N. D. Cocea

Nicolae Dimitrie Cocea, 29 nov. 1880 – 1 feb. 1949, născut la Bârlad, jud. Vaslui, avocat, prozator, eseist, dramaturg, traducător,  jurnalist și polemist român. A trăit 69 de ani.

Bun pamfletar și principalul animator al unor publicaţii de stânga: Viaţa socială, Facla, Viitorul social, Chemarea, Era nouă, Reporter.

A participat la Revoluţia din Rusia, 1917, şi l-a cunoscut pe Lenin.

Antiregalist, a făcut închisoare pentru scrieri satirice la adresa regelui Carol al II-lea.

Provenea dintr-o familie de aromâni. Bunicul său, fiica şi cei doi băieţi ai lui au venit în ţară din Macedonia şi s-au stabilit în Moldova. A fost fiul lui Dimitrie Cocea, militar de carieră, şi al Cleopatrei (n. Nicorescu).

A urmat Şcoala primară la Bârlad şi apoi în oraşele de garnizoană ale tatălui său.

A fost intern la Colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti, unde l-a cunoscut (1892) pe Grigore Pişculescu (Gala Galaction de mai târziu). Din 1897 a format cu acesta şi cu Arghezi un trio nedespărţit.

Studii universitare de drept la Paris (din 1899), încheiate la Bucureşti (1903).

A fost judecător la Panciu, Fierbinţi (Ilfov), Brăila, dar a fost dat afară din magistratură (1906) din cauza unor articole ireverenţioase la adresa ministrului justiţiei, publicate în Adevărul.

Simpatizant socialist din anii parizieni, a colaborat la presa socialistă şi muncitorească și a militat pentru organizarea unor sindicate. A fost arestat la Brăila și închis două luni (Buzău, 1907).

A fost participant la congresul socialist de la Stuttgart (1907), delegat şi raportor la congresul de reconstituire a PSDR (1910).

Din 1910 a fost director la Viaţa socială şi Facla, riscând un proces de lèse-majestate (1912) datorită unei violente campanii antimonarhice.

A plecat în Italia (1911), trimiţând articole la Dimineaţa, strânse în volum în acelaşi an (Spre Roma, 1911). Între 1911 şi 1913, a condus şi Rampa.

Partizan al angajării de partea Antantei, era la Iaşi în perioada ocupaţiei germane şi apoi (1917) la Petrograd, unde a publicat ziarul L’Entente. Reîntors în ţară e arestat la Negreşti (1917).

După eliberare a condus ziarele Omul liber şi apoi Chemarea, suprimat mereu şi mereu reînviat sub alte denumiri: Chemarea roşie, Torţa, Facla, Revolta, Clopotul (1918-1927).

A fost deputat în parlament (1920).

Din 1923 reapare Facla, însoţită de Facla literară. Începe o nouă campanie antimonarhică, urmată de un proces de lèse-majestate, soldat pentru Cocea cu un an şi jumătate de închisoare la Craiova.

În 1930 a fost director la Era nouă, iar între 1937 şi 1938 a condus revista Reporter.

Cocea a debutat literar (cu pseudonimul Nelly) în 1897 în Foaia interesantă a lui Coşbuc, iar în volum în 1898 cu schiţele din Copil din flori şi romanul Poet-Poetă.

În anii 1930 au apărut toate scrierile importante ale autorului: Vinul de viaţă lungă (1931), Fecior de slugă (1932), Pentr-un petec de negreaţă (apoi Andrei Vaia), (1934), Nea Nae (1935), multe scrise la Sighişoara, unde a petrecut lungi perioade.

A fost director al ziarului Victoria (1944-1946), director general al teatrelor (1944) și a avut multe însărcinări obşteşti.

După al Doilea Război Mondial a fost vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor.

Lista publicaţiilor la care a colaborat sau pe care le-a condus e impresionantă (Foaia interesantă, Dezrobirea, România muncitoare, Viaţa Românească, Minerva, Viaţa socială, Adevărul, Rampa, Omul liber, Dimineaţa, Chemarea, Reporter, Facla, Pagini libere, Cuvântul liber, Viitorul social, Literatură şi artă română, Contimporanul, Viaţa literară, România literară etc.).

Figură de primă mărime a jurnalisticii româneşti, în interiorul căreia a creat un stil, neîntrecut în ce priveşte vehemenţa şi forţa polemicii, Cocea este cunoscut astăzi mai ales prin pamfletele sale, deşi a scris romane, schiţe, nuvele, memorialistică şi teatru, de inegală valoare.

Opere principale:

Poet-Poetă, roman cu o prefață de Gr. Pişculescu (Gala Galaction), 1898; Copil din flori, 1898 (ambele semnate Nelly); Spre Roma. Note de călătorie, 1911; Ignoranţă, 1924; Vinul de viaţă lungă, 1931, roman satiric, tradus în franceză postum, în 1989; Fecior de slugă, roman satiric, 1932; Pentr-un petic de negreaţă, roman, 1934; Nea Nae, roman satiric, 1935; Pamflete antidinastice, 1949; Pamflete, 1956; Pamflete şi articole. Vinul de viaţă lungă şi alte scrieri, 1960; Viţelul de aur. Articole şi pamflete, 1960; Vinul de viaţă lungă. Nuvele şi schiţe. Note de călătorie. Amintiri, 1963; Jurnal, 1970; Scrieri, I-II, 1969-1970; Teatru, 1973;

Teatru: Canalia;

Pamflete: Zece mai, zi de rușine; Regele, complicele asasinilor; Pe drumul noului Damasc etc.

Traduceri: Anatole France, Thaïs, 1916; Sutton Wane, Călătoria cea mare, comedie stranie în trei acte şi patru tablouri, 1946; Marguerite Audoux, Maria Clara.