Albert Camus

Albert Camus, 7 nov. 1912 – 4 ian. 1960, romancier, dramaturg și filosof francez, reprezentant al existențialismului, autor al unor studii filosofice, drame, nuvele și romane. A obținut Premiul Nobel pentru Literatură în 1957. A trăit 47 de ani.

Fiul lui Lucien Camus, lucrător agricol decedat în timpul Marelui Război, și al Catherinei Sintes, o tânără servitoare de origine spaniolă, Albert Camus a crescut în Alger și și-a obținut bacalaureatul în 1932 înainte de a studia filozofia.

A început o carieră ca jurnalist și a scris pentru Alger Républicain unde articolele sale l-au făcut remarcat. A plecat apoi la Paris și a fost angajat de Paris soir. În aceiași ani, a publicat Străinul (L’Étranger), un roman care va ajunge în fruntea clasamentului celor mai bune o sută de cărți ale secolului al XX-lea în 1999.

În 1936, a fondat Théâtre du Travail și a scris împreună cu trei prieteni Revoltă în Asturias (Révolte dans les Asturies), o piesă care va fi interzisă.

Când a izbucnit Al Doilea Război Mondial, s-a alăturat unei mișcări de rezistență la Paris, la fel ca și Jean-Paul Sartre, cu care s-a împrietenit.

Apoi a devenit redactor-șef al ziarului Combat à la Liberation. În acest ziar apărea un editorial scris de Camus, și rămas celebru, în care denunța folosirea bombei atomice de către Statele Unite.

Ciuma (La Peste) a fost publicată în 1947 și a avut un mare succes.

Opera sa – articulată în jurul temelor absurdului și revoltei – este inseparabilă de pozițiile sale publice referitoare la franchism, comunism, drama algeriană…

Pasionat de teatru, Camus a adaptat și pe scenă Recviem pentru o călugăriță de Faulkner.

A câștigat Premiul Nobel pentru Literatură în 1957 „pentru ansamblul unei opere  care evidențiază, cu o seriozitate pătrunzătoare, problemele care apar în conștiința oamenilor de astăzi”.

Calea lui Albert Camus a fost trasată încă de la primele sale încercări literare. Când i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Literatură în 1957, Camus a dezvăluit că a avut „un plan precis” pentru compunerea operei sale. O primă notă, în Caietele sale din 1947, menționează un plan în cinci părți: Absurdul, Revolta, Judecata, Iubirea sfâșiată, Creația corectată sau Sistemul și menționează deja autobiografia intitulată Primul Om.

O a doua notă din Carnete, în 1950, reducea cele cinci părți la trei cicluri: „1. Mitul lui Sisif (absurd). –  2. Mitul lui Prometeu (revolta). – 3. Mitul lui Nemesis”. După tema absurdului, care exprima „negația”,  venea tema revoltei și a „pozitivului”, înainte ca cercul cercurilor să se închidă pe Nemesis sau „iubirea”. În această ultimă etapă urmau să fie redactate Primul om și celelalte lucrări proiectate.

Trei ani mai târziu, a murit în mod tragic într-un accident de mașină, având cu el manuscrisul neterminat al autobiografiei sale Primul om (Le Premier Homme).

Opere principale:

– romane: Mitul lui Sisif (Le Mythe de Sisyphe), 1942; Străinul (L’Étranger), 1942; Ciuma (La Peste), 1946; Omul revoltat (L’Homme révolté), 1951; Căderea (La Chute),1956.

– teatru: Caligula, 1938; Neînţelegerea (Le Malentendu), 1944; Starea de asediu (L’État de siège), 1948; Cei drepţi (Les justes), 1949.

– povestiri: Fața și reversul (L’Envers et l’endroit), Exilul şi împărăţia (L’Exil et le Royaume).