Cine a fost cu adevărat excentricul baron Münchhausen?
Motto: O, domni cu ifose, aflaţi acuma // Că înţelepţilor le place gluma.
Uimitoarele călătorii şi aventuri, pe uscat şi pe apă, ale baronului von Münchhausen aşa cum obişnuia să le povestească el însuşi, la un pahar de vin, prietenilor săi.
“Multe dintre istorioare mi se par și acum tare trăznite și pline de haz (greu de crezut că n-o să vă amuze cerbul căruia i-a crescut un cireș în frunte, calul agățat de turla bisericii, generalul cu un capac de argint în loc de țeastă sau ogarul căruia i s-au scurtat picioarele de atâta alergătură), iar cartea încă nu s-a isprăvit, mă așteaptă aventurile pe mare ale baronului și un platou plin-ochi cu minciuni gogonate, de înghițit pe nemestecate”
Faimosul baron Münchhausen, ofițer de cavalerie al armatei germane și care a trăit între 1720 și 1797, nu a realizat niciodată vreo performanță măreață sau notabilă demnă de faimă istorică. Așadar, de ce este faimos acest baron? Nu pentru ceea ce a făcut, ci pentru ceea ce nu a făcut. Baronul Münchhausen a fost un povestitor talentat și înzestrat cu multă imaginație, astfel că, după ce s-a întors din război, a spus cele mai fantastice povești prietenilor săi.
Fanfaron și mincinos? În 1786, faimoasele aventuri ale baronului german înfățișau un soldat cu o imaginație bogată în născocirea de aventuri fanteziste. Un portret literar care l-a înfuriat profund pe baronul Münchhausen însuși. Simțindu-se ridiculizat, baronului i-au displăcut cărțile în care apărea ca personaj principal.
Baronul Münchhausen nu este cunoscut tocmai pentru onestitatea sa. Îi plăcea să spună povești atât de bizare încât era imposibil să se fi întâmplat în realitate. De aceea este adesea numit „Baronul Mincinos”.
După ce s-a retras din cariera militară, era cunoscut pentru serile plăcute petrecute cu prietenii săi povestind aventuri (adesea exagerate) din timpul serviciului său militar în Rusia și alte întâmplări din viața sa – de la aventuri bizare de vânătoare și călătorii incredibile pe mare, până la călătorii pe Lună și multe altele.
De peste 300 de ani, aceste povești fantastice au încântat cititorii de toate vârstele. Sunt bazate pe experiențele adevăratului Baron von Münchhausen, pe care poetul german Gottfried August Bürger l-a făcut celebru în întreaga lume prin cartea sa “Aventurile baronului Münchhausen”.
Baronul Münchhausen a trăit cu adevărat, dar, contrar a ceea ce povestesc aventurile sale, nu a zburat pe o ghiulea pentru a observa liniile inamice, nu a dansat în stomacul unei balene, nu s-a scos pe sine și calul său dintr-o mlaștină trăgându-se de propriul păr, nu a călătorit pe Lună și nici nu i-a întâlnit pe locuitorii acesteia.
Astăzi, figura istorică a lui Münchhausen este practic uitată în favoarea alter ego-ului său literar. Publicarea în 1786 a romanului “Aventurile baronului Münchhausen”, scris de poetul german Gottfried August Bürger, a transformat un nobil militar respectat într-un personaj literar extravagant și un mincinos compulsiv.
Hieronymus Carl Friedrich Freiherr von Münchhausen, baron de Münchhausen, s-a născut pe 11 mai 1720 în orășelul Bodenwerder, din Saxonia de Jos, situat în Regatul Hanovrei, în centrul Germaniei și a trăit 77 de ani, până pe 22 februarie 1797.
Văr al botanistului Otto von Münchhausen, cancelar al Universității din Göttingen, a fost, în tinerețe, paj al prințului Anton Ulrich de Brunswick-Wolfenbüttel, pe care l-a urmat în 1740 pentru a deveni mercenar în armata rusă.
A luptat timp de zece ani în armata Elisabetei I a Rusiei împotriva turcilor otomani din Crimeea și, după pensionare, în 1760, s-a retras pe domeniul său ca moșier de la țară.
La început, a devenit cunoscut pentru poveștile fantastice și exagerate, anecdote absurde bazate pe experiențele sale din timpul războiului. Relatarea romanțată a isprăvilor sale l-a transformat într-unul dintre cei mai populari eroi ai literaturii germane.
Ulterior, a devenit faimos în toată Hanovra ca povestitor de aventuri extraordinare despre viața sa de soldat, vânător și sportiv. O colecție de astfel de povești a apărut în Vademecum für lustige Leute (1781–1783; „Manual pentru oameni veseli”), toate atribuite baronului, deși mai multe pot fi urmărite în surse mult mai vechi.
În povești, Baronul Münchhausen este soldat și aventurier. El luptă împotriva Imperiului Otoman și chiar îl întâlnește pe Sultan la Constantinopol. De asemenea, călătorește prin țările baltice, care la acea vreme aparțineau Rusiei. Acestea sunt așa-numitele „povești terestre”, dar există și „aventurile maritime”.
Asemenea multor alți tineri din aristocrația continentală a vremii, s-a dedicat carierei armelor servind în armata rusã. În conformitate cu tradițiile nobilimii, la vârsta de 13 ani s-a alăturat regimentului de cuirasieri (soldați din cavaleria grea, care purtau cască și platoșă (cuirasă)) al prințului Anton Ulrich de Brunswick. Conduita sa exemplară i-a adus gradul de cornet (stegar de cavalerie) și apoi de locotenent și căpitan, luând parte la campania antiotomană dintre anii 1740 şi 1741, de care, de altfel, va vorbi în mai multe din povestirile sale.
Legăturile familiale ale prințului Anton Ulrich, care era căsătorit cu o nepoată a țarinei Anna Ivanovna (Ana a Rusiei), l-au atras în războaiele dintre Imperiul Rus și Turcia.
Baronul s-a înrolat alături de prinț și a fost trimis la Riga, unde a participat la campaniile din 1740 și 1741. Conform rapoartelor militare care au supraviețuit, baronul s-a comportat cu curaj și vitejie. Iar când Prințul de Brunswick a fost închis în 1741, Münchhausen a continuat să servească în armata rusă.
Succesul său a fost de așa natură încât împărăteasa Elisabeta l-a numit căpitan pentru serviciile aduse, datorită curajului și erudiției sale, deoarece știa să citească și să scrie, ceea ce era neobișnuit în rândul nobilimii vremii.
Probleme matrimoniale
În 1744, Münchhausen s-a căsătorit în Letonia cu fiica unui moșier leton, Jacobine von Dunten. În 1750, s-a întors cu ea la moșia sa din Bodenwerder, unde avea să locuiască până la sfârșitul vieții acesteia.
În 1794, la patru ani după moartea soției sale, s-a recăsătorit cu Bernardine von Brunn, dar a divorțat la scurt timp după aceea din cauza infidelităților și intrigilor noii sale soții. Această poveste tristă, care i-a umbrit sfârșitul vieții, l-a făcut să-și piardă aproape întreaga avere, înghițită de numeroasele procese intentate ca urmare a mașinațiunilor celei de-a doua soții.
În 1797, baronul Münchhausen a murit în aceeași casă în care se născuse cu aproape 80 de ani mai devreme. Aceasta este practic tot ce se știe despre viața baronului.
Vânătoarea, călătoriile și povestirile
Baronul Münchhausen scrutând zarea cu monoclul către noi peripeții
Pasionat de vânătoare și de călătorii, mare vânător, neînfricat călător și cel dintâi dintre fantaști, când venea vorba de a-și povesti viața, Münchhausen și-a dobândit gloria, rezistând de-a lungul secolelor și contagiind o lume întreagă cu fantasmagoriile sale.
Vânător pasionat de rațe și iubitor de cai, Münchhausen a dus viața tipică a unui nobil rural al vremii și era foarte apreciat pentru onestitatea sa în afaceri.
Fără îndoială, baronul își istorisea isprăvile în cercul prietenilor săi, vânători ca și el, deci aparținând tagmei reputate a avea în rândurile ei mari lăudăroși, ca să nu spunem fanfaroni și mari mincinoși: cine n-a auzit de faimoasele isprăvi vânătorești?
Dragostea pentru vânătoare l-a determinat să organizeze banchete grandioase pe moșia sa. În lungile seri de după masă, baronul le povestea oaspeților uimiți aventurile sale extraordinare, la fel ca mulți alți soldați ai vremii care își împărtășeau isprăvile cu prietenii și familia.
Scriitorul Rudolf Erich Raspe a adunat aceste povești în cartea The Surprising Adventures of Baron Munchausen (1785), transformându-l într-un personaj literar celebru.
Fie că povestea cum și-a băgat pumnul în gura unui lup și apoi l-a întors pe dos, ca pe o mănușă, cum a zburat călare pe o ghiulea ca să spioneze inamicul înainte de luptă în timp ce participa la asediul unei cetăți, cum, ajuns rob la turci, a trebuit să iasă la păscut cu albinele sultanului, cum și-a recuperat securea de argint care sărise pe Lună, sau cum și-a eliberat calul de pe turla bisericii, baronul era neîntrecut în mânuirea hiperbolei. Tot astfel, baronul povestește, de exemplu, cum a călătorit în Rusia cu o sanie trasă de un cal, iar un lup i-a atacat calul. Lupul a mâncat întregul cal și apoi s-a trezit în hamul cu care calul trăgea sania. Astfel, baronul a ajuns la destinație cu sania sa, trasă de lup.
Baronul Münchhausen zburând călare pe o ghiulea pentru a spiona inamicul înainte de luptă
Dacă, printre amicii sai, Münchhausen se va fi dovedit cel mai inspirat, cel mai înzestrat cu imaginație și, totodată, cu darul povestirii, atunci nu este de mirare că s-au găsit condeie care să-i pună pe hârtie aventurile, mai adăugând, poate, și de la alții.
Singura diferență era că talentul oratoric al baronului i-a asigurat răspândirea faimei în întreaga regiune a Hanovrei. Datorită umorului și jovialității, poveștile sale amuzante au circulat mult dincolo de cercul său apropiat, traversând chiar granițele Germaniei.
Într-adevăr, departe de patria sa și într-o limbă care nu era a sa, poveștile sale au fost transformate în romane. Încă de prin 1785, șaptesprezece dintre povestirile care i-au fost atribuite baronului au fost publicate anonim la Londra sub titlul „Povestirile baronului Munchausen despre călătoriile și campaniile sale minunate în Rusia, între 1781 și 1783”.
Ulterior s-a descoperit că autorul era un conațional al baronului, germanul Rudolf Erich Raspe, născut în Hanovra, care a lucrat drept curator al colecțiilor de la Muzeul de Istorie Veche al Prințului Frederic al II-lea din orașul apropiat Kassel.
Unicul portret al baronului Münchhausen în uniformă de cuirasier (cca. 1752).
Copleșit de datorii, Raspe a vândut o parte din piesele muzeului, dar a fost descoperit și a fugit în Olanda, apoi în Anglia. Raspe probabil știa de faima lui Münchhausen doar din auzite, dar este posibil să fi participat la unele dintre seratele baronului.
Succesul acestui personaj german fantastic a fost atât de mare în Marea Britanie încât au fost publicate patru ediții extinse în următorii doi ani. Aflând de publicare, Münchhausen s-a simțit profund ofensat, deoarece apărea în povești ca un mincinos patologic. Unii critici cred că Raspe ar fi putut fi un prieten al baronului care a căutat răzbunare discreditându-l dintr-un motiv necunoscut.
Baronul Münchhausen din viața reală a fost foarte supărat de dezvoltarea unui personaj fictiv care îi purta numele și a amenințat cu acțiuni în justiție împotriva editorului cărții. Poate temându-se de o calomnie, Raspe nu s-a recunoscut niciodată ca autorul operei, paternitatea fiind stabilită abia postum.
O armată foarte specială
Poveștile lui Münchhausen au ajuns probabil în țara sa natală în 1786, datorită unei traduceri realizate de Raspe însuși în limba germană. Cu toate acestea, Rudolf Erich Raspe este un autor demult uitat astăzi.
În același an, 1786, poetul german Gottfried August Bürger și-a publicat propria versiune, care, datorită înaltei sale calități literare, a făcut numele baronului mincinos cunoscut în întreaga lume. Bürger susține că a făcut, de fapt, doar câteva adăugiri și modificări la traducerea în germană a lui Raspe. Într-adevăr, unii critici consideră că traducerea germană este de fapt a sa, și nu a lui Raspe, chiar dacă romanul a fost publicat la Londra.
Astfel, cu mult adăugită, cartea a apărut în Germania, sub îngrijirea poetului german Bürger, pe când în Franța se ocupa cu popularizarea aventurilor baronului un scriitor de prim rang, Theophile Gautier, într-o magnifică ediție ilustrată de Gustave Doré.
Așadar, s-au pus, cu siguranță, pe seama baronului întâmpări cu mult mai vechi, unele aparținând chiar folclorului, precum și opinii mascate ale autorilor în cauză – simpatia pentru englezi, antipatia pentru francezi, bârfa la adresa italienilor, numărul mult mai mare al călătoriilor pe mare față de cele pe uscat, toate trădând alte meleaguri decât ale baronului.
Astăzi, este imposibil să se știe cu certitudine adevărul, deoarece nicio ediție originală a presupusei traduceri a lui Raspe nu a supraviețuit. Dar ceea ce este sigur este faptul că cele mai bune povești provin, fără îndoială, din pana lui Bürger, cum ar fi călătoria pe o ghiulea de tun sau extragerea sa dintr-o mlaștină trăgându-se singur din apă de propriul păr.
La fel ca poveștile despre recruții din armata sa ciudată: un om cu un auz spectaculos, un om uriaș, un altul care alerga atât de repede încât trebuie legat cu lanțuri pentru a merge normal și încă un altul care putea vedea până la infinit, acestea sunt doar câteva exemple dintr-o multitudine de personaje care posedă înzestrări extraordinare.
Astfel, însoțitorii baronului sunt: Cavallo, mai rapid decât vântul; Hercule, un om foarte puternic; Ouragane, a cărui respirație o întrece pe cea a unui uragan; Jécoute, care poate auzi iarba crescând; și Nemrod, care posedă o țintă incredibilă.
Trăsăturile baronului Münchhausen amintesc de cele ale baronului de Crac de Cami, Aventurile inegalabile ale baronului de Crac (Les aventures sans pareilles du Baron de Crac (1926)), o operă umoristică de Pierre-Henri Cami (adesea semnat Cami), 1884-1958, autor și ilustrator francez cunoscut pentru umorul său absurd, în care relatează isprăvile extravagante și imposibile ale baronului de Crac, îmbinând textul și desenele comice, într-un stil ușor și satiric. Cami, umorist și ilustrator francez, un clasic al umorului francez, perfect pentru cei cărora le plac comedia absurdă și poveștile trăsnite, avea ca teme aventurile burlești, situațiile improbabile, jocurile de cuvinte și satira blândă.
Influențele asupra textului despre aventurile baronului Münchhausen variază de la O mie și una de nopți la legende din diverse regiuni ale Europei, trecând prin colecții de basme populare germane și autori precum Cervantes. Poveștile pe care le cunoaștem, precum aventurile relatate de Münchhausen însuși, nu sunt altceva decât o vastă comoară de anecdote populare, transmise oral din timpuri imemoriale, pe care baronul cultivat le-a adaptat cu abilitate propriei sale persoane pentru a-și distra oaspeții.
În timp ce povestea, baronul, trecut de tinerețe și poate nu tocmai înstărit, observând că rămăsese cu numai doi nasturi la vestă, îndată își ridica moralul, cu o nouă și încă mai năstrușnică povestire. De fapt, în miezul secolului al XVIII-lea, cunoscut ca fiind epoca Luminilor, baronul apare ca o conștiință modernă care adoră performanța. Într-adevăr, la fiecare rând se servește o nouă, unică performanță a celui care lămurește toate situațiile, biruie toate obstacolele, învinge în orice întreprinde, păstrând pentru sine, nu aurul, nu profitul, ci faima.
Roman cenzurat pentru copii
Reputația baronului mincinos nu a făcut decât să crească în timp. De la publicarea lor, aventurile sale au fost retipărite de nenumărate ori, iar Münchhausen a devenit subiectul a numeroase adaptări cinematografice și teatrale.
În mai multe rânduri, acest roman a fost considerat o carte pentru copii, astfel încât opera originală a fost modificată, cu povești lungite sau scurtate, iar referințele la Biserică sau la tot felul de vicii au fost eliminate, până în punctul în care Münchhausen, dintr-un mincinos ingenios, a devenit un biet nebun. Însă faima baronului mincinos nu se limitează la mediul artistic.
Influențele cărții despre aventurile baronului Münchhausen
Având în vedere imaginația și talentul de povestitor al baronului Münchhausen, e de mirare că nu și-a împrumutat numele vreunui procedeu literar, dar nu e, totuși, puțin lucru faptul că și l-a cedat pentru a denumi un anume sindrom din psihiatrie, o boală imaginară, mai exact, sindromul Münchhausen. Sindromul Munchhausen este numele dat persoanelor care mint și simulează simptome medicale pentru a atrage atenția medicilor. Este clasificat drept o tulburare mintală. De asemenea, pot induce simptome unei rude (sindromul Munchausen prin procură, cunoscut și sub numele de sindromul Meadow).
În 1951, personalitatea sa l-a inspirat pe medicul britanic Richard Asher, care a numit sindromul care îi face pe oameni să-și imagineze boli de care nu suferă (ipohondrie) drept sindromul Münchhausen. Acest lucru a fost aspru criticat de unii dintre colegii săi, care au dezaprobat utilizarea numelui personajului fictiv Münchhausen, deoarece nu era drept față de noblețea și curajul figurii istorice care a inspirat aceste povești comice.
De asemenea, numele său a dat naștere și unei probleme logice și filosofice, trilema lui Münchhausen, cunoscută și sub numele de trilema lui Agrippa, după filosoful antic care a formulat-o pentru prima dată, care evidențiază imposibilitatea stabilirii adevărului absolut despre orice. Ca anecdotă, baronul a susținut că s-a scos pe sine și calul său din nisipuri mișcătoare folosind doar propriul păr, fără niciun sprijin extern.
Concluzii
„Aventurile Baronului Munchausen” este o operă literară care îl cufundă pe cititor într-o lume a exagerărilor și a poveștilor fantastice. Această carte, bazată pe povești spuse de adevăratul Baron Karl Friedrich Hieronymus von Munchausen, este o colecție de povești fabuloase în care realitatea și ficțiunea sunt foarte strâns împletite.
Baronul, personajul central, se prezintă ca un narator neînfricat și extravagant, povestind călătoriile sale extraordinare și isprăvile improbabile. De la zborul călare pe o ghiulea la lupta cu creaturi mitice, fiecare aventură este mai incredibilă decât precedenta.
Stilul narativ este atât umoristic, cât și satiric, oferind o critică subtilă a jurnalelor de călătorie și a explorărilor vremii. Acest text, care a rezistat testului timpului, continuă să captiveze cititorii cu imaginația debordantă și spiritul ludic al autorului.
Poveștile atribuite baronului Münchhausen aparțin tradiției basmelor, care datează din literatura antichității clasice. Acestea nu sunt doar divertisment, ci și o reflecție asupra credulității umane și a limitelor adevărului. Această ediție, atribuită lui Gottfried August Bürger și Rudolf Erich Raspe, surprinde esența Iluminismului, când curiozitatea față de lume și explorarea imaginației erau la apogeu.
Isprăvile fictive ale baronului, narate la persoana întâi, se concentrează pe realizările sale imposibile ca sportiv, soldat și călător. Intenționat comice, poveștile se joacă cu absurditatea și inconsecvența afirmațiilor lui Münchhausen și conțin un curent subteran de satiră socială.
Viața și elocvența sa au devenit la fel de legendare ca cele ale omologului său francez, Cyrano de Bergerac, câștigându-i o reputație de fabulist de neegalat, chiar de nebun.
Poveștile extraordinare ale baronului reprezintă o renaștere a unei imaginații colective amplificate de minunatele aventuri și exuberanța unui soldat nostalgic al isprăvilor, la fel ca Tartarin din Tarascon.
Despre autori
Gottfried August Bürger este cunoscut mai ales pentru Aventurile baronului Munchhausen, pe care le-a tălmăcit şi le-a îmbogăţit pornind de la o ediţie în limba engleză a unui anume Rudolf Erich Raspe, astăzi uitat.
Rudolf Erich Raspe, născut în 1736 la Hanovra, a fost un erudit german cunoscut mai ales pentru contribuția sa la literatură prin publicarea „Aventurilor Baronului Munchausen”. Absolvent al Universității din Göttingen, Raspe a urmat inițial o carieră academică, specializându-se în mineralogie și istorie naturală, înainte de a se stabili în Anglia. Acolo a început să scrie Poveștile Baronului, inspirate de istoriile orale ale lui Karl Friedrich Hieronymus von Münchhausen, un nobil german faimos pentru poveștile sale exagerate.
Gottfried August Bürger, un poet german născut în 1747, a adaptat și a extins povestirile lui Raspe pentru un public vorbitor de limbă germană, oferindu-le o nouă dimensiune literară. Bürger este cel mai bine cunoscut pentru baladele sale și influența sa asupra poeziei romantice germane. Deși cei doi autori provin din medii diferite, colaborarea lor postumă a produs un clasic atemporal, îmbinând umorul satiric al lui Raspe cu flerul poetic al lui Bürger.
Gottfried August Bürger (1747–1794) a fost unul dintre exponenţii de seamă ai curentului romantic Sturm und Drang (Furtună și Avânt). A studiat dreptul la Universitatea din Göttingen, unde a predat apoi de-a lungul vieţii. În 1789 aceeaşi universitate i-a acordat titlul onorific de doctor în filozofie. Sonetele şi baladele sale au fost primite cu entuziasm în cercurile literare ale vremii, îndeosebi poemul dramatic Lenore (Leonora), „prototipul baladei germane Sturm und Drang”, care a fost tradus în engleză de Walter Scott şi în franceză de Alexandre Dumas-tatăl, devenind una dintre operele de căpătâi ale romatismului german.
© CCC