Citate despre Egoism

“Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti." Ciudat: in aceasta porunca a moralei altruiste, egoismul este propus ca exemplu de urmat, ca model, ca masura.

Nici cei mai buni dintre oameni nu sunt scutiti de egoism.

Sunt multe lucruri pe care le-am arunca daca nu ne-ar fi teama ca s-ar putea sa vina altii sa le culeaga.

Ea canta si eu ascult. Pe buzele ei calde mi se naste sufletul.

In orice mare cultura pietrele de hotar sunt poetii si filozofii.

Nu esti mandru cand te gandesti ca zeii, obisnuiti cu lumina si vesnicia, daca s-ar cobori pe pamant n-ar putea suporta greul acestei vieti, in vreme ce tu invingi si nazuiesti spre culmi?

Umbrele seamana, ce-i drept, cu intunericul, dar sunt fiicele luminii.

Limba este intaiul mare poem al unui popor.

Adam si Eva s-au cunoscut in Paradis. Si-n paradis continua pana astazi sa se cunoasca unul pe celalalt... urmasul lui si urmasa ei.

Exista doua realitati, a caror imensa zdrobitoare greutate nu o simtim, dar fara de care nu putem trai: aerul si istoria

Operele de arta, religia unor vremi, isi imprumuta caracterul, ritmul, stilul, vigoarea, de la o atitudine spirituala in fata lumii si a vietii…

E absolut sigur ca, daca cineva traieste numai pentru sine insusi, plateste pentru treaba asta un pret ingrozitor…prin remuscari, prin suferinte, prin constiinta propriei degradari.

Nu-l intrebati pe un poet ce ocupatie are. Il jigniti, intocmai cum jigniti soarele si luna, intrebandu-i ce confesiune au.

Greselile unui om mare se deosebesc de greselile unui om de rand prin aceea ca de obicei se pot explica din insusirile lui bune.

Invatat e omul care nu termina niciodata de invatat.

Suferintele noastre isi pun pecetea pe bucuriile noastre, dar nu si invers. De aici subtonul de melancolie al intregii noastre vieti.

Atatia pomi, pe care vanturi napraznice nu-i pot frange, se rup sub greutatea propriului lor rod…

Omul care nu se iubeste decat pe sine, nu uraste nimic mai mult decat faptul de a fi singur cu sine insusi. El nu cauta nimic decat pentru sine si nu fuge de nimic ca de sine pentru ca atunci cand se priveste, el nu se gaseste asa cum ar dori si pentru ca afla in sine o ingramadire de mizerii inevitabile si un vid de bunuri reale si trainice pe care este incapabil de a-l umple.

Mana stanga se aseamana la perfectie cu mana dreapta atat prin forma cat si prin dimensiuni si totusi mana stanga n-o poti imbraca in manusa mainii drepte.

Visând, întrezărim prin doruri - latente-n pulberi aurii – păduri ce ar putea să fie şi niciodată nu vor fi. (Risipei se dedă florarul)