Elena Farago

Elena Farago, nume la naştere, Elena Paximade, 29 mar. 1878 – 3 ian. 1954, născută în Bârlad, poetă şi prozatoare română de origine grecească. A  scris versuri simboliste, discret meditative și a compus poezii pentru copii. A trăit 76 de ani.

Fiica lui Francisc Paximade şi a Anastasiei (n. Thomaide). Prin tată, descindea dintr-o veche şi nobilă familie de origine greacă; pe linie maternă avea ascendenţă de origine greacă, turcă şi română.

Rămasă orfană de mică, a fost ocrotită în casa junimistului Gheorghe Panu şi, pentru scurt timp, chiar în familia lui I. L. Caragiale, prin care l-a cunoscut pe Al. Vlahuţă şi pe alţi scriitori ai vremii.

Instrucţie şcolară incompletă în pensioanele Varlaam şi Drouhet din Bârlad (1884-1890).

Prin soţul ei, Francisc Farago, s-a apropiat de cercurile socialiste.

A avut o fiică, poetă, prozatoare, autoare dramatică, actriță la teatrele din Craiova şi Cernăuţi și pictor scenograf la teatrul Naţional din Craiova şi la Teatrul Poporului din Bucureşti (1945-1946), Coca Farago (prenume la naştere, Ana-Virginia), 1 aug. 1913 – 1 sept. 1974, născută la Craiova.

A debutat în ziarul România muncitoare, cu poezia Gândul trudiţilor (1899).

Colaboratoare la Adevărul, Epoca, Sămănătorul, Floarea darurilor, Revista noastră, Făt-Frumos, Luceafărul, Ramuri etc. A semnat şi cu pseudonimul Fatma, Andaluza, Ellen etc.

A fost directoare a Fundaţiei „Alexandru şi Aurelia Aman” din Craiova (1921-1954), azi Casa memorială „Elena Farago”, inspectoare a azilurilor pentru copii.

În 1922, a fondat la Craiova, împreună cu Ion B. Georgescu, C. Gerota, Ion Dongorozi, C.D. Fortunescu, revista literară Năzuința, la care au colaborat: Simion Mehedinți, Ion Barbu, Perpessicius, Victor Eftimiu, Camil Petrescu, Mihail Dragomirescu.

În anul 1906, Elena Farago a debutat cu rimul său volum de poezii, Versuri, la îndemnul lui Nicolae Iorga, a cărui prietenă și confidentă a fost. Au urmat volumele de poezie Şoapte din umbră (1908), Şoaptele amurgului (1920), Nu mi-am plecat genunchii (1926), reluate în diverse culegeri de autor (Poezii alese, 1924; Poezii. 1906-1926, 1928; Poezii, 1937), parţial reeditate (Poezii, 1957; Versuri, 1978).

A mai publicat versuri pentru copii: Pentru copii, I-II, 1913-1920; Copiilor, 1913; Din traista lui Moş Crăciun, 1920; Bobocica, 1921; Să nu plângem, 1921; A ciocnit cu ou de lemn, 1943; Într-o noapte de Crăciun, 1944; 4 gâşte năzdrăvane, 1944; Pluguşorul jucăriilor, 1944), proză pentru copii (Să fim buni, 1922; Ziarul unui motan, 1924; Într-un cuib de rândunică, 1926; Să nu minţi, să nu furi, 1944.

Elenei Farago i s-a decernat Premiul „Adamachi”, de către Academia Română, pentru volumele Șoapte din umbră (1908) și Traduceri libere (1908), iar apoi pentru volumele Șoaptele amurgului, Din traista lui Moș Crăciun, apărute în 1920.

Elena Farago a avut contribuții deosebite în ceea ce privește regulamentul de organizare și de funcționare al bibliotecii, fișarea cărților și ținerea unei evidențe corecte de aranjare a publicațiilor în rafturile bibliotecii, de completare a colecțiilor prin achiziții și donații.

A tradus din Henrik Ibsen, Fr. Nietzsche, Catulle Mendès, din poezia franceză clasică şi simbolistă (E. Verhaeren, Henri de Régnier, Paul Verlaine, Sully Prudhomme, Ed. Haracourt, Maurice Maeterlinck), din Anatole France, Villiers de l’Isle Adam şi Lafcadio Hearn, multe texte românând în reviste sau fiind tipărite în colecțiile „Biblioteca pentru toţi” şi „Lectura”.

Premiul Acad. (1909; 1921); Premiul „Femina” (1925); Premiul Naţional pentru poezie (1937).

Farago este o remarcabilă poetă a dragostei pudice, a confesiunii suave şi a maternităţii şi unul dintre numele semnificative ale literaturii române pentru copii.

Opere principale:

Versuri, Budapesta, 1906; Şoapte din umbră, 1908; Din taina vechilor răspântii, versuri, 1913; Pentru copii, I-II, 1913-1920; Copiilor, 1913; Din traista lui Moş Crăciun, versuri pentru copii mari şi mici, desene de A. Petrescu, 1920 (ed. II, 1926; ed. III, 1937; ed. IV, 1947; alte ediții, 1994; 1997; 1998); Şoaptele amurgului, 1920; Bobocica, 1921, Dar din dar, proză, 1921; Să nu plângem, 1921; Să fim buni, povestiri pentru copii, 1922; Poezii alese, 1924; Ziarul unui motan, povestiri, 1924; Scrisori, 1925; Într-un cuib de rândunică, povestiri pentru copii, 1926; Nu mi-am plecat genunchii, poezii, 1926; Poezii. 1906-1926. Bucăţi alese, 1928;

Visul lui Viorel, 1928; Poezii. 1906-1936, ed. definitivă, îngrijită de autoare, 1937; A ciocnit cu ou de lemn, 1943 (altă ed., Bucureşti, 1997); Într-o noapte de Crăciun, 1944 (altă ediție, 1991); 4 gâşte năzdrăvane, 1944 (ed. II, 1975; ed. III, 1986; altă ed., 1995); Pluguşorul jucăriilor, 1944; Să nu minţi, să nu furi, 1944; Poezii pentru cei mici, desene de D. Dăscălescu, 1957; Ţop-ţop, poezii, ilustraţii de G. Bratu, 1974; Poezii, ed. îngrijită, studiu introductiv şi note de C. Papastate, 1978; Căţeluşul şchiop,  1974 (ed. II, 1979; ed. III, 1985; ed. IV, 1989; 1996; 1999); De ziua mamei, 2003.

Traduceri: Traduceri libere, versuri, 1908;

Traduceri libere şi reminiscenţe din Emile Verhaeren, Henri de Régnier, Paul Verlaine, Sully Prudhomme, Edmond Haracourt, 1921; Dar din dar, 1921; M. Maeterlinck, Justiţia, f.a.; idem, Pasărea albastră, f.a.; A. France, În anul 2270, f.a.; L. Hearn, Legende japoneze,  f.a.