Adrian Păunescu

Adrian Păunescu, 20 iul. 1943 – 5 nov. 2010, autor, critic literar, eseist, director de reviste, poet, publicist, textier, scriitor, traducător și om politic român. A trăit 67 de ani.

Deși născut în Basarabia, la Copăceni, raionul Sîngerei, astăzi Republica Moldova, Păunescu și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei la Bârca, în județul Dolj.

A absolvit Colegiul Național Carol I din Craiova și, în 1960, Școala Centrală (la data aceea Zoia Kosmodemianskaia), fiind coleg, printre alții, cu actrița Silvia Năstase. Tatăl lui Păunescu, membru al Partidului Național Liberal, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru „activități anti-comuniste” de regimul stalinist de după 1945 și din această cauză Păunescu a trebuit să aștepte trei ani înainte de a se putea înscrie la facultate. Păunescu a absolvit Filologia la Universitatea din București.

A debutat ca autor literar în anul 1960. Adrian Păunescu este cunoscut mai ales ca poet fiind unul dintre cei mai prolifici autori români ai perioadei — și ca organizator al Cenaclului Flacăra, întrunire muzical-culturală desfășurată periodic în anii 1973–1985, de regulă în orașele mari ale României, unde artiștii promovați de poet prezentau lucrări muzicale și literare în fața unui public numeros. În cadrul cenaclului, Păunescu a încurajat cultura de masă îndrăgită de publicul tânăr, fiind tolerat până la un punct de puterea comunistă care însă l-a închis în cele din urmă; el a inventat sintagmele „generația în blugi” și „muzică tânără” pentru a-și desemna tinerii spectatori amatori ai unui stil vestimentar nonconformist, respectiv sonoritățile iubite de aceștia, ale genurilor folk și rock.

A  condus revista Flacăra (1973–1985) şi cenaclul Flacăra (1973–1982), apoi revistele Vremea şi Totuşi iubirea, cenaclul Totuşi iubirea (din 1990).

Păunescu și-a început activitatea publicistică în 1973, an când intră la conducerea revistei Flacăra. Devenit incomod, este destituit în iulie 1985. Pretextul imediat a fost scandalul busculadei iscate la concertul Cenaclului Flacăra din Ploiești din iunie 1985, însă Păunescu devenise cunoscut și pentru criticile la adresa puterii (vezi, de exemplu, poemul „Analfabeții”, publicat în 1980 în Flacăra).

După căderea comunismului nu i s-a permis reîntoarcerea la conducerea revistei Flacăra, astfel că, în toamna anului 1990 fondează revista Totuși iubirea.

Autorul a peste cincizeci de cărți, în majoritate volume de versuri, Păunescu a fost unul dintre cei mai prolifici poeți români contemporani. Cărțile sale au fost editate într-un tiraj record de peste un milion de exemplare. Un număr apreciabil de poezii ale sale au fost făcute cunoscute prin punerea lor pe muzică de către compozitori din genurile folk și rock; există și situații în care Păunescu a colaborat direct cu muzicienii, îndeosebi în cadrul Cenaclului Flacăra.

Talentul său poetic a fost apreciat de mulți critici literari importanți. Astfel, Șerban Cioculescu a spus că Adrian Păunescu că este cel mai mare poet social de după Tudor Arghezi, iar Eugen Simion îl consideră “ultimul mare poet social român”.

Poet social, de un romantism arborescent.

Opere principale:

Ultrasentimente, debut, 1965; Mieii primi, 1966; Fântâna somnambulă, Premiul Uniunii Scriitorilor, 1968; Istoria unei secunde, 1972; Pământul deocamdată, 1976; Manifest pentru sănătatea pământului, 1980; Iubiţi-vă pe tunuri, 1981; Totuşi, iubirea, 1983; Manifest pentru mileniul trei, 1984; Sunt un om liber, 1989; Poezii cenzurate, 1990; Trilogia căruntă, cu volumele: Romaniada, Bieţii lampagii, Noaptea marii beţii, 1993–1994; Front fără învingători, 1995; Infracţiunea de a fi, 1996; Tragedia naţională, 1997; Deromanizarea României, 1998; Cartea Cărţilor de poezie, 1999; Meserie mizerabilă, sufletul, 2000; Liber să sufăr, 2003.