Johann Pestalozzi

---

Johann Heinrich Pestalozzi, 12 ian. 1746 – 17 febr. 1827, pedagog, gânditor umanist și scriitor elvețian de expresie germană, reformator al educației, întemeietorul școlii populare, conducătorul complexului școlar de la Yverdon. A trăit 81 de ani.

Educator elvețian germanofon (de expresie germană), Pestalozzi a fost influențat de ideile lui J.-J. Rousseau, dedicându-și viața îmbunătățirii educației claselor muncitoare (Gazeta elvețiană pentru popor, 1782-1783) și susținând educația specializată, agricolă și profesională.

Primele școli pe care le-a înființat au fost abandonate din lipsă de fonduri, dar școala de la Yverdon, pe care a condus-o între 1805 și 1825, l-a făcut celebru.

A scris tratate (Cercetări despre mersul naturii în dezvoltarea genului uman, 1797; Cartea mamelor, 1803) și romane (Leonard și Gertruda, 1781-1787).

1770 – Înfiinţează ferma la Neuhof pentru a-i învăţa pe ţărani agricultura modernă;

1774 – 1780, Este înfiinţată și funcționează „Instituția pentru săraci”;

1789 – Organizează şi conduce un orfelinat la Stanz;

1799 – 1804, Coordonează o şcoală elementară la Burgdorf, înfiinţează un „Seminar de formare a educatorilor”– cunoscut şi apreciat de fondatorul pedagogiei la discipline academice Johann Friedrich Herbart;

1805 – 1825 „Seminarul de formare a educatorilor” se transferă la Yverdon, unde va funcţiona circa 20 de ani;

1825 – Pestalozzi revine la Neuhof, unde îşi începuse, cu decenii în urmă, activitatea educativă.

La începutul sec. al XIX-lea, sub influenţa lui Pestalozzi, şcoala elementară din Germania s-a dezvoltat într-o măsură remarcabilă. Încă din timpul vieţii lui Pestalozzi a fost trimis la Yverdon un grup de pedagogi germani, care, după întoarcerea în Germania, au propagat ideile lui Pestalozzi.

Pestalozzi a visat o şcoală care să satisfacă cerinţele maselor populare, care să fie acceptate de ele cu plăcere şi să fie în mare măsură o operă a propriilor lor mâni. – Nadejda Krupskaia

Contribuții în reformarea învățământului:

➢ A contribuit în mod evident la punerea bazelor pedagogiei moderne prin originalitatea tezelor emise şi clarviziunea recomandărilor realizate;

➢ Este intemeietorul teoriei învăţământului elementar;

➢ Încrezător în funcţiile educaţiei şi propagator al unui învăţământ popular şi general;

➢ Pedagogul elveţian a militat pentru formarea unei personalităţi armonioase în care intelectul, moralitatea şi deprinderile să alcătuiască un tot unitar;

➢ Fundamentează şi aplică principiul instituţiei, al continuităţii dintre teorie şi practică, al învăţării fonetice a cititului.

➢ Intuiţia este fundamentul instruirii;

➢ Limbajul se va sprijini pe intuiţie;

➢ Timpul de învăţare este separat de cel de evaluare critică;

➢ În fiecare domeniu de învăţare trebuie să se înceapă cu elementele cele mai simple, continuindu-se gradat, urmând dezvoltarea copilului, prin serii psihologice întrepătrunse;

➢ Se va insista pe fiecare secvenţă a instruirii până când copilul va asimila toate datele;

➢ Învăţământul va urma etapele dezvoltării naturale, şi nu pe cele stabilite pe baza unei decizii arbitrare;

➢ Individualitatea copilului este sacră;

➢ Scopul principal al învăţământului elementar nu constă în achiziţionarea de cunoştinţe, ci în a dezvolta şi valenţele inteligenţei elevului;

➢ În locul inteligenţei este preferată voinţa, în locul cunoştinţelor teoretice, abilităţile practice;

➢ Relaţiile dintre elev şi învăţător trebuie să se bazeze pe afecţiune.

Opere principale:

Ora de seară a unui sihastru, 1780; Leonard si Gertruda, 1781-1787; Christoph şi Elsa, 1782; Figuri pentru abecedarul meu, 1790; Schiţa unui memoriu despre legătura dintre educaţia profesională şi şcolile elementare, 1790; Da sau nu, 1793; Cercetările mele asupra mersului naturii în dezvoltarea genului uman, 1797; Cum își învață Gertruda copiii, 1801; Cântecul lebedei, 1826.