Bătălia de la Cheroneea: ascensiunea puterii macedonene
Bătălie majoră între Macedonia și orașele grecești, Bătălia de la Cheroneea a consacrat hegemonia militară a macedonenilor și a însemnat aproape două secole de prestigiu pentru Macedonia. Rezultatul bătăliei a consolidat supremația macedoneană în regiune și a marcat ascensiunea tânărului Alexandru cel Mare.
Lumea antică greacă era un mozaic de orașe-stat: fiecare cu cultura și structurile sale politice unice. Până la mijlocul secolului al IV-lea î.e.n., însă, echilibrul de putere dintre aceste orașe devenea din ce în ce mai instabil. În 340 î.e.n., Atena și Teba în special, două dintre cele mai puternice state, formaseră o alianță pentru a contracara influența tot mai mare a Macedoniei în nord, care se afla sub stăpânirea regelui Filip al II-lea. Aceasta a fost ca răspuns la faptul că Filip a asediat orașul Perinthus. Coaliția urmărea să stopeze expansiunea macedoneană și să le protejeze autonomia. Pentru prima dată de la legendara expediție troiană, orașele-stat ale Greciei se vor uni într-un scop comun. Nici măcar războaiele împotriva perșilor nu îi vor uni la fel de mult.
Cea mai importantă personalitate în devenire implicată în această bătălie a fost Alexandru, în vârstă de 18 ani, fiul lui Filip al II-lea, căruia tatăl său, cerându-i să participe în confruntare, dorea să-i testeze abilitățile de războinic, de leader capabil să comande nu doar Macedonia, ci toată Grecia, și astfel să-și asigure perpetuarea dinastiei.
În anii care au precedat bătălia de la Cheronea, Filip al II-lea a stârnit furia grecilor când a condus o serie de campanii militare pentru a mări teritoriul macedonean. Cu toate acestea, având puterea navală a Atenei și formidabila infanterie a Tebei, coaliția aliată reprezenta o amenințare reală pentru ambițiile macedonene.
La începutul secolului al IV-lea î.e.n., Grecia era tulburată de frământări interne provocate de războaiele dintre cetățile sale care afectau viața socială, economică şi politică, provocând o adâncă criză morală. Pe acest fond, în nordul Greciei, se afirma regatul Macedoniei condus de energicul și abilul rege Filip al II-lea. Macedonenii erau formați dintr-un amestec de triburi greceşti şi iliro-tracice, care vorbeau o limbă asemănătoare cu a grecilor. Grecii, însă, îi considerau barbari şi manifestau dispreț față de acest neam inferior lor.
În 338 î.e.n., Macedonia era deosebit de puternică. Reunificată și având în frunte un rege războinic, Filip al II-lea, tatăl lui Alexandru cel Mare, constituia o amenințare serioasă la adresa stabilității Peloponezului. Ambasadorul Atenei, Demostene, se temea că regele Macedoniei râvnea să-și extindă regatul. Demostene a reușit să formeze o coaliție de orașe grecești în jurul Atenei. Într-adevăr, armatele macedonene înaintau spre Beoția.
Filip a fost numit conducător de război de către amficționie (asociație de orașe-state în Grecia antică), și a luat cetatea beoțiană Elatea, aruncând astfel confederația beoțiană în tabăra ateniană (condusă de Demostene). Între cele două părți a avut loc o întâlnire diplomatică, dar intervenția lui Demostene, trimis ca reprezentant al Atenei, a împiedicat orice compromis de pace:
„Succesul oratorului a fost atât de mare și atât de strălucit, încât Filip a trimis imediat vestitori să ceară pace, când Grecia s-a ridicat și s-a coalizat pentru viitor; nu numai strategii atenieni, ci și beotarhii (magistrați ai confederației beoțiene) s-au supus lui Demostene și au făcut ceea ce a poruncit; influența sa a prevalat atunci în toate adunările, atât la Teba, cât și la Atena.“
Atenienii au luat partea tebanilor și în acest context au avut loc, în primăvara următoare, mai multe bătălii. Mai întâi în jurul orașului Delphi, apoi în Beoția, armata macedoneană s-a confruntat, într-o luptă decisivă, cu tebanii și atenienii la Cheroneea, în august 338 î.e.n. Pe 2 august 338 î.e.n., Al Patrulea Război Sfânt, Bătălia de la Cheroneea, a izbucnit în centrul Greciei, între atenieni și locrienii din Amphissa.
În ce context a avut loc Bătălia de la Cheroneea?
După Al Treilea Război Sfânt dintre Atena și Macedonia, cele două puteri au încheiat Pacea lui Filocrate, în 346 î.e.n., un tratat de pace stipulat între Atena și Regatul Macedoniei în care fiecare dintre părți păstra ceea ce poseda în momentul respectiv. Acest tratat a marcat sfârșitul celui de-al Treilea Război Sfânt. Regatul Macedoniei a fost marele câștigător al acestui război: acordul de pace a permis reunificarea Macedoniei, iar Filip al II-lea își păstra cuceririle teritoriale.
Această putere reprezenta o amenințare serioasă la adresa Atenei și a restului Peloponezului. Ambasadorul Atenei, Demostene, a rostit discursurile numite Filipicele (împotriva lui Filip), critici pe le-a rostit în cadrul Adunării Poporului, care anunțau ostilitățile. Astfel, prima bătălie de la Cheroneea, consacrarea dominației macedonene asupra peninsulei grecești, a avut loc la Cheroneea pe 2 august 338 î.e.n..
Demostene ținându-și discursurile
Cine a participat la Bătălia de la Cheroneea?
Bătălia de la Cheroneea a opus Regatul Macedoniei cu aproape întregul Peloponez, parțial datorită implicării lui Demostene. Într-adevăr, acesta a reușit să convingă majoritatea marilor puteri să se ralieze în jurul Atenei. Printre aceste puteri, se aflau Atena, Teba, Corint, Megara, insulele Corcira (Corfu), Evia (Eubeea) și chiar Leucada (Lefkada). Doar Sparta a rămas neutră în timpul conflictului. Potrivit cronicarilor vremii, Macedonia avea un contingent de 32.000 de soldați, în timp ce armata de coaliție peloponeziană era estimată la aproximativ 35.000 de soldați.
Cum a avut loc Bătălia de la Cheroneea?
Chiar dacă sursele despre desfășurarea Bătăliei de la Cheroneea rămân aproximative, sau chiar sunt aproape inexistente, istoricii și eleniștii din a doua jumătate a secolului al XX-lea sunt de acord asupra anumitor puncte.
Armata macedoneană era compusă, după spusele lui Demostene, din „trupe ușoare, cavalerie, arcași, mercenari”. Foarte mobilă și parțial inspirată de „batalionul sfânt” al armatei tebane a generalului Epaminonda, armata macedoneană dispunea de echipamente ușoare, printre care se afla sarisa (sulița macedoneană).
Reprezentarea celebrei falange macedonene
Cu toate acestea, nu există nicio relatare contemporană bătăliei, astfel că istoricii au fost forțați să apeleze la surse ulterioare care ar fi putut fi supuse unor modificări substanțiale ale faptelor:
„Când cei doi adversari au fost gata de luptă, se aflau la egalitate în ceea ce privește moralul bun şi ardoarea, ba chiar şi în vitejie, dar regele avea avantaj în numărul soldaţilor și prin abilitățile sale de conducător de armată.
[…] În zorii zilei, în timp ce armatele se aliniau pentru luptă, regele l-a plasat pe fiul său Alexandru, un adolescent a cărui vitejie și rapiditate de acțiune erau evidente, la comanda uneia dintre aripile sale, punându-i alături de el pe cei mai importanți dintre ofițerii săi. El însuși, împreună cu trupele de elită, avea comanda celeilalte aripi și a dispus diferitele unități ale armatei sale așa cum o cerea situația momentului.”
Grecii au fost conduși pe câmpul de luptă de Demostene, dar conform lui Plutarh:
„Până atunci se arătase un om cu inimă, dar în lupta însăși, nu a făcut nimic frumos sau care să fie în acord cu discursurile sale: și-a abandonat postul, și-a aruncat armele și a fugit în cea mai rușinoasă manieră, fără să respecte măcar, după cum spunea Pytheas [geograf și explorator grec], inscripția de pe scutul său pe care era scris cu litere de aur: „Să fie cu noroc”.”
În cele din urmă :
„a început o bătălie grea, care a durat mult timp, lăsând mulți morți de ambele părți, speranța de a obține victoria în această luptă rămânând îndoielnică. Dar apoi, pe măsură ce făcea toate eforturile pentru a-i oferi tatălui său o demonstrație de vitejie și nu ezita să dea dovadă de o ardoare nemărginită, iar mulți oameni curajoși luptau la fel alături de el, Alexandru a fost primul care a spart frontul continuu format de linia inamică și, provocându-le pierderi grele, i-a zdrobit pe combatanții așezați în fața lui. Pe măsură ce tovarășii săi de arme acționau în același mod, frontul continuu format de linia inamică s-a destrămat treptat.
[…] Peste o mie de atenieni au căzut în luptă și nu mai puțin de două mii de prizonieri au fost luați. În același fel, pe partea beoțiană, mulți au fost uciși și capturați. După bătălie, când ridicase un trofeu și consimțise la înmormântarea morților, Filip a oferit jertfe de mulțumire în cinstea zeilor și i-a răsplătit pe autorii actelor de vitejie după meritul lor. “
Armatele coaliției peloponeziane s-ar fi aflat într-o poziție puternică la poalele acropolei din Cheroneea și ar fi profitat de avantajele mediului natural pentru a se proteja de atacurile pe flancurile lor. Astfel, flancul drept era protejat de bariera naturală a râului Kephisos, iar flancul stâng, la rândul său, era protejat de versanții muntelui Petrachos.
Planul ipotetic al bătăliei de la Cheroneea
Armatele Regatului Macedoniei erau organizate în linie oblică. Falanga, soldați macedoneni specializați în destabilizarea liniilor defensive inamice, erau în retragere. Filip al II-lea a condus contingentul de hipaspiști („purtători de scut”, infanteriști de elită), soldați grei cunoscuți pentru scuturile lor foarte rezistente, și avansau spre flancul drept teban. De la prima confruntare, a ordonat o repliere: atunci, tebanii au ales să urmărească trupele lui Filip al II-lea, rupând singuri linia de apărare grecească. Alexandru a profitat de ocazie pentru a goni cu călăreții săi pentru a rupe flancul drept și a pătrunde până în flancul stâng grec. Contingentul teban a fost rapid învins și chiar înconjurat, făcând imposibilă orice manevră de retragere sau de contraatac.
Cine a câștigat Bătălia de la Cheroneea?
Bătălia de la Cheroneaa marchează victoria macedonenilor asupra coaliției din peninsula greacă. Această victorie era, cel puțin, decisivă pentru soarta Peloponezului. Prizonierii tebani au fost returnați în oraș în schimbul unei răscumpărări grele, iar un contingent al armatei macedonene a ocupat Teba, Corint și Chalkis. Aceste măsuri au stabilit în cele din urmă dominația lui Filip al II-lea (care era tatăl lui Alexandru cel Mare) peste aproape toată Grecia.
Care au fost consecințele Bătăliei de la Cheroneea?
Filip al II-lea, impulsionat de victoria sa, a pus în aplicare o serie de decizii care vor avea consecințe de durată asupra viitorului Peloponezului. Pentru început, a pus capăt independenței orașelor-stat: majoritatea au devenit astfel puteri atașate regatului Macedoniei, asigurând hegemonia macedoneană asupra lumii grecești. În schimb, pierderile grele grecești au slăbit considerabil Atena și Teba.
Intențiile lui Filip al II-lea, apoi cele ale fiului său moștenitor Alexandru cel Mare, erau acum concentrate pe unificarea Greciei și cucerirea Imperiului Persan. În 337 î.e.n., înființarea Ligii Corintului, creată de Filip al II-lea, a făcut posibilă stabilirea unei păci comune și de durată între puterile Peloponezului. Această perioadă de acalmie va da naștere desfășurării unei armate puternice către Tracia și Asia Mică.
În urma victoriei sale, Filip al II-lea a încheiat o pace comună, iar în anul următor, în 337 î.e.n., el a format Liga de la Corint, alcătuită din toate orașele grecești, cu excepția Spartei, care a refuzat să se alăture acesteia.
Trebuie menționat că această bătălie nu a reflectat un război între un bloc grec și macedoneni. Într-adevăr, multe orașe grecești s-au alăturat de partea lui Filip al II-lea, în timp ce altele au rămas neutre (Sparta, Argos, Rodos). Potrivit istoricului Patrice Brun, „departe de a constitui un front elen asemănător războaielor medice (persane), a fost mai presus de toate un conflict între doi antagonişti imperialişti”.
Harta bazinului egeean în 336 î.e.n. și, în galben, Liga de la Corint
Cu Grecia sub controlul său, Filip al II-lea își îndrepta atenția către alte ambiții, precum unificarea statelor grecești pentru o campanie împotriva Imperiului Persan. Cu toate acestea, viziunea lui va fi realizată de fapt de fiul său, Alexandru.
Peisajul politic al Greciei a fost schimbat pentru multă vreme, hegemonia macedoneană înlocuind echilibrul de putere anterior. Dominația macedoneană a devenit mai puternică în anii următori și, după asasinarea regelui Filip în anul 336 î.e.n., regatul a asistat la apariția unuia dintre cei mai faimoși oameni din istoria sa, dar și din istorie: Alexandru cel Mare.
După asasinarea regelui Filip al II-lea, în vara anului 336 î.e.n., în timpul serbărilor care au avut loc cu ocazia căsătoriei fiicei sale cu regele Epirului, Alexandru a fost aclamat imediat de popor ca rege al Macedoniei. Odată cu el se va încheia vechea eră clasică a independenței orașului-stat grec și va începe o nouă eră, era elenistică, iar Alexandru va fi cel care va porni la război împotriva persanilor, intenție pe care Filip al II-lea nu a mai apucat să o înfăptuiască.
Au mai fost și alte bătălii la Cheroneea?
În istoria Greciei antice, alte două bătălii au izbucnit la Cheroneea:
A doua bătălie de la Cheroneea în 245 î.e.n.: între Liga Aheilor, condusă de Aratos din Sicyon și armatele macedonene, care ocupau Corintul și Beoția. Această a doua bătălie s-a încheiat cu victoria ligii, care a reușit apoi să elibereze Corintul de ocupația macedoneană.
A treia bătălie de la Cheroneea în 86 î.e.n.: această a treia bătălie a avut loc între Republica Romană și Regatul Pontului, în timpul Primului Război al lui Mithridates (sau Primul Război Mitridatic, din cele trei care au avut loc). Mithridates al VI-lea cel Mare era regele Pontului. Deși în mare parte inferiori din punct de vedere numeric, romanii au obținut victoria, datorită strategului Sylla împotriva lui Arhelau (Archelaus) al Pontului. Forțele prezente nu sunt cunoscute în totalitate, dar se estimează că romanii aveau 16.000 de soldați față de 30.000 până la 50.000 ai Regatului Pontului.
© CCC