8 Octombrie

1754: Henry Fielding, scriitor englez (n. 1707)

Fielding a frecventat cursurile Colegiului Eton și apoi cele de la Universitatea Leyden din Olanda ca student la științe umaniste. Timp de mulți ani, s-a dedicat teatrului și piesele sale l-au făcut, în curând, unul dintre cei mai renumiți dramaturgi din capitala britanică.

Abia în 1741 a debutat cu o ficțiune, Shamela, o parodie a foarte popularei Pamela a scriitorului britanic Samuel Richardson sau Virtutea recompensată, 1740-1741, apoi cu Joseph Andrews.

Apogeul operei sale este, fără îndoială, Povestea lui Tom Jones, copil abandonat. Început în 1746 și finalizat în 1748, este o carte ambițioasă care este inspirată parțial din viața autorului, iar portretul eroinei se presupune a fi imaginea primei sale soții Charlotte Craddock, care a murit în 1744.

Foarte criticată la publicarea sa, cartea a devenit rapid un succes popular imens, care nu a fost niciodată negat și este adesea citat printre cele mai mari zece romane ale literaturii universale: în 1955, Somerset Maugham l-a plasat pe primul loc în eseul său Zece romane și autorii lor.

Încă din 1750, Pierre-Antoine de La Place a dat o versiune franceză a acesteia, care l-ar fi inspirat pe Voltaire pentru Candide. În 1765, André Philidor a transformat-o într-o operă care se menține în repertoriu, ceea ce înseamnă că influența romanului s-a extins repede chiar și dincolo de Marea Britanie.

În 1963, romanul Tom Jones a fost ecranizat, într-un mod neconvențioanal, de către Tony Richardson, avându-l pe actorul Albert Finney în rolul unui tânăr și versatil Tom Jones.

Eroul principal, care este un tânăr frumos și generos și ai cărui părinți sunt necunoscuți, rămâne fidel celor dragi în trup și spirit, devenind la sfârșitul romanului deosebit de bogat. Eroul, fiind prezentat ca o combinație unică de virtuți și vicii, din care nu se poate discerne exact încotro se înclină balanța, este foarte neobișnuit pentru literatura engleză din toate timpurile prin multipolaritatea și complexitatea contrariilor sale.

De-a lungul întregii scrieri, care este substanțial de lungă, Fielding ridiculizează cu eleganță și măiestrie rigiditatea scriitorilor și criticilor „serioși” și, în același timp, sancționează imoralitatea caracterelor personajelor sale dar și remarcă constant calitățile, respectiv ingenuitatea acestora.

Compusă din optsprezece cărți, fiecare fiind inaugurată de un prim capitol discursiv, un proemium (prefață, introducere) apologetic și explicativ, adesea fără legătură cu ceea ce urmează, Tom Jones împrumută mult din tradiția picarescă, dar inovează în descrierea și caracterizarea scenelor și a personajelor, mai realiste decât cele ale multor alte opere contemporane.

Într-adevăr, scopul său, afirmat în repetate rânduri de narator, este de a prezenta natura umană așa cum este și nu așa cum ar trebui să fie sau este imaginată, înfrumusețată, înnegrită sau chiar purtată spre fantastic.

Lucrarea este dedicată „Onorabilului George Lyttelton, Esq., Lord Comisar al Trezoreriei”, un susținător ferm al autorului, cu speranța că textul „va contribui la promovarea virtuții și a inocenței”. Ca dovadă a bunei sale credințe, Fielding dezvăluie că personajul Squire Allworthy se bazează pe un om de bine, prietenul său Ralph Allen.

Ironia este suverană la Fielding, în armonie cu vremurile, epoca de aur a genului. Acest stil deosebit, numit uneori „oblic”, vizează atât autorul, cât și naratorul, cititorii și personajele sale. Sunt utilizate toate procedeele tehnice după o retorică savantă susținută de o erudiție clasică solidă, deși uneori apar erori de citare, dar se fac în mod intenționat, pentru a tachina mai bine cititorul neatent, câteva capitole mai târziu.

Există multiple fațete ale personalității lui Fielding, ale carierei și operei sale. O figură importantă în Londra din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, atât prin activitățile sale de magistrat, cât și prin publicațiile sale.

A trăit doar patruzeci și șapte de ani, a experimentat suferința și gloria, fericirea și nefericirea, calomnia și elogiul. A fost atacat, denigrat, cenzurat și lăudat, dar a trăit cu certitudinea că operele sale vor fi recunoscute de posteritate.

De fapt, Walter Scott l-a numit „părintele romanului englez” și, potrivit lui Somerset Maugham, povestea lui Tom Jones, copil abandonat se numără printre cele mai bune zece romane scrise vreodată; sondajele recente efectuate de The Guardian confirmă această onoare acordată de cititori.

1436: Jacqueline, Contesă de Hainaut (n. 1401)

1656: Johann Georg I, Elector de Saxonia (n. 1585)

1735: Împăratul Yongzheng al Chinei (n. 1678)

1793: John Hancock, politician american, semnatar al Declarației de Independență a Statelor Unite (n. 1737)

1803: Vittorio Alfieri, scriitor și filozof italian (n. 1749)

Contele Vittorio Alfieri a fost un poet tragic italian a cărui temă predominantă a fost răsturnarea tiraniei.

Prin tragediile sale, spera să ofere Italiei drame comparabile cu cele ale altor națiuni europene. Prin versurile și dramele sale, a ajutat la reînvierea spiritului național al Italiei și a câștigat astfel titlul de precursor al Risorgimento-ului (unificarea Italiei).

Educat la Academia Militară din Torino, Alfieri a devenit port-drapelul regimentului din localitatea piemonteză natală, Asti. Dezgustul pentru viața militară l-a determinat să obțină un concediu pentru călători prin cea mai mare parte a Europei. În Anglia a găsit libertatea politică care i-a devenit ideal, iar în Franța, literatura care l-a influențat cel mai profund. I-a studiat pe Voltaire, J.-J. Rousseau și, mai presus de toate, pe Montesquieu.

Alfieri s-a stabilit la Torino, în 1772, și și-a dat demisia din unitatea militară în anul următor. Pentru a se amuza, a scris Cleopatra, o tragedie reprezentată cu mare succes în 1775.

Apoi, Alfieri a decis să se dedice literaturii. A început un studiu metodic al clasicilor și al poeților italieni și, din moment ce se exprima în principal în franceză, limba clasei conducătoare din Torino, a mers în Toscana pentru a se familiariza cu italiana pură.

Până în 1782 scrisese 14 tragedii, precum și multe poezii, inclusiv patru ode din seria America liberă, despre independența americană, la care a fost adăugată a cincea odă, în 1783, și un tratat politic despre tiranie, în proză, Della tirannide, 1777.

De asemenea, a salutat căderea Bastiliei cu o odă, „Parigi sbastigliata”, 1789. Zece dintre tragedii au fost publicate la Siena în 1783.

Între timp, la Florența, în 1777, Alfieri a întâlnit-o pe contesa de Albany, soția pretendentului din ramura Stuart la tronul englez, Charles Edward. A rămas profund atașat de ea pentru tot restul vieții și, în cele din urmă, s-au căsătorit.

Geniul lui Alfieri a fost în esență dramatic. Stilul său aspru, direct și concis a fost ales astfel în mod deliberat, pentru a-i putea convinge pe cei asupriți și pe cei resemnați să accepte ideile sale politice și să le inspire fapte eroice. Aproape întotdeauna, tragediile lui Alfieri prezintă lupta dintre un campion al libertăți și un tiran.

Dintre cele 19 tragedii pe care le-a publicat în ediția de la Paris din 1787–1789, cele mai bune sunt Filippo, în care Filip al II-lea al Spaniei este prezentat ca tiran; Antigona; Oreste; și, mai presus de toate, Mirra și Saul. Saul, capodopera sa, este adesea considerată cea mai puternică dramă din teatrul italian.

Autobiografia lui Alfieri, publicată postum sub numele de Vita di Vittorio Alfieri scritta da esso, 1804, Viața lui Vittorio Alfieri scrisă de el însuși, este lucrarea sa principală în proză. De asemenea, a scris sonete, comedii, satire și epigrame.

Mai mult…

1869: Franklin Pierce, politician american, al 14-lea președinte al Statelor Unite (n. 1804)

1914: Dimitrie A. Sturdza-Miclăușanu, istoric și politician român (n. 1833)

1939: George Mihail Zamfirescu, scriitor român (n. 1898)

1967: Clement Attlee, politician englez, prim-ministru al Regatului Unit (n. 1883)

1973: Gabriel Marcel, filosof francez (n. 1889)

1992: Willy Brandt, politician german, laureat al Premiului Nobel (n. 1913)

2001: Mongo Beti, scriitor camerunez (n. 1923)

2004: Jacques Derrida, filosof francez (n. 1930)

2011: Dennis Ritchie, unul din creatorii limbajului de programare C și al sistemului de operare UNIX (n. 1941)

2012: Aureliu Busuioc, scriitor din Republica Moldova (n. 1928)

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.