Maurice de Guérin

Maurice de Guérin, pe numele complet Georges-Maurice de Guérin, 4/5 aug. 1810 – 19 iul. 1839, născut în Château du Cayla, lângă Andillac, Franța, poet romantic francez. A trăit 29 de ani.

Crescut într-o familie regalistă, strict romano-catolică, de sora sa posesiva, Eugénie, Guérin s-a pregătit pentru o carieră clericală la Collège Stanislas din Paris. Acolo l-a cunoscut pe tânărul romancier și critic Barbey d’Aurevilly, care i-a devenit prieten de o viață.

Prin 1831, Guérin s-a decis împotriva unei vieți religioase și, în curând, a plecat în Bretania pentru a trăi într-o comunitate radicală condusă de strălucitul rebel romano-catolic Abbé Félicité-Robert de Lamennais. În jurnalul său, Caietul verde (Le Cahier vert), 1861, Guérin a consemnat unele dintre studiile și discuțiile de acolo, care au avut influențe majore în viața sa.

În decurs de un an, Lamennais a fost condamnat de Papă, comunitatea s-a dizolvat, iar Guérin s-a mutat în viața socială a Parisului, unde și-a scris cele două poezii majore în proză, Centaurul (Le Centaure), 1840, și Bacanta (La Bacchante), 1861. Ambele lucrări sunt remarcabile prin bogăția și profunzimea descrierilor lor panteiste ale naturii.

În 1837 s-a îmbolnăvit și s-a întors în Cayla natală, unde și-a revenit suficient pentru a se căsători cu o tânără bogată, Caroline Gervain, dar a murit curând de tuberculoză.

Recunoașterea lui Guérin a venit în 1840, când unele dintre lucrările sale au fost publicate postum prin eforturile surorii și prietenilor lui.

Mai târziu, în 1861, a apărut o colecție de lucrări, Relicve (Reliquiae), în 2 volume.

A apărut un cult pentru Guérin, care a dus la publicarea fiecărui fragment scris de Maurice și Eugénie, inclusiv corespondența lor cea mai intimă. Jurnal și scrisori (Journal et lettres), 1862, al sorei sale Eugénie de Guérin (1805–1848) arată că ea poseda daruri la fel de rare ca ale fratelui ei, dar misticismul ei a luat o formă mai strict religioasă.

Opere principale:

Centaurul (Le centaure), 1840; Bacanta (La bacchante), 1861; Caietul verde (Le cahier vert), 1865.