Winston Churchill, un pictor remarcabil

Fericiți sunt pictorii pentru că nu sunt niciodată singuri. Lumina și culoarea, pacea și speranța, le vor ține companie până la sfârșit, sau aproape până la sfârșitul zilei.

Winston Churchill

Arta și războiul

Winston Churchill a fost liderul guvernului care a condus Regatul Unit la victorie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A fost unul dintre cei mai mari oratori ai timpului său. A fost, de asemenea, un soldat îndrăzneț, un scriitor talentat și un pictor apreciat.

„Bătrânul leu” Winston Churchill, erou al celui de-al Doilea Război Mondial și prim-ministru britanic, cetățean de onoare al Statelor Unite, a fost, de asemenea, artist și laureat al Premiului Nobel pentru Literatură. O figură cheie în istoria politică a secolului al XX-lea, omul de stat Winston Churchill a fost influențat de artiști, dar și autodidact, lăsând să transpară o mare sensibilitate în picturile sale.

Cu descendență mixtă, britanică și americană, Churchill s-a născut în Oxfordshire în familia bogată și aristocrată a Ducilor de Marlborough, o ramură a Casei Spencer. Din secolul al XVI-lea, membrii familiei Spencer au deținut numeroase titluri, inclusiv cel de duce de Marlborough, conte Sunderland și Spencer și baron Churchill. Doi membri proeminenți ai familiei Spencer, în timpul secolului al XX-lea, au fost Sir Winston Churchill și Diana, Prințesa de Wales.

Winston Leonard Spencer Churchill s-a născut pe 30 noiembrie 1874 în casa strămoșească a familiei sale, Palatul Blenheim din Woodstock, Oxfordshire. Din partea tatălui său, era membru al aristocrației ca descendent al lui John Churchill, primul duce de Marlborough. Tatăl său, Lord Randolph Churchill, un politician carismatic care a îndeplinit funcția de ministru de finanțe, reprezenta Partidul Conservator și a fost ales membru al parlamentului pentru Woodstock. Mama lui, Jennie, Lady Randolph Churchill, fiica lui Leonard Jerome, un om de afaceri american, avea o poziție socială importantă.

Winston a mers la școli private și apoi la Sandhurst, academia militară britanică. În 1895, Churchill a intrat în armata britanică. În 1899 s-a alăturat Conservatorilor și a fost ales în Parlamentul britanic în 1900.

În 1908, Churchill s-a alăturat rangului superior al liderilor guvernamentali, numit Cabinet. În 1911 a preluat controlul marinei britanice, asigurându-se că aceasta era pregătită de război. În timpul Primului Război Mondial (1914–1918), totuși, a plănuit câteva atacuri care au eșuat. Pentru o vreme a revenit în armată. După război, Churchill a ocupat mai multe funcții importante în guvern.

În 1939 a început Al Doilea Război Mondial. Britanicii știau că au nevoie de un lider puternic, iar Churchill a devenit prim-ministru în mai 1940. La scurt timp după ce Churchill a preluat mandatul, germanii au bombardat Marea Britanie, dar Churchill a rămas puternic în timpul atacurilor, ținând discursuri care au dat speranță poporului britanic. În 1945, Regatul Unit și aliații săi au câștigat războiul.

Churchill și-a pierdut funcția de prim-ministru după război. În 1951 a devenit din nou prim-ministru. În 1953 a primit Premiul Nobel pentru Literatură fiindu-i onorate atât discursul, cât și scrisul.

Churchill s-a retras din funcția de prim-ministru în 1955, dar a rămas în Parlament și a continuat să scrie. În 1963, Statele Unite l-au făcut primul cetățean de onoare.

Luciditatea sa în fața nazismului, acțiunea decisivă ca prim-ministru al Regatului Unit între 1940 și 1945 în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, combinată cu talentele sale de orator și remarcile sale pline de spirit l-au făcut unul dintre marii politicieni ai secolului XX. Neavând o avere personală, și-a câștigat cea mai mare parte a veniturilor sale din scris. Abilitățile sale scriitoricești au fost răsplătite la sfârșitul vieții cu Premiul Nobel pentru Literatură. A fost, de asemenea, un pictor apreciat.

Winston Churchill a fost introdus în pictură în timpul unei vacanțe în familie, în iunie 1915, când cariera sa politică era în declin. Și-a continuat acest hobby până la bătrânețe, pictând peste 500 de tablouri cu subiecte precum iazul cu pești aurii de la Chartwell și peisajele și clădirile din Marrakech. A vândut unele lucrări, dar a oferit și multe dintre lucrările pe care le-a descris în mod autodepreciativ drept „mâzgălituri” .

Jumătate pasiune, jumătate filozofie

Churchill avea patruzeci de ani înainte de a descoperi plăcerile picturii. Provocarea compozițională de a ilustra un peisaj i-a oferit rebelului eroic din el odihnă temporară. Churchill poseda percepția acută a artistului autentic pentru care nicio scenă nu este obișnuită. Pe o perioadă de patruzeci și opt de ani, creativitatea sa a produs peste 500 de picturi. Arta lui a devenit rapid jumătate pasiune, jumătate filozofie. Îi plăcea să vorbească şi să scrie despre recompensele estetice pentru adepţii amatori. Pentru el era cel mai mare dintre hobby-uri. Își găsise o altă lume a lui – un răgaz de la evenimentele aglomerate și politica palpitantă.

Inițierea lui a fost simplistă. După cum a declarat: „…experimentele cu o cutie de vopseluri pentru copii m-au determinat în dimineața următoare să produc un veșmânt complet în uleiuri”. Lipsa de familiarizare cu tehnica nu i-a putut diminua determinarea; disciplina – și lecțiile – trebuiau să aștepte. Cu toate acestea, un sentiment de uimire părea să-i impună reținere. Noviciatul s-a datorat pictoriței și soției lui Sir John Lavery (distins conducător al școlii de pictură din Glasgow) care mânuia o pensulă mică.

“Pictură!” a exclamat ea. “Dar de ce eziți? Lasă-mă să iau o pensulă – cea mare.” Ea i-a arătat că o pensulă era o armă pentru a supune o pânză goală, intimidantă, trăgând cu vopsea pe ea cu un efect orbitor. De atunci, niciodată nu a mai simțit nici cea mai mică inhibiție în fața unei pânze.

În mod caracteristic, primul sfat al lui Churchill adresat artiștilor în devenire era „îndrăzneala”. Era un susținător puternic al uleiurilor. Fără să intenționeze vreo ofensă, a pus pe locul doi acuarela, „la peinture ‘a l’eau”.

Pendulul neregulat al politicii i-a oferit ocazia să verifice că atracția picturii nu era o simplă pasiune. A fost numit Prim Lord al Amiralității în 1911, la vârsta de treizeci și șase de ani și a insistat ca Royal Navy să se scuture de cătușele secolului al XIX-lea. Navele mai mari trebuiau să abandoneze cărbunele și să funcționeze cu petrol; acesta a fost răspunsul lui Churchill la amenințarea tot mai mare din partea Germaniei.

Anii 1915 -1919

Primul Război Mondial i-a văzut cariera politică în pericol odată cu eșecul din 1915 al expediției Dardanelelor pentru care a fost acuzat. Campania Dardanelelor (1915-1916), în Primul Război Mondial, a fost o operațiune anglo-franceză împotriva Turciei, menită să forțeze canalul Dardanelelor de 61 km lungime și să ocupe Constantinopolul.

În mai 1915, în timpul nefastei campanii de la Dardanele (Gallipoli), pentru care Churchill a fost considerat responsabil în mare măsură, a fost înlăturat din postul de Prim Lord al Amiralității fiind retrogradat în funcția minoră de cancelar al Ducatului de Lancaster. Era oarecum deprimat de acea întorsătură a evenimentelor și era îngrijorat de direcția pe care cariera lui ar fi putut să o ia în viitor. Churchill a demisionat în curând pentru a se alătura armatei cu gradul de colonel.

După eșecul campaniei Dardanelelor, Churchill a trecut printr-o criză politică și personală profundă. În dizgrație, fiind forțat să demisioneze din funcția de Prim Lord al Amiralității (comandantul operațional al flotei engleze), s-a retras temporar din viața publică. La sfatul cumnatei sale, Gwendoline Churchill – Goonie, pentru prietenii ei – a încercat pictura în acuarelă și ulei.

În iunie 1915, a închiriat Hoe Farm, o casă de țară din Hascombe, lângă Godalming, în Sussex, pentru o vacanță cu diverși membri ai familiei sale, dintre care unul era cumnata sa, Lady Gwendoline (“Goonie”) Churchill (1885–1941), soția fratelui său. Goonie era o artistă amatoare, iar Churchill a privit-o pictând o acuarelă. L-a invitat să-și ia o pensulă și să o încerce singur. A fost imediat captivat, iar pictura a devenit un hobby de-o viață. Churchill a recunoscut deschis că acest lucru i-a reînviat starea de spirit și, ca și în scris, a devenit un antidot pentru frecventele sale crize de depresie. A început cu acuarelă, dar în curând a preferat uleiurile.

Și-a găsit repede refugiu în pictură. „Pictura este un prieten constant pentru mine”, scria în eseul său Painting as a Passtime (Pictura ca hobby), care a apărut pentru prima dată în Strand Magazine în 1922 și a fost publicat sub formă de carte în 1948. Pictura l-a protejat de „câinii săi negri” – așa cum își numea gândurile negre și perioadele de depresie. Pictura l-a însoțit în cele din urmă de-a lungul vieții și a realizat peste 500 de tablouri.

Așteptând îmbarcarea spre Franța, a avut timp să cedeze ispitei pensulei și paletei. Până în 1917, a revenit în funcție cu portofoliul de ministru al Munițiilor. Susținerea sa magistrală a tancului pentru a contracara amenințarea mitralierei germane a întrerupt blocajul războiului în tranșee, iar tancul s-a dovedit neprețuit din punct de vedere istoric în timpul luptei vitale de la Cambrai.

Churchill a dus materiale de pictură pe Frontul de Vest când a intrat în serviciul militar activ în 1915–1916, pictând orașele și peisajele de lângă Ploegsteert Wood din Flandra, unde a comandat Batalionul 6, Royal Scots Fusiliers (Pușcașii Regali Scoțieni). A continuat să picteze și după ce s-a întors la guvern ca ministru al Munițiilor în 1917.

A primit îndrumări și încurajare de la câțiva artiști profesioniști, inclusiv vecinul său din Londra, Sir John Lavery, iar mai târziu, de asemenea, de la Walter Sickert, William Nicholson și Paul Maze. Portretul lui Sir John Lavery pe care l-a realizat în studioul său a fost prezentat la expoziția anuală a Societății Regale a Pictorilor de Portret din Londra în 1919.

Anii 1920

Încurajarea de a persevera în hobby-ul său a provenit dintr-un premiu pentru amatori (primul său premiu) pe care l-a câștigat pentru „Winter Sunshine, Chartwell”, o ilustrare strălucită a casei sale din Kent. A trimis cinci tablouri pentru a fi expuse la Paris în anii 1920. Patru au fost vândute cu 30 de lire sterline fiecare. A face bani, era clar, nu a fost stimulentul său, atunci sau altădată. Încântarea pură era explicația devotamentului lui Churchill. Pentru testul de la Paris al capacității sale artistice și-a ascuns identitatea sub un nume asumat: Charles Morin.

De ce această deghizare? Criticii lipsiți de perspicacitate o atribuie ego-ului puternic din partea unui om de stat în prim-plan în oratorie, armată și literatură. Factorul decisiv era faptul că pictura l-a însuflețit pe Churchill până la exaltare și ne-a deschis încă o ușă către tezaurul geniului său. Cei dornici de a-i găsi defecte ar dori să se creadă că folosirea unui pseudonim este nedemnă. De fapt, dovedește faptul că ego-ul său nu era exagerat până la excluderea unei modestii atrăgătoare, care a ieșit adesea la suprafață în cursul vieții sale uimitoare.

Scriind pentru revista New York Times pentru a marca centenarul nașterii lui Churchill, istoricul britanic A. J. P. Taylor a descris modul în care, la bătrânețe, Churchill s-a pronunțat asupra carierei sale: „El a remarcat că verdictul final al istoriei va ține cont nu numai de victoriile obținute sub conducerea sa, ci și de rezultatele politice care decurg din ele și a adăugat: „Judecat după acest standard, nu sunt sigur dacă se va considera că am făcut foarte bine.” Churchill și-a făcut el însuși o nedreptate. Rezultatele nu i s-au datorat lui, ci victoriile. Rezultatele s-au prefigurat când poporul britanic s-a hotărât asupra războiului cu Hitler.

Modestia a strălucit prin această estimare de sine. Modestia – și simpatia caldă – erau neîndoielnic evidente în ceea ce Churchill i-a spus unui coleg pictor, sergentul Edmund Murray, garda lui de corp din 1950 până în 1965. Murray fusese în Legiunea Străină și Poliția Metropolitană din Londra. Intervievându-l pentru a-i evalua gradul de adecvare, Churchill a spus: “Ai avut o viață foarte interesantă. Și am auzit chiar că pictezi în ulei”. După ce lui Murray i-au fost respinse lucrările de către Academia Regală, Churchill i-a spus: „Știi, picturile tale sunt mult mai bune decât ale mele, dar ale tale sunt judecate după meritul lor”.

Sergentul Murray a fost alături de Churchill la multe ieșiri în natură pentru pictură. A dus echipamentul și a făcut fotografiile de care Churchill avea nevoie ca referință în interior. I-a dat sugestii despre locul exact unde credea că o tușă suplimentară ar aduce îmbunătățiri. Churchill, absorbit și fericit, de obicei continua să mânuiască pensula. Uneori, însă, cerea o părere. Murray s-a lăudat că, din când în când, sfatul i-a fost urmat.

Churchill a devenit Secretar de Stat pentru Colonii în februarie 1921. Luna următoare, prima expoziție publică a picturilor sale a avut loc la Galeria Druet din Paris, Churchill expunând sub pseudonimul său de „Charles Morin”. Câteva dintre lucrările sale de peisaj au fost vândute, la 30 de lire sterline fiecare. Churchill a pictat piramidele când a vizitat Egiptul ca Secretar de Stat pentru Colonii pentru Conferința de la Cairo în 1921, pentru a stabili aranjamentele pentru guvernul Irakului și Transiordaniei sub control britanic.

A scris despre plăcerea sa de a picta în două articole publicate în The Strand Magazine în decembrie 1921 și ianuarie 1922, Hobbies and Painting as a distraction (Hobby-uri și pictura ca distracție), pentru care a fost plătit cu 1.000 de lire sterline. Eseurile sale au fost republicate de mai multe ori în diferite publicații în anii următori.

În septembrie 1922, s-a născut al cincilea și ultimul copil al lui Churchill, Mary, iar în aceeași lună a cumpărat Chartwell, în Kent, care a devenit casa familiei sale pentru tot restul vieții. Churchill a construit un studio la Chartwell în anii 1930, punând el însuși cărămizile. Casa și grădinile sale au devenit o sursă frecventă de inspirație pentru picturile sale, iar Mary, care a devenit Mary Soames, avea să scrie Winston Churchill: His Life as a Painter (Winston Churchill: Viața sa ca pictor), 1990, o consemnare a artei tatălui ei.

Curând după aceea, Churchill a suferit o operație de apendicită. În timp ce se afla în spital, Conservatorii s-au retras din guvernul de coaliție al lui David Lloyd George, precipitând alegerile generale din noiembrie 1922, în care Churchill și-a pierdut locul în Dundee (circumscripție a Camerei Comunelor a Parlamentului Regatului Unit din 1832 până în 1950, când a fost împărțită în Dundee East și Dundee West). Mai târziu a scris că era „fără birou, fără un loc, fără partid și fără apendice”. A petrecut o mare parte din următoarele șase luni la Villa Rêve d’Or de lângă Cannes, unde s-a dedicat picturii și scrierii lucrării The World Crisis (Criza mondială), memoriile sale despre Primul Război Mondial.

Churchill a fost reales în Parlament pe 29 octombrie 1924, ca membru al Parlamentului pentru Epping (circumscripție parlamentară reprezentată în Camera Comunelor a Parlamentului Marii Britanii din 1885 până în 1974), și a fost numit Cancelar al Trezoreriei (ministru de finanțe). Acest rol i-a redus oarecum timpul dedicat hobby-urilor, dar a continuat să picteze ori de câte ori era posibil, ca atunci când și-a luat o vacanță lungă în Marea Mediterană în ianuarie 1927, vizitând Malta, Napoli, Atena și Roma.

Peisaje, călătorii și lumină

Churchill pictând Castelul din Lourmarin

Realizate la Chartwell, reședința sa din Kent, primele sale lucrări sunt peisaje simple și bucolice. Iazuri, grădini înflorite, un peisaj rural luminos.

Iazul cu pești aurii de la Chartwell (1932) este unul dintre cele mai emblematice. În tonuri calde și având o compoziție echilibrată, acesta reprezintă unul dintre iazurile de la Chartwell. Vegetația, reflexiile apei și luminii aduc picturii o dimensiune liniștitoare, făcând ecou sentimentului lui Churchill care considera proprietatea drept „oaza lui de liniște”.

Iazul cu pești aurii de la Chartwell

În Var (departament din sudul Franței), cca. 1935

Anii 1940

Churchill a susținut că a pictat un singur tablou în timp ce era prim-ministru britanic în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Turnul Moscheei Koutoubia, o vedere a orașului Marrakech și a Munților Atlas, pictate de pe balconul Villa Taylor în timp ce se afla într-o excursie cu președintele SUA, Franklin D. Roosevelt, în timpul Conferinței de la Casablanca din ianuarie 1943. Mai târziu i-a oferit acest tablou cu Moscheea Koutoubia lui Roosevelt, în amintirea timpului petrecut împreună. A fost vândut de fiul lui Roosevelt, Elliott, în 1950. A fost cumpărat în mod privat de Angelina Jolie în 2011 și ulterior vândut la Christie’s în 2021 pentru 7 milioane de lire sterline (8,285 milioane de lire sterline, inclusiv prima de cumpărător).

La un moment dat în anii 1940, deși data exactă nu este cunoscută, se presupune că Churchill ar fi pictat șoarecele pe o copie a lucrării lui Rubens și Snyders, „Leul și șoarecele”, care se afla în biblioteca din casa de țară a primului ministru britanic, Checkers. Deși povestea este încă nedovedită, se știe că Churchill a retușat o pictură în timp ce stătea pe Lacul Como în 1945. Mai târziu, prim-ministrul Harold Wilson a spus că a găsit povestea eforturilor lui Churchill de a repara pictura lui Rubens reflectând personalitatea sa „încrezătoare și autoritară”.

Turnul Moscheei Koutoubia (1943) a fost realizat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în timp ce Churchill se afla într-o vizită oficială. Este, fără îndoială, cel mai faimos tablou al omului de stat îndrăgostit de Marrakech. Minaretul vizibil este și astăzi un simbol al orașului și o moștenire a puterii dinastiei almohade, care a dominat Africa de Nord și Spania în secolele al XII-lea și al XIII-lea. Munții Atlas domină orașul, iluminați de lumina caldă a soarelui.

Turnul Moscheei Koutoubia

Povestea acestui tablou este remarcabilă: oferită de autor omologului său Franklin Roosevelt, a ajuns în cele din urmă în colecția privată a actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, urmând să fie vândut în 2021 cu 9,6 milioane de euro de Christie’s.

Turnul Moscheei Koutoubia pus la vânzare de Angelina Jolie este, așadar, un tablou foarte rar. De asemenea, pare a fi singura lucrare a lui Winston Churchill pictată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Pictura prezintă moscheea Marrakech la apus. Lucrarea a fost finalizată după Conferința Anfa sau Conferința de la Casablanca din Maroc. La Casablanca, Winston Churchill și Franklin D. Roosevelt s-au întâlnit pentru a planifica lupta împotriva Germaniei naziste. După întâlnire, comandantul l-a dus pe liderul american la Marrakech.

Cei doi bărbați și-au dorit așadar să se bucure de frumusețea orașului roșu. Mai mult, se spune că Winston Churchill a căzut sub vraja orașului marocan. Churchill a vrut să imortalizeze acest moment. Așa că a pictat cea mai mare moschee din Marrakech. Pentru a pecetlui prietenia lor, a decis să-și ofere tabloul președintelui american.

Ocazional, Churchill invita un jurnalist parlamentar la prânz. Acest lucru îi oferea o cutie de rezonanță și servea ca o amintire nostalgică a zilelor sale jurnalistice. În aprilie 1946, alegerea lui a fost William Barkley. Un gânditor pătrunzător ale cărui coloane erau invidiate de colegii săi din Fleet Street, Barkley a scris odată: „…pentru ochi, Churchill are lacuri de albastru azuriu”. De asemenea, a relatat meticulos discuțiile lor la masă.

Marrakech, 1947

Bogăția organizării afișată de pânza unui artist este considerată pe bună dreptate esențială pentru evaluarea corectă a virtuozității. La fel de pertinentă este și afirmația că valoarea artistică definitivă stă în întregime în manoperă. Măiestria progresivă a lui Churchill demonstrează că pseudonimul folosit într-o etapă crucială i-a permis să știe unde se afla înainte de a-și perfecționa talentul.

Folosind pseudonimul „David Winter”, Churchill a prezentat picturi pentru Expoziția de Vară a Academiei Regale în 1947 și 1948, având lucrări selectate în fiecare an. Academia Regală de Arte l-a ales pe Churchill drept „Academician onorific extraordinar” în 1948. Cartea sa Painting As A Pastime (Pictura ca hobby) a fost publicată de Odhams Press în 1948, pe baza eseurilor sale din 1921–1922 din The Strand Magazine și ilustrate cu 18 planșe color ale lucrărilor sale.

Churchill și-a ales din nou un pseudonim (Mr. Winter) în 1947 când a oferit lucrări Academiei Regale, astfel încât faima sa în alte sfere nu a fost exploatată. Au fost acceptate două tablouri și până la urmă i s-a conferit titlul de Academician Onorific Extraordinar. Acest lucru este confirmat de concluzia renumitului pictor Sir Oswald Birley (1880 – 1952): „Dacă Churchill ar fi acordat artei timpul pe care l-a acordat politicii, ar fi fost, fără îndoială, cel mai mare pictor din lume”. Cunoscătorii artei lui Sir Winston își apărau cu tărie preferințele individuale, dar există argumente convingătoare pentru a acorda cele mai mari laude pentru „The Blue Sitting Room, Trent Park”, care a fost vândut în 1949 în scop caritabil.

Salonul albastru, Trent Park

“Apa, încă clocotind sau agitată de vânt; zăpada, imaculată și crocantă; copacii, întunecați de desimea frunzișului lor sau pătați de lumina soarelui; flori proaspete; munți îndepărtați și, mai presus de toate, lumina soarelui cea mai aprigă.” – John Rothenstein despre „frumusețile naturii” care l-au inspirat cel mai mult pe Churchill.

Magnolia

Anii 1950 și mai târziu

Întrebat dacă intenționează să organizeze o expoziție a picturilor sale, Churchill a luat în derâdere ideea: „Nu merită. Sunt interesați doar să fi fost pictate [asta cu o chicoteală] de un personaj notoriu! Dacă Crippen (Dr. Crippen, homeopat american) ar fi pictat tablouri, fără îndoială, publicul s-ar înghesui să le vadă”.

Disprețuia propunerile de a se retrage din activitate: „Mulți oameni care vor să mă retragă acum nu au fost niciodată foarte dornici să mă avanseze”. Până în 1951, desigur, a fost din nou prim-ministru, compensat pentru înfrângerea electorală zdrobitoare a Conservatorilor din 1945.

Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în 1953, Churchill era conștient de unitatea permanentă a poeziei, picturii și sculpturii – „artele surori”. Ascensiunea sa de la un amator talentat la academician nu a fost un zbor ușor, dar, cu o răutate slipitoare care i-a fermecat chiar și pe dușmanii săi, putea să-și disprețuiască abilitățile în pictură.

În 1954, într-o colecție de eseuri publicate pentru a marca cea de-a 80-a aniversare a lui Churchill, Sir John Rothenstein, istoric de artă și director al The Tate, a contribuit la o evaluare a lui Churchill ca artist. El a descris o vizită la studioul de la Chartwell în 1949, descriindu-și stupoarea când, ca răspuns la o critică la adresa unui tablou pictat cu douăzeci de ani înainte, Churchill a început imediat să adune vopsele și pensule pentru a întreprinde o reprelucrare. În aprecierea sa, Rothenstein a remarcat lipsa de pregătire formală a lui Churchill și limitările sale ca pictor, dar a lăudat „alegerea pricepută a subiectelor din gama sa, la care răspundea cu ardoare. Din acestea se degajă, în mod irepresibil, bucuria pură pentru frumusețile simple ale naturii”.

Expoziția „Churchill, the Painter” a făcut turul muzeelor din America de Nord în 1958 și a fost prezentată și la Academia Regală la începutul anului 1959. Unele galerii din SUA s-au arătat, însă, neinteresate: directorul adjunct al Institutului Carnegie din Pittsburgh a declarat „Înțeleg că și Churchill este un zidar grozav, dar nimeni nu expune cărămizi în acest sezon” (aluzie la atelierul de pictură pe care și l-a zidit singur din cărămizi); directorul Institutului de Artă din Chicago a făcut observația că „Avem anumite standarde profesionale”.

În 1967, istoricul de artă britanic David Coombs a publicat un catalog structurat al lucrărilor lui Churchill, intitulat Churchill: picturile sale. Catalogul conținea ilustrații și detalii despre fiecare dintre cele peste 500 de picturi despre care se știa că au fost realizate de Churchill la momentul publicării.

O expoziție de 105 picturi ale lui Churchill, organizată de Sotheby’s la Londra la începutul anului 1998, a fost vizitată de 12.000 de oameni în două săptămâni.

În ciuda frivolității exterioare, Churchill avea o adevărată dăruire de maestru când lua o pensulă. A consultat profesori admirați pentru profesionalismul lor. Îi plăcea să citeze lucrarea Elementele desenului a lui Ruskin și a acceptat cu ușurință sugestia lui Sir William Orpen că ar trebui să viziteze Avignon, unde lumina poate să se apropie de miracol. Și-a amintit de o întâlnire de pe Coasta de Azur cu artiști care se închinau la tronul lui Cezanne și a recunoscut cu recunoștință inspirația pe care a obținut-o din schimbul lor de idei. Marrakech, Maroc – irezistibil și productiv – a scos întotdeauna ce era mai bun în el.

Churchill a căutat și a găsit liniștea în arta sa. Cuvintele sale mult citate, care rezumă așteptările despre binecuvântarea cerească, își păstrează strălucirea: „Când ajung în rai, vreau să-mi petrec o parte considerabilă din primul milion de ani pictând și astfel să ajung la capătul subiectului…”

Sir John Rothenstein (1901-1992), curator și istoric de artă britanic, considera patru dintre operele lui Churchill drept „vârfurile înalte ale realizării sale”: The Goldfish Pool at Chartwell (Iazul cu pești aurii de la Chartwell), 1948, The Loup River Quebec (Râul Loup din Quebec), 1947, Chartwell under Snow (Chartwell sub zăpadă), 1947 și Cannes Harbour, Evening (Portul Cannes, Seara), 1923.

Portul Cannes, Seara

Influențe

Churchill nu a primit niciodată o educație academică în domeniu, dar a fost inspirat de impresioniști și postimpresionişti precum Monet și Cézanne. Compatrioții săi au avut și ei un impact asupra lui, în special Sir John Lavery, care l-a încurajat să picteze. Sudul Franței a fost, de asemenea, o sursă majoră de inspirație. Stătea acolo regulat și era fascinat de lumina și peisajele sale.

Deși nu era un profesionist în sens strict, mulți salutau talentul „leului bătrân”. Este cazul regelui Angliei, care a scris pentru prefața cărții lui Paul Rafferty, Churchill pictează Coasta de Azur (2021), pe când era încă prinț de Wales:

“Winston Churchill nu era un simplu amator talentat. Avea un ochi infailibil pentru a găsi subiecte bune, iar când găsea unul, îl ataca cu un curaj care friza ferocitatea.”