Alexandre Jardin

Alexandre Jardin, 14 apr. 1965, născut în Neuilly-sur-Seine, scriitor, cineast și pamfletar francez.

Fondator în 2014 al mișcării cetățenești Bleu Blanc Zèbre, o asociație care plasează cooperarea dintre asociații, companii, actori publici și cetățeni în centrul acțiunii sale pentru a rezolva decalajele sociale și de mediu, sub deviza “Acționând împreună asupra tuturor teritoriilor” (Agir ensemble sur tous les territoires).

A fondat în 1999, împreună cu jurnalistul Pascal Guénée, asociaţia „Lire et faire lire” (Să citeşti şi să-i faci să citească)

Și-a anunțat în decembrie 2016 candidatura pentru alegerile prezidențiale din Franța din 2017, dar nu a reușit să adune cele 500 de sponsorizări necesare.

Romanele sale vorbesc despre dragoste, despre cum să o reînvie sau despre dorința de a o face eternă. La fel ca tatăl lui, scrie uneori cărţi autobiografice, în care încearcă să înţeleagă.

Alexandre Jardin este fiul lui Pascal Jardin (1934-1980), scriitor și scenarist, cunoscut sub numele de Le Zubial, el însuși fiul lui Jean Jardin (1904-1976), cunoscut sub numele de Le Nain Jaune, politician, șef de cabinet al lui Pierre Laval sub regimul colaboraționist de la Vichy, și al lui Stéphane Sauvage (mamă a trei copii, unul cu un alt bărbat decât soțul ei). Are doi frați, printre care regizorul Frédéric Jardin și o soră vitregă.

Nepotul unui om politic cu opţiuni cel puţin discutabile, fratele regizorului Frédéric Jardin și vărul lui Stéphane Delajoux. neurochirurg francez, supranumit uneori „doctorul vedetelor” pentru că a avut ca pacienți mai multe vedete ale cinematografiei și ale muzicii. Alexandre Jardin este tatăl a cinci copii din două căsătorii.

A fost elev la École alsacienne și Sciences Po Paris. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Alexandre Jardin a călcat pe urmele tatălui său Pascal Jardin, scriitor și scenarist supranumit „Le Zubial”.

A scris primul său roman intitulat Drept la ţintă (Bille en tête) la vârsta de 20 de ani. O primă schiță de succes, pentru care a câștigat Premiul pentru Primul Roman, un an mai târziu.

În 1988, a primit Premiul Femina pentru Zărghitul (Le Zèbre), un roman adaptat pentru cinema șase ani mai târziu de Jean Poiret.

În același timp, a lucrat la televiziune ca editorialist literar în emisiunea Nicăieri altundeva (Nulle part ailleurs) de la Canal+, alături de Antoine de Caunes și Philippe Gildas.

Pe lângă preocupările sale literare și cinematografice, este și jurnalist și scrie cronici pentru cotidianul Le Figaro.

Alexandre Jardin a scris și literatură pentru adolescenți precum Mama cibernetică sau nemaipomenita călătorie spre centrul computerului (Cybermaman ou le voyage extraordinaire au centre d’un ordinateur).

În 1997, a scris Le Zubial, un roman autobiografic despre tatăl său, scriitorul Pascal Jardin, care, la rândul său, a făcut același lucru scriind Piticul galben (Le Nain jaune).

În 1993, a realizat primul său film, Fanfan, relatând povestea unui bărbat care refuză să-și declare dragostea pentru o femeie pe nume Fanfan, de care este îndrăgostit nebunește. O iubește cu pasiune, dar nu i-o spune. O dorește, dar îi refuză încăpățânat avansurile.O urmărește pas cu pas, dar ea nu știe. O crede unică în lume, dar trăiește lângă o alta. Nu vrea să-și rateze marea dragoste a vieții. Nu vrea să cadă în rutină. Nu vrea să fie ca părinții lui. Joacă un rol. E idealist. Ce poate sa iasă din viața unui tânăr atât de contradictoriu? Un roman care merge impotriva curentului.

A regizat al doilea film Da (Oui) în 1996 și al treilea film, Profu’ (Le Prof), în 2000.

De-a lungul carierei sale, Alexandre Jardin a dus o viață activă în comunitate. În 1999, a creat împreună cu jurnalistul Pascal Guénée asociația Să citeşti şi să-i faci să citească (Lire et faire lire).

Trei ani mai târziu, în 2002, a fondat asociația O mie de cuvinte (Mille mots), care își propune să creeze o punte între pensionari și prizonieri. Este sponsorul Unis-Cité, o asociație care oferă tinerilor posibilitatea de a urma serviciul public voluntar.

Extrem de implicat în evoluția politică a țării sale, a profitat de notorietatea sa pentru a lansa, în timpul alegerilor prezidențiale din 2007, un site care le cerea candidaților să-și explice clar programul.

În 2011, Alexandre Jardin a publicat Oameni cumsecade (Des gens très bien), o carte în care evocă relațiile bunicului său Jean Jardin cu regimul de la Vichy. În același an, a participat la festivalul literar de la Montreal, Blue Metropolis.

Implicat în politică, Alexandre Jardin a fondat mișcarea colaborativă Bleu Blanc Zèbre în 2015 și a decis să candideze la alegerile prezidențiale din 2017.

Opere principale:

Publicații: Drept la ţintă (Bille en tête), 1986, Premiul pentru Primul Roman; Zărghitul (Le zèbre), 1988, Premiul Femina; Fanfan, 1990; Micul sălbatic (Le petit sauvage), 1992; Insula stângacilor (L’Île des gauchers), 1995; Mama cibernetică sau nemaipomenita călătorie spre centrul computerului (Cybermaman ou le voyage extraordinaire au centre d’un ordinateur), 1996; Zubial, 1997; Autobiografia unei iubiri (Autobiographie d’un amour), 1999; Profu’ (Le Prof), 2000;  (Domnișoara Libertate (Mademoiselle Liberté), 2002; Colorații (Les Coloriés), 2004; Revolta coloraților (La Révolte des Coloriés), 2004; Secretul coloraților (Le Secret des Coloriés), 2004; Romanul familiei Jardin (Le roman des Jardin), 2005; Fiecare femeie este un roman (Chaque femme est un roman), 2008; Cincisprezece ani după (Quinze ans après), 2009; Oameni cumsecade (Des gens très bien), 2011; Crăciun fericit! (Joyeux Noël!), 2012; Cele trei zebre ale mele (Mes trois zèbres), 2013; O singură dată (Juste une fois), 2014; Noii iubiți (Les Nouveaux Amants), 2016; Mama avea dreptate (Ma mère avait raison), 2017; Inimă dublă (Double Cœur), 2018; Adevăratul roman al lui Alexandre (Le Roman vrai d’Alexandre), 2019; Franceza (Française), 2020; Mai mult decât adevărată (La Plus-que-vraie), 2021; Secretele mele ca scriitor (Mes secrets d’écrivain), 2021; Magicienii (Les Magiciens), 2022;

Eseuri: A citi pentru a trăi (Lire pour vivre), 2000; 1+1+1… = o revoluție, 2002; Hai să facem!, 2015.