat o medalie de aur la Expozitia din1900 de la Paris, pentru inovaţiile sale

1904: Theodore Roosevelt este reales presedinte al S.U.A.

În 1901, Theodore Roosevelt ii urmeaza lui William McKinley care a fost asasinat şi devine preşedinte la doar 42 de ani: este cel mai tanar presedinte al Statelor Unite. Acesta isi incheie mandatul cuprins între 1901 şi 1904 şi apoi este reales până in 1909. Pe 6 septembrie 1905, s-a incheiat războiul dintre Rusia şi Japonia. Lui Roosevelt, care a servit drept arbitru in acest conflict, i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Pace pe 10 decembrie 1906.

1913:  Furtuna in Marile Lacuri

Cea mai mare si cea mai devastatoare furtuna, care s-a abatut vreodata asupra Marilor Lacuri din centrul Americii de Nord, a inceput in seara de 7 noiembrie, a luat amploare in cursul noptii si nu s-a oprit decat pe 11 noiembrie. Pe 8 noiembrie, vantul putea atinge pana la 127 km/h si valuri gigantice (de 10 m inaltime) au cauzat pierderea multor ambarcatiuni. Pe 9 noiembrie, o scădere bruscă de temperatură a transformat ploaia in zapada si dintr-o furtuna autumnala s-a transformat intr-un viscol hibernal, stratul de zapada atingand 56 cm. Din cauza vantului, s-au format nameti de 2 metri în înălţime. Toate drumurile au devenit impracticabile şi orice activitate a fost sistata (scoli, magazine, fabrici).

1923: Tentativa de lovitura de stat a lui Adolf Hitler a esuat

Adolf Hitler a pus la cale un puci pentru a răsturna guvernul, intr-o berarie din München. În dimineaţa zilei de 9 noiembrie, pucistii au marsaluit pe străzile din München şi la venirea politiei au izbucnit focuri de armă între adversari. Aceasta confruntare s-a soldat cu moartea a 4 politisti si 14 pucisti. Hitler a reusit sa scape, dar pe 11 noiembrie a fost arestat şi  închis. In urma loviturii de stat, a avut loc un proces, autorii fiind acuzati de crima de inalta tradare împotriva guvernului. Hitler a fost condamnat la 5 ani de închisoare. A fost eliberat pe 20 decembrie 1924. În închisoare, el a scris “Mein Kampf” în care descrie ura sa pentru evrei şi planurile sale pentru genocid. Cartea, tradusă în toate limbile europene, ii va lasa indiferenti pe toţi şefii de stat până la reîntoarcerea sa în politică.

1932: Franklin Delano Roosevelt devine presedinte al S.U.A.

Franklin Delano Roosevelt este ales pentru prima data presedinte al S.U.A. Va fi singurul presedinte care a fost ales de patru ori (numarul mandatelor este limitat la doua, actualmente). In timpul acestui prim mandat, el a trebuit sa lupte impotriva Marii Depresiuni incepute in 1929.

1933: In plina criza economica, presedintele american Franklin D. Roosevelt a initiat un program care prevedea crearea rapida de locuri de munca pentru cei peste 4 milioane de someri din SUA.

1939: Liderul nazist Adolf Hitler a scapat cu viata in urma tentativei de asasinat indreptate impotriva sa.

1942: Fortele armate ale Marii Britanii si Statelor Unite au debarcat in nordul Africii, in timpul luptelor purtate din al Doilea Razboi Mondial.

1956: Premiera filmului “Cele zece porunci” (The Ten Commandments)

“Cele Zece Porunci”este un film american realizat de Cecil B. DeMille, cu Charlton Heston, Anne Baxter, Yvonne De Carlo. Evocare a vieţii lui Moise, salvat la nastere de fiica faraonului Sethi I care hotarase sa omoare toti nou-născuţii iudei de teama ca nu cumva fiii lui Israel sa devina mai numeroşi decât egiptenii Cecil B.de Mille realizase deja o prima versiune a filmului în 1923. Treizeci de ani mai tarziu, el recidiveaza, realizand o versiune disproportionata, cu şapte luni de filmare, sute de mii de accesorii, camile venite din Australia, lotusi adusi din Guineea britanica…

1960: John Fitzgerald Kennedy este ales presedinte al S.U.A.

La 43 de ani, tanarul senator democrat din Massachusetts, John Fitzgerald Kennedy a fost ales preşedinte al Statelor Unite. El a devenit primul presedinte catolic al Statelor Unite si cel mai tanar sef de stat din istoria tarii,  învingandu-l pe rivalul său republican Richard Nixon cu cea mai mică majoritate obţinuta în timpul unor alegeri prezidenţiale din 1884: 49,7% din voturi faţă de 49,6%.

1967: Cardinalul Léger isi paraseste postul

Cardinalul Léger provoaca o mare surpriza, anuntand ca isi paraseste postul pentru a deveni misionar in Africa.

1988: Alegerea lui George Bush

Republicanul George Bush este ales al 41-lea preşedinte al Statelor Unite, câştigând cum era de aşteptat in fata rivalului său democrat Michael Dukakis. În vârstă de 64 de ani, vice-presedintele american a construit în mare măsură victoria sa în sudul tarii, care s-a raliat în unanimitate candidaturii lui.

Pilot de razboi, a efectuat cincizeci şi opt de misiuni în Pacific, în timpul cărora a fost împuşcat în avionul său de patru ori. De patru ori salvat, ultima oara pe 2 septembrie 1944, când a fost într-o misiune peste Oceanul Pacific, avionul sau a fost doborât de defensiva antiaeriana japoneza şi a fost salvat de către submarinul USS Finback. În urma acestui ultim incident,  a fost demobilizat.  Operaţiunea Furtuna in Desert avut loc în timpul mandatului său si a avut ca scop dislocarea irakienilor, pe atunci condusi de Saddam Hussein, care invadasera Kuweitul. Operatiunea a fost un succes, dar mai târziu i s-a reprosat faptul ca nu l-a destituit pe Saddam Hussein. De asemenea, fiul său a vrut să finalizeze operatiunea prin atacarea Irakului.

1993: Céline Dion lanseaza “The Colour of my Love”

Celine Dion a lansat cu mare fast noul său album, “The Colour of My Love”, în fata a aproximativ  2 000 de oameni la Metropolis, în Montreal. În timp ce mass-media se pregatea sa faca publica relaţia romantică a cântăreţei cu managerul ei, René Angelil, dedicatia de pe libretul noului sau album proclama: “René, you’re the Colour of my Love”…

1996: Presedintele american Bill Clinton a emis o proclamatie care finaliza, din punct de vedere tehnic, acordarea Clauzei natiunii celei mai favorizate (MFN) pentru Romania.

1997: Construirea barajului celor Trei Cheiuri

China a început construirea celui mai mare baraj hidroelectric din lume, prin devierea cursului fluviului Yangtze-Kiang. Matca celui mai mare fluviu din lume va fi deviata  de mii de tone de beton, pentru a permite construirea barajului celor Trei Cheiuri. Lucrarea, avand o înălţime de 180 de metri trebuia sa fie finalizată în 2009. Aproximativ 150 de oraşe şi 4500 sate vor fi scufundate sub un lac de 600 km lungime, necesitand stramutarea a aproximativ 1,2 milioane de oameni.

2005: Franta decreteaza stare de urgenta

În Franţa, revolte care incendiaza tara au continuat timp de douasprezece nopti, consecutiv. Mişcarea de violenta s-a raspandit în toată ţara. Mai mult de 1200 de masini, şcoli, un autobuz, o bibliotecă şi o sală de gimnastică au fost incendiate. Ciocniri între poliţie şi protestatari au continuat in plina strada. Cu o zi inainte, doisprezece poliţişti au fost răniţi după ce au fost tinta atacurilor cu proiectile. Peste 330 de persoane au fost arestate.

2006: Nicaragua – Daniel Ortega revine la putere.

Fostul sandinist Daniel Ortega a fost ales preşedinte al Nicaragua, în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, cu 38% din voturi. Aceasta veste risca sa   nemulţumească Statele Unite, care au luptat împotriva guvernului Sandinist al lui Ortega in anii ‘80, inclusiv prin finanţarea Contras, o armată de gherilă. Washingtonul nu a reactionat la aceste alegeri. Înfrângerea domnului Ortega la alegerile din1990 a pus capat regimului sandinistilor şi mai multor ani de război civil care s-a soldat cu 30 000 de morti. De atunci, el a încercat să recâştige funcţia de preşedinte al Nicaragua.

2008: Un accident la bordul unui submarin rusesc s-a soldat cu 20 de morti

“Nerpa” este un submarin rusesc de atac cu propulsie nucleara de tip Akula. Douăzeci de persoane au fost ucise şi douazeci si doua ranite într-un accident care a avut loc sâmbătă la bordul unui submarin cu propulsie nucleară al Flotei ruse din Pacific. Acesta este cel mai grav accident de acest fel de la dezastrul cu submarinul Kursk care a avut loc cu opt ani în urmă. “Conform unui raport, 20 de persoane au murit, trei ofiţeri şi 17 civili, membri ai echipei şantierului naval responsabile pentru livrarea navei”, a declarat pentru agenţia de presa rusă Interfax un oficial al comisiei de ancheta a Procuraturii, adăugând că acestia au fost ucişi prin inhalarea de gaze de freon emise de declansarea sistemului de protecţie împotriva incendiilor. Cei 22 de răniţi, care sufereau de intoxicaţii de diferite grade, au fost trimisi la Vladivostok şi internati la spitalul Flotei Pacificului.

Comments

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.