Cella Serghi și Camil Petrescu, o iubire imposibilă
„Neliniștea mea”
Nu orice poveste de iubire are sfârșitul la care ne așteptăm sau la care am fost obișnuiţi să visăm cu ochii deschiși. Nu ne vom sătura niciodată să savurăm poveștile cu happy end, în care cei doi îndrăgostiți trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi. Din păcate, nu toate marile iubiri se regăsesc în împlinire, în transformarea într-o funcţie casnică a relaţiei propriu-zise. Câteodată, se poate vorbi de un rol practic ce propulsează persoana mai degrabă decât cuplul. Un astfel de exemplu îl constitue scriitorul Camil Petrescu și cea care avea să îi calce pe urme, scriitoarea Cella Serghi.
Aceasta l-a întâlnit pe Camil Petrescu în vara anului 1927, la ștrandul Kiseleff, pe când abia împlinise vârsta de 18 ani și terminase liceul, pregătindu-se să dea examenul de admitere la Facultatea de Drept.
S-a îndrăgostit de el la prima vedere și a scris mai târziu despre cum s-au petrecut lucrurile. Astfel, Cella Serghi ne relatează cum se afla într-o cabină de duș și fără să-și dea seama că ar putea deranja pe cineva și-a scuturat sandaua de nisip. Ochii lor atunci s-au întâlnit, Cella Serghi fiind hipnotizată de albastrul limpede din privirea scriitorului. Tot ea povestește că, deși era eminentă la literatura română, nu auzise până atunci de Camil Petrescu pe care toată lumea avea obiceiul să îl confunde cu Cezar Petrescu, lucru care pe el îl enerva la culme.
S-au revăzut un an mai târziu, tot la ștrand. Cella era deja studentă în anul I la drept și căsătorită cu un inginer pe care Camil, profitând de ocazie, l-a consultat pentru anumite detalii tehnice de care avea nevoie într-unul din romanele la care lucra. Devin prieteni apropiaţi, Camil Petrescu le făcea vizite și se antrena în câte un joc de table cu soţul Cellei chiar și după ce el începuse o legătură amoroasă cu aceasta.
Înainte de a fi amanţi, cei doi au fost buni prieteni, mai ales pe plan literar. Relaţia fugitivă și tumultoasă pe care a avut-o cu Camil Petrescu, a îndemnat-o pe Cella Serghi să încerce calea scrisului. Deși în presa vremii s-a zvonit că romanele ei, Mirona și Pânza de păianjen, ar fi fost de fapt stilizate de Camil Petrescu, Cella a negat acest lucru cu vehemenţă. Se cunoaște totuși faptul că acesta i-a citit manuscrisul și ar fi menţionat că în cazul în care ar avea timp, i-ar fi făcut corecturile necesare pentru a îl transforma într-o carte de succes.
Cella Serghi a rămas mereu cu regretul că nu a putut forma o familie alături de Camil, că dragostea ei imensă nu și-a găsit un punct de împlinire real. Nici nu ar fi avut cum. Celibatar convins, Camil Petrescu făcea parte din altă categorie de bărbaţi, aceia pentru care viaţa e o alergătură și o perpetuă mare învolburată.
Puternicele lui convingeri politice i-au trasat drumul. În urma participării la luptele din Primul Război Mondial a rămas cu o infirmitate de auz. Cariera sa literară a cunoscut succesul abia aproape de sfârșitul vieţii, până atunci trăind într-o sărăcie lucie care nu l-a determinat să renunţe.
S-a căsătorit târziu, în 1947, după ce viitoarea soție rămăsese însărcinată. Singura cu care și-ar fi dorit să se unească printr-o căsătorie, susţin zvonurile vremii, ar fi fost actriţa Cecilia Constantinescu, dacă aceasta nu s-ar fi stins de tânără, la numai 29 de ani, de tuberculoză.
Cella Serghi îl va păstra veșnic în suflet pe cel care a ajutat-o în evoluţia ei literară. Știind că o căsătorie între ea și Camil nu va fi posibilă niciodată, Cella a divorţat și s-a dedicat complet scrisului devenind una din figurile feminine reprezentative ale literaturii secolului trecut.
I-a supravieţuit înca 35 de ani ducând mai departe neliniștea pregnantă, dorul pentru cel ce încă reprezenta toată lumea ei.