Ce ar putea determina extincția omenirii?

Am putea juca un rol în propria noastră dispariție.

Se pare că acest cerb nu se sinchisește de o extincție a umanității.

Scena se deschide cu un peisaj răvășit, cenușiu, un copac contorsionat, în prim plan, nori de cenușă care plutesc încet, în derivă, din cer. La orizont, câteva figuri înfiorate se îndreaptă, poticnindu-se, spre un viitor sumbru. Dacă acest tablou pare familiar, este pentru că acesta a devenit un clișeu vizual în multe filme post-apocaliptice. De obicei, aceste filme spun povestea unei catastrofe – poate un atac de asteroizi (pietre spațiale amenințătoare ce se află pe un curs de coliziune cu Pământul) sau un război nuclear – care provoacă dispariția umanității și apoi urmează provocările cu care oamenii rămași se confruntă în timp ce încearcă să salveze speciile de la dispariție.

Astfel de filme captează imaginația publicului. Dar dacă extincția omenirii ar fi mai puțin un scenariu cinematografic și, în schimb, ar fi o realitate ce se profilează la orizont? Ar putea părea o întrebare de domeniul senzaționalului, dar, de fapt, zeci de cercetători din întreaga lume își petrec zilele încercând să găsească soluții pentru această posibilitate și gândindu-se cum ar putea fi evitat acest lucru.

Sarcina lor nu este deloc ușoară. Există multiple teorii în jurul a ceea ce ar putea provoca extincția omenirii – totul, de la invazii extraterestre până la atacuri catastrofale de asteroizi. Dar printre cei care investighează această problemă, există un consens general potrivit căruia unele riscuri pentru viața omenirii sunt mai plauzibile decât altele. Cercetătorii în domeniu au un nume pentru acestea: le numesc „riscuri existențiale”. Ceea ce urmează este doar un exemplu al câtorva dintre riscurile pe care cercetătorii le au pe listă în mintea lor.

Razboiul nuclear

Un risc existențial este diferit de ceea ce am putea considera un pericol sau o amenințare „obișnuită”, a explicat Luke Kemp, cercetător asociat la Centrul pentru Studiul Riscului Existențial de la Universitatea Cambridge din Regatul Unit. Kemp studiază istoricul colapsului civilizațional și riscul pe care îl reprezintă schimbările climatice în zilele noastre.

Un risc, în terminologia tipică, se presupune a fi compus dintr-un pericol, o vulnerabilitate și o expunere“, a declarat acesta. “Vă puteți gândi la acest lucru în termeni de atac de asteroizi. Deci, pericolul în sine este asteroidul. Vulnerabilitatea este incapacitatea noastră de a opri să se producă – lipsa unui sistem de intervenție. Și expunerea noastră este faptul că acești asteroizi, practic, lovesc Pământul, într-un fel, sub toate formele.

Dacă se ia în discuție războiul nuclear, istoria și cultura populară l-au gravat în mintea noastră ca fiind unul dintre cele mai mari riscuri potențiale pentru supraviețuirea omenirii. Vulnerabilitatea noastră la această amenințare crește dacă țările produc uraniu puternic îmbogățit și pe măsură ce cresc tensiunile politice dintre națiuni. Această vulnerabilitate ne determină expunerea.

Așa cum este cazul tuturor riscurilor existențiale, nu există estimări dure, disponibile despre numărul de oameni de pe glob pe care o furtună nucleară i-ar putea elimina. Dar este de așteptat ca efectele unei ierni nucleare la scară mare – perioadă de temperaturi de îngheț, sub zero grade Celsius și producția limitată de produse alimentare care ar urma unui război, cauzate de o ceață de fum nuclear care ar împiedica lumina soarelui să ajungă pe Pământ – să fie profunde. “Din majoritatea simulărilor pe care le-am văzut, aceasta ar fi absolut oribilă. Ar putea duce la moartea unei mari părți a omenirii. Dar pare puțin probabil ca războiul nuclear să conducă la dispariția completă a omenirii.”, a declarat Kemp.

Pandemiile

Utilizarea greșită a biotehnologiei este un alt risc existențial care le provoacă insomnii cercetătorilor. Aceasta este tehnologia care valorifică biologia pentru a realiza produse noi. Unul dintre aceste riscuri o preocupă, în mod deosebit, pe cercetătoarea în domeniul biosecurității, Cassidy Nelson: abuzul de biotehnologie în ingineria agenților patogeni mortali și cu răspândire rapidă. “Îmi fac griji pentru o serie întreagă de diverse scenarii pandemice. Dar cred că cei care ar putea fi creați de om sunt, probabil, cea mai mare amenințare pe care am putea-o avea din partea biologiei în acest secol”, a declarat ea.

În calitate de conducător asociat al echipei de biosecuritate de la Future of Humanity Institute (Institutul Viitorului Umanității) de la Universitatea Oxford din Regatul Unit, Nelson cercetează problemele de biosecuritate cu care se confruntă umanitatea, precum noi boli infecțioase, pandemii și arme biologice.

Ea recunoaște că un agent patogen conceput special pentru a fi cât se poate de contagios și mortal ar putea fi mult mai dăunător decât un agent patogen natural, eliminând o mare parte din populația globului în timp limitat. “Natura este uimitoare când vine vorba de agenți patogeni creați prin selecție naturală. Și este îngrozitor când o face. Dar nu are acest tip de intenție directă.”, a explicat Nelson. “Preocuparea mea ar fi ce anume s-ar putea face dacă ai avea un actor rău care ar încerca intenționat să creeze un agent patogen care să aibă un impact cât mai negativ posibil, să fie cât mai contagios și cât mai letal.”

[FHI, Institutul pentru Viitorul Umanității este un centru de cercetare interdisciplinar de la Universitatea din Oxford, dedicat problemelor referitoare la umanitate și la viitorul acesteia. A fost fondat în 2005, ca parte a Facultății de Filozofie și a Școlii Oxford Martin.

Condusă de profesorul de filozofie Nick Bostrom, directorul fondator, echipa sa de cercetare include pe futuristul Anders Sandberg, inginerul Kim Eric Drexler, economistul Robin Hanson și Toby Ord, fondatorul Giving What We Can (GWWC) – o organizație legată de altruismul eficient ai cărei membri se angajează să doneze 10% din venitul lor unor organizații de caritate eficiente.

A fost fondată la Universitatea din Oxford, în 2009, de cercetătorul de etică Toby Ord. Academicienii de la FHI folosesc instrumentele matematicii, filozofiei și științelor sociale pentru a pune în discuție problemele mari ale umanității și perspectivele sale. Scopul Institutului este de a direcționa cercetarea spre binele umanității pe termen lung.]

Dar, în ciuda panicii care s-ar putea crea – mai ales în lumea noastră afectată în prezent de pandemie – ea crede că probabilitatea ca acest lucru să apară este slabă. De menționat, de asemenea, că toate dovezile indică faptul că virusul COVID-19 nu a fost creat într-un laborator.

În timp ce progresele științifice și tehnologice coboară constant pragul la care oamenii pot face acest lucru, “asta înseamnă, de asemenea, că posibilitatățile sau capacitățile noastre de a face ceva în această privință cresc treptat “, a declarat ea. “Acest lucru îmi dă un sentiment de speranță, pentru că dacă am putea efectiv să ridicăm nivelul capacităților noastre, acest risc ar putea înclina în favoarea noastră.” Totuși, amploarea potențialei amenințări menține atenția cercetătorilor asupra acestui risc.

De la schimbările climatice la Inteligența Artificială (AI)

Schimbările climatice sunt una dintre cele mai mari probleme cu care s-a confruntat vreodată omenirea, cu consecințe din ce în ce mai severe pentru umanitate, precum catastrofele naturale care se înmulțesc, nivelul mării care crește și ecosistemele care se prăbușesc.

Un tur al amenințărilor la supraviețuirea umanității, cu greu poate exclude schimbările climatice, un fenomen care determină deja declinul și dispariția mai multor specii de pe planetă. Ar putea arunca umanitatea spre aceeași soartă?

Ceea ce poate însoți schimbările climatice – nesiguranța alimentară, deficitul de apă și evenimentele meteorologice extreme – este menit să amenințe tot mai mult supraviețuirea umanității, la scară regională. Dar, privind spre viitor, schimbările climatice sunt, de asemenea, ceea ce Luke Kemp a descris drept „multiplicator de risc existențial” la scară globală, ceea ce înseamnă că amplifică alte amenințări pentru supraviețuirea umanității.

“Se pare că toate relațiile vor fi predispuse atât la conflicte, cât și la schimbări politice, ceea ce va face ca lumea să fie un loc mult mai periculos pentru a exista.” Imaginează-ți: deficitul alimentar sau de apă intensificând tensiunile internaționale și declanșând războaie nucleare cu fatalități potențiale enorme pentru omenire.

Acest mod de a gândi despre extincție evidențiază interconectarea riscurilor existențiale. Așa cum a menționat Kemp mai înainte, este puțin probabil ca un eveniment de extincție în masă să rezulte dintr-o singură calamitate precum un război nuclear sau o pandemie. Mai degrabă, istoria ne arată că majoritatea colapsurilor civilizaționale sunt determinate de mai mulți factori întrețesuți. Și extincția, așa cum ne-o imaginăm în mod obișnuit – anihilarea rapidă a tot ce există pe Pământ – este doar un mod în care s-ar putea desfășura lucrurile.

Un eveniment catastrofal ar putea lăsa pe Pământ doar câteva sute sau mii de supraviețuitori, ceea ce ar pune în discuțe viabilitatea umanității ca specie. Alternativ, un colaps ar putea nimici doar un segment al omenirii, dar, în consecință, ar putea să declanșeze nesiguranța și conflictul global, ar putea reduce rezistența noastră la alte amenințări, punând în mișcare un declin mai gradual. “Nu vorbim despre o singură idee despre cum ar arăta o extincție sau despre cum s-ar desfășura. Lucrurile sunt mai nuanțate de atât.”, a explicat Kemp.

În acest sens, există și o altă perspectivă din care pot fi privite lucrurile: un risc existențial pentru umanitate nu trebuie neapărat să ne amenințe supraviețuirea pentru a fi luat în calcul. Un risc ar putea fi unul care să reducă potențialul nostru ca specie – indiferent dacă aceasta este capacitatea noastră de a deveni o rasă care călătorește în spațiu sau de a atinge un anumit nivel de dominație tehnologică.

„Într-un fel, acest lucru reprezintă aproape o amenințare la adresa existenței noastre”, a afirmat Nelson. Cu alte cuvinte, spulberă ideea noastră despre scopul umanității – despre care unii ar putea argumenta, că este acela de a progresa. Un risc proeminent care se încadrează în această categorie este inteligența artificială: cercetătorii filosofează despre faptul că roboții inteligenți, dezlănțuiți neintenționat asupra lumii, ar putea impune o supraveghere pe scară largă asupra oamenilor sau ne pot depăși fizic și mental. Acest lucru ne-ar uzurpa dominația pe planetă și, pentru mulți, ar putea modifica fundamental ideea a ceea ce înseamnă să fii om.

Omenirea însăși?

Oricât de extinse sunt aceste riscuri, toate au un lucru în comun: oamenii joacă un rol esențial în determinarea gravității acestor riscuri. Ce se întâmplă dacă oamenii înșiși sunt cele mai mari riscuri ale propriei extincții?

Asupra acestui risc se concentrează cercetările lui Sabin Roman. Sabin Roman este cercetător asociat la Centrul pentru Studiul Riscului Existențial, Universitatea din Cambridge. Lucrează la modelarea pe termen lung a evoluției societății, analizând mecanismele de feedback emergente între factorii demografici, de mediu, economici și tehnologici.

În calitate de cercetător asociat la Centrul pentru Studiul Riscului Existențial, modelează evoluția și colapsul societății, analizând civilizațiile din trecut, inclusiv Imperiul Roman și Insula Paștelui. Din perspectiva lui Sabin Roman, majoritatea riscurilor existențiale sunt „autocreate”, înrădăcinate în societăți și în sistemele pe care le produc.

În opinia sa, atracția umanității față de creșterea economică continuă duce la exploatare, distrugere planetară și conflict. În mod ironic, asta nu face decât să crească unele dintre cele mai mari amenințări cu care ne confruntăm astăzi și vulnerabilitatea noastră la acestea. “Depinde, un pic prea mult, de creșterea economică perpetuă. Dacă am încerca să optimizăm altceva, ar fi bine!” a declarat el.

Sabin Roman asociază civilizația cu un șir de joc de domino, în care riscul nu este atât de mare până când începe prăbușirea în cascadă, un efect de domino sau o reacție în lanț, un efect cumulativ produs atunci când un eveniment declanșează un lanț de evenimente similare – este vulnerabilitatea la această amenințare. “Șirul de joc de domino este foarte vulnerabil la orice perturbare”, a spus Roman.

“Dacă efectiv vrem să schimbăm ceva, există, în mod realist vorbind, un impact foarte mic pe care îl putem avea asupra factorilor externi. Mai mult, funcționarea noastră internă ca societate este aceea care poate produce schimbarea.”

Kemp mai spune: „Când oamenii mă întreabă: „Care este cel mai mare risc existențial cu care se confruntă omenirea?” Sunt tentat să dau o veste proastă ca răspuns: cooperarea internațională [slabă] .”

Așa suprarealist cum poate părea, iată de ce studierea potențialului de dispariție a umanității este o preocupare pragmatică: poate lămuri rolul omenirii în accelerarea amenințării și în potențialul său de a o reduce.

Cassidy Nelson consideră că importanța acestei provocări înseamnă că ar trebui să amplificăm cercetările privind amenințările existențiale. “Avem nevoie de mai multe persoane care lucrează în domeniu și de mai multe instituții cu mai multe resurse pentru a face acest lucru.”

Deci, viziunea din filmul apocaliptic este cea la care s-ar putea aștepta umanitatea? Nu avem predicții exacte sau răspunsuri simple despre soarta noastră, aici, pe Pământ. Dar privind în urmă la societățile prăbușite, un lucru de care Sabin Roman este sigur este acela că oamenii nu au fost niciodată mai bine înzestrați tehnologic pentru a se proteja. „Ceea ce este diferit la noi este faptul că putem, practic, învăța din toate lecțiile trecutului”, a afirmat Roman. „Oportunitatea de a învăța este enormă”.

© CCC

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.