Aveam dreptul să scriu literatură, să iau loc în fotoliul cititorului, ce-mi păruse altădată impunător ca un tron.
(Jurnal esențial)
Cuminte sau nu, înţelegând sau nu, primisem totuşi boala literaturii, voiam să scriu romane.
(Jurnal esențial)
Când mă întâlneam cu prieteni de-o vârstă cu mine, voiam să-i învăţ să se joace «de-a cenaclul»
(Unde scurte. Jurnal indirect)
Există un lucru care n-are preţ şi care se numeşte libertate. Libertatea am obţinut-o în 1989. Există libertatea presei, libertatea dumneavoastră de a pune întrebări, libertatea mea de a vă vorbi, libertatea celor de acasă de a ne asculta şi libertatea fiecăruia de a-şi spune părerea. Libertatea n-are legătură cu cei care sînt cu stomacul gol. În momentul în care mori de foame e totuşi mai bine să spui că mori de foame decît să afirmi că eşti foarte sătul şi fericit. În comunism, asta trebuia să facem.
Eu am de ce s-o admir pe mama, nu doar pe intelectuala care a fost, dar si pe eroina care a devenit in inchisoare, refuzand cu pretul vietii sa dea Securitatii armele (o scrisoare catre mine) pentru a ma santaja. Atunci si acolo, mama m-a nascut a doua oara. Dupa ce-mi daduse viata, mi-a dat si libertatea sa ma comport dupa firea mea, fara a avea de ales intre sinucidere sau a deveni unealta “lor”.
N-am fericirea sa cred in Dumnezeu, dar intretin raporturi extravagante cu ingerul meu pazitor.
Acest stil de discretie, aceasta tentatie de a ridica ziduri in jurul vietii tale interioare.
Din copilărie, duminicile mele însemnau acest Cenaclu în care pătrundeam, mai întâi neautorizată şi cu paşi timizi, căutându-mi paradoxal, dar nu totdeauna fără succes, camarazi de joc printre toţi acei oameni care, la rândul lor, mi se păreau că se joacă de-a ceva la care mi-ar fi plăcut şi mie să particip, dar nimeni nu-mi explica regulile.
(Jurnal esențial)