Am fost ca nerodul din poveste
Ce căra Soarele cu oborocul
În casa-i fără uşi, fără ferestre…
Şi-şi blestema întunerecul şi nenorocul.
Ieşeam cu ciubărele minţii goale, afară,
În lumină şi pară,
Şi când mi se părea că sunt pline,
Intram, răstrurnându-le-n mine.
Aşa ani de-a rândul
M-am canonit să car lumina cu gândul…
Atunci ai trimis îngerul tău să-mi arate
Izvorul luminii adevărate:
El a luat în mâini securea durerii
Şi a izbit năpraznic, fără milă, pereţii.
Au curs cărămizi şi noroi puzderii,
S-a zguduit din temelii clădirea vieţii,
Au curs lacrimi multe şi suspine,
Dar prin spărtura făcută-n mine,
Ca printr-un ochi de geam în zidul greu,
Soarele a năvălit înlăuntrul meu.
Şi cu el deodată,
Lumea toată…
Îngerul luminător a zburat aiurea,
Lăsându-şi înfiptă securea;
Cocioaba sufletului de-atuncea însă-i plină
De soare, de slavă şi de lumină.
(Luminătorul)
Trăiam, însă, o viaţă autentic rurală, ritmată de anotimpuri, poruncită de natură, înseilată pe datini şi străvechi obiceiuri. Trebuie să vă mai spun că nu am avut preoţi în familie.
Dar cei mai mulţi dintre noi ne naştem în chip normal tipi credincioşi, şi numai educaţia modernă, faustiniană, ne abate de la tipul primitiv…
Departe de mine de a socoti credincioşia ereditară.
(Confesiunea unui scriitor şi medic)
Ca să fii plin de toate bucuriile şi durerile lumii, urmează pilda vioarei: goleşte-te de tot ce eşti tu, scobeşte-ţi tot miezul egoismului, aşa ca înăuntru să circule, ca un aer, sufletul universal.
(Gânduri albe)
Dacă ţi-ai îngropa bulbul inimii în pământ, ce fel de flori ar răsări: crini sau mătrăgună?
(Gânduri albe)
Bucuria e o minune neştiută şi nefolosită de om. Noi o întrebuinţăm ca cineva care nu ar şti să zboare cu aeroplanul şi s-ar mulţumi să alerge cu roţile, dar pe pământ.
(Gânduri albe)
Durerea e pârghia vieţii.
Apasă cu un capăt, dar cu celălalt ridică.
(Gânduri albe)
Bucură-te!
Studiul bucuriei – analiza ei în opoziţie cu durerea. Durerea e palpabilă, accesibilă, fizică, o localizezi în mână, în picior. Bucuria e cel mai mare mister sufletesc… Nu o simţi nicăieri şi e în tine. Durerea vine din afară, pe calea văzduhului şi a intemperiilor, se hrăneşte cu spaţii, se adapă cu timp. Bucuria vine dinăuntru şi-ţi umple fiecare celulă cu osanale. Bucuria e fără motiv lumesc şi e cel mai înalt extaz al omului.
(Gânduri albe)