Eugène Pelletan

---

Eugène Pelletan, Pierre Clément Eugène Pelletan, 29 oct. 1813 – 1884, născut în Saint-Palais-sur-Mer, scriitor, jurnalist și om politic francez. A trăit 71 de ani.

Nepot al lui Jean Jarousseau, un pastor al Deșertului* (protestant clandestin) a cărui viață a povestit-o într-o carte de succes, fiul lui Achille Pelletan, primar al orașului Royan sub Primul Imperiu și Restaurație, s-a mutat la Paris în 1833 unde a început o carieră în litere.

La început apropiat de George Sand (a fost profesorul lui Maurice Sand, fiul lui George Sand, pentru o vreme), apoi a devenit mai apropiat de Alphonse de Lamartine, care l-a introdus în politică și i-a împărtășit aspirațiile lui republicane.

Scriitor cu un lirism înflăcărat și un stil oarecum bombastic, liber gânditor, dar deist și spiritualist, a devenit teoreticianul progresului nedefinit și continuu, în continuitatea lui Condorcet.

Scandalizat de lovitura de stat din 2 decembrie 1851, a devenit, în presă și în cărțile sale, un adversar aprig al lui Napoleon al III-lea.

A refuzat o numire la biroul Ministerului Afacerilor Externe. A fost deputat republican pentru Sena în Corpul Legislativ din 1863 până în 1870. S-a alăturat opoziției la regimul celui de-al Doilea Imperiu. Discursurile sale strălucite și elocvente i-au câștigat faima ca un orator strălucit.

A fost iniţiat ca francmason în 1864 în loja L’Avenir, unde a devenit venerabil, înainte de a intra în Consiliul Ordinului Marele Orient al Franţei.

Reales în 1869, a protestat împotriva războiului cu Prusia și a intrat în Guvernul Apărării Naționale la 4 septembrie 1870, ca ministru fără portofoliu.

Între 31 ianuarie și 4 februarie 1871, Pelletan a exercitat atribuțiile de ministru al educației publice, dar a plecat la Bordeaux pe 6 februarie.

A fost ales în Adunarea Națională, în februarie 1871, ca deputat republican pentru Bouches-du-Rhône, din 1871 până în 1876. A aprobat politica lui Adolphe Thiers, șef al puterii executive în perioada celei de-a Treia Republici,

Și-a încheiat cariera politică ca senator de Bouches-du-Rhône între 1876 și 1884 și a fost ales vicepreședinte al Senatului în ianuarie 1879. Considerat printre „părinții fondatori” ai celei de-a Treia Republici, a fost desemnat senator inamovibil (pe viață) în iunie 1884.

S-a stins din viață în decembrie același an, fiind înlocuit la 25 ianuarie 1885 de Geoffroy Velten.

A fost tatăl lui Charles Camille Pelletan (1846–1915), politician și jurnalist francez, și a avut și o fiică Denise Pelletan (d.1902).

Opere principale:

Drepturile omului, 1858; Femeia secolului al XIX-lea, 1869; Dumnezeu este mort?, 1883; Profesiunea de credință a secolului al XIX-lea, 1852.

***

*Deșert: în istoria protestantismului francez, expresia Deșert definește o perioadă care se întinde de la Revocarea Edictului de la Nantes (1685) până la Revoluția Franceză (1789).

Edictul din Nantes este un act promulgat de Henric al IV-lea al Franței în anul 1598, ce permitea toleranță religioasă între catolici și protestanți. În 1685, nepotul său, Ludovic al XIV-lea, cunoscut ca Regele Soare, a revocat edictul, reluând persecutarea hughenoților și provocând alungarea acestora din Franța.

Privați de libertatea de cult, departe de orașe, ascunși în locuri izolate, pustii (în păduri, tufărișuri, peșteri sau râpe…), protestanții din Franța (în Cévennes, dar și în Haut-Languedoc, Poitou, Dauphiné, Vivarais…) au fost nevoiți să-și trăiască credința în mod clandestin.

Acest cuvânt Deșert a avut și pentru ei un sens biblic, precum cei 40 de ani în care evreii din Exod au rătăcit în deșert, loc de necazuri, ispite și deznădejde, dar și un loc în care a fost auzit cuvântul lui Dumnezeu.