Și dacă sistemul nostru solar nu ar fi de interes pentru extratereștri?
Și dacă sistemul nostru solar pur și simplu nu i-ar interesa pe extratereștri?
Căutarea vieții extraterestre este subiectul unei dezbateri de idei în cadrul comunității științifice. Ce anume ar trebui căutat mai precis? Și dacă extratereștrii nu ar exista? Într-o nouă ipoteză, cercetătorii pun la îndoială faimosul Paradox al lui Fermi.
Science-fiction-ul conține povești despre „primul contact” cu o civilizație extraterestră. Dar trebuie să facem față faptelor sau evidențelor: nu s-a întâmplat niciodată și nici o viață extraterestră nu a fost detectată până în prezent. Fără îndoială că ați auzit deja de Paradoxul Fermi: „Dacă există extratereștri, ar fi trebuit să ne fi putut contacta deja. Deci unde sunt? „declară el, bazându-se pe calcule matematice. Pe scurt, este probabil ca extratereștrii să nu existe, altfel am fi auzit deja de ei.
Fizicienii au venit în mod constant cu diverse răspunsuri posibile la această teză, alimentând discuția. Doi cercetători tocmai au propus propria ipoteză. Ideea este destul de simplă în sine: sistemul nostru solar, și mai ales Soarele, nu este neapărat un loc de interes pentru o civilizaţie extraterestră.
Potrivit autorilor, Paradoxul Fermi „estimează că expansiunea [unei rase extraterestre] ar avea loc uniform în întreaga galaxie”. Cu toate acestea, răspund ei, „nu toate tipurile de stele sunt neapărat utile pentru o civilizație veche”.
Obiectiv: „maximizarea longevității lor în galaxie”
Cum putem defini și diferenția dacă o stea este utilă sau nu pentru o astfel de civilizație ipotetică? „Sugerăm că stelele cu masă mică, și în special stelele pitice de tip portocaliu (K), ar putea fi locuri ideale de migrare pentru civilizațiile care provin din stele pitice galbene”, cred cei doi fizicieni. Pentru a „maximiza longevitatea lor în galaxie”, aceste civilizații în expansiune ar evita stelele de masă mai mare – care au durate de viață mai scurte. Dar Soarele nostru nu este o stea pitică.
Cum ar putea arăta o civilizație capabilă să colonizeze mai multe sisteme solare?
Nu există, așadar, nici un obstacol, potrivit acestora, în calea unei expansiuni extraterestre actuale prin Calea Lactee. Pe de altă parte, ar fi necesar să se excludă un scenariu în care toate stelele pitice de acest tip ar fi fost colonizate, deoarece, odată depășit acest punct, o astfel de civilizație și-ar continua traseul către stele mai masive. În orice caz, un „Club Galactic” ar putea coloniza piticele de tip K sau M și „ar fi avut destul timp să se dezvolte în istoria galaxiei fără ca noi să fim conștienți de activitățile lui.”
De fapt, pentru a căuta viața extraterestră (și acest… club galactic de stele pitice), ar trebui să ne îndreptăm spre căutarea de tehnosemnături în sistemele care conțin acele stele care să le trezească interesul. Autorii au pus însă o limită propriei teorii: rămâne greu de imaginat, pentru noi, oamenii, care ar fi motivațiile și practicile unei civilizații vechi de câteva milioane de ani și care are capacitatea concretă de a coloniza mai multe sisteme solare.
Oricum, toate acestea sunt o dezbatere de idei în cadrul științei: în prezent, nu a fost detectată nicio urmă de viață extraterestră. Mai mult decât atât, nu se caută o civilizație propriu-zisă, așa cum ne imaginăm prin intermediul ficțiunii, ci mai degrabă o formă de viață microbiană.
***
Tehnosemnătura sau tehnomarkerul este orice proprietate măsurabilă sau efect care oferă dovezi științifice ale tehnologiei trecute sau prezente Tehnosemnăturile sunt analoge cu biosemnăturile, care semnalează prezența vieții, indiferent dacă este inteligentă sau nu.
Paradoxul lui Fermi sau Paradoxul Fermi este denumit după fizicianul Enrico Fermi și se referă la aparenta contradicție între lipsa dovezilor și diferite estimări de probabilitate ridicată a existenței civilizațiilor extraterestre în altă parte a galaxiei Calea Lactee. Paradoxul este aplicat galaxiei noastre (lipsa vizitelor de exemplu) dar și universului întreg (lipsa urmelor existenței unor supercivilizații eventual extragalactice).
© CCC