Citate de Hermann Broch

M-am născut la Constanța, într-o casă de pe strada Mării, și prezența mării a avut o influență deosebit de puternică asupra copilăriei mele. Despărțirea de mare, din cauza refugiului, a fost un șoc care a lăsat urme adânci. M-a urmărit nostalgia mării, dorul de mare mi-a îndurerat copilăria. Pânza de păianjen - în mare măsură autobiografică - e plină de ecourile mării, de amărăciunea acelei despărțiri. Chiar mai târziu, în fața ei, cântam marea copilăriei mele. Bunicul meu, ceasornicar, era pasionat de descoperirile care se făceau la Constanța cu prilejul săpăturilor și mi-a transmis dragostea lui pentru cioburi, ulcele, sticluțe, figurine și tot felul de obiecte din antichitate, pe care le căuta și le strângea. Tare aș fi vrut să mă joc cu ele, dar n-aveam voie decât să le mângâi sub privirea lui aspră.

Cel care urăște e un om care ține în mână o lupă, iar când urăște pe cineva, cunoaște exact suprafața corpului acelei persoane, de la tălpile picioarelor până la fiecare fir de păr de pe capul celui pe care îl urăște. © CCC

Marea este considerata cel mai mare muzeu din lume. © CCC

O sa ma-ntrebi ce efect mi-a facut marea, pe care-o vad pentru-ntaia oara? Efectul unei nemarginiri pururea miscate... caci ea e schimbatoare la culoare si in miscari, de unde unii autori o si compara cu femeia... privirea marii linisteste, mai ales sufletele furtunoase.

Marea unește regiunile pe care le separă. © CCC

Cei care trăiesc lângă mare cu greu își pot forma un singur gând din care marea să nu facă parte. © CCC

Soarele-i sub mare, zori misterioși, Luminează pădurea de corali abisinieni Ce leagănă, în adâncul apelor sale calde, Fiara înflorită și flora însuflețită.   Și tot ce sarea sau iodul colorează, Mușchi, alge păroase, anemone, arici de mare, Acoperă cu violet închis, în desene somptuoase, Fundalul vermiculat al palidului madrepor.   Din carapacea lui splendid smălțuită, Un pește mare planează printre ramuri; În umbra transparentă, nepăsător plutește;   Și, deodată, cu o lovitură a aripioarei sale-nflăcărate, Face să străbată, prin cristalul întunecat, nemișcat și albastru, O undă tremurândă de aur, sidef și smarald. (Reciful de corali, volumul Trofeele) © CCC

Ca şi când Marea-ar trebui să se despartă Şi să se ivească-o altă Mare, Iar din aceea – încă una – care Ar face din toate trei doar o părere,- o fluturare –   O succesiune de mări – De ţărm nevizitate – Ele însele hotar de mări – Eternitate – toate –   (traducere de Petru Dimofte)

...marea e o prezență vie și o prezență de vis. Mișcarea ei necontenită, valurile care se izbeau cu disperare de stânci și toate acele schimbări de culoare, de la verdele jadului la albastru de cobalt, nisipul, aur încins, diminețile triumfătoare de la Mamaia, Cazinoul și în centru statuia lui Ovidiu, iar la câțiva pași, pe strada Traian, dugheana bunicului, ticsită de ulcele de lut ars, opaițe, amfore, sticluțe irizate, figurine ciobite, descoperite în săpăturile străvechiului Tomis, totul era făcut să încânte, să neliniștească, să tulbure, să șlefuiască sufletul unui copil.

Dacă cineva caută doar informații, ar trebui să-l întrebe pe omul care urăște, dar dacă dorește să știe ce este cu adevărat, mai bine îl întreabă pe cel care iubește. © CCC

Mii şi mii de valuri vin din larg mereu Pân-ajunge marea de adapă malul; – Nu-ntreba nisipul cine poartă valul Că ar fi în stare să-ţi răspundă: – Eu! (Un gând)

Încetul cu încetul, femeile se răreau și, în timp ce orașul însuși adormea, se auzea marea sforăind în apropiere, la capătul aleii înguste și, din când în când, pufnea, asemenea cuiva care se întoarce de pe o parte pe alta în somn. (Familia Malavoglia) © CCC

Mâhnită-i toată carnea, iar cărţile, citite. Să fug! să fug aiurea! Sunt păsări fericite Să zboare între ceruri şi spume neperechi! Nimic, nici oglindite-n priviri grădini prea-vechi în calea unei inimi care închină mării O, nopţi! nici ocrotite, de răul călimării, Foi, goale,-n clar de lampă, de către propriul alb Nici tânăra femeie, la sân cu prunc rozalb. Tot am să plec! Fregată,-n tresalt de mari pavoaze, Sus ancora spre darnici atoli şi blânde oaze!   Un greu Plictis, în care speranţe crude gem, Mai crede-n bun-rămasul batistelor, suprem! Şi, ispitind furtuna, înaltele catarge Sunt, poate, dintre-acelea ce vântul le va sparge Fără catarge, fără, pierduţi la antipozi... Dar, inimă, ascultă-i cum cântă, pe matrozi! (Briză marină) Traducere: Şerban Foarţă

Lumea a trecut întotdeauna prin perioade de nebunie pentru a avansa puțin pe drumul spre rațiune. © CCC

Nici marea nu are țară și este a tuturor celor care o ascultă, aici și acolo unde soarele se naște și moare. (Familia Malavoglia) © CCC

Dacă vrei să mergi pe mare, fără niciun risc de a te răsturna, atunci nu-ți cumpăra o barcă, ci o insulă. (Fanny) © CCC

Fără vise, marea e o întindere incoloră. (Țara promisă) © CCC

Doar marea murmura povestea obișnuită, acolo, jos, în mijlocul stâncilor faraglioni, pentru că nici marea nu are țară, și este a tuturor celor care o ascultă, aici și acolo unde soarele se naște și moare. Într-adevăr, în Aci Trezza are propriul său mod de a murmura și îl poți recunoaște imediat după clipocitul pe care îl face printre acele stânci de care valurile se sparg și sună ca vocea unui prieten. (Familia Malavoglia) © CCC

Valul este dorul marii de a saruta tarmul.

Marea e la fel de adâncă în linişte ca şi în furtună. (Predici) © CCC