Citate de Albert Thibaudet

Marele secret de a desavarsi sufletul omului prin exercitiu consta exclusiv in a primi cunostintele printr-un efort continuu, prin proprie reflectare asupra adevarului. Imboldurile, in acest sens, sunt ambitia si curiozitatea, iar rasplata este satisfactia de a descoperi adevarul… Din fire, noi suntem mult mai curiosi sa stim CUM decat DE CE exista si se intampla toate.

Orice om, si cu atat mai mult orice om de geniu, are un cont deschis de incredere in sine, care-l insoteste rar de-a lungul intregii vieti.

Victoria omului nou asupra celui vechi trebuie sa devina definitiva. Inainte si tot mai sus sa ne duca avantul nostru catre mai bine, catre o infratire definitiva a fiilor aceluiasi pamant…Pas cu pas, omul — omul in intelesul cel mai bun al cuvantului — si-a castigat dreptul de a exista, strabatand prin milenii o cale cotita, totusi o cale de ameliorare a speciei. Incet si penibil, spiritul s-a desfacut de cele materiale, ca o calauza catre ultima etapa de alinare a dusmaniilor si urii, de asezare pentru totdeauna a pacii si a prieteniei intre indivizi si popoare. Credinta aceasta ma tine inca in viata, ea va avea putere si impuls si dupa ce fiinta mea va trece. Viata se alimenteaza din moarte; putem trai in copiii nostri, daca-i vom patrunde de lumina, de soarele acestui ideal.

Maretia jertfei se masoara dupa aceea a lucrului jertfit. Nu poate fi vorba de jertfa decat cand ai ceva de jertfit.

Doar diamantul slefuit poate slefui diamantul. Cum dar a fost slefuit primul diamant?

Trebuie sa deosebim la om caracterul pe care il are, caracterul pe care ar vrea sa-l aiba, caracterul ce i se atribuie, caracterul ce ar vrea el sa i se atribuie.

A nu fi niciodata multumit: in asta consta intreaga arta.

Desavarsirea calitativa presupune, pe langa talent, si un lung exercitiu, care se castiga abia la maturitate. Un tanar poate fi o promisiune. Talentul trebuie insa verificat si sterilizat prin nenumarate incercari.

Nu exista rai, dar trebuie sa ne straduim a merita sa existe unul.

Omul care a incercat multe placeri variate e capabil sa le prefere pe unele, altora…Ne facem astfel educatia gustului pentru diferite placeri, putem chiar sa folosim experienta altuia sau sa i-o transmitem altuia pe a noastra. Stim ca placerile spirituale, cu conditia sa nu fie exclusive si sa presupuna existenta altora, asa cum nota fundamentala presupune armonicele sale, stau inaintea celorlalte placeri; le cultivam de preferinta, dezvoltam finetea gustului cu care le incercam si, de bine de rau, ne mentinem acest plan al vietii alaturi de celelalte planuri ce-l insotesc, sau il acopera, sau il clatina: planul profesional, planul moral.

Perfectiunea nu poate fi atinsa niciodata, ramanand vesnic o treapta mai sus, pe care oricat te vei fi inaltat, vei avea inca sa o urci, tot mai neconsolat si mai fara speranta…iata adevaratul calvar.

Daca m-ar intreba cineva cum as putea sa formulez pe scurt esentialul din experienta mea pedagogica, eu as raspunde ca ea se rezuma la cat mai multe cerinte si, in acelasi timp, la cat mai mult respect fata de om.

Incerc sa traiesc cu ochii mai intai mirati, apoi clarvazatori.

Nimeni nu se naste desavarsit; cu fiecare zi te desavarsesti in fiinta ta.

Va veni, va veni cu siguranta vremea aceea a desavarsirii, cand omul, cu cat va fi mai incredintat in mintea lui de apropierea unui viitor mai bun, cu atat mai putin va avea nevoie sa-si caute in acest viitor motivele actiunilor sale; atunci el va faptui binele pentru bine, si nu pentru ca nu stiu ce arbitrare rasplati sunt stabilite, care si-au avut alta data rostul unic sa-i fixeze si sa-i intareasca privirea sovaitoare spre a putea descoperi rasplatile intrinseci, mai bune, ale binelui.

Ca sa atingi perfectiunea, trebuie mai intai sa nu fi inteles multe lucruri, iar daca le intelegi prea in graba, risti sa nu le intelegi bine.

Nu ratiunea apreciaza operele literare, ci o stare particulara a sensibilitatii care se numeste gust.

Invatand pe altii, te instruiesti, povestind - observi, afirmand - examinezi, aratand - privesti, scriind - gandesti.

Nimeni nu poate izola in sine insusi, cunoaste in stare pura, ce ii vine din traditie si ce ii vine din sine insusi; viata le implica nu numai si pe una si pe cealalta, ci si amestecul insesizabil dintre una si alta.

Legea morala comanda prin caracterul ei formal, nu prin continutul ei.