Robert Jungk, unul dintre principalii futurologi ai Europei, spunea: „în zilele noastre se pune un accent aproape exclusiv pe studierea a ceea ce s-a întâmplat şi ceea ce s-a făcut. Mâine… cel puţin o treime din toate prelegerile şi lucrările practice ar trebui să se ocupe de activitatea ştiinţifică, tehnică, artistică şi filozofică consacrată progresului, prevederii crizelor şi soluţiilor posibile la aceste probleme viitoare”. Noi nu avem o literatură a viitorului utilizabilă în cadrul acestor cursuri, dar avem o literatură despre viitor, constând nu numai din marile utopii, dar şi din beletristica ştiinţifico-fantastică contemporană.
Aceasta din urmă, ca ramură a literaturii, nu se bucură de prea mult respect şi poate că merită acest dispreţ critic. Dar, dacă privim scrierile ştiinţifico-fantastice mai degrabă ca pe un fel de sociologie a viitorului decât ca literatură, ele capătă o valoare imensă ca forţă stimulatoare în formarea deprinderii de a anticipa.
Copiii noştri ar trebui să-i studieze pe Arthur C. Clarke, William Tenn, Robert Heinlein, Ray Bradbury şi Robert Sheckley nu pentru că aceşti scriitori le pot vorbi despre nave cosmice şi maşini de călătorit în timp, ci pentru că, ceea ce este mai important, ei îi pot face pe tineri să exploreze în imaginaţie hăţişul problemelor politice, sociale, psihologice şi etice care vor sta în faţa lor când vor fi adulţi.
Literatura ştiinţifico-fantastică ar trebui citită la timpul viitor.
(Șocul viitorului)
Science-fiction-ul este privit ca o ramură a literaturii având puțină considerație și poate că merită acest dispreț critic. Dar dacă îl privim mai degrabă ca un fel de sociologie a viitorului, decât ca literatură, science-fiction-ul are o valoare imensă ca o forță de antrenament al minții pentru crearea obiceiului de a anticipa.
Copiii noștri ar trebui să-i studieze pe Arthur C. Clarke, William Tenn, Robert Heinlein, Ray Bradbury și Robert Sheckley, nu pentru că acești scriitori le pot spune despre navele spațiale și mașinile timpului, ci, mai important, pentru că pot conduce mințile tinerilor spre o explorare imaginativă a junglei problemelor politice, sociale, psihologice și etice cu care se vor confrunta acești copii ca adulți.
(Șocul viitorului, 1970)
© CCC
În educație, trebuie să începem să acordăm atenție problemelor ignorate în mod obișnuit. Petrecem ore lungi încercând să predăm o varietate de cursuri despre, de exemplu, structura guvernării sau structura amoebei. Dar cât de mult efort se depune în studierea structurii vieții de zi cu zi – felul în care este alocat timpul, utilizările personale ale banilor, locurile în care să apelezi la ajutor într-o societate care explodează de complexitate? Considerăm de la sine înțeles faptul că tinerii își cunosc deja calea în cadrul structurii noastre sociale.
De fapt, majoritatea au doar o vagă imagine a modului în care este organizată lumea muncii sau a afacerilor. Majoritatea studenților nu au nici o imagine despre arhitectura economiei propriului oraș, despre modul în care funcționează birocrația locală sau despre locul unde să meargă pentru a depune o plângere împotriva unui comerciant. Majoritatea nici măcar nu înțeleg cum sunt structurate propriile școli – chiar și universitățile –, darămite cât de mult se schimbă structurile sub impactul celui de-al Treilea Val.
(Al Treilea Val, 1980)
© CCC
Prin instruirea elevilor cum să învețe, să dezvețe și să reînvețe, o nouă și puternică dimensiune poate fi adăugată educației. Psihologul Herbert Gerjuoy de la Organizația de Cercetare a Resurselor Umane o formulează simplu: „
Noua educație trebuie să învețe individul cum să clasifice și să reclasifice informațiile, cum să le evalueze veridicitatea, cum să schimbe categoriile atunci când este necesar, cum să treacă de la concret la abstract și invers, cum să privească problemele dintr-o nouă direcție — cum să învețe singur. Analfabetul de mâine nu va fi omul care nu știe să citească, ci va fi omul care nu a învățat să învețe.”
(Puterea în mișcare, 1990)
© CCC
Societatea are nevoie de oameni care lucrează în spitale. Societatea are nevoie de tot felul de abilități care nu sunt doar cognitive; sunt emoționale, sunt afective. Nu poți conduce societatea doar pe date și pe computere.
© CCC
Societatea are nevoie de oameni care au grijă de bătrâni și care știu să fie plini de compasiune și onestitate.
© CCC
Societatea celui de-al Doilea Val este industrială și se bazează pe producția în masă, distribuția în masă, consumul în masă, educația în masă, mass-media, recreerea în masă, divertismentul în masă și arme de distrugere în masă. Combini aceste lucruri cu standardizarea, centralizarea, concentrarea și sincronizarea și ajungi la un stil de organizare pe care îl numim birocrație.
© CCC
Trebuie să căutăm modalități cu totul noi de a ne ancora, pentru că toate vechile rădăcini – religie, națiune, comunitate, familie sau profesie – tremură acum sub impactul uraganului impulsului accelerator.
© CCC
Marele motor huruind al schimbării – tehnologia.
Un citat al lui Alvin Toffler gravat la intrarea în clubul Toffler, care îi poartă numele, din Rotterdam, Olanda.
(Motorul tehnologic: În spatele acestor prodigioase fapte economice se aude huruind marele motor al schimbării – tehnologia.)
© CCC
În viețile noastre apare o nouă civilizație, iar orbii de pretutindeni încearcă să o suprime. Această nouă civilizație aduce cu ea noi stiluri de familie; schimbări ale modului de a lucra, de a iubi și de a trăi; o nouă economie; noi conflicte politice; și dincolo de toate acestea, de asemenea, o conștiință alterată… Începutul acestei noi civilizații este cel mai exploziv fapt din viața noastră.
(Al treilea val, 1980)
© CCC