Ralph W. Emerson

Ralph Waldo Emerson, 25 mai 1803 – 27 apr. 1882, născut în Boston, Massachusetts, poet, eseist, filosof, publicist și orator nord-american, fondatorul şi liderul mişcării transcendentaliste de la mijlocul secolului al XIX-lea. Opera lui Emerson se află la confluența a două mari tradiții, puritanismul și romantismul. A trăit 79 de ani.

Scrierile lui Ralph Waldo Emerson, poate cel mai inspirat scriitor din literatura americană, au avut o influență puternică asupra generației sale și, de asemenea, au trecut testul timpului.

Provenea dintr-o veche familie din New England, unde strămoșii săi s-au stabilit în secolul al XVII-lea. Era fiul reverendului William Emerson, pastor unitarian, și al lui Ruth Haskins, soția sa.

A fost numit Ralph Waldo în memoria unchiului său matern Ralph și a străbunicii sale paterne Rebecca Waldo. Era al doilea dintre cei cinci fii care au supraviețuit până la maturitate. Alți trei copii au murit în copilărie. Emerson era în întregime de origine britanică, iar familia lui se afla în Noua Anglie încă din perioada colonială timpurie.

Educația lui Emerson a început de timpuriu. Înainte să împlinească 3 ani, tatăl său se plânsese că încă nu citea prea bine. Când avea 8 ani, tatăl său, care era pastor al Primei Biserici din Boston, a murit. Mama lui a primit chiriași în casă pentru a întreține familia cu șase copii. Ralph a fost crescut de mama sa și de alte femei intelectuale din familie, cum ar fi mătușa sa Mary Moody Emerson, care a avut o mare influență asupra tânărului Emerson. Ea a trăit sporadic cu familia și, ulterior, a menținut o corespondență strânsă cu Emerson până la moartea ei în 1863.

Și-a început studiile la Boston Latin School la vârsta de 9 ani. La vârsta de 14 ani, în octombrie 1817, a fost admis la Universitatea Harvard (Harvard College) și a câștigat o bursă. La jumătatea anului, Emerson a început să țină o listă cu cărțile citite și un jurnal scris într-o serie de caiete care se vor numi „Wide World” (Lumea largă).

A avut diverse slujbe pentru a-și acoperi cheltuielile școlare, inclusiv ca ospătar și ca profesor ocazional, lucrând cu unchiul său Samuel și mătușa Sarah Ripley în Waltham. Emerson nu s-a remarcat în mod deosebit ca student. A absolvit la 18 ani, dar nu a primit onoruri pentru că prefera să citească mai degrabă ceea ce îi plăcea decât lecțiile care i se dădeau.

După ce a absolvit Harvard, Emerson a predat la o școală de fete timp de trei ani. Astfel, la începutul anilor 1820, Emerson a fost profesor la School for Young Ladies (Școala pentru domnișoare) care era condusă de fratele său William. Emerson și-a ajutat fratele predând la școala de fete din casa mamei lor. Când fratele său a plecat la Göttingen pentru a studia teologia, Emerson a preluat conducerea școlii, care i-a asigurat majoritatea veniturilor timp de câțiva ani. Aici a obținut suficienți bani pentru a putea studia la Școala Teologică de la Harvard. Apoi avea să petreacă doi ani într-o cabană din cartierul Canterbury din Roxbury, Massachusetts, unde a scris și a studiat natura.

În 1826, Emerson a căutat o climă mai caldă din motive de sănătate. A mers mai întâi la Charleston, Carolina de Sud, dar considera că acolo clima era încă prea rece. A mers apoi mai spre sud, la Saint Augustine, Florida, unde a făcut lungi plimbări pe plajă și a început să scrie poezie. Acolo l-a întâlnit pe prințul Achille Murat, nepotul lui Napoleon Bonaparte. Murat și Emerson au devenit apoi prieteni și se angajau în discuții despre religie, societate, filozofie și guvern. Emerson îl considera pe Murat o figură importantă în educația sa intelectuală.

În orașul St. Augustine, Emerson s-a confruntat cu sclavia pentru prima dată pe când participa la o reuniune a Societății Biblice în timp ce o licitație de sclavi avea loc în curtea de afară.

Emerson a fost acceptat la școala teologică Harvard Divinity School în 1824, în 1826 a început să predice, iar apoi a fost inclus în comunitatea fraternității studențești americane Phi Beta Kappa în 1828. În mai 1828, fratele său cel mai mic, William, care lucrase cu avocatul Daniel Webster, a fost trimis la secția de psihiatrie de la Spitalul McLean. Deși și-a recăpătat echilibrul psihic, a murit în 1834, aparent de tuberculoză. Un alt frate mai mic al lui Emerson, Charles, născut în 1808, a murit în 1836, tot de tuberculoză.

Emerson și-a întâlnit prima soție, Ellen Louisa Tucker, în Concord, New Hampshire, în ziua de Crăciun din 1827 și s-a căsătorit cu ea în 1829. Cuplul s-a mutat la Boston, cu mama lui Emerson, Ruth, însoțindu-i pentru a avea grijă de Ellen, care era deja bolnavă de tuberculoză.

Emerson a studiat, de asemenea, teologia și a devenit preot unitarian fiind hirotonit ca preot pe 11 ianuarie 1829. A fost numit preot al unei mari biserici unitariene din Boston. Salariul său inițial era de 1.200 de dolari pe an (echivalentul a 28.811 de dolari în 2019), crescând la 1.400 de dolari în iulie, când a servit drept preot al legislativului din Massachusetts și membru al școlii din Boston.

În același an, 1829, s-a căsătorit cu Ellen Louisa Tucker. În această perioadă Emerson era liniștit, retras și independent. Gândea mult, scria puțin și spunea și mai puțin. Era amabil cu oamenii din jurul lui, dar era greu de cunoscut în intimitate.

Emerson a intrat într-un conflict cu liderii bisericii și cam în același timp, și-a pierdut tânăra soție, Elena Louisa Tucker, care a murit de tuberculoză în februarie 1831. După moartea soției sale, neînțelegerile cu oficialii bisericii cu privire la administrarea slujbei de Sfânta Împărtășanie și îndoielile sale cu privire la rugăciunea publică l-au determinat să demisioneze în 1832.

La 28 de ani, în 1831, Emerson a trăit cea mai întunecată perioadă a vieții sale. Soția lui a murit în 1831, la vârsta de 19 ani. Moartea ei a fost urmată curând de cea a străluciților frați ai lui Emerson, Edward și Charles. Sănătatea lui Emerson s-a deteriorat. Avea îndoieli cu privire la doctrina religioasă tradițională și simțea că nu mai poate administra Cina Domnului. După trei ani de preoție, în 1832 a demisionat explicând: „Este dorința mea să nu fac nimic din ceea ce nu pot face din toată inima”.

A plecat în ziua de Crăciun din 1832 pentru a face o călătorie majoră în Europa, navigând mai întâi spre Malta. A traversat Italia, a mers la Paris (vizita sa la Muzeul Național de Istorie Naturală a avut un impact profund asupra lui) și în Marea Britanie unde i-a întâlnit pe cei mai mulți dintre marii intelectuali ai vremii, printre care William Wordsworth, Samuel Taylor Coleridge, John Stuart Mill și, mai ales, Thomas Carlyle, pe care îl admira foarte mult și cu care a întreținut apoi o corespondență până la moartea lui Carlyle în 1881. A vizitat Anglia a doua oară, în 1847-1848, călătorie care i-a inspirat lucrarea English Traits, publicată în 1856.

Dar călătoriile și chiar și oamenii celebri pe care i-a întâlnit păreau să însemne puțin pentru Emerson. De altfel, spunea în eseul său Natura, publicat câțiva ani mai târziu: „Diferența dintre peisaj și peisaj este mică, dar există o mare diferență între privitori.” Cât despre cunoscuții lui, i se păreau inferiori ca intelect, cu excepția lui Carlyle, cu care a corespondat mulți ani.

Când Emerson s-a întors în Statele Unite în 1833, a început să țină prelegeri și să scrie liber. În 1834, s-a stabilit la Concord, Massachusetts, oraș în care locuia și prietenul său Henry David Thoreau, mutându-se în casa acestuia.  Conferințele sale publice despre condiția intelectualului și despre apusul tradiției creștine au dat naștere unor mari controverse.

Emerson s-a căsătorit cu Lydia Jackson în 1835. Anterior și-a cumpărat o casă cu grădină în Concord, Massachusetts, și a devenit rapid una dintre figurile de frunte ale orașului unde l-a cunoscut pe Henry David Thoreau. În toamna anului 1837, Emerson l-a întrebat pe Thoreau: „Țineți un jurnal?” » Această întrebare a fost o sursă de inspirație pentru Thoreau de-a lungul vieții sale. În Concord, înconjurat de familia sa, și-a petrecut restul vieții, cu excepția unor angajamente ocazionale și a două călătorii în Europa.

A publicat anonim prima sa carte, Nature, în septembrie 1836. Harvard i-a cerut să țină mai multe prelegeri. Pe 31 august 1837, a ținut o prelegere devenită celebră la clubul Phi Beta Kappa: Intelectualul american (The American Scholar). Discursul său a servit drept declarație intelectuală de independență pentru Statele Unite și a recomandat cu tărie americanilor să-și creeze propriul stil de scris, eliberat de Europa.

Această prelegere a fost numită de Oliver Wendell Holmes Sr. „Declarația noastră intelectuală de independență”. Holmes, medic, poet și polimat american, înconjurat de elita literară din Boston – care includea prieteni precum Ralph Waldo Emerson, Henry Wadsworth Longfellow și James Russell Lowell – a lăsat o amprentă de neșters în lumea literară a secolului al XIX-lea fiind apreciat de colegii săi drept unul dintre cei mai buni scriitori ai zilei.

În 1840, împreună cu jurnalista Margaret Fuller (prima femeie americană corespondent de război și recenzor de cărți cu normă întreagă în jurnalism), și alți câțiva intelectuali, a contribuit la lansarea publicației The Dial, o revistă literară importantă, în care au apărut ideile transcendentaliștilor, și mai târziu a editat-o timp de câțiva ani. Primul număr al revistei, care a contribuit la răspândirea ideilor transcendentaliste, a fost publicat în 1840.

Emerson și-a pierdut fiul cel mare Waldo din cauza scarlatinei în 1842. Durerea sa i-a inspirat două lucrări majore: poemul Elegie (Threnody) și eseul Experiență. În 1844, a publicat al doilea volum al Eseurilor.

Din 1867, sănătatea lui Emerson a intrat în declin și a scris mult mai puțin în jurnalele sale. Din vara lui 1871 sau primăvara lui 1872, a început să aibă probleme de memorie și suferea de afazie.

În primăvara anului 1871, Emerson a făcut o călătorie pe calea ferată transcontinentală, la doar doi ani de la finalizarea acesteia. Pe parcurs, a întâlnit o serie de demnitari, inclusiv Brigham Young, în timpul unei escale în Salt Lake City. A profitat de șederea sa în California pentru a vizita Parcul Național Yosemite și l-a întâlnit acolo pe John Muir, scriitor american de origine scoțiană, naturalist și militant pentru protecția naturii.

Casa lui Emerson din Concord a luat foc la 24 iulie 1872. A chemat vecinii în ajutor și a renunțat să mai încerce să stingă flăcările încercând să salveze cât mai multe obiecte. Incendiul a marcat sfârșitul carierei de conferențiar al lui Emerson; de atunci avea să țină prelegeri doar la ocazii speciale și numai în fața unui public familiar.

Când casa lui a ars în 1872, a fost inițiată o subscripție publică la nivel național și fondurile obținute au fost folosite pentru a o reconstrui. În timp ce casa îi era reconstruită, Emerson a făcut o călătorie în Anglia, Europa continentală și Egipt. A plecat pe 23 octombrie 1872 cu fiica sa Ellen și s-au întors în Statele Unite pe 15 aprilie 1873.

La sfârșitul anului 1874, Emerson a publicat o antologie de poezie intitulată Parnassus, care includea poezii de Anna Laetitia Barbauld, Julia Caroline Dorr, Jean Ingelow, Lucy Larcom, Jones Very, precum și Thoreau și alții.

Problemele de memorie devenind jenante pentru Emerson, și-a încetat aparițiile publice în 1879. La 21 aprilie 1882, Emerson a ieșit la plimbare, se pare că a răcit și a fost surprins de o ploaie bruscă. Apoi a suferit de pneumonie și a murit șase zile mai târziu, pe 27 aprilie 1882.

Ca lector și orator, Emerson – supranumit „Înțeleptul din Concord” – a devenit vocea principală a culturii intelectuale din Statele Unite din vremea sa. James Russell Lowell, editor al Atlantic Monthly și North American Review, l-a numit pe Emerson „cel mai atractiv lector din America” în cartea sa My Study Windows (1871).

Opera lui Emerson nu i-a influențat doar pe contemporanii săi, precum Walt Whitman și Henry David Thoreau, ci și pe gânditori și scriitori din Statele Unite și din întreaga lume până în prezent. Gânditorii de seamă care recunosc influența lui Emerson includ pe Nietzsche, Proust și William James, finul lui Emerson și Maurice Maeterlinck.

Emerson avea o pasiune pentru geniul lui Montaigne și i-a spus într-o zi lui Amos Bronson Alcott că vrea să scrie, ca el, o carte „amuzantă, plină de poezie, teologie, lucruri de zi cu zi, filozofie, anecdote, bârfe”. La fel ca Goethe, Emerson căuta mai întâi într-o „știință” a naturii răspunsul la întrebarea despre locul omului.

Multe dintre intuițiile sale provin din studiul asupra religiilor orientale, în special hinduism, confucianism și sufism.

Dintre toți gânditorii care pot pretinde astăzi că s-au inspirat din Emerson, pot fi citați Jones Very, Stanley Cavell care compară ceea ce el numește „perfecționismul emersonian” cu moralitatea care străbate anumite lucrări cinematografice (pe care Cavell le reunește în genul „ comedii de remariaj”). Acest perfecționism al subiectului politic, care are caracteristica notabilă de a nu fi elitist, a influențat totuși profund nietzscheismul (Emerson era una dintre marile lecturi de tinerețe ale celebrului filozof, al cărui Zarathustra este un rural ce ironizează învățații și cunoașterea pură.

Filozofie și stil

Și-a formulat filozofia în volumul Natura, 1836, care a impulsionat nașterea transcendentalismului în New England, curent al cărui reprezentant de seamă a devenit.

Pentru a înțelege distanțarea lui Emerson față de oameni și evenimente, este necesar să se înțeleagă modul lui de a gândi. Emerson credea că marile adevăruri vin prin intuiție – adică vin spontan. Efortul înverșunat nu folosește la nimic; adevărul vine încet. Majoritatea filozofilor moderni nu sunt de acord cu Emerson și cred că adevărul poate fi argumentat.

Cum să ajungă oamenii la adevăr? Emerson își dă răspunsul în eseul său Încrederea în sine (Self-Reliance). „Să crezi în rațiunea ta, să crezi că ceea ce este adevărat pentru tine, în inima ta, este adevărat pentru toți oamenii – acesta este geniul. Spune-ți convingerea lăuntrică și ea va fi sensul universal; căci totdeauna ceea ce este cel mai interior devine cel mai exterior – și primul nostru gând ne este dat înapoi de trâmbițele judecății de apoi.” „Dumnezeu este în fiecare om.” Ultima frază este nota cheie a ceea ce se numește mișcarea transcendentală sau a acelei credințe în lumina interioară al cărei exponent principal a fost Emerson.

A fost ceva mai mult decât adevărul care atrăgea mulțimile la prelegerile lui Emerson, ceva care îi ținea încă împreună pe toți cei care apelau la Emerson pentru iluminare. În primele zile, oamenii veneau adesea să ia totul în derâdere, dar apoi rămâneau să asculte, foarte impresionați. Omul Emerson îi ținea alături. Era un om cu farmec și vigoare și avea un stil aproape fără egal.

Oliver Wendell Holmes a spus: „Nimeni dintre cei care l-au auzit vreodată vorbind nu va uita jocul trăsăturilor sale, lumina ochilor lui cu o iluminare interioară extaziată, pasul hotărât atunci când un gând serios necesita punerea în practică.” În materie de stil, rămâne suveran pentru puterea sa de a spune multe în puține cuvinte, de a-și formula gândurile în așa fel încât acestea să scânteieze și să strălucească. Fiecare propoziție pare la fel de bună ca cea care-i urmează. Acest lucru este valabil atât pentru poezia lui, cât și pentru proza lui. În ambele, Emerson a arătat puterea de a afirma adevărul cu o acuitate deosebită. Poeziile sale sunt clasate printre cele mai mari scrise vreodată în Statele Unite.

Emerson a fost criticat pentru lipsa de organizare sau a unui plan în scrierea eseurilor sale, dar acestea nu au fost preocupările sale principale. A spus ceea ce a avut de spus atunci când a simțit nevoia să spună și s-a considerat propriul său purtător de cuvânt. De aceea, Emerson este încă citit, în timp ce mulți dintre criticii săi au fost uitați de mult.

A devenit cunoscut pe plan internațional cu volumul Eseuri (Essays), 1841, 1844, care include și eseul Încrederea în sine (The self-reliance). Lucrarea Oameni de seamă (Representative Men), 1850, cuprinde biografii ale unor personalități. Modul de a-ți dirija viața (The Conduct of Life), 1860, opera sa de maturitate, ilustrează umanismul autorului și conștiința slăbiciunilor umane. Poeme (Poems), 1847 și Întâi Mai (May-Day), 1867, i-au consacrat reputația de poet major.

Opere principale:

Proză: Natura (Nature), 1836; Intelectualul american (The American Scholar), 1837; Discursul Școlii Teologice (The Divinity School Address), 1838; Eseuri: prima serie (Essays: First Series), ce includ eseurile Compensare, Încredere în sine și Cercuri, 1841; Transcendentalistul (The Transcendentalist), 1841; Eseuri: a doua serie (Essays: Second Series), ce includ eseurile Poetul, Experiența și Politica, 1844; Oameni de seamă (Representative Men), eseuri despre Napoleon, Platon, Swedenborg, Montaigne, Shakespeare și Goethe, 1850; Trăsături englezești (English Traits), 1856; Modul de a-ți dirija viața (The Conduct of Life), ce include eseurile Soarta și Puterea, 1860; Thoreau, 1862; Societate și singurătate (Society and Solitude), 1870; Scrisori și scopuri sociale (Letters and Social Aims), 1875;

Poezie: Poezii (Poems), 1847); Întâi Mai (May-Day), 1867; Elegie (Threnody); Uriel; Munci și zile (Works and Days); celebrul Imnul Concordului (Concord Hymn).