Camera de chihlimbar – o dispariție învăluită în mister
Reconstituirea Camerei de chihlimbar
Supranumită „A opta minune a lumii”, datorită caracteristicilor și frumuseții sale unice, camera originală de chihlimbar, care simboliza inițial pacea, a fost furată de naziști, apoi a dispărut definitiv.
Chihlimbarul i-a captivat pe europeni, și în special pe ruși, de secole, datorită Camerei de chihlimbar aurii, încrustată cu bijuterii, realizată din câteva tone de piatră prețioasă. Un cadou pentru Petru cel Mare în 1716, pecetluind pacea dintre Rusia și Prusia, Camera de chihlimbar a devenit orice în afară de un simbol pașnic: naziștii au jefuit-o în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar în ultimele luni ale războiului, panourile de chihlimbar, care fuseseră împachetate în lăzi, au dispărut fără urmă. O replică a fost începută în 1979 și finalizată în 2003, după circa 25 de ani, dar conținutul originalului, numit „A opta minune a lumii”, a rămas în continuare dispărut.
Camera de chihlimbar, o cameră fastuoasă și complicată, decorată cu panouri de chihlimbar autentic, cu ornamente poleite în foiță de aur, încrustată cu pietre prețioase, prevăzută cu oglinzi care iluminau camera cu lumina lumânărilor și sculpturi de îngeri și copii a fost una dintre cele mai prețioase opere de artă ale Rusiei până când a fost jefuită de Germania nazistă și pierdută după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.
Cu o colaborare cu adevărat internațională, Camera de chihlimbar a fost proiectată pentru Palatul Charlottenburg din Berlin, de Andreas Schlüter, un sculptor baroc german și arhitect renumit. Construcția a fost începută în 1701 de către maestrul artizan danez Gottfried Wolfram și apoi continuată, din 1707, de meșterii în chihlimbar Ernst Schacht și Gottfried Turau, polonezi din Gdańsk.
Palatul Charlottenburg din Berlin
Cadoul de aur și chihlimbar
Deși destinată Palatului Charlottenburg, reședința lui Frederic I, primul rege al Prusiei, Camera de chihlimbar a fost instalată în Palatul Berlin (Berliner Schloss), Palatul Regal formal, unde a fost admirată de țarul Petru cel Mare al Rusiei în timpul unei vizite de stat din 1716. Pentru a forma o alianță ruso-prusacă împotriva Suediei, regele Frederic Wilhelm I al Prusiei, din dinastia Hohenzollern, cunoscut în istorie ca „regele soldat”, a dăruit Camera de chihlimbar aliatului său, țarul Petru cel Mare al Imperiului Rus pentru a-și consolida noua alianță.
În același an, 1716, Petru cel Mare i-a oferit, în schimbul Camerei de chihlimbar, 248 de soldați pentru garda regală, ceea ce l-a încântat pe rege. Mai mult de atât, țarul i-a oferit în dar un strung și o cupă confecționată de el însuși.
Panourile de chihlimbar au fost expediate în Rusia cu o grijă extremă, în 18 cutii mari, și de acolo, 76 de oameni le-au transportat timp de șase zile la Sankt Petersburg, fiind instalate în Palatul de iarnă din Sankt Petersburg, ca parte a unei colecții de artă europene. În 1755, țarina Elisabeta a ordonat ca această camera să fie mutată la Palatul Ecaterina.
Timp de zece ani, Camera de chihlimbar a fost reproiectată și instalată în reședința de vară a familiei imperiale de la Palatul Ecaterina, un palat în stil Rococo din orașul Țarskoe Selo (Satul Țarului), astăzi orașul Pușkin, chiar lângă Sankt Petersburg, la 24 km sud-est de acesta.
Arhitectul italian Francesco Bartolomeo Rastrelli a a reproiectat camera pentru a se potrivi în noul său spațiu mai mare și în 1755, a amenajat Camera de chihlimbar, folosind chihlimbar suplimentar livrat de la Berlin.
Rastrelli a dezvoltat un stil baroc târziu, ușor de recunoscut, atât somptuos, cât și maiestuos. Lucrările sale majore, inclusiv Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg și Palatul Ecaterina din Țarskoe Selo, sunt renumite pentru luxul extravagant și opulența decorului.
Suprafața panourilor originale, acoperite cu foiță de aur, era de peste 55 de metri pătrați și conținea peste 6 tone de chihlimbar care are astăzi au o valoare monetară de aproximativ 240 de milioane de lire sterline. Camera în care au fost instalate, după extindere și mai multe renovări în secolul al XVIII-lea, avea aproximativ 180 de metri pătrați și strălucea cu cele șase tone de chihlimbar și alte pietre prețioase. Totuși, erau prea puține panouri de chihlimbar pentru a acoperi în întregime camera dorită, așa că arhitectul a montat oglinzi, iar în partea superioară a camerei a plasat imitații excelente de chihlimbar.
De-a lungul timpului, Camera de chihlimbar a fost folosită ca o cameră privată de meditație pentru țarina Elisabeta, o sală de reuniuni pentru Ecaterina cea Mare și un spațiu de trofee pentru specialistul în chihlimbar, țarul Alexandru al II-lea.
Timp de aproape două secole, Camera de chihlimbar a fost găzduită în Palatul Ecaterina din Țarskoe Selo, lângă Sankt Petersburg.
Camera de chihlimbar originală, 1917
Palatul Ecaterina
Jafurile naziste
Pe 22 iunie 1941, Adolf Hitler a inițiat Operațiunea Barbarossa, care a trimis trei milioane de soldați germani în Uniunea Sovietică. Invazia a dus la jefuirea a zeci de mii de comori de artă, inclusiv ilustra Cameră de chihlimbar, pe care naziștii o credeau făcută de germani și, cu siguranță, făcută pentru germani.
Astfel, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, invazia germană a Uniunii Sovietice (cunoscută și sub numele de Operațiunea Barbarossa) a expus operele culturale de artă amenințării jafurilor naziste.
Adolf Hitler considera lucrarea ca fiind de origine germană și era hotărât să repatrieze Camera de chihlimbar ca simbol al mândriei germane.
Pe măsură ce forțele invadatoare se deplasau spre orașul Pușkin, oficialii și curatorii Palatului Ecaterina au încercat să demonteze și să ascundă Camera de chihlimbar mutând-o la Leningrad, dar au descoperit că chihlimbarul s-a uscat și a devenit casant (chihlimbarul nu este un material mineral, ci de origine organică (rășină) și se poate degrada în condiții de depozitare improprii). Când chihlimbarul uscat a început să se prăbușească, oficialii au încercat să ascundă panourile de chihlimbar în spatele unui tapet subțire și banal, în speranța că șiretlicul va fi suficient pentru a preveni furtul acestora.
Hitler a trimis un detașament de soldați din Grupul Armatei de Nord la Palatul Ecaterina, dar trucul nu i-a păcălit pe soldații germani care au descoperit Camera de chihlimbar sub deghizarea ei modestă. Aceștia au demontat Camera de chihlimbar în 36 de ore, au împachetat-o în 27 de lăzi și au trimis-o la Castelul Königsberg, Germania (începând din 1946, Kaliningrad din Rusia). Camera a fost reinstalată în muzeul Castelului Königsberg de pe Coasta Baltică.
Camera de chihlimbar originală din Palatul Ecaterina
Castelul Königsberg
Camera de chihlimbar a rămas expusă la muzeul Castelului Königsberg în următorii doi ani. Directorul muzeului, Alfred Rohde, a fost un pasionat de chihlimbar și a studiat istoria panourilor camerei în timp ce aceasta a fost expusă.
La sfârșitul anului 1943, odată cu sfârșitul războiului, Rohde a fost sfătuit să demonteze Camera de chihlimbar și să o pună deoparte. Pe măsură ce valul războiului se întorcea în favoarea Aliaților, Hitler a ordonat mutarea bunurilor jefuite și a obiectelor de valoare culturală din Königsberg pentru a asigura amplasamente mai adânci în interiorul granițelor germane.
În luna august a anului următor, în 1944, Königsberg a fost puternic bombardat de Royal Air Force, forța aeriană a armatei britanice, cu daune suplimentare cauzate de avansarea artileriei Armatei Roșii în 1945. Bombardamentele aliaților au distrus orașul și au transformat muzeul castelului în ruine. Și odată cu asta, orice urmă a Camerei de Chihlimbar s-a pierdut.
Piste confuze
Pare greu de crezut că zeci de lăzi cu câteva tone de chihlimbar ar fi putut dispărea, iar mulți istorici au încercat să rezolve misterul. Cea mai răspândită teorie este aceea că lăzile au fost distruse de bombardamentele din 1944.
Documentele desecretizate din Arhivele Naționale Ruse, care au fost scrise de Alexander Brusov (șeful echipei sovietice însărcinate cu localizarea obiectelor de artă pierdute), au ajuns la concluzia că prețioasa Camera de chihlimbar a fost cel mai probabil distrusă în urma bombardării castelului. Raportul său mai arăta că trei din patru mozaicuri florentine ale Camerei de chihlimbar au fost descoperite deteriorate și arse în subsolul castelului.
În ciuda acestui fapt, sovieticii au continuat să efectueze căutări ample ale Camerei de chihlimbar în interiorul castelului. S-a sugerat că acesta a fost un mijloc de propagandă timpurie a Războiului Rece pentru a ascunde faptul că ei erau responsabili pentru distrugerea acestuia în timpul bombardamentelor artileriei Armatei Roșii (dând vina pe naziști), sau că pur și simplu își investigau propriii soldați pentru distrugerea acesteia (deși acest lucru a fost negat între timp de oficialii ruși).
Unii cred că panourile de chihlimbar se află încă în Kaliningrad, în timp ce alții spun că au fost încărcate pe o navă și pot fi găsite undeva pe fundul Mării Baltice. Astfel, câțiva martori oculari neconfirmați au susținut că au văzut Camera de chihlimbar încărcată la bordul navei Wilhelm Gustloff care a părăsit Gdynia (Polonia) în 1945, și care a fost apoi torpilată și scufundată de un submarin sovietic, dar epava a fost explorată de mai multe ori fără nicio dovadă tangibilă care să ateste că prețioasa Camera de chihlimbar a fost vreodată la bord.
În 1997, un grup de detectivi de artă germani a primit un pont că cineva încerca să vândă părți din cel de-al patrulea mozaic florentin din Camera de chihlimbar. A fost efectuată o percheziție în biroul avocatului vânzătorului și au găsit unul dintre panourile de mozaic florentin ale Camerei de chihlimbar în Bremen. Părțile de mozaic florentin au fost recuperate de autoritățile germane, dar vânzătorul, care era fiul unui soldat german decedat care susținuse că le-a furat în timpul mutării camerei, fie în 1941, fie în 1945, nu avea idee despre originea panoului.
Una dintre cele mai extreme teorii este că Stalin avea, de fapt, o a doua Cameră de chihlimbar, iar germanii au furat un fals.
Astfel de evenimente contradictorii au condus la multe teorii cu privire la soarta Camerei de chihlimbar, dar toate investigațiile nu au reușit să găsească vreo dovadă definitivă cu privire la locul în care se află.
Cea mai probabilă explicație este că a fost într-adevăr distrusă la Königsberg, sau că părți ale ei ar putea să fi rămas ascunse în subsolul castelului într-o boltă tăinuită. Totuși, în 1968, secretarul general sovietic Leonid Brejnev a ordonat distrugerea ruinelor Castelului Königsberg, făcând astfel aproape imposibil de descoperit adevărul prin orice cercetare la fața locului a ultimului loc de depozitare cunoscut al Camerei de chihlimbar.
Reconstituirea Camerei de chihlimbar
Un alt aspect bizar al acestei povești este „Blestemul Camerei de chihlimbar”. Multe persoane care au avut oarecare conexiuni cu Camera de chihlimbar au avut un sfârșit prematur. De exemplu, istoricul de artă german Alfred Rohde și soția lui au murit de tifos în timp ce KGB-ul investiga dispariția Camerei de chihlimbar. Generalul Gusev, un ofițer de informații rus, a murit într-un accident de mașină după ce a vorbit cu un jurnalist despre Camera de chihlimbar. Sau, cel mai bizar dintre toate, un vânător al Camerei de chihlimbar, fost soldat german, Georg Stein, a fost ucis în 1987 într-o pădure bavareză.
Noua Cameră de chihlimbar
Povestea noii Camere de chihlimbar, reconstituite, este însă cunoscută cu siguranță. În 1979, guvernul sovietic a comandat reconstrucția Camerei de chihlimbar pe baza fotografiilor contemporane și a dovezilor arhitecturale. Reconstituirea a început în 1979 la Țarskoe Selo și a fost finalizată 25 de ani mai târziu, alocându-se 11 milioane de dolari acestui proiect. După zeci de ani de muncă ai meșterilor ruși și donații din Germania, noua Cameră de chihlimbar a fost inaugurată în anul 2003.
Noua Cameră de chihlimbar, amplasată în Palatul Ecaterina din orașul Pușkin, a fost dedicată de președintele rus Vladimir Putin și de cancelarul german de atunci Gerhard Schröder aniversării a 300 de ani de la fondarea orașului Sankt Petersburg. Aniversarea a fost marcată printr-o ceremonie de unificare care a reflectat sentimentul pașnic din spatele originalului. Camera de chihlimbar reconstituită se află expusă pentru public în Rezerva Muzeului de Stat Țarskoe Selo din afara orașului Sankt Petersburg.
***
Chihlimbarul, numit şi ambră sau succin, este o gemă de natură organică care reprezintă răşina fosilă amorfă a unor specii de pin din pădurile de conifere din Terţiar. Chihlimbarul are culori variate, dar cel mai frecvent este întâlnită culoarea galben „de miere”, galben ca ceara sau galben brun, roşu-brun, brun-verde, verzui, negru și foarte rar albastru. Masele de chihlimbar conţin adesea incluziuni diverse: gazoase, pământoase, granule de nisip, resturi de plante sau de insecte. În condiţii improprii de păstrare chihlimbarul devine casant.
În palatul Ecaterinei a II-a din Sankt Petersburg a fost realizată, între anii 1980 – 1997, o replică a Camerei de chihlimbar din palatul regelui Prusiei, la Konigsberg, datând din sec. al XVIII-lea. Pentru realizarea acesteia s-au întrebuinţat peste 6 tone de chihlimbar, camera reprezentând una dintre atracţiile cele mai fascinante pentru turismul internaţional.
În ţara noastră există o colecţie de chihlimbar unică, printre puţinele din Europa, fiind expusă în Muzeul Chihlimbarului, în localitatea Colți, jud. Buzău.
© CCC