Caracteristicile celor 12 stiluri arhitecturale din Antichitate și până în zilele noastre

Istoria a fost deseori predată în mod liniar. Acest mod de predare a lăsat deseori deoparte mari narațiuni istorice și s-a concentrat în principal pe lumea occidentală.

Cu toate acestea, se știe, de asemenea, că a înțelege modul în care un fenomen conduce la un altul, poate contribui la crearea unei imagini generale asupra producției umanității de-a lungul anilor.

În istoria arhitecturii, este interesant să se înțeleagă mișcările centrale și stilurile consacrate care au apărut de-a lungul timpului ca reacții, adică continuități sau rupturi, în raport cu ceea ce a fost creat anterior.

12 dintre cele mai influente stiluri și mișcări arhitecturale din istorie, trăsăturile și singularitățile lor:

Clasic

Ruinele Parthenonului, Acropola Atenei, Grecia

Partenon (Parthenon), templu închinat zeiței Atena Partenos, situat pe Acropole, capodoperă a arhitecturii grecești din sec. 5 î.e.n., ridicat din inițiativa lui Pericle de către arhitecții Ictinos și Calicrates, sub conducerea lui Fidias.

Arhitectura clasică a fost construită în Grecia Antică între secolele VII și IV î.Hr. Este cunoscută mai ales pentru marile sale temple religioase construite din piatră, proiectate conform principiilor ordinii, simetriei, geometriei și perspectivei.

O caracteristică notabilă a expresivității sale sunt principiile „ordinelor arhitecturale”: doric, ionic și corintic. Cea mai mare lucrare a arhitecturii clasice este Partenonul. Construită pe Acropola Atenei, în secolul al V-lea î.Hr., Partenonul prezintă caracteristici uimitoare: un volum construit pe o fundație care susține secvența de coloane și capitelurile sale, care, la rândul lor, susțin un fronton.

Romanic

Catedrala din Santiago de Compostela, Spania

Dezvoltat în Europa, între secolele VI și IX, acest stil arhitectural are o relație deosebită cu contextul său istoric. Într-o perioadă în care țările europene se aflau în război și erau îngrijorate de protejarea împotriva invaziilor, clădirile, inspirate de Republica Romei Antice, erau caracterizate de ziduri grele și rezistente și deschideri minime în arce semicirculare.

Principalele sale exemple au fost bisericile construite în această perioadă, iar una dintre cele mai importante lucrări este Catedrala din Santiago de Compostela din Spania. Aceasta a fost construită în timpul Cruciadelor și este cel mai important exemplu al acestui stil.

Gotic

Fațada Catedralei Notre-Dame din Reims, Franța

Ceea ce cunoaștem acum ca arhitectură gotică era numit inițial Opus Francigenum, sau „lucrare franceză”, întrucât își are originea în Evul Mediu Târziu din Franța, dintre anii 900 și 1300.

Abia în timpul Iluminismului, numele „gotic” a început să se refere la arhitectura verticală și maiestuoasă produsă în acea perioadă. Principalele lucrări gotice sunt legate de edificiile bisericești – biserici și catedrale cu arce ogivale și bolți cu nervuri. Majoritatea clădirilor gotice sunt considerate aparținând patrimoniului mondial UNESCO, precum Catedrala Notre Dame și Catedrala din Reims.

Boltă cu nervuri

Baroc

Biserica lui Iisus din Roma

Începând din secolul al XVI-lea, sub un regim monarhist în Europa, arhitectura barocă poate fi văzută și în clădirile religioase. Folosind ornamente și elemente care căutau să stabilească un sens dramatic – în special prin contrastul dintre lumină și întuneric – arhitectura barocă a văzut elementele structurale ca platforme pentru decorare. Unul dintre primele exemple ale acestui stil este Biserica lui Iisus din Roma, care se mândrește cu prima fațadă cu adevărat barocă.

Neoclasic

Muzeul Altes, Berlin

Casa Assan, Casa Oamenilor de Știință, București

Casa Assan, comanditată de inginerul și industriașul Bazil G. Assan și ridicată în stil neoclasic francez de arhitectul român Ion D. Berindey. A fost ridicată între anii 1906-1914 și se găsește în Piața Lahovari nr. 9, sector 1.

Clădire în stil neoclasic, Milano, Italia

Din secolul al XVIII-lea, arhitectura neoclasică a căutat să reînvie clădirile grecești și romane clasice. Expresia sa este puternic legată de contextul social și economic, de Revoluția Industrială din Europa și de o perioadă în care studenții din înalta societate au început tradiția denumită Grand Tour – călătorind în întreaga lume și intrând în contact cu lucrări antice.

Reînnoirea producției culturale europene a adus o arhitectură orientată spre simetrie rațională ca răspuns la arhitectura barocă. Această mișcare a continuat până în secolul XIX și s-a manifestat în diferite țări.

Beaux-Arts (Arte-Frumoase)

Marele Terminal Central, New-York

Acest stil academic își are originea în Școala de Arte Plastice din Paris de la mijlocul anilor 1830. A stabilit un limbaj care se referea la alte perioade, cum ar fi Neoclasicismul francez, arhitectura Gotică și Renașterea, totuși, a folosit și materiale contemporane precum sticla și fierul.

Deși a apărut în Franța, acest stil a influențat arhitectura americană și a servit ca referință unor arhitecți precum Louis Sullivan, „tatăl zgârie-norilor.” Clădirile din această mișcare prezintă o ornamentație sculpturală îmbinată cu linii moderne. În Europa, un exemplu important este Grand Palais din Paris și, în Statele Unite, Grand Central Terminal din New York.

Grand Palais, Paris, construit special pentru Expoziția Universală din 1900

Art Nouveau (Arta Nouă)

Clădire în stilul Art Nouveau, Paris

Art Nouveau a servit inițial drept ghid pentru mai multe discipline, de la arhitectură la pictură și de la design de mobilier până la tipografie. Ca reacție la stilurile eclectice care dominau Europa, Art Nouveau s-a manifestat în arhitectură în elementele decorative: clădirile, pline de linii curbe și sinuoase, ornamente inspirate de forme organice precum plante, flori și animale, atât în ceea ce privește designul, cât și în utilizarea culorii.

Primele sale clădiri au fost proiectate de arhitectul belgian Victor Horta, însă exemplare emblematice au fost create de francezul Hector Guimard.

Art Deco (Arta Decorativă)

Teatrul Champs-Elysées, Paris

Art Deco a apărut în Franța, chiar înainte de Primul Război Mondial și, la fel ca Art Nouveau, a influențat mai multe domenii ale artei și designului. Îmbinând designul modern, elementele artizanale și materialele de lux, mișcarea a reprezentat un moment de mare încredere în progresul social și tehnologic pe continent.

Auguste Perret, arhitect francez și pionier în utilizarea betonului armat, a fost responsabil de proiectarea uneia dintre primele structuri Art Deco. Teatrul Champs-Elysées al lui Perret (1913) a combinat caracteristicile mișcării și a marcat o distanțare față de limbajul propus anterior de Art Nouveau.

Bauhaus

Clădire în stilul Bauhaus

Bauhaus s-a născut la prima școală de design din lume la începutul secolului XX. Era încorporat într-un discurs care se întindea de la designul mobilierului la arte plastice și postura de avangardă în Germania. Relația dintre producția industrială și designul produsului a fost esențială pentru propunerile arhitecturale ale școlii, adoptând o poziție extrem de raționalizată în procesul de proiectare.

Unul dintre fondatorii săi, Walter Gropius, a implementat metode revoluționare de predare și a aplicat aceste principii în lucrările sale moderne și funcționale.

Modern

Casa Weissenhof-Siedlung, Stuttgart, Germania, proiectată de Le Corbusier.

Modernismul s-a născut în prima jumătate a secolului XX. Se poate spune că a început în Germania cu Bauhaus, sau în Franța cu Le Corbusier, sau în SUA cu Frank Lloyd Wright. Cu toate acestea, contribuția lui Le Corbusier la înțelegerea arhitecturii moderne este cea mai notabilă, în special pentru capacitatea sa de a sintetiza preceptele pe care le-a adoptat în lucrările, designul și discursul său. Un exemplu este manifestul său din 1926, „Cele cinci puncte ale arhitecturii noi”, cunoscut și sub denumirea de Five Points of Modern Architecture.

Postmodern

Clădirea Portland, Oregon

Din 1929 încoace, odată cu debutul Marii Depresiuni, a început un lanț de critici aduse arhitecturii moderne și a continuat până la sfârșitul anilor ’70. Arhitectura postmodernă examinează unele dintre principiile centrale ale modernismului dintr-o nouă perspectivă istorică și compozițională, atât în discurs, cât și în lucrările construite. Pentru aceasta, au fost adoptate diferite strategii de interogare, uneori prin utilizarea ironiei, alteori printr-un interes intens pentru cultura populară. Cartea „Învățând de la Las Vegas” este una dintre lucrările fundamentale ale gândirii postmoderne.

Deconstructivism

Deconstructivismul a luat naștere în anii 1980 și pune în discuție preceptele și procesul de proiectare, încorporând dinamica neliniară în raționamentul domeniului. Deconstructivismul se referă la două concepte principale: deconstrucție, o analiză literară și filosofică care regândește și demontează modurile tradiționale de gândire; și constructivism, mișcarea artistică și arhitectonică rusă de la începutul secolului XX.

Un eveniment de reper pentru Deconstructivism a fost Expoziția din 1988, organizată de către Phillip Johnson. Acesta a reunit lucrările lui Peter Eisenman, Frank Gehry, Zaha Hadid, Rem Koolhaas, Daniel Libeskind, Bernard Tschumi și Wolf Prix.

***

Deconstructivism în arhitectură, numit uneori și Deconstrucție, este o direcție de dezvoltare a arhitecturii postmoderne începută la sfârșitul anilor 1980. Este caracterizată de ideea de non-liniaritate a procesului de design și proiectare, precum și de manipulări ingenioase ale formelor, continuității și structurilor suprafețelor exterioare ale clădirilor.

Deconstructivismul apelează la aparenta nerespectare a geometriei euclidiene, sugerând volumetrie ne-euclidiană, servind astfel la “dizlocarea” și “distorsonarea” elementelor arhitecturale, dar mai ales a fațadei și a întregii suprafețe exterioare a clădirii. Finalizarea aspectului final vizual este caracterizată de impredictibilitate și haos controlat.

Unii dintre arhitecții implicați în mișcarea deconstructivistă au fost influențați de scrierile filozofului francez Jacques Derrida și de ideea sa filozofică de deconstrucție, deși gradul concret de influențare al acestora este o problemă de dezbătut, în timp ce alți arhitecți au fost influențați de multiplele dezechilibre geometrice ale mișcării artistice sovietice programatice a anilor 1930, Constructivism.

Există, de asemenea, referiri multiple ale deconstructivismului la alte mișcări artistice importante ale secolului XX: modernism, postmodernism, expresionism, cubism, minimalism și artă contemporană. Oricum, încercarea generală a mișcării deconstructiviste este de a realiza progresul arhitecturii înspre o direcție neexplorată pînă la începutul anilor 1980, aceea a ignorării regulilor constrictive anterioare, “funcția determină forma”, “purism”, “fidelitate față de materialele folosite”, și altele similare.

Deconstructivism în filozofie și literatură: școală (teoretică și practică) în critica filozofică și literară, întemeiată pe deconstrucție, conturată în cultura americană după 1970, cu un impact deosebit asupra gândirii și practicii literare. Utilizat de Jacques Derrida în mai multe lucrări, deconstructivismul literar proclamă eliberarea limbajului figurat de necesitatea de a exprima un adevăr și deschide posibilități nelimitate interpretării, care nu mai este obligată să țină cont de intenția autorului sau de alte determinări exterioare textului ca surse ale semnificației.