Sunt rauri care isi sapa albia prin munti de var; ele trec prin sanul muntilor si ies din nou la iveala la departari considerabile ca rauri mari. Cand cautam izvorul lucrurilor, patim cam ce patim cu raurile acestea; tot mergem pe albie in sus si credem ca acolo e izvorul raului unde-l vedem iesind din sanul muntelui…Dar izvorul e cu mult, cu mult mai departe.
Ce teorie a cunoasterii adopti este un pas de o importanta enorma pentru viata sufleteasca, caci teoria cunoasterii nu este o simpla teorie intre multe altele, ci inceputul stralucit sau dezastruos al unei adanci sau marginite conceptii despre lume.
Se spune ca pasari calatoare, care trec noaptea in carduri peste orase, se zapacesc de lumina ce-o imprastie acestea in intuneric, si pana in zori tot dau ocol orasului, nestiind incotro s-apuce; instinctele noastre mari si mici sunt ca aceste pasari: lumina constiintei le zapaceste…
Instinctele noastre formeaza capitalul cu care Natura ne crediteaza si pe care tot ei trebuie sa i-l restituim. Platiti-va datoriile la timp si nu aduceti Natura in situatia de a pune sechestru pe tot ce aveti.
Unele ascunzisuri ale sufletului sunt usoare ca niste umbre: dispar indata ce incerci sa le luminezi…
Schele si nimic altceva: principiile sunt schelele cu ajutorul carora se cladeste un caracter. Cand caracterul e format, schelele se pot darama. De altfel, ati remarcat, desigur, ca numai adolescentii fac caz de “principii”.
Cum pretindem de la vointa, din care izvorasc faptele, un caracter, asa pretindem si de la inteligenta, din care izvorasc gandurile, un caracter. Uneori, intalnim spirite foarte inteligente, dar fara caracter intelectual.
Cand formulezi un aforism, trebuie sa-l aduci in situatia de a refuza orice adaos. Un aforism trebuie sa fie ceva canonic incheiat, ca Biblia.
S-a gasit mijlocul de a transforma in virtute neajunsurile graiului omenesc: paradoxul in general.
O singura rugaciune am: “Doamne, sa nu ma lasi niciodata sa fiu multumit de mine insumi!”