Anaïs Nin

Anaïs Nin, pe numele complet Angela Anaïs Juana Antolina Rosa Edelmira Nin y Culmell, 21 febr. 1903 – 14 ian. 1977, autoare de romane și nuvele de origine franceză, a cărei reputație literară se bazează pe cele opt volume publicate din jurnalele sale personale. Scrierile sale arată influența mișcării suprarealiste și studiul psihanalizei sub influența psihanalistului Otto Rank. A trăit 74 de ani.

Născută în Franța, în Neuilly-sur-Seine, din părinți originari din Cuba, își datorează notorietatea publicării unor jurnale care se întind pe câteva decenii și oferă o viziune profundă asupra vieții și relațiilor sale private. Versiunea necenzurată a jurnalelor sale nu a putut fi publicată decât după moartea ei și a soțului său.

Anaïs Nin a fost fiica cea mare a lui Joaquín Nin y Castellano, compozitor și pianist cubanez de origine catalană, și a Rosei Culmel Nin, cântăreață de origine franco-daneză. Anaïs Nin a avut o copilărie cosmopolită și dezrădăcinată, care i-a dat gust pentru rătăcire și obișnuința cu cercurile artistice.

După ce părinții ei s-au despărțit în 1914, mama lui Anaïs a plecat la New York împreună cu fiica și cei doi fii. Adusă la New York de mama ei în 1914, Nin a fost educată acolo, dar mai târziu s-a întors în Europa. La vârsta de 11 ani a descoperit scrisul. În el a găsit singura cale de salvare posibilă din drama ei intimă: fascinația pentru tatăl său și conștientizarea incompletitudinii sale. A început să țină un jurnal, publicat ulterior sub titlul „Jurnalul copilăriei”.

După copilăria petrecută în Neuilly și adolescența, la New York, s-a căsătorit cu un bancher și a revenit împreună cu el în Franța.

În 1929, s-a mutat la Louveciennes (Île-de-France), în casa în care a scris faimosul ei „Jurnal” (15.000 de pagini dactilografiate!) și care a devenit unul dintre saloanele literare și artistice, din anii 1920, ai Deceniului furtunos. Acolo i-a primit pe Henry Miller (căruia i-a prefațat „Tropicul cancerului” în 1934) și soția lui, June, de care era foarte apropiată, psihanalistul Otto Rank, scriitorul asociat cu suprarealismul Antonin Artaud, artistul plastic Brassaï și întreaga comunitate americană aflată în exil.

Nin și-a lansat cariera literară prin publicarea lucrării D.H. Lawrence: Un studiu neprofesional (1932), carte care a condus la o prietenie strânsă, de-a lungul vieții, cu autorul american Henry Miller.

La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Nin s-a întors în New York. Acolo a continuat – pe cheltuiala ei – să tipărească și să-și publice romanele și povestirile și, deși nu a apărut nicio apreciere critică, operele ei au fost admirate de numeroase figuri literare de vârf ale vremii.

Abia în 1966, odată cu apariția primului volum al jurnalelor sale, a câștigat recunoașterea ca scriitoare semnificativă. Succesul jurnalului a provocat interes pentru lucrarea sa anterioară Orașe de interior (Cities of the Interior), 1959, un roman-fluviu în cinci volume sau roman continuu, care constă din Scări la foc (Ladders to Fire), 1946, Copiii Albatrosului (Children of the Albatross), 1947, Inima cu patru camere (The Four-Chambered Heart), 1950, Un spion în casa iubirii (A Spy in the House of Love), 1954 și Barca solară (Solar Barque), 1958.

În 1973, a fost numită doctor onorific la Philadelphia College of Art. A fost aleasă membră a Institutului Național de Arte și Litere în 1974.

Anaïs Nin a devenit faimoasă datorită jurnalelor sale private și secrete. Inițial, la vârsta de unsprezece ani, această practică de scriere intimă a luat forma unei scrisori adresate tatălui ei care abandonase familia. După aceea, și-a ținut jurnalul cu asiduitate până la sfârșitul vieții. A doua publicație se prezintă ca Jurnalul autentic, cel mai apropiat de adevărul faptelor. Aceste scrieri transcriu cu brio întâlnirile sale romantice, artistice sau analitice cu scriitori și artiști precum Henry Miller, Antonin Artaud, Otto Rank, Edmund Wilson, Gore Vidal și James Agee.

Contribuția literară a lui Nin a fost un subiect de controversă de-a lungul vieții sale și a rămas la fel și după moartea ei. Mulți critici i-au admirat expresia unică a feminității, stilul ei liric și analiza psihologică. Unii i-au respins preocuparea față de propria ei împlinire ca fiind indulgentă cu sine și narcisistă. Opiniile au fost împărțite în continuare de lucrarea postumă Delta lui Venus: Erotica (1977) și colecțiile ulterioare de povești erotice nepublicate anterior, scrise la comandă în anii slabi din punct de vedere financiar de la începutul anilor 1940.

Celelalte opere de ficțiune ale sale au inclus o colecție de nuvele, Sub un clopot de sticlă (Under a Glass Bell), 1944; romanele Casa incestului (House of Incest), 1936, Seducerea Minotaurului (Seduction of the Minotaur), 1961 și Colaje (Collages), 1964; și trei romane culese în Iarna artificiului (Winter of Artifice), 1939.

Nin a fost prietena multor scriitori proeminenți, printre care Antonin Artaud, Henry Miller, Edmund Wilson, Gore Vidal, James Agee și Lawrence Durrell. Anaïs Nin a menținut, de asemenea, o corespondență cu D.H. Lawrence. La întoarcerea în Statele Unite, a mai scris încă multe romane.

Opere principale:

D.H. Lawrence: Un studiu neprofesional, 1932; Casa incestului (House of Incest), 1936; Iarna artificiului (Winter of Artifice), 1939; Sub un clopot de sticlă (Under a Glass Bell0, 1944; Orașe de interior (Cities of the Interior), 1959: Scări la foc (Ladders to Fire), 1946, Copiii Albatrosului (Children of the Albatross), 1947, Inima cu patru camere (The Four-Chambered Heart), 1950, Un spion în casa iubirii (A Spy in the House of Love), 1954 și Barca solară (Solar Barque), 1958; Delta lui Venus: Erotica, 1977; Seducerea Minotaurului (Seduction of the Minotaur), 1961; și Colaje (Collages), 1964.