Un univers ciudat
Nu se poate pune la îndoială faptul că universul este ciudat. Dacă privești afară, vei vedea tot felul de ciudățenii ale florei și faunei, care se reproduc singure, aflate pe o minge albastră de rocă semitopită acoperită de o coajă subțire și dură și de o peliculă subțire de gaze. Cu toate acestea, propria noastră planetă reprezintă o mică parte din fenomenele ciudate care pot sta ascunse în cosmos, iar în fiecare zi astronomii oferă noi surprize cu unele dintre cele mai ciudate obiecte din spațiu.
Semnale radio misterioase, rafale radio rapide (FRB)
O animație arată apariția aleatorie a rafalelor radio rapide (FRB) pe cer. Astronomii au descoperit recent 13 dintre semnalele misterioase, inclusiv unul care s-a repetat din aceeași loc timp de câteva luni. Click pe imagine.
Din 2007, cercetătorii au primit semnale radio ultraputernice, ultraluminoase, care durează doar câteva milisecunde. Aceste flash-uri enigmatice au fost numite rafale radio rapide (FRB) și par să vină de la miliarde de ani lumină distanță (nu sunt extratereștri, nu sunt niciodată extratereștri). Recent, oamenii de știință au reușit să surprindă un FRB care se repetă, care a fulgerat de șase ori la rând, al doilea astfel de semnal văzut vreodată și unul care i-ar putea ajuta să dezlege acest mister.
“Paste” nucleare cosmice
Cea mai puternică substanță din univers se formează din resturile unei stele moarte. Conform simulărilor, protonii și neutronii din coaja încrețită a unei stele pot fi supuși unei presiuni gravitaționale nebunești, care îi presează în “fire” încâlcite de material asemănătoare linguinelor, încât s-ar rupe – dar numai dacă li se aplică de 10 miliarde de ori forța necesară pentru a sparge oțelul.
Planeta pitică Haumea cu inele
Planeta pitică Haumea, care orbitează în Centura Kuiper, dincolo de Neptun, este deja neobișnuită. Are o formă alungită ciudată, două luni și o zi care durează doar 4 ore, ceea ce îl face obiectul de mari dimensiuni cu cea mai rapidă rotație din sistemul solar. Dar în 2017, Haumea a devenit și mai ciudată când astronomii au văzut-o trecând prin fața unei stele și au observat inele extrem de subțiri care orbitează în jurul ei, probabil rezultatul unei coliziuni petrecute cândva în trecutul îndepărtat.
O lună cu lună
Ce este mai bun decât o lună? O lună care orbitează în jurul altei luni, pe care internetul a numit-o luna lunii (moonmoon). Cunoscute și sub denumirea de submoons (subluni), moonitos, grandmoons, moonettes și moooons, moonmoons, aceste luni sunt încă doar teoretice, dar calculele recente sugerează că nu este nimic imposibil în ceea ce privește formarea lor. Poate că astronomii vor descoperi într-o zi una.
Galaxie fără materie întunecată?
Materia întunecată – substanța necunoscută care cuprinde 85% din toată materia din univers – este ciudată. Dar cercetătorii sunt cel puțin siguri de un lucru: materia întunecată este peste tot. Așa că membrii echipei au fost uimiți când au dat peste o galaxie ciudată pe care au văzut-o în martie 2018, care părea să nu conțină aproape deloc materie întunecată. Lucrările ulterioare au sugerat că ciudățenia celestă conținea de fapt materie întunecată, deși descoperirea i-a făcut să creadă în mod paradoxal într-o teorie alternativă care presupune că materia întunecată nu există deloc.
Cea mai bizară stea, steaua lui Tabby
Ilustrația artistului cu steaua lui Tabby 2852
Când astronomul Tabetha Boyajian de la Universitatea de Stat din Louisiana și colegii ei au văzut pentru prima dată steaua cunoscută sub numele de KIC 846285, au rămas uluiți. Denumită Steaua lui Tabby, obiectul scădea în luminozitate la intervale neregulate și pentru perioade ciudate de timp, uneori cu până la 22 %. Au fost invocate diverse teorii, inclusiv posibilitatea unei megastructuri extraterestre, dar în prezent, majoritatea cercetătorilor cred că steaua este înconjurată de un inel anormal de praf care cauzează întunecarea.
Hyperion hiperelectric, luna planetei Saturn
Imaginea planetei Saturn de pe nava spațială Cassini de la NASA
Titlul de cea mai ciudată lună din sistemul solar s-ar putea atribui multor obiecte cerești — Io, cel prea vulcanic, al lui Jupiter, Triton, gheizerul lui Neptun. Dar una dintre cele mai ciudate înfățișări o are luna lui Saturn, Hyperion, o rocă neregulată asemănătoare pietrei ponce, marcată de numeroase cratere. Nava spațială Cassini de la NASA, care a vizitat sistemul Saturn între 2004 și 2017, a constatat, de asemenea, că Hyperion era încărcat cu un „fascicul de particule” de electricitate statică care curgea în spațiu.
Un neutrin călăuzitor
Ilustrația unui artist arată gaura neagră supermasivă din centrul unei galaxii blazar care își emite fluxul de particule energetice către Pământ.
Singurul neutrin, de înaltă energie, care a lovit Pământul pe 22 septembrie 2017, nu a fost, în sine, atât de extraordinar. Fizicienii de la Observatorul de neutrini IceCube din Antarctica văd neutrini cu niveluri similare de energie cel puțin o dată pe lună. Dar acesta a fost special pentru că a fost primul care a sosit cu suficiente informații despre originea sa pentru ca astronomii să îndrepte telescoapele în direcția din care venea. Ei și-au dat seama că a fost lansat spre Pământ cu 4 miliarde de ani în urmă de un blazar aprins, o gaură neagră supermasivă în centrul unei galaxii care consumase materialul din jur.
Un blazar (din engleză: blazing quasi-stellar radiosource, care se poate traduce prin „sursă radio strălucitoare cvasistelară”) este o sursă de energie foarte compactă, de tipul unui quasar, asociat cu o gaură neagră în centrul unei galaxii. Blazarii sunt unele dintre cele mai violente fenomene din Univers, și reprezintă o temă importantă în astronomia extragalactică.
Galaxie fosilă vie
DGSAT I (stânga) este o galaxie ultra-difuză care nu are multe stele ca galaxiile spirale normale (dreapta)
DGSAT I este o galaxie ultradifuză (UDG), ceea ce înseamnă că este la fel de mare ca o galaxie precum Calea Lactee, dar stelele sale sunt atât de rar dispersate încât este aproape invizibilă. Dar când oamenii de știință au văzut fantomatica DGSAT 1 în 2016, au observat că stătea singură, destul de diferit de alte UDG-uri, care se găsesc de obicei în grupuri. Caracteristicile sale sugerează că obiectul difuz s-a format într-o epocă foarte diferită din univers, la doar 1 miliard de ani după Big Bang, făcând din DGSAT 1 o fosilă vie.
Imaginea unui dublu Quasar
Obiectele masive curbează lumina, suficient încât să poată distorsiona imaginea obiectelor din spatele lor. Când cercetătorii au folosit telescopul spațial Hubble pentru a identifica un quasar din universul timpuriu, l-au folosit pentru a estima rata de expansiune a universului și au descoperit că acesta se extinde mai rapid astăzi decât înainte – o constatare care nu este în concordanță cu alte măsurători. Acum, fizicienii trebuie să-și dea seama dacă teoriile lor sunt greșite sau dacă se întâmplă ceva ciudat.
Flux în infraroșu în spațiu
Stea neutronică ce emite unde radio. Click pe imagine
Stelele neutronice sunt obiecte extrem de dense, formate după moartea unei stele obișnuite. În mod normal, ele emit unde radio sau radiații de energie înaltă, cum ar fi razele X, dar în septembrie 2018, astronomii au descoperit un flux lung de lumină infraroșie provenind de la o stea neutronică aflată la 800 de ani lumină de Pământ – ceva neobservat până acum. Cercetătorii au presupus că un disc de praf care înconjoară steaua neutronică ar putea genera semnalul, dar explicația finală nu a fost încă găsită.
Pitică hoinară cu aurore
Pitică brună cu aurore
Prin galaxie plutesc și pitice hoinare, stele de masă medie aflate în ultima fază a evoluției, care au fost aruncate departe de steaua lor mamă de forțele gravitaționale. O particularitate specială a acestei clase este cunoscută sub numele de SIMP J01365663+0933473, un obiect de dimensiunea unei planete aflat la 200 de ani lumină distanță și al cărui câmp magnetic este de peste 200 de ori mai puternic decât cel al lui Jupiter. Acesta este suficient de puternic pentru a genera aurore intermitente în atmosfera sa, care pot fi văzute cu radiotelescoape.
Obiectul interstelar Oumuamua
Oumuamua, obiect interstelar care trece prin Sistemul Solar
Pe 19 octombrie 2017, astronomul Dr. Robert Weryk a observat un obiect în Sistemul Solar în timp ce folosea telescopul Pan-STARRS la Observatorul Haleakalā, Hawaii. Denumit „Oumuamua” ceea ce în hawaiană înseamnă cercetaș, este un obiect extrem de alungit, posibil până la un kilometru lungime, dar având nu mai mult de 167 de metri lățime.
În 2017, un obiect bizar în formă de trabuc, numit „Oumuamua”, a trecut prin sistemul nostru solar. A fost prima dată când astronomii au văzut un obiect interstelar trecând prin sistemul nostru solar, adică ceva care își are originea într-un alt sistem stelar. Proprietățile lui Oumuamua, cel puțin cele care s-au putut observa, erau cu mult în afara normei pentru ceea ce arată majoritatea asteroizilor și cometelor: era neobișnuit de reflectorizant, avea o formă foarte ciudată (cu o axă lungă și una subțire) și poate cel mai bizar lucru, a accelerat în mod nefiresc când a plecat. Cercetătorii au făcut calcule pentru a vedea dacă Oumuamua era suficient de mare pentru a stoca suficient hidrogen captat și dacă acest lucru ar putea explica accelerația sa particulară. Într-adevăr, rezultatele obținute le-au confirmat teoria.
Desigur, combinația de mai multe trăsături ciudate a stârnit o dezbatere în rândul astronomilor care se întrebau dacă Oumuamua ar fi putut fi sau nu realizat artificial – poate o navă spațială ușoară construită de o civilizație extraterestră – sau consecința unui fenomen natural despre care oamenii de știință nu știu că există.
Dar, potrivit unei noi lucrări publicate în revista Nature, unii astronomi cred că răspunsul este mai puțin interesant decât extratereștrii: „Oumuamua ar fi putut fi o bucată de resturi dintr-o cometă bogată în apă, plină de hidrogen captat. Acel hidrogen a început să se evacueze când s-a apropiat de soare, ceea ce explică accelerația obiectului.
© CCC