9 Aprilie

1553: François Rabelais, medic, profesor de anatomie, preot si scriitor renascentist francez (n. 1494)

A studiat mai intai dreptul, apoi a intrat in ordinul franciscan, dar, ca urmare a unei dispute, a devenit benedictin. In 1530, a parasit ordinul benedictin pentru a studia medicina, profesie pe care o va practica tot restul vietii.

A devenit un scolastic umanist important, publicand traduceri din Hipocrat si Galenus. Notorietatea dobandita se datoreaza celor cinci romane comico-satirice reunite sub titlul Gargantua si Pantagruel, incluzand capodoperele Pantagruel, 1532, Gargantua, 1534 si A treia carte, 1546, cea mai profunda carte a sa.

Cele doua romanele satirice ale sale, Gargantua, 1534 si Pantagruel, 1532-1664, publicat postum, i-au asigurat nemurirea, reprezintand o satiră acidă la adresa moravurilor acelei epoci, prin care autorul critică bigotismul, superstițiile și abuzurile clerului. Povestirea aventurilor celor două personaje spumoase, burlești și alegorice, nu este decât un pretext pentru scriitor de a introduce în narațiune figuri tipice ale societății contemporane lui și aluzii critice la evenimentele vremii.

Rabelais a fost creatorul romanului satiric si una dintre cele mai reprezentative figuri ale Renasterii: spirit umanist, poliglot, cu largă deschidere culturală, in ale carui opere se desfășoară dezbateri serioase cu privire la educație, politică și filosofie.

Scrierile sale, de o mare frumusete, denota o inegalabila maiestrie artistica, un talent deosebit al inventiei verbale, fiind totodata un summum al invataturilor umaniste, prezentate sub forma unui mozaic parodic de scolastica, literatura si stiinta. In pofida faptului ca au fost interzise de autoritatile civile si bisericesti, din cauza continutului lor satiric si a umorului grosier, lucrarile lui au fost citite in intreaga Europa. De-a lungul carierei sale, Rabelais s-a bucurat de libertate datorita unor protectori influenti.

715: Papa Constantin

1024: Papa Benedict al VIII-lea

1483: Regele Eduard al IV-lea al Angliei (n. 1442)

1492: Lorenzo de Medici (Lorenzo Magnificul), cărturar florentin, om de stat, senior al orașului Florența si patron al artelor si al literelor (n. 1449)

 A fost nepotul lui Cosimo de Medici si cel mai sclipitor membru al familiei. A condus Florenta alaturi de fratele sau mai mic Giuliano, incepand din 1469. Fratele sau a fost asasinat, noua ani mai tarziu, de un important membru al unei familii de bancheri din Florenta, aliat cu Sixtus VI (care a fost impotriva acestui asasinat) si cu regele Neapolelui.

Lorenzo a obtinut din nou puterea la Florenta printr-un apel direct adresat regelui, devenind conducătorul de facto al Republicii Florentine în timpul Renaşterii italiene, conducand singur orasul pana la sfarsitul vietii. Fiul sau, Giovanni, a fost investit cardinal la varsta de 13 ani, de catre Papa Inocentiu VIII, devenind Papa Leon X.

A fost un adevarat mecena al orasului, folosind averea familiei pentru a sustine financiar numerosi artisti, precum Sandro Botticelli, Leonardo da Vinci, Michelangelo, Antonio del Pollaiulo, Andrea del Verrocchio, Domenico Ghirlandaio, Filippino Lippi, ramanand cel mai cunoscut patron al artelor din toate timpurile.

A fost supranumit de contemporanii sai, Magnificul. Acestia nu faceau referire la o frumusete pe care Lorenzo nu o poseda, ci la vechiul sens al cuvântului, acela de “generos”, fiind una dintre cele mai remarcabile personalitati ale timpului său. Dincolo de talentul său de diplomat şi om politic si de sustinerea financiara din propriile resurse a unui grup de eruditi de exceptie, artişti si poeţi, a excelat în discipline variate precum turnir, vânătoare, poezie, manuirea armelor sau atletism. Pentru această gamă de talente, a  fost unul dintre cele mai frumoase personificari ale idealului de om al Renaşterii.

Viața sa poate fi asociată cu apogeul Renașterii italiene timpurii, iar moartea sa a marcat încheierea epocii de aur a Florenței.

Mai mult…

1626: Francis Bacon, filosof, eseist englez (n. 1561)

Mai mult…

1654: Matei Basarab, domn al Țării Românești (n. 1580)

1754: Christian von Wolff, filosof german (n. 1679)

1882: Dante Gabriel Rossetti, poet, ilustrator, pictor şi traducător englez (n. 1828)

S-a născut în 1828 la Londra, ca fiu al unui emigrant italian, savantul Gabriele Pasquale Giuseppe Rossetti, personalitate cu vaste preocupări literare și științifice. La botez a primit numele de Gabriel Charles Dante Rossetti. Familia şi prietenii ii spuneau Gabriel, dar în publicaţii si-a trecut primul nume, Dante, în cinstea lui Dante Alighieri.

A fost fratele poetesei Christina Rossetti, al criticului literar William Michael Rossetti si a autoarei Maria Francesca Rossetti.

Tanarul Rossetti este descris ca fiind “stăpân pe sine, bine articulat, pasionat si carismatic”, dar, de asemenea, “ardent, poetic şi putin inzestrat cu talent”. Ca toti fratii sai, aspira să fie poet si s-a dedicat încă din fragedă tinerețe literaturii, în special poeziei, urmand King’s College School, Wimbledon, pe care însă o abandonează după patru ani.

Ezitand intre pictura si poezie si manifestand un mare interes pentru arta medievala italiană, a studiat la Academia de Desen, Henry Sass ‘s Drawing Academy, intre 1841-1845, sub îndrumarea lui Henry Sass, unde devine prietenul lui William Holman Hunt, apoi s-a inscris la Şcoala Antica a Academiei Regale, Antique School of the Royal Academy, pe care o va parasi în 1848. A devenit discipolul neoficial al lui Ford Madox Brown cu care a menţinut o relaţie strânsă pe tot parcursul vieţii sale, insusindu-si de la acesta admiratia pentru nazareenii germani.

In 1848 a infiintat, impreuna cu mai multi prieteni, miscarea artistica Confreria Prerafaelitilor (sau Fratia Prerafaelitilor), impreuna cu William Holman Hunt si John Everett Millais, care a devenit mai târziu principala sursă de inspiraţie pentru o a doua generaţie de artişti şi scriitori influenţati de aceasta mişcare, mai ales William Morris şi Edward Burne-Jones.

Rosetti a largit obiectivele Fratiei imbinand poezia, pictura si idealismul social, considerand prerafaelismul o romantare a trecutului medieval, refuzând reproducerea mecanică a operelor manieriștilor care i-au succedat lui Rafael și Michelangelo.

Expune primele sale tablouri în 1849 la expoziția londoneză “Free Exhibition”, iar critica îi este la început favorabilă. Întreprinde împreună cu Hunt o călătorie în Franța și Belgia. Vizitează Louvre-ul și admiră lucrările lui Giorgione, Leonardo da Vinci și Tiziano. În Franța îl descoperă pe Ingres. În Belgia îi stârnesc admirația Van Eyck și Memling.

Tablourile realizate în 1850 sunt atacate cu înverșunare de critici, de aceea Rossetti se hotărăște să nu mai expună. Dupa ce picturile sale in ulei au fost aspru criticate, s-a orientat spre acuarele si timp de aproape zece ani, execută desene și tablouri mai mici, cu teme inspirate din operele lui Dante, Shakespeare și “Legenda Regelui Arthur”, pe care le putea vinde mai usor cunostintelor sale, în primul rând eminentului critic John Ruskin, care îi devine prieten și protector.

Grupul prerafaelit s-a destramat in 1852, dar Rosetti l-a reinfiintat in 1856, impreuna cu Edward Burne-Jones si William Morris.

Timp de mulţi ani, Rossetti a lucrat la traduceri în limba engleză a poeziei italiene, inclusiv cea a lui Dante Alighieri, La Vita Nuova (publicata ca Early Italian Poets, în 1861), precum si poezia lui Sir Thomas Malory, Le Morte d’Arthur.

Dupa moartea sotiei sale, din 1862, Rossetti pictează, in amintirea ei, tabloul Beata Beatrix (1863), în care idealizează, sub trasaturile soţiei sale, pe Beatrice a lui Dante.  In același an, artistul pleacă la Paris pentru a vizita marea expoziție retrospectivă a lui Delacroix. Acolo se întâlnește cu Édouard Manet.

Creatiile literare au fost inlocuite de portrete de femei, modelele şi muzele sale fiind Elizabeth Siddal, Fanny Cornforth şi in special Jane Morris, sotia lui Morris. Intre 1871 și 1877, Rossetti lucrează la opt tablouri diferite cu aceeași temă: mitica Proserpina, fiica zeiței Ceres, răpită de Pluton ca să fie regina infernului, dar care a primit permisiunea ca o jumătate de an să trăiască pe Pământ.

Poeziile sale, inclusiv seria de sonete Casa vietii (The House of Life), s-au bucurat de un mare succes. In 1881, Rossetti a publicat al doilea volum de poeme, Ballads and Sonnets (Balade si Sonete), in care include alte sonete din seria The House of Life.

Astarte  Syriaca

Arta lui Rossetti a fost caracterizata de senzualitate şi redesteptarea artei medievale. Poezia sa a fost influenţată la inceput de John Keats, dar mai târziu a fost caracterizată de interconectari complexe ale ratiunii şi sentimentelor, mai ales în sonetul House of Life. Poezia şi pictura au fost strâns împletite în activitatea lui Rossetti, scriind frecvent sonete care să însoţească picturile sale, de la Copilaria Fecioarei Maria (1849), Ecce Ancilla Domini (Buna Vestire, 1850) pana la Astarte syriaca (1877), una dintre ultimele si cele mai elaborate lucrari ale sale. Opera sa a influenţat simboliştii europeni, fiind, de asemenea, un precursor major al mişcarii Estetice (Estetismul).

1889: Michel Eugène Chevreul, chimist francez (n. 1786)

1934: Oskar von Miller, inginer german (n. 1855)

1945: Dietrich Bonhoeffer, pastor lutheran, opozant al regimului național-socialist (n. 1906)

1959: Frank Lloyd Wright, arhitect american (n. 1867)

1961: Alexandru Kirițescu, dramaturg și traducător român (n. 1888)

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.