Chiar privita din punctul de vedere al individului, creatia artistica face viata mai intensa. Ea da o fericire mai intensa, dar si uzeaza mai repede.
Un scriitor este cineva care, pentru a scrie, depune mai multe eforturi decat ceilalti.
Materia este pretutindeni; unde mai poate fi atunci Dumnezeu? Zadarnic am incerca s-o aflam. Inaccesibil pipaitului, mirosului, vazului, auzului, Dumnezeu se sustrage simturilor noastre si ascunde ce anume este el. Dumnezeu sau nu exista, sau existenta lui este un rod interzis cunoasterii noastre.
Trebuie sa ne ducem fiecare propria noastra viata, fara egoism si fara sa-i socotim pe ceilalti numai ca niste mijloace, dar totodata fara sa ne tagaduim cu totul pe noi insine, sa ducem o viata de sine statatoare si potrivita firii noastre, cu un echilibru rational intre indatoririle fata de altii si indatoririle fata de noi.
Omul singuratic, in mutenia lui, vede si simte lucrurile in acelasi timp mai sters, dar si mai patrunzator decat cel ce traieste in mijlocul multimii; gandurile ii sunt mai grele, mai ciudate si intotdeauna au un iz de tristete. Imagini si constatari ce ar putea fi usor indepartate cu o privire, un zambet sau un schimb de pareri il preocupa peste masura, capata in tacere proportii, se adancesc, se prefac in eveniment, in aventura, in sentiment. Singuratatea da nastere originalitatii, frumusetii indraznete si stranii, creeaza poezia. Dar in acelasi timp genereaza absurdul, falsul, disproportionalul si nepermisul.