O, femeie, tu nu ești numai plămada măiestrită a lui Dumnezeu, ci, dimpotrivă, și a oamenilor.
Ei te-nveșmântă mereu cu frumusețe din inima lor.
Poeții îți țes un văl din firele de aur ale-nchipuirii; maeștrii penelului dăruiesc mereu nemurire nouă chipului tău.
Marea îți dăruie perlele; ascunzișurile pământului – aurul; grădina verii – florile; să te-nvăluie, să te-acopere, să te facă mai de preț.
Strălucirea din inima oamenilor s-a răspândit peste tinerețea ta.
Tu ești pe jumătate femeie, pe jumătate vis…
(Poemul 59, Grădinarul)
(trad. Iv. Martinovici)
O cântare înaltă, o laudatio în eternitate, de o remarcabilă puritate, a femeii muză inspiratoare a creatorului în cadrul artelor.
De vrei, voi înceta să mai cânt.
De privirea mea face mereu
să-ţi zvâcnească inima,
voi întoarce privirea de la tine.
De te cutremuri la întâlnirea mea,
mă voi depărta din calea paşilor tăi.
De fiinţa-mi te stinghereşte –
atunci când flori îşi împletesc degetele tale –
voi fugi din grădina-ţi singuratică.
De apa pârâiaşului tău e neliniştită
la trecerea corăbiei mele,
nu voi mai vâsli spre ţărmul tău.
Daca exista in lume o forta, care poate sa depaseasca frica pe deplin, sa nimiceasca orice pericol, sa ramana nepasatoare la orice paguba pana si fata de moarte, aceasta forta este iubirea.
Pestii din apa-s tacuti, dobitoacele de pe pamant sunt zgomotoase, pasarile din vazduh canta. Omul insa are intr-insul tacerea marii, larma pamantului si muzica vazduhului.
Cea mai inalta educatie este cea care nu ne da doar informatie, ci face ca viata noastra sa fie in armonie cu intreaga existenta.
Lui Dumnezeu ajunge sa i se faca lehamite de marile imperii, dar niciodata de maruntele flori.
Radacinile sunt crengi cufundate-n pamant. Crengile sunt radacini crescute-n vazduh.