Un sfat adresat tinerilor oameni de știință care caută o motivație a cercetărilor lor este să se angajeze în subiecte importante pentru societate, cum ar fi moderarea schimbărilor climatice, eficientizarea dezvoltării vaccinurilor, satisfacerea nevoilor energetice sau alimentare, crearea unei baze durabile în spațiu sau găsirea de relicve tehnologice ale civilizațiilor extraterestre. În general, societatea finanțează știința, iar oamenii de știință ar trebui să răspundă intereselor publicului.
Cea mai vitală provocare societală este extinderea longevității umanității. La o prelegere recentă adresată absolvenților de la Harvard, s-a discutat despre cât timp va supraviețui civilizația noastră tehnologică. Răspunsul s-a bazat pe faptul că ne găsim în partea de mijloc a vieții noastre, așa cum a susținut inițial jurnalistul și istoricul britanic Richard Gott. Șansa de a fi sugar în prima zi după naștere este de zeci de mii de ori mai mică decât aceea de a fi adult. Este la fel de puțin probabil să trăim doar un secol după începutul erei noastre tehnologice, dacă această perioadă va dura milioane de ani în viitor. În cazul cel mai probabil în care asistăm în prezent la maturitatea vieții noastre tehnologice, este posibil să supraviețuim câteva secole, dar nu mult mai mult. Acest verdict statistic presupune într-adevăr o previziune îngrozitoare. Dar este inevitabilă soarta noastră din punct de vedere statistic?
Există totuși și o parte bună a lucrurilor. Aceasta implică faptul că posedăm liberul arbitru și putem răspunde la deteriorarea condițiilor prin promovarea unui viitor mai lung decât câteva secole. O politică publică înțeleaptă ar putea atenua riscul cauzat de catastrofele tehnologice asociate schimbărilor climatice, pandemiilor auto-provocate sau războaielor.
Nu este clar dacă decidenții politici vor răspunde efectiv provocărilor care urmează și ne vor salva de verdictul statistic de mai sus. Oamenii nu sunt buni în a face față riscurilor pe care nu le-au mai întâlnit până acum, după cum exemplifică politica schimbărilor climatice.
Acest lucru ne aduce din nou la viziunea fatalistă. Modelul standard al fizicii particulelor elementare (care reprezintă consensul actual asupra constituenților de bază ai materiei și asupra forțelor fundamentale care descriu interacțiunile dintre aceștia) presupune că suntem cu toții formați din particule elementare fără constituenți suplimentari. Ca astfel de sisteme compozite, nu posedăm libertatea la un nivel fundamental, deoarece toate particulele și interacțiunile lor respectă legile fizicii. Având în vedere această perspectivă, ceea ce interpretăm ca „liber arbitru” cuprinde doar incertitudinile asociate cu ansamblul complex de circumstanțe care afectează acțiunile umane. Aceste incertitudini sunt esențiale la scara unui individ, dar sunt medii atunci când se ocupă de un eșantion mare. Oamenii și interacțiunile lor complexe se sustrag simțului predictibilității la nivel personal, dar poate că destinul civilizației noastre în ansamblu este modelat de trecutul nostru într-un sens statistic inevitabil.
Previziunea despre cât timp ne-a mai rămas în viitorul nostru tehnologic ar putea rezulta din informațiile statistice despre soarta civilizațiilor ca a noastră care ne-au precedat și au trăit sub constrângeri fizice similare. Majoritatea stelelor s-au format cu miliarde de ani înaintea soarelui și poate că au favorizat civilizații tehnologice pe planetele lor locuibile care au dispărut până acum.
Dacă am avea date istorice despre durata de viață a unui număr mare dintre ele, am putea calcula probabilitatea civilizației noastre de a supraviețui pentru diferite perioade de timp. Abordarea ar fi similară cu calibrarea probabilității ca un atom radioactiv să se descompună pe baza comportamentului documentat al multor alți atomi de același tip. În principiu, am putea aduna date conexe angajându-ne în arheologia spațială și căutând pe cer relicve ale civilizațiilor tehnologice moarte. Acest lucru ar presupune că soarta civilizației noastre este dictată de constrângerile fizice.
Dar, odată confruntat cu distribuția probabilității de supraviețuire, spiritul uman poate alege să sfideze toate șansele și să se comporte ca o excepție a statisticii. De exemplu, șansa noastră de supraviețuire s-ar putea îmbunătăți dacă unii oameni aleg să se îndepărteze de Pământ. În prezent, avem toate ouăle într-un singur coș. Aventurarea în spațiu oferă avantajul de a ne păstra civilizația ferind-o de un dezastru pe o singură planetă. Deși Pământul oferă o casă confortabilă în acest moment, în cele din urmă vom fi nevoiți să ne mutăm, deoarece soarele va fierbe toată apa lichidă de pe suprafața planetei noastre în decurs de un miliard de ani. Înființarea de comunități multiple de oameni pe alte planete ar semăna cu duplicarea Bibliei de către tipografia Gutenberg în jurul anului 1455, care împiedica pierderea conținutului prețios printr-o catastrofă într-un singur punct.
Desigur, chiar și o călătorie pe distanțe scurte de la Pământ la planeta Marte creează pericole majore pentru sănătate din cauza radiațiilor cosmice, a particulelor solare energetice (particule de mare energie provenind de la Soare), a radiațiilor UV, a lipsei unei atmosfere respirabile și a gravitației reduse. Depășirea provocărilor de a ne stabili pe Marte ne va îmbunătăți, de asemenea, capacitatea de a recunoaște planetele terraformate în jurul altor stele pe baza propriei experiențe.
Terraformarea planetei Marte în patru etape de dezvoltare
[Terraformarea (de la „Terra” și „formare”) este o idee, devenită ulterior un concept, lansat inițial de autorii de literatură științifico-fantastică, îmbrățișat ulterior de adepții ingineriei planetare și ai celei galactice, care presupune modelarea geografică, atmosferică și ecologică a unor planete asemănătoare Pământului în scopul colonizării și locuirii acestora de către oameni. Terraformarea sau transformarea unei planete poate avea loc printr-un proces de ecosinteză.
Ecosinteza este un proces prin care se introduc anumite specii biologice special alese într-un mediu străin cu scopul de a realiza existența unui ecosistem, oricât de minimal ar fi acesta, imediat după realizarea unei atmosfere de tip asemănător cu al celei terestre. Ecosinteza ar începe pe porțiuni mici, necesitând timp și având ca rezultat final modificarea întregului corp ceresc într-un cămin terestru, propice vieții.]
În ciuda acestei viziuni, conștientizarea provocărilor de pe Pământ ar putea descuraja omenirea să adopte o perspectivă îndrăzneață asupra călătoriilor spațiale. Se poate argumenta că avem suficiente probleme acasă și ne putem întreba: „De ce să pierdem timp și bani valoroși în aventuri spațiale care nu sunt dedicate celor mai urgente nevoi ale noastre chiar aici, pe planeta Pământ?”
Înainte de a capitula în fața acestei premise, ar trebui să recunoaștem că respectarea strictă a obiectivelor lumești nu ne va oferi setul mai larg de abilități necesar pentru a ne adapta la circumstanțele în schimbare pe termen lung. O concentrare îngustă asupra provocărilor temporare seamănă cu obsesii istorice care au ajuns să fie irelevante, cum ar fi „Cum putem elimina volumul tot mai mare de bălegar de cal de pe străzile orașului?” înainte de inventarea automobilului sau „Cum construiești o rețea fizică imensă de linii telefonice fixe?” înainte de a fi inventat telefonul mobil.
Este adevărat, trebuie să ne concentrăm atenția imediată asupra problemelor locale, dar avem nevoie și de inspirație care să ne ridice perspectiva la o scară mai mare și să deschidă noi orizonturi. Limitarea perspectivei conduce la conflicte, deoarece amplifică diferențele și resursele limitate.
În schimb, o perspectivă mai largă favorizează cooperarea ca răspuns la provocările globale. Și nu există o potrivire mai bună pentru o astfel de perspectivă decât știința, „jocul cu sumă infinită” care poate prelungi durata de viață a umanității. Orizontul nostru de oportunități devine nemărginit, pe măsură ce extindem suprafața prețioasei insule de cunoaștere din oceanul ignoranței. După cum a remarcat Oscar Wilde: „Suntem cu toții în noroi, dar unii dintre noi privesc spre stele”. Sperăm că tot mai mulți dintre noi vor privi către stele. Inspirația obținută din această viziune ne-ar putea duce mult dincolo de prognozele statistice care sugerează alternativa fatalistă.
Limitele terraformării
Chiar dacă mediul unei planete ar putea fi modificat în mod deliberat, fezabilitatea creării unui mediu planetar fără restricții, care imită Pământul, pe o altă planetă, nu a fost încă verificată. În timp ce Mercur, Venus, Pământ, Marte și chiar Luna au fost studiate în legătură cu acest subiect, Marte este de obicei considerat a fi cel mai probabil candidat pentru terraformare.
S-au făcut multe studii cu privire la posibilitatea încălzirii planetei și a alterării atmosferei sale, iar NASA a găzduit chiar dezbateri pe această temă. Mai multe metode potențiale pentru terraformarea lui Marte pot fi în limitele capacităților tehnologice ale umanității, dar în prezent, resursele economice necesare pentru a face acest lucru sunt cu mult mai mari decât cele pe care orice guvern sau societate ar fi dispus să le aloce.
Perioada lungă de timp și realizarea practică a terraformării fac, de asemenea, obiectul dezbaterii. Pe măsură ce subiectul a câștigat adepți, cercetările s-au extins la alte posibilități, inclusiv terraformarea biologică, paraterraformarea și modificarea oamenilor pentru a se potrivi mai bine mediilor planetelor și lunilor. În ciuda acestui fapt, întrebările rămân încă în domeniile legate de etică, logistică, economie, politică și metodologie de modificare a mediului într-o lume extraterestră, prezentând probleme de implementare a conceptului.
© CCC
Citește și… Omenirea este sortită să rămână pe Pământ pentru totdeauna