Nu poti sa dispretuiesti stiinta fara sa dispretuiesti ra­tiunea; nu poti dispretui ratiunea fara a dispretui pe om.

Stim ca viata e scurta si ca s-o prelungim punem intr-insa amintirea vremurilor care nu mai sunt. Am pierdut nadejdea in nemurirea fiintei omenesti si, ca sa ne consolam de credinta asta moarta, n-avem decat visul unei alte imortalitati, insesizabila, difuza, neputand fi gustata decat cu anticipatie, si care, de altfel, nu e ingaduita decat la foarte putini dintre noi: imortalitatea sufletelor in memoria oamenilor.

Iubirea isi gaseste in ea insasi tot scopul si toata multumirea.

Patria se cuvine asezata deasupra a tot ce exista, chiar si a zeilor, caci ea ii cuprinde pe toti... altarele zeilor si mormintele stramosilor, iata patria. Esti al ei prin comuniunea amintirilor si a sperantelor.

Atractia pericolului sta la baza tuturor marilor pasiuni. © CCC

Ceea ce este de admirat nu-i ca bolta cereasca este atat de vasta, ci faptul ca omul a putut s-o masoare.

Munca ii e prielnica omului. Il scoate din propria-i viata, ii intoarce privirile de la sine, il impiedica sa-l cerceteze pe acel altul care-i el si care-i face ingrozitoare singuratatea. E un leac al eticii si al esteticii. Munca mai are nepretuitul dar de a ne mangaia desertaciunea, de a amagi neputinta si de a ne insufla speranta intr-o intamplare fericita. Ne inchipuim ca prin ea ne inraurim soarta. Pentru ca nu pricepem legaturile firesti, care ne inlantuie propria sfortare de mecanica universala, ni se pare ca sfortarea aceasta e indreptata spre al nostru folos, impotriva restului. Munca ne da iluzia vointei, a fortei si a independentei. Ne indumnezeieste in ochii proprii. Face din noi, sub propria-ne privire, eroi, genii, demoni, demiurgi, zei, Dumnezeu.

Acelasi lucru e pretuit in moduri diferite de catre oameni, care-s nesiguri in judecata lor si supusi greselii.

Viata ar fi intr-adevar prea trista daca trandafiriul roi al gandurilor zburdalnice n-ar veni din cand in cand sa mangaie batranetele oamenilor cumsecade.

Poezia nu-i alta decat o revarsare fireasca a inimii.

Durerea… nimic mai bun ca sa-ti largeasca spiritul.

Femeia face lumea. Ea e suverana: nimic nu se face decat prin ea si pentru ea.

Numai imbecilitatea orgolioasa poate sa-si inchipuie ca a produs o opera care traieste prin ea insasi. Cea mai buna dintre ele, n-are valoare decat prin raporturile ei cu viata. Cu cat surprind mai lesne raporturile astea, cu atat opera intereseaza mai mult.

Nu iubim cu adevarat decat atunci cand iubim fara motive.

E mult mai usor sa promiti fericirea decat sa o dai.

Ideea…dintr-o idee poti sa fii fericit ori sa suferi cumplit; sa mori ori sa traiesti.

Legea e moarta cand triumfa sceleratii.

De obicei, catalogam ca primejdiosi pe cei care au spiritul altfel turnat decat al nostru si ca imorali pe cei care n-au morala noastra. Categorisim apoi ca sceptici pe cei care nu impartasesc propriile noastre iluzii, fara sa ne intrebam macar daca nu cumva au altceva in locul lor.

Cu cat ma gandesc mai mult la viata omeneasca cu atat sunt mai convins ca trebuie sa-i dam Mila si Ironia ca martori  si ca judecatori, asa precum egiptenii chemau asupra mortilor lor pe zeita Isis si pe Mephtis. Ironia si Mila sunt doua sfetnice minunate; una zambind, ne face viata amabila; cealalta, care plange, ne-o face sacra. Ironia pe care o invoc eu nu este cruda. Ea nu-si bate joc nici de iubire, nici de frumusete. E blanda si binevoitoare. Rasul ei potoleste mania si tot ea ne invata sa glumim pe seama railor si a prostilor, pe care, fara ea, am putea avea slabiciunea sa-i uram.

Nu se iubesc cu adevarat decat aceia care nu se cunosc inca.