Mă întreb ce vom face în acest an, ce va face el cu noi și ce vom crea noi și viața în cele douăsprezece luni care urmează… Un an nou este un dar, o mică bucată de infinit, cu care să facem ceea ce vrem.
(Forma unui an)
© CCC
Sper doar să nu pierdem din vedere un singur lucru – că totul a început cu un șoarece.
© CCC
Uneori îmi iau începutul unei povești dintr-o amintire, o anecdotă, dar asta se pierde și de obicei este de nerecunoscut în povestea finală.
© CCC
Eu mă scăldam prin pâraie cu ochii deschiși,
Era o apă de cleștar și de stele –
Pești alburii, pâlpâind ca-ntr-un vis,
Lunecau lângă genele mele.
(Începutul, 1956)
Ne-om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.
De pe stamine de alun,
din plopii albi, se cerne jarul.
Orice-nceput se vrea fecund,
risipei se dedă Florarul.
Polenul cade peste noi,
în preajmă galbene troiene
alcătuieşte-n aur fin.
Pe umeri cade-ne şi-n gene.
Ne cade-n gură când vorbim,
şi-n ochi, când nu găsim cuvântul.
Şi nu ştim ce păreri de rău
ne tulbură, pieziş, avântul.
Ne-om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.
Visând, întrezărim prin doruri –
latente-n pulberi aurii –
păduri ce ar putea să fie
şi niciodată nu vor fi.
(Risipei se dedă florarul)
A scintilla una augetur ignis.
Dintr-o singură scânteie se înteţeşte focul.
sau
Dintr-o scânteie, un foc mare.