Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

André Gide


André Gide,  22 nov. 1869 – 19 feb. 1951, scriitor, umanist și eseist francez. Premiul Nobel pentru Literatură, 1947. A trăit 82 de ani.

Laureat al Premiului Nobel în 1947, André Gide este considerat un scriitor major al secolului XX, „un capital contemporan”, în cuvintele lui André Malraux.

La început, aproape de cercurile simboliste, s-a desprins treptat de această mișcare și a publicat prima sa lucrare majoră: Hrana terestră, în 1897. Aici a evocat deja problema pederastiei – o temă abordată în eseul intitulat „Corydon” – și își proclamă dorința de a-și satisface dorințele și de a se elibera de constrângerile sociale și religioase. Aceste noi convingeri au pus capăt prieteniei sale cu ferventul catolic Paul Claudel.

Toată viața, André Gide a fost preocupat de rolul și responsabilitatea scriitorului și a devenit unul dintre liderii revistei Nouvelle revue française (Noua revistă franceză).

Succesul său a crescut după Primul Război Mondial, în special datorită teoriei sale despre „actul liber” sau gestul dezinteresat, dezvoltat în Pivnițele Vaticanului.

Cu Falsificatorii de bani, autorul își semnează capodopera și se înscrie ca un precursor al Noului Roman prin forma sa narativă complexă: refuzul cronologiei liniare, multiplicarea punctelor de vedere și intruziunea poveștilor secundare.

Bogăția operei lui André Gide rezidă în mare măsură în contradicția sa aparentă, aceea a unui om crescut în rigoarea protestantă, foarte atașat ordinii morale, dar întotdeauna în căutarea libertății, în căutarea propriilor coduri literare și existențiale.

Opere principale:

Antologii: Opere complete, 15 volume (1932-1939; index, 1954); Romane, povestiri și șotii, opere lirice, 1958; Teatru, 1947;

Volume: Caietele lui André Walter, 1891; Tratatul lui Narcis, 1891; Poeziile lui André Walter, 1892; Tentativa amoroasă, 1893; Voiajul lui Urien, 1893; Fructele pământului, 1897; El Hadj, 1899; Amyntas, 1906; Întoarcerea fiului risipitor, 1907; Noile fructe ale pământului, 1935;

Povestiri, fabule: Mlaștini; 1895; Prometeu rău înlănțuit, 1895; Imoralistul, 1902; Poarta îngustă, 1905; Isabelle, 1911; Pivnițele Vaticanului, 1914; Simfonia pastorală, 1919; Școala femeilor, 1929; Robert, 1929; Geneviève, 1936; Tezeu, 1946;

Romane: Falsificatorii de bani, 1926;

Drame: Filoctet, 1899; Regele Candaules, 1901; Saül, 1903; Batșeba, 1912; Oedip  în Două legende: Oedip și Tezeu,1931; Persephona, 1934; Al treisprezecelea arbore, 1935; Robert sau interesul general, 1944-1945; Întoarcerea, 1946; Pivnițele Vaticanului, 1950, dramatizare a romanului omonim;

Critică literară: Reflecții asupra unor puncte ale literaturii, 1897; Despre influența în literatură, 1900; Limitele artei, 1901; Pretexte sau Pre-texte, 1903; Noi pretexte, 1911; Din corespondența lui Dostoievski, 1923; Incidențe, 1924; Jurnalul falsificatorilor de bani, 1926; Eseu despre Montaigne, 1929; Diverse, 1931; Interviuri imaginare, 1943; Așteptând…, 1943; Învățătura lui Poussin, 1945; Poetica, 1947; Prefețe, 1948; Întâlniri, 1948; Laudă, 1948; Note despre Chopin, 1948;

Jurnale de călătorie: Călătorie în Congo, 1927; Întoarcerea din Ciad, 1928; Dindiki, 1927; Întoarcerea din URSS, 1936; Gânduri după întoarcerea din URSS, 1937; Să-l descoperim pe Henri Michaux, 1941; Tezeu, 1946; Întoarcerea, 1946; Paul Valéry, 1947; Procesul, 1947; Arbitrarul, 1947; Elogii, 1948; Literatură angajată, 1950;

Jurnal intim: Jurnal, 1889-1939 (1939); Jurnal, 1939-1949;

Autobiografie: Dacă nu piere sămânța, 1920.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.