Arthur Rimbaud

Arthur Rimbaud, Jean Nicolas Arthur Rimbaud, 20 oct. 1854 – 10 nov. 1891, poet francez, figură centrală a literaturii moderne, precursor al simbolismului. A trăit 37 de ani.

Stea căzătoare a poeziei franceze, numele lui Arthur Rimbaud continuă să strălucească printre cele mai mari lumini ale literaturii. Deși scurtă, ca și durata vieții sale, opera sa poetică se caracterizează printr-o densitate tematică și stilistică prodigioasă, făcându-l una dintre figurile majore ale literaturii franceze.

S-a născut la Charleville, Champagne-Ardenne, Franța, fiind al doilea fiu al unui căpitan al armatei și al fiicei unui fermier local. Tatăl a petrecut puțin timp cu familia și, în cele din urmă, a abandonat copiii în grija mamei lor, o femeie puternică, fanatică, care și-a pus toate ambițiile în fiul ei mai mic, Arthur.

În exterior, evlavios și ascultător, a fost un copil-minune și un elev model care i-a uimit pe profesorii de la Collège de Charleville, strălucind la toate materiile, în special la literatură. Rimbaud a fost un cititor vorace care s-a familiarizat curând cu marii scriitori francezi din trecut și din prezent. Avea un talent deosebit pentru versurile latine, iar în august 1870 a câștigat premiul întâi pentru o poezie latină la Concours Academique.

Elev precoce, a fost remarcat de un profesor cu idei revoluționare, Georges Izambar, pentru darurile sale în latină și retorică, dar și pentru revolta și setea sa de evadare. Acesta din urmă îl va introduce pe tânăr în poezia modernă și îi va deschide ușile bibliotecii sale.

Arthur Rimbaud a scris primele sale poezii la vârsta de cincisprezece ani. După o scurtă perioadă de inițiere, prin asimilarea stilului marilor poeți contemporani (Charles Baudelaire, Victor Hugo, Théodore de Banville…), dezvoltând deja o originalitate sinceră în abordarea temelor clasice „Valea adormită” (Le Dormeur du val), „Venus Anadyomene”, el caută să depășească aceste influențe dezvoltându-și propriile concepții teoretice, declarând că poetul trebuie să devină „vizionar”, adică să caute și să descrie necunoscutul dincolo de percepțiile umane obișnuite, chiar dacă aceasta înseamnă sacrificarea propriei sale integrități mentale sau fizice.

De atunci a început să inoveze radical în ceea ce privește îndrăzneala formală, până când a abordat genul poeziei în proză, la începuturi, presărându-și operele cu apoftegme enigmatice, precum „schimbarea vieții”, „posedarea adevărului într-un suflet și un corp” sau„ trebuie să fii absolut modern”, care vor fi preluate ca sloganuri de către poeții secolului XX, în special de mișcarea suprarealistă.

A fost începutul zborului lui Rimbaud care, foarte repede, va alege să meargă la Paris. O viață de rătăcire și libertinaj, în Paris îl întâlnește pe poetul Paul Verlaine, deja un fervent admirator al tânărului minune, care are o influență profundă asupra operei sale. S-a născut o relație pasională și tumultuoasă care avea să devină legendară, în special datorită celebrului episod de la Bruxelles unde Verlaine, sfâșiat de posibilitatea unei despărțiri, îl rănește prin împușcare.

În această perioadă, tânărul poet își va scrie cele două mari colecții, „Iluminările” (Les Illuminations) și „Un anotimp în infern” (Une saison en enfer). Pusă în versuri prin „tulburarea simțurilor”, metoda susținută de poet, opera lui Rimbaud caută să exploreze meandrele sufletului, ale percepției și ale imaginației și contribuie astfel la bulversarea profundă a poeziei.

În jurul vârstei de douăzeci de ani, a renunțat brusc la literatură (publicând o singură lucrare autoeditată – Une saison en enfer – și câteva poezii împrăștiate în jurnale confidențiale), care au contribuit la construirea mitului său. Astfel, în 1875, Arthur Rimbaud a încetat să scrie, a plecat la Londra, s-a înrolat în armata Indiilor de Est olandeze și apoi a devenit comerciant de arme, lăsând în urmă o operă fulgurantă și atemporală.

Încercarea sa de a-l înarma pe împăratul Etiopiei și al statului Shewa, Menelik al II-lea, cu aprobarea consulului Franței, s-a dovedit dezastruoasă pentru el; „traficul său de arme” a avut doar un impact politic simbolic, dar a contribuit la legenda sa. Din această a doua viață exotică, singurele scrieri cunoscute constau din aproape 180 de scrisori (corespondență familială și profesională) și unele descrieri geografice.

Ulterior, s-a dedicat, inițial, învățării mai multor limbi, apoi, condus de ideile sale marginale, anti-burgheze și libertare, a ales o viață aventuroasă, ale cărei peregrinări l-au dus în Abisinia, unde a devenit comerciant (feronerie, îmbrăcăminte, cafea etc.) și explorator.

Poezii precum „Corabia beată” (Le Bateau ivre), „Valea adormită” (Le Dormeur du val), sau „Vocale” (Voyelles) se numără printre cele mai renumite poezii franceze. Precocitatea geniului său, cariera sa literară orbitoare, viața sa scurtă și aventuroasă, au dus la consolidarea legendei sale și îl fac unul dintre giganții literaturii mondiale.

În ceea ce privește forma, Arthur Rimbaud, la început un imitator înzestrat, a practicat o versificație din ce în ce mai ambițioasă, evoluând foarte repede, până la „descompunerea” literală a vechii mecanici a versurilor, în jurul anului 1872, în cele trei catrene ale „Capului Faunului” apoi într-un set de compoziții adesea reunite sub titlul apocrif Ultimele versuri, sau Versuri și cântece noi.

Cu o înclinație către ermetism, pe care o împărtășea cu alți poeți contemporani sau aproape contemporani, precum Gérard de Nerval, Stéphane Mallarmé și uneori Paul Verlaine, Rimbaud are geniul imaginilor izbitoare și al asociațiilor surprinzătoare.

Opera sa a influențat foarte mult poezia secolului al XX-lea. Mulți autori și-au revendicat-o, precum Alfred Jarry, Antonin Artaud, Roger Vitrac, René Char și toți suprarealiștii, ca să nu mai vorbim de poeții revistei Le Grand Jeu precum René Daumal și Roger Gilbert-Lecomte sau chiar Henri Michaux.

Opere principale:

Anul Nou al orfanilor, 1869; Prima seară, 1870; Visul lui Bismarck, 1870; Valea adormită, 1870; Vocale, 1871 sau 1872; Corabia beată (Le Bateau ivre), 1871; Corbii, 1871 sau 1872; Ultimele versuri, 1872; Un anotimp în infern, 1873; Iluminări, 1872-1875(?).

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.