Totul cade în uitare, scrisul salvează ceea ce nu vom mai revedea niciodată.
(Interviu cu titlul Annie Ernaux privește lumea, prezentat la postul de radio France Culture)
© CCC
Când eram copil, luxul pentru mine însemna hainele de blană, rochiile lungi și vilele la malul mării. Mai târziu, am crezut că înseamnă să duci o viață de intelectual. Acum mi se pare că înseamnă și a putea trăi o pasiune pentru un bărbat sau o femeie.
© CCC
Am lipit această fotografie, vara trecută, la Padova, de peretele mormîntului Sfîntului Anton – împreună cu oamenii care lipeau o batistă, o hîrtie împăturită conținîndu-le rugămintea – pentru ca el să se întoarcă.
(Pasiune simplă)
Mi-am dorit ca avionul cu care mă întorceam de la Copenhaga să se prăbușească dacă nu mai aveam să-l revăd niciodată.
(Pasiune simplă)
Aveam privilegiul de a trăi încă de la început, în mod constant, pe deplin conștientă, ceea ce întotdeauna sfîrșești prin a descoperi cu stupoare și descumpănire: bărbatul pe care-l iubești este un străin.
(Pasiune simplă)
Îi plăceau costumele Saint-Laurent, cravatele Cerruti și mașinile mari. Conducea repede, cu semnalizări din faruri, fără să vorbească, parcă în întregime stăpînit de senzația de a fi liber, bine îmbrăcat, în poziție dominantă pe o autostradă franceză, el, care venea dintr-o țară din Est. Aprecia că i se găsea o asemănare cu Alain Delon.
(Pasiune simplă)
Într-o după-amiază, cînd era acolo, am ars covorul din living pînă la urzeală punînd pe el o cafetieră încinsă. Mi-era indiferent. Ba chiar, cînd vedeam urma asta, eram fericită amintindu-mi acea după-amiază cu el.
(Pasiune simplă)