1830: Frédéric Mistral, poet francez, laureat al Premiului Nobel (1904), (d. 1914)
Fiul unor mici proprietari de pământ, Frédéric Mistral a fost trimis încă de la o vârstă fragedă la internatul de la Abația din Frigolet, nu departe de Tarascon. Apoi la Avignon, la Nîmes, unde și-a luat bacalaureatul, pentru a-și continua studiile.
Simțea deja o mare nostalgie față de Provența (Provence) sa, cea reală, cea a cărei limbă toți se străduiau să-l facă să o uite. La Aix, Mistral începe studii de drept pentru a-și mulțumi tatăl, dar se întoarce repede în orașul său natal, Maillane, și ia o hotărâre fermă: „să provoc o renaștere prin restaurarea limbii materne și istorice a țării mele ”.
În 1852, după moartea tatălui său, s-a stabilit lângă ferma familiei și nu s-a mai mutat de acolo. În acest moment s-a născut ideea asociației Félibrige, o școală literară pe care a fondat-o pe 21 mai 1854, cu ajutorul altor șase apărători înfocați ai limbii provensale.
[Félibrige (în limba occitană: lou Felibrige conform standardului mistralian sau lo Felibritge conform standardului clasic) este o asociație care funcționează cu scopul de a proteja și promova limba, cultura și tot ceea ce constituie identitatea țărilor de limbă occitană. Sediul central este situat în Arles, la Museon Arlaten, iar sediul său administrativ este în Aix-en-Provence.]
În 1859, Mistral a publicat „Mirèio” (Mirela), opera sa majoră, considerată de unii critici ai vremii ca fiind o capodoperă egală cu marile tragedii greco-romane.
Autor prolific și recunoscut, de la „Regina Jano” la „Calendal”, nu încetat, totuși, să proclame că a întruchipat mai presus de toate „Causo” (”Cauza”, în limba spaniolă).
A murit foarte aproape de casa copilăriei sale, în Provence, pe care, practic, nu a părăsit-o niciodată.
1157: Regele Richard I al Angliei (d. 1199)
1209: Sancho al II-lea al Portugaliei (d. 1248)
1474: Ludovico Ariosto, poet renascentist italian (d. 1533)
1621: Ludovic al II-lea de Bourbon, Le Grand Condé, general francez (d. 1686)
1749: Prințesa Marie Louise de Savoia (d. 1792)
1778: Clemens Brentano, poet german (d. 1842)
1779: Mustafa al IV-lea, sultan otoman (d. 1808)
1831: Wilhelm Raabe, prozator german (d. 1910)
1841: Antonín Dvořák, compozitor ceh, împreuna cu Bedrich Smetana, a pus bazele școlii muzicale naționale cehe (d. 1904)
1856: Ion Bianu, filolog român, fondatorul Bibliotecii Academiei (d. 1935)
1857: Georg Michaelis, politician german, al 6-lea Cancelar al Germaniei (d. 1936)
1870: Prințesa Maria, singurul copil al Regelui Carol I al României și al Reginei Elisabeta (d. 1874)
1873: Alfred Jarry, dramaturg și prozator, precursor al suprarealismului (d. 1907)
Scriitorul francez, Alfred Jarry este cunoscut ca autorul comediei burlești și absurde Ubu rege (Ubu roi). Inventator al patafizicii, este considerat și unul dintre precursorii suprarealismului.
Născut pe 8 septembrie 1873 în orașul Laval, în Mayenne, Alfred Jarry a început să scrie foarte devreme și a compus primele comedii la vârsta de 12 ani. În adolescență, s-a mutat în Bretania și s-a înscris la liceul din Rennes unde unul dintre profesorii săi, un anume domn Hébert, pe atunci nu foarte autoritar și tachinat de elevii săi, i-a inspirat personajul burlesc Ubu. Acesta din urmă va deveni mai târziu un personaj recurent în compozițiile sale teatrale. A apărut pentru prima dată în Ubu Roi, reprezentat în 1896, apoi în multe piese, printre care Ubu înlănțuit (Ubu enchaîné) în 1900, Ubu pe deal (Ubu sur la butte), 1906 și două Almanahuri ale tatălui Ubu (Almanachs du père Ubu) în 1899 și 1901 și în cele din urmă în Ubu încornorat (Ubu cocu) publicat în 1944 .
În 1892, Alfred Jarry a studiat la Paris și a decis să susțină examenul de admitere la École Normale Supérieure. Dar a eșuat în acest demers și apoi a început să lucreze ca editor în revista Mercure de France din 1894 până în 1899.
A frecventat cercurile literare pariziene și a cunoscut scriitori geniali precum Stéphane Mallarmé sau Léon-Paul Fargue cu care s-a împrietenit.
Deși interpretarea piesei Ubu rege din 1896 a stârnit controverse prin scandalul pe care l-a provocat, criticile s-au dovedit a fi împărțite.
Cu toate acestea, Alfred Jarry, deși ruinat, cufundat în alcool, nu și-a pierdut gustul pentru scris. În această perioadă, a scris numeroase romane: Zile și nopți (1897), Iubirea absolută (1899), dar mai ales Faptele și opiniile doctorului Faustroll, patafizician (Gestes et opinions du docteur Faustroll, pataphysicien), 1911.
În acest roman compus în 1898 și publicat postum în 1911, Alfed Jarry inventează „patafizica”. Această „știință a soluțiilor imaginare” va inspira scriitori suprarealişti precum Raymond Queneau, Eugène Ionesco și Boris Vian. La sfârșitul vieții, Alfred Jarry, care a fost dat în judecată de creditorii săi, a trăit în sărăcie. Suferind de tuberculoză, a murit pe 1 noiembrie 1907 la Paris. Are doar 34 de ani.
Lucrările lui Alfred Jarry
Încă din 1885, tânărul Alfred Jarry a așternut pe hârtie primele sale comedii. În aceste piese intitulate Briganzii din Calabria (Les Brigands de la Calabre), 1885, Umbrela-Seringa doctorului Thanaton (Le Parapluie-Seringue du Docteur Thanaton), Procesul (Le Procès) sau Antliaclaștii (Les Antliaclastes), cu texte și desene realizate de Jarry în copilărie (1886), autorul a experimentat atât scrierea în versuri, cât și în proză.
Les Antliaclastes, dramă în trei acte de Alfred Jarry, este cea de-a doua versiune, considerabil revizuită și extinsă, a unei comedii într-un act cu același titlu și datată 12 iulie 1886. Această primă versiune apare, parțial, în Albumul din Antlium (dosarul 26 din Caietele Colegiului de Patafizică, serie nouă), care reproduce toate desenele lui Jarry care ilustrează manuscrisele originale și cealaltă parte va fi publicată în volumul Saint-Brieuc des Choux, alături de alte paisprezece piese care constituie un fel de antologie de poezie și comedii compuse de Jarry, între 12 și 15 ani, pe când era elev la liceul Saint-Brieuc.
În 1894, a publicat prima sa colecție de poezii Clipe de nisip, Memorial (Les Minutes de sable. Mémorial), urmată în 1895 de Cezar Anticrist (César Antichrist).
A mai publicatși alte romane: Romanul unui dezertor (Roman d’un deserteur), 1897), Iubirea în vizită (L’Amour en visite), 1898), Messalina, 1901, Supervirilul (Le Surmâle), 1902. Cu toate acestea, piesele sale centrate pe personajul papei Ubu sunt cele care îl vor face cu adevărat cunoscut. Acest personaj grotesc care trăiește într-o lume imaginară și cu care autorul se identifică din ce în ce mai mult este eroul pieselor de teatru avangardiste.
Atmosfera absurdă a operei lui Jarry oglindește atât ideile sale, cât și viața lui. Preferând să triumfe principiul plăcerii asupra celui al realității, Jarry a inventat chiar o nouă știință a „soluțiilor imaginare”: patafizica, pe care a dezvoltat-o în lucrarea sa Faptele și opiniile doctorului Faustroll, patafizician (Gestes et opinions du docteur Faustroll, pataphysicien), publicată după moartea sa în 1911.
Reprezentată pentru prima dată pe 10 decembrie 1896 la Théâtre de l’Œuvre din Paris, Ubu Rege este prima piesă dintr-un vast ciclu teatral, centrat pe rătăcirile personajului emblematic al lui Jarry: Papa Ubu. Acesta din urmă este în mare parte inspirat de Félix Hébert, fost profesor de fizică al lui Alfred Jarry la liceul din Rennes. Timp de câțiva ani, bărbatul cu atitudinea grotescă devine eroul ridicol al unei cronici epice și satirice imaginate de elevii săi. Unul dintre episoade, care prezintă personajul în rolul Regelui Poloniei, îl inspiră pe Alfred Jarry, care decide să-l adapteze ca o comedie: este nașterea lui Ubu.
În 1896, a publicat Ubu Rege, o piesă în care Papa Ubu, influențat de soția sa, l-a asasinat pe regele Wenceslas al Poloniei și a preluat puterea. Va fi urmat de Ubu încornorat (Ubu cocu), publicat postum în 1944, Ubu înlănțuit (Ubu enchaîné), 1900, Ubu pe deal (Ubu sur la butte), 1901 și în sfârșit Almanahurile papei Ubu (Almanachs du père Ubu) în 1901.
Prin acest personaj ridicol, laș, egoist și răutăcios, Alfred Jarry oferă o adevărată parodie burlescă a puterii și a absurdității ei. Un amestec de umor îndrăzneț, parodie, satiră și provocare, lucrarea șochează încă de la prima apariție. Dar stilul său exploziv și unic marchează spiritele la fel ca personajul său principal, care a devenit simbolul universal al absurdității puterii și al prostiei umane. Un adevărat mit modern, personajul lui Ubu a dat naștere și adjectivului „ubuesc” folosit pentru a desemna o situație sau un personaj grotesc și absurd.
Mișcarea literară în care se încadrează Alfred Jarry
De la primele cuvinte ale piesei sale Ubu Rege, „La naiba!” (Ubu roi, „Merdre!”), Alfred Jarry da peste cap codurile teatrului clasic. După ce a deschis calea teatrului modern, el este considerat precursorul a două mișcări literare: suprarealismul și teatrul absurdului.
Într-un articol intitulat De la inutilitatea teatrului la teatru, publicat în septembrie 1896 în Mercure de France, Alfred Jarry explică că teatrul nu trebuie să caute să imite realitatea și că decorul ar trebui să fie atemporal. Potrivit acestuia, personajul nu ar trebui să arate ca o ființă vie reală, ci să fie o sinteză a diferitelor personaje. Prin Ubu Rege, autorul creează astfel un univers absurd: personaje, locuri, acțiuni lipsite de sens, de coerență, lăsând adesea cititorul și spectatorul perplex și lipsit de orientare.
Dând glas imaginației, Jarry pledează și pentru refuzul realismului și psihologiei, decorului, costumelor convenționale și dicției clasice. În conformitate cu ideile sale inovatoare, autorul a inventat chiar patafizica în 1898, o „știință a soluțiilor imaginare”, a identității contrariilor, unde excepția devine regula. Punând realul și imaginarul la același nivel, această mișcare de idei, va inspira mulți autori suprarealişti, precum Raymond Queneau, Boris Vian, Eugène Ionesco care vor deveni ei înșiși patafizicieni.
1909: Max Blecher, scriitor român de origine evreiască (d. 1938)
1910: Jean-Louis Barrault, actor de teatru și film, mim, regizor și director de teatru francez (d. 1994)
1918: Derek Barton, chimist britanic, laureat al Preiului Nobel pentru Chimie în 1969 (d. 1998)
1925: Peter Sellers, actor britanic (d. 1980)
1930: Aretin Corciovei, fizician român (d. 1992)
1940: Marioara Tănase, interpretă română de muzică populară și romanțe (d. 1970)
1941: Nae Lăzărescu, actor român de comedie (d. 2013)
1951: Béla Markó, politician român de etnie maghiară
1963: Gabriel Sandu, politician român
1974: Bobby Păunescu, regizor și scenograf român
1979: Pink (Alecia Beth Moore), cântăreață americană
