Cele mai strălucite minți ale lumii (2)

Genii creative, minți luminate

Sec. XIX – Charles Darwin (Anglia), 1809 – 1882

Thomas Edison (SUA), 1847 – 1931

Alexander Graham Bell (Scoția, Marea Britanie), 1847 – 1922

Nikola Tesla (Croația), 1856 – 1943

Marie Curie (Polonia), 1867 – 1934

Henrietta Swan Leavitt (SUA), 1868 – 1921

Mahatma Gandhi (India), 1869 – 1948

Albert Einstein (Germania), 1879 – 1955

Charles Darwin (Anglia), 12 febr. 1809 – 19 apr. 1882, naturalist, paleontolog, geolog, biolog

Charles Darwin și fiul său, William, în 1842.

Fondatorul teoriei referitoare la evoluția speciilor, teoria evoluționistă.

Teoria lui Darwin despre evoluția bazată pe selecția naturală a devenit temelia studiilor evoluționiste moderne.

Darwin a șocat inițial societatea religioasă victoriană, sugerând că animalele și oamenii împart aceiași strămoși. Cu toate acestea, biologia sa atee a atras o nouă categorie de savanți profesioniști și, până la moartea sa, viziunea evoluționistă se răspândise deja în știință, literatură și politică.

Darwin și-a formulat teoria îndrăzneață într-un cadru neoficial, între 1837 și 1839, la întoarcerea dintr-o călătorie în jurul lumii, la bordul navei HMS Beagle, însă abia două decenii mai târziu avea să își exprime public teoriile în Originea speciilor, 1859 (titlul complet, Originea speciilor prin selecție naturală sau păstrarea raselor favorizate în lupta pentru existență, On the Origin of Species by Means of Natural Selection, Or the Preservation of Favoured Races in the Struggle for Life) carte care a influențat profund societatea și gândirea occidentală modernă.

Conform The Guardian, este una dintre cele mai importante zece cărți care au influențat lumea. De asemenea, după aprecierea criticului Martin Seymour-Smith, se situează în lista celor mai influente 100 cărți din istoria omenirii.

Această lucrare este considerată textul fondator al teoriei evoluției. În această carte, Darwin prezintă teoria științifică a evoluției speciilor vii pornind de la alte specii, în general dispărute, prin intermediul selecției naturale. Darwin prezintă o serie de dovezi care arată că speciile nu au fost create independent și nu sunt imuabile.

În epocă, au fost propuse diverse idei din teoria evoluției pentru a explica noile descoperiri din biologie. A existat un sprijin tot mai mare pentru astfel de idei în rândul dizidenților anatomiști și al publicului larg, dar în prima jumătate a secolului al XIX-lea, comunitatea științifică engleză era strâns legată de Biserica Angliei. Știința făcea parte din teologia naturală și atunci nu era independentă de dogmele creștine.

Ideile despre transmutarea speciilor au fost controversate, în conflict cu convingerile că speciile sunt imuabile și fac parte dintr-o ierarhie concepută de Dumnezeu și că oamenii erau unici, fără legătură cu alte animale. Implicațiile politice și teologice au fost intens dezbătute, dar transmutarea nu era acceptată de publicul științific la momentul publicării „Originii speciilor”.

În timpul „eclipsei darwinismului” din anii 1880 – 1930, alte mecanisme de evoluție au fost aduse în prim-plan. Odată cu dezvoltarea sintezei evolutive în anii 1930 și 1940, concepția darwinistă a adaptării evolutive prin selecția naturală a devenit centrală pentru teoria evoluției moderne. Acesta este acum principiul unificator al științelor vieții.

Baza materialului pentru cartea Originea speciilor a fost adunată în călătoria efectuată în jurul lumii pe vasul „Beagle” între 27 decembrie 1831, când corabia, încărcată până la refuz, a ridicat ancora din Golful Plymouth și 2 octombrie 1836, când s-a întors, după aprope 5 ani, din nou în Anglia.

După sosirea din expediția în jurul lumii, întreaga energie a lui Charles Darwin s-a concentrat asupra strângerii materialului necesar lămuririi problemei originii speciilor.

Din observațiile sale asupra Insulelor Galapagos, Charles Darwin a dezvoltat teoria evoluției prin care schimbările speciilor sunt determinate, în timp, de selecția naturală și sexuală. S-a luptat pe plan intern pentru această idee, publicând, în cele din urmă, „Originea speciilor”, la 20 de ani de la întoarcerea din călătoria sa. Lucrarea a făcut obiectul a 6 ediții în limba engleză, în timpul vieții lui Charles Darwin, între 1859 și 1872 și a devenit rapid subiectul a numeroase traduceri.

Activitatea sa asupra evoluției speciilor vii a revoluționat biologia odată cu această lucrare. Faimos în cadrul comunității științifice din vremea sa pentru activitatea de teren și cercetările sale în geologie, a adoptat ipoteza prezentată cu 50 de ani mai devreme de naturalistul francez Jean-Baptiste de Lamarck, potrivit căreia toate speciile vii au evoluat de-a lungul timpului de la un singur sau de la câțiva strămoși comuni și a susținut, împreună cu naturalistul englez Alfred Wallace că această evoluție s-a datorat procesului cunoscut sub numele de „selecție naturală”.

Darwin a văzut teoria evoluției acceptată de comunitatea științifică și publicul larg în timpul vieții sale, în timp ce teoria sa despre selecția naturală a trebuit să aștepte până în anii 1930 pentru a fi considerată, în general, ca explicația esențială a procesului evolutiv.  În secolul XXI, ea a format într-adevăr baza teoriei moderne a evoluției. În formă modificată, descoperirea științifică a lui Darwin rămâne temelia biologiei, pentru că explică într-o manieră logică și unificată diversitatea vieții.

Interesul lui Darwin pentru istoria naturală a apărut atunci când a început să studieze medicina la Universitatea din Edinburgh, apoi teologia, la Cambridge. Călătoria sa de cinci ani la bordul vasului Beagle l-a consacrat inițial ca pe un geolog ale cărui observații și teorii susțineau teoriile actualiste ale geologului englez Charles Lyell, care populariza ideea uniformitarianismului sau actualismului, conform căreia Pământul a fost format de niște forțe cu acțiune lentă, care există și astăzi.

[Uniformitarismul sau actualismul: unul dintre principiile de bază ale geologiei moderne. El postulează că procesele desfășurate în trecutul îndepărtat se desfășoară și astăzi. Adagiul „prezentul este cheia trecutului” rezumă această metodă. Acest principiu se opune catastrofismului conform căruia  caracteristicile suprafeței pământului au apărut brusc în trecut din procese radical diferite de cele au loc astăzi.]

Publicarea jurnalului său de călătorie l-a făcut celebru. Intrigat de distribuția geografică a vieții sălbatice și a fosilelor din care a colectat exemplare în timpul călătoriei sale, a studiat transformarea speciilor și și-a conceput teoria selecției naturale în 1838. A fost puternic influențat de teoriile naturalistului francez Georges-Louis Leclerc de Buffon.

După ce a constatat că alți naturaliști au fost calificați ca eretici pentru că au avansat idei similare, și-a împărtășit ideile doar prietenilor săi cei mai intimi și a continuat să-și dezvolte cercetările pentru a preveni obiecțiile care, în mod inevitabil, urmau să-i fie făcute.

În 1858, antropologul englez, Alfred Russel Wallace, i-a trimis un eseu care descria o teorie similară, fapt care i-a determinat, ulterior, să-și facă cunoscute teoriile într-o prezentare comună. Cartea sa din 1859, The Origin of Species, a făcut ca evoluția din strămoși comuni să fie explicația științifică dominantă pentru diversificarea speciilor naturale.

În România, concepția evoluționistă a avut numeroși susținători printre care: Grigore Ștefănescu, Grigore Antipa, Dimitrie Voinov, Emil Racoviță, Victor Babeș, Gheorghe Marinescu, Grigore Cobălcescu ș.a.

 

Thomas Edison (SUA), 11 febr. 1847 – 18 oct. 1931, inventator și om de afaceri

Fotografie a lui Thomas Edison, făcută la National Portrait Gallery.

Considerat, în general, cel mai prolific inventator din toate timpurile, Edison a deținut, singur sau alături de colaboratorii săi, recordul mondial de 1093 invenții, fiind cunoscut ca “Magicianul din Menlo Park”, un oraș din New Jersey redenumit „Edison”, în onoarea sa, în 1954.

A avut o deficiență de auz în adolescență, ceea ce nu l-a împiedicat să devină operator de telegraf în anii 1860. Primele lui invenții au fost legate de telegraf, iar primul său brevet de invenție a fost obținut pentru mașina electromagnetică de înregistrat voturi, în 28 octombrie 1868.

Și-a început cariera în 1863, în perioada de debut a industriei telegrafului, când unica sursă de electricitate erau bateriile primitive care transmiteau curent cu voltaj scăzut. La sfârșitul vieții, în 1931, a jucat un rol esențial în declanșarea erei moderne a electricității.

A fost un autodidact, însă acest lucru nu l-a împiedicat să realizeze invenții în domeniul electricității (becul cu filament), al telefoniei, al sistemului de transmisie multiplă a telegramelor, al înregistrării mecanice a sunetului (fonograful) și al cinematografiei – kinetoscopul.

A îmbunătățit mașina de scris și a ajutat la realizarea de imagini în mișcare, inventând kinetoscopul. Multe dintre invențiile sale, precum becurile incandescente, fonograful și pistolul de tatuaj (dermograf) sunt încă folosite astăzi.

Din laboratoarele și atelierele sale au ieșit fonograful, transmițătorul cu cărbune pentru receptorul de telefon și microfon, lampa incandescentă, un generator renumit pentru eficiență, primul sistem comercial de iluminat electric și de generare a electricității, o cale ferată electrică experimentală și elementele-cheie ale aparaturii de filmare, alături de multe alte invenții.

A fost fondator al General Electric, una dintre cele mai importante companii industriale din lume, în anul 1878, când Thomas Edison a înființat compania Edison Electric Light Company.

Mai mult, a creat primul laborator de cercetare industrială din lume. În lumea industriei a introdus noțiunea de producție de serie.

Pentru meritele sale, Academia Americană de Arte și Știință i-a acordat în anul 1895 “Premiul Rumford” pentru activitatea din domeniul electricității și, în anul 1915, “Medalia Franklin” pentru contribuția sa pentru binele umanității.

 

Alexander Graham Bell (Scoția, Marea Britanie), 3 mar. 1847 – 2 aug. 1922, audiolog, om de știință, inventator și inginer, naturalizat cetățean american în 1882.

Una dintre cele mai strălucite minți ale lumii moderne.

A fost unul dintre cei mai prolifici inventatori ai vremii sale. Deși este cel mai bine cunoscut pentru inventarea telefonului, în 2002 s-a stabilit că Antonio Meucci l-a inventat cu câțiva ani înainte.

Cunoscut pentru invenția telefonului, în anul 1876 a brevetat, pentru prima dată în istorie, un dispozitiv capabil să emită și să recepționeze cuvintele rostite, telefonul. În transmițător, undele sonore loveau o diafragmă flexibilă de care era atașat un magnet permanent.

Cu toate acestea, inventatorul italian Antonio Meucci a fost recunoscut, oficial, pe 11 iunie 2002, de către Camera Reprezentanților Statelor Unite, drept adevăratul inventator al telefonului.  Începând cu 1857, acesta a inventat și dezvoltat un aparat care transmitea electric vocea umană la distanță, aparat care este numit astăzi telefon.

Mama și soția lui Alexander Bell sufereau de hipoacuzie (surditate), ceea ce l-a încurajat pe Bell să-și dedice viața învățând să vorbească cu surzii. A fost, într-adevăr, profesor de dicție la Boston University și specialist în dicție, o profesie cunoscută astăzi sub numele de fonolog sau foniatru. Tatăl, bunicul și fratele lui Bell s-au alăturat activității sale asupra dicției și corectării vorbirii.

Timp de două generații, familia sa a fost recunoscută ca o autoritate în dicție și în corectarea vorbirii, lucrarea Dicția standard (Standard Elocutionist) a lui Alexander Melville Bell având aproape 200 de ediții în limba engleză. Tânărul Bell și cei doi frați ai săi au fost instruiți să continue profesiunea familiei.

Cercetările sale despre auz și vorbire l-au determinat să construiască aparate auditive a căror încununare s-a materializat în primul brevet pentru telefon în 1876. Cu toate acestea, ulterior, Bell a considerat cea mai cunoscută invenție a sa ca o intruziune în cercetarea sa ca om de știință și chiar a refuzat să aibă un telefon în laboratorul său.

Alte invenții au marcat viața lui Alexander Graham Bell: lucrări de explorare în telecomunicații optice, hidropterul  în aeronautică. Bell este creditat cu inventarea detectorului de metale, a fotofonului (o tehnică de telefonie optică dezvoltată în anii 1880) și a hidropterului (o ambarcațiune cu aripi portante de dimensiuni relativ mici, dezvoltată în 1919).

În 1888 a devenit unul dintre membrii fondatori ai National Geographic Society.

 

Nikola Tesla (Croația), 10 iul. 1856 – 7 ian. 1943, inginer, fizician, inventator si cercetator, stabilit in SUA în 1884.

Nikola Tesla a inaugurat epoca energiei electrice și este considerat unul dintre cei mai mari oameni de știință din istoria tehnologiei.  Este de notorietate rolul său principal în dezvoltarea și adoptarea curentului alternativ pentru transmisia și distribuția energiei electrice.  A dezvoltat primii alternatori (generatoare electrice de curent alternativ) care au permis apariția rețelelor electrice de distribuție a curentului alternativ. Astfel, invențiile sale au făcut posibilă producerea și distribuirea curentului alternativ.

Invențiile și contribuțiile sale teoretice au pus bazele cunoștințelor moderne despre curentul alternativ, puterea electrică, sistemele de curent alternativ, incluzând sistemele polifazice, sistemele de distribuție a puterii și motorul de curent alternativ care au determinat cea de-a doua Revoluție Industrială.

A depus peste 700 de brevete de inventie (multe dintre acestea fiind atribuite, în mod eronat, inventatorului american Thomas Edison), în care descrie metode noi pentru realizarea “conversiei energiei”. Este, de asemenea, recunoscut ca fiind unul dintre cei mai creativi ingineri ai sfârşitului secolului XIX şi începutul secolului XX. Cu toate acestea, prefera să se autodefinească ca fiind un “descoperitor”.

A studiat în Austria și Boemia. A lucrat mai întâi în telefonie și inginerie electrică, înainte de a emigra în Statele Unite pentru a lucra cu Thomas Edison și apoi cu George Westinghouse, care a înregistrat multe dintre brevetele sale, preferând, în cele din urmă, cercetarea pe cont propriu.

Pe pământ american, la New York, marele inventator și-a creat propriul brand, Tesla Electric Company. Din păcate, laboratorul său, în care a investit foarte mult timp și mulți bani, a fost ruinat complet la 13 martie 1895, în urma unui incendiu. Rămas fără obiectele și manuscrisele distruse de flăcări, Tesla nu a reușit să-și acopere pagubele, pentru că nu avea asigurare. Ulterior, el și-a construit un nou laborator, în Colorado Springs.

A inventat bobina de inducție, utilizată și astăzi în tehnologia radio, numită bobina Tesla (cca. 1890). Sistemul său a fost utilizat de Westinghouse pentru a ilumina Expoziția Universală Columbiană din 1893.

A avut realizări în domeniul electrotehnicii, al tehnicii tensiunilor înalte și al radiotehnicii. A realizat motorul electric asincron care-i poartă numele, generatorul de frecvență înaltă (1891), sisteme de radiocomunicații, printre care stația de radioemisiune de la Colorado Springs Falls (1899-1900).

În 1891, a inventat transformatorul și a descoperit undele terestre staționare (1899-1900), dovedind că Pamântul este conducător de curent electric. A proiectat centrala electrica de la Niagara (1893).

A dezvoltat motorul de inducție, becul fluorescent și a creat curentul alternativ, a cărui siguranță a dovedit-o trecându-l prin propriul corp.

Tesla a creat primul „robot” (Tesla’s Robot Boat) controlat de la distanță (amplasând pe o barcă miniaturală primul transmițător de unde radio controlat de o telecomandă), pe care îl prezintă la Madison Square Garden din New York. Barca cu telecomandă, wireless, a denumit-o „teleautomaton”, iar brevetul invenției a fost depus în 1898.

Tesla era foarte interesat de tehnologiile moderne care se concentrau pe electricitate care a reprezentat nucleul invențiilor sale. Se știe că a reușit să pună în practică descoperirea naturii ondulatorii a electromagnetismului (teoretizată de James Maxwell în 1864), prin utilizarea frecvențelor proprii ale componentelor circuitelor electrice pentru a le maximiza eficiența.

Tesla Inc., cunoscută inițial ca Tesla Motors (din iulie 2013, când a fost fondată),  până la 1 februarie 2017, producător de mașini electrice cu sediul central în Palo Alto, California, Silicon Valley, Statele Unite, și-a luat numele de la inventatorul Nikola Tesla, cu misiunea „de a accelera tranziția globală către o schemă de energie durabilă”. Modelul Tesla Roadster folosește un motor electric conceput  de Tesla în 1882.

În 1960, numele său a fost dat unitații internaționale a inducției magnetice, Tesla (T).

A mai făcut cercetări asupra lămpii pe bază de cărbune și a energiei rezonanței electrice.

În timpul vieții, Tesla a fost renumit pentru invențiile sale, precum și pentru farsele pe care le înscena pentru a se amuza, făcând din el un arhetip al „omului de știință excentric”.

Nikola Tesla a apărut pe coperta revistei săptămânale americane TIME din 20 iulie 1931.

A fost un mare umanist care și-a stabilit ca obiectiv să ofere gratuit electricitatea în casele oamenilor și să o transmită fără fir (electricitate fără fir, wireless). Cu toate acestea, a rămas într-un relativ anonimat timp de câteva decenii de la moartea sa. Lucrările sale au cunoscut un interes reînnoit în cultura populară din anii 1990.

Din cauza lipsei fondurilor, multe dintre ideile sale au rămas nefinalizate și sunt încă cercetate de ingineri pentru posibile noi cercetări și invenții.

Nu foarte departe de centrul Belgradului, în Serbia, se află Muzeul Nikola Tesla unde sunt expuse câteva dintre obiectele sale personale precum și urna cu cenușa marelui inventator. Vizitatorii pot viziona aici chiar demonstrații care amintesc de inovațiile lui Tesla în materie de electricitate, fizică, wireless.

Muzeul Nikola Tesla

Tesla explicat în 16 minute

 

Marie Curie (Polonia), 7 nov. 1867 – 4 iul. 1934, fizician și chimist, naturalizată cetățean francez

Pionier în radiologie, Curie a fost dublu laureată a Premiului Nobel. A fost singura savantă care a primit două premii Nobel și singura dintre toți laureații care a fost recompensată în două domenii științifice distincte – fizică și chimie  (cu excepția lui Linus Pauling care a câștigat Premiul Nobel pentru Chimie și pentru Pace).

A primit Premiul Nobel pentru Fizică, în 1903, împreuna cu soțul ei, Pierre Curie, și cu Henri Becquerel pentru cercetări privind radiațiile (radioactivitatea).

A introdus în fizică termenul de radioactivitate. În onoarea soților Marie și Pierre Curie, în 1910, vechea unitate de măsură pentru radioactivitate a fost denumită Curie (simbol Ci), fiind apoi înlocuită, în 1964, cu Becquerel (Bq).

În 1903, a fost, de asemenea, prima femeie câștigătoare, împreună cu soțul ei, a Medaliei Davy pentru cercetările asupra radiului.

În 1911, Marie Curie a primit Premiul Nobel pentru Chimie, pentru cercetarile privind poloniul si radiul.

Este cunoscută pentru cercetările sale în domeniul elementelor radioactive, al radioactivității naturale și al aplicațiilor acestora în medicină. Împreună cu soțul său, fizicianul Pierre Curie, a descoperit elementele poloniu și radiu și a făcut distincție între radiațiile alfa, beta și gamma.

Marie Curie a izolat două elemente radioactive, poloniu și radiu, pentru a le studia proprietățile și utilizările potențiale. Deși era interesată în special de potențialul lor terapeutic, în cele din urmă a murit din cauza expunerii la radiații pe termen lung.

A fost soția unui laureat al Premiului Nobel, fizicianul Pierre Curie, și mama unei laureate a Premiului Nobel (Irène Joliot-Curie). Cu excepția fiicei sale Ève Curie (scriitoare), toți descendenții săi au urmat cariere științifice.

O parte dintre caietele sale folosite în cadrul experimentelor sunt păstrate la Biblioteca Națională a Franței și au fost digitalizate.

Publicația Time a considerat-o una dintre cele mai influente savante ale secolului al XX-lea.

 

Henrietta Swan Leavitt (SUA), 4 iul. 1868 – 12 dec. 1921, astronom

Renumită pentru cercetarea sa privitoare la stelele variabile (stele pulsante) a căror luminozitate  variază pe perioade mai mult sau mai puțin lungi (variabilitate stelară).

O stea variabilă este o stea la care luminozitatea variază. Majoritatea stelelor au luminozitatea aproape constantă, ca de exemplu soarele nostru, la care luminozitatea variază doar cu 0,1% într-un ciclu de 11 ani. Totuși există o clasă de stele la care luminozitatea variază semnificativ.

A descoperit relația dintre luminozitatea stelelor variabile și perioada lor de variație.

În 1893, absolventă a Radcliffe College, Leavitt a început să lucreze la Observatorul Universității Harvard, fiind angajată pe post de calculator, examinând plăcile fotografice în scopul măsurării și catalogării luminozității stelelor.

Leavitt a catalogat peste 1.500 de stele variabile în Norii lui Magellan. Ea a observat că stelele mai strălucitoare au un ciclu mai mare de variație a luminozității și a folosit această observație pentru a dezvolta o metodă de măsurare a distanței față de orice obiect din univers.

Deși meritele sale au fost puțin recunoscute în timpul vieții, descoperirea de către Leavitt a unei relații între luminozitatea anumitor stele variabile, cefeide și ritmul pulsărilor lor a permis astronomilor să măsoare distanța dintre Pământ și alte galaxii.

[O cefeidă este o stea variabilă, gigantă sau supergigantă galbenă, de 4 până la 15 ori mai masivă decât Soarele și de 100 până la de 30 000 de ori mai luminoasă, a cărei strălucire variază de la 0,1 la 2 magnitudini potrivit unei perioade bine definite, cuprinsă între 1 și 135 de zile, de unde îi provine și numele de stea variabilă. Ele au fost denumite după prototipul stelei δ din constelația Cefeu. Steaua Polară este o cefeidă (cel puțin până în 1994 de când strălucirea sa a devenit stabilă, fără să fi fost găsită vreo explicație.]

Leavitt și-a explicat astfel descoperirea: „Se poate desena cu ușurință o linie dreaptă între cele două serii de puncte corespunzătoare maximului și minimului, arătând că există o relație simplă între luminozitatea variabilelor și perioadele lor”. Această relație a fost ulterior cuantificată de chimistul și astronomul danez Ejnar Hertzsprung.

După moartea lui Leavitt, astronomul și cosmologul american, fondator al astronomiei extragalactice, Edwin Hubble, a observat cefeide în nebuloasa Andromeda și a fost capabil să determine distanța, mult mai mare decât s-a crezut, făcând din această nebuloasă o galaxie. Hubble a schimbat profund înțelegerea felului în care trebuie conceput Universul prin demonstrarea existenței altor galaxii, altele decât galaxia noastră, Calea Lactee.

 

Mahatma Gandhi (India), 2 oct. 1869 – 30 ian. 1948, lider politic și spiritual al Indiei

Mahatma Gandhi, părintele independenței Indiei și inițiatorul mișcărilor de revoltă nonviolente.

 A fost părintele independenței Indiei și inițiatorul mișcărilor de revoltă nonviolente. Este respectat la nivel internațional pentru doctrina sa care presupunea proteste pașnice pentru a determina progresul politic și social.

Important ghid spiritual al Indiei și al mișcării de independență a acestei țări. Lider al mișcării naționaliste indiene împotriva dominației britanice, este considerat părintele țării.

Numele său real era Mohandas Karamchand Gandhi, iar numele „Mahatma“, care în sanscrită înseamnă „marele suflet“, i-a fost dat de poetul indian Rabindranath Tagore. „Mahatma” a fost totuși un titlu pe care a refuzat toată viața să îl asocieze cu el însuși.

A fost un pionier și teoretician al rezistenței la opresiune prin nesupunerea civilă de masă, această teorie bazându-se pe „non-violență” care a contribuit la conducerea Indiei la independenţă. Gandhi a eliberat India de sub stăpânirea britanică prin protestul nonviolent, postind în timp ce alții luptau.

Gandhi a inspirat multe mișcări de eliberare și drepturi civile din întreaga lume. Analiza sa critică a modernității occidentale, a formelor de autoritate și opresiune (inclusiv a Statului) este o repunere în discuție a dezvoltării care a influențat mulți teoreticieni și lideri politici.

De profesie avocat, care a studiat dreptul în Marea Britanie, Gandhi a dezvoltat, în decursul acțiunilor sale pentru demnitatea umană și dreptatea socială, o metodă de neascultare civilă, non-violentă, în Africa de Sud, prin organizarea luptei comunității indiene pentru drepturile sale civice.

La întoarcerea în India, Gandhi a cerut fermierilor și muncitorilor săraci să protesteze împotriva impozitelor considerate prea mari și a discriminării suferite și a adus pe scena națională lupta împotriva legilor coloniale introduse de britanici.

Devenit liderul Congresului Național Indian, Gandhi a condus o campanie națională pentru ajutorarea săracilor, pentru eliberarea femeilor, pentru fraternitatea între comunități de religii sau etnii diferite, pentru sfârșitul intangibilității și discriminării de castă și pentru autonomia economică a națiunii, dar mai ales pentru Swaraj – independența Indiei de orice dominație străină.

Gandhi a condus Marșul sării, faimoasa opoziție la taxa pe sare.

De asemenea, a lansat un apel la mișcarea Quit India (Părăsește India), un apel pentru independența imediată a Indiei, emis de Gandhi la 8 august 1942.

A fost încarcerat de mai multe ori în Africa de Sud și India pentru activitățile sale și a petrecut, în total, șase ani în închisoare.

Hindus profund religios și adept al filozofiei indiene, Gandhi a trăit o viață simplă, organizând un ashram în care se izola singur. Își făcea și își spăla propriile haine – tradiționalul dhoti indian și șalul, din bumbac învârtit cu o roată de tors (charkha) – și a militat pentru  vegetarianism. A practicat posturi riguroase pe perioade lungi, pentru a se auto-purifica, dar și ca mijloc de protest, influență și reformă, printre altele.

[Ashram era, în India antică, un schit, într-un loc izolat, în pădure sau munte, unde, într-o mare austeritate a vieții, un înțelept trăia și căuta uniunea cu Dumnezeu în singurătate și pace interioară, departe de distracțiile și agitațiile lumii. Dacă locul era folosit pentru penitență, era folosit și pentru instruirea religioasă. Într-adevăr, același cuvânt este folosit în hinduism pentru o instituție condusă de un guru în care învățăceii, tineri și bătrâni, stau să urmeze învățăturile maestrului. În acest caz, se folosește adesea cuvântul gurukula – de la guru, (profesor) și kula, (familie, casă) – pentru a desemna locul în care trăiesc atât familia biologică a guruului, cât și grupul elevilor săi.

Termenul ashram desemnează, de asemenea, una dintre cele patru etape ale vieții religioase ale unui brahman.]

Principiile lui Gandhi erau adevărul, non-violența, vegetarianismul, simplitatea și credința.

Gandhi este recunoscut ca Părintele Națiunii în India, unde ziua sa de naștere, 2 octombrie, este sărbătoare națională. Această dată a fost, de asemenea, declarată „Ziua internațională a non-violenței” de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 2007.

Filozofia sa nonviolentă continuă să influențeze mișcările de rezistență naționale și internaționale până în zilele noastre.

 

Albert Einstein (Germania), 14 mar. 1879 – 18 apr. 1955, fizician, profesor universitar la Berlin și Princeton, naturalizat cetățean american în 1940

Nu sunt mulți oameni la fel de străluciți ca Einstein, dar se dovedește că unele regiuni globale au un coeficient mediu de inteligență (IQ) mai mare decât altele, iar oamenii de știință încep să își dea seama de ce.

Einstein avea coeficientul de inteligență 160. Coeficientul mediu de inteligență al unui om este 100, iar cel mai mare factor IQ cunoscut astăzi depășește 240.

Fiind etichetat mai „încet la minte” în clasele primare, acest lucru nu l-a împiedicat pe Einstein să aibă unele dintre cele mai mari realizări din știință.

Unul dintre cei mai străluciți oameni de știință din istorie, a elaborat teoria relativității, constând în teoria relativității restrânse și teoria relativității generale. Teoria sa despre relativitate, publicată în 1916, a bulversat legile universului care erau în general acceptate începând de la Galileo Galilei și Newton.

În 1921, a obținut Premiul Nobel pentru Fizică, pentru explicarea efectului fotoelectric.

Cele mai multe dintre contribuțiile sale în fizică sunt legate de teoria relativității restrânse (1905), care unește mecanica cu electromagnetismul, și de teoria relativității generale (1915), care extinde principiul relativității mișcării neuniforme, elaborând o nouă teorie a gravitației.

A contribuit în mare măsură la dezvoltarea mecanicii cuantice și a cosmologiei.

Contribuțiile sale includ cosmologia relativistă, teoria capilarității, probleme clasice ale mecanicii statistice cu aplicații în mecanica cuantică, explicarea mișcării browniene a moleculelor, probabilitatea tranziției atomice, teoria cuantelor pentru gazul monoatomic, proprietățile termice ale luminii (al căror studiu a condus la elaborarea teoriei fotonice), teoria radiației (ce include emisia stimulată), teoria câmpurilor unitară și geometrizarea fizicii.

Cunoscută în întreaga lume, formula lui Einstein E=mc² , cuantifică energia disponibilă a materiei, stabilind o echivalență între masa și energia unui sistem. Pe această formulă se bazează atomistica, secțiunea din fizică care studiază energia nucleară.

Departe de a fi depășit, din anumite puncte de vedere, Einstein a fost, probabil, mult prea avansat în gândire pentru vremea sa. A fost izolat de colegii săi, datorită obsesiei sale de a descoperi o teorie unificată a câmpului, o teorie universală care să adune toate forțele universului și, implicit, toate legile fizicii. În 1950, și-a prezentat teoria într-un articol publicat în revista Scientific American, dar, întrucât neglija problema misterioasei forțe tari, teoria sa era incompletă. Din păcate, nu va mai reuși să o finalizeze niciodată.

Forța tare, o componentă majoră a oricărei teorii unificate a câmpului era încă un mister total pe vremea lui Einstein. Abia în anii 1970 si 1980, oamenii de știință au început să-i descopere secretele prin intermediul teoriei quarcurilor.

Cercetarile lui Einstein continuă să le aducă fizicienilor Premii Nobel. Descoperitorii undelor gravitaționale, anticipate de Einstein, au primit un Premiu Nobel în 1993. Descoperitorii condensatelor Bose-Einstein, o noua formă de materie care se poate forma la temperaturi extrem de joase, au primit un Nobel în 1995.

Se cunosc acum mii de găuri negre. Cosmologia lui Einstein continuă să fie confirmată de sateliții de ultimă generație și numeroși fizicieni remarcabili lucrează pentru a îndeplini marele vis al lui Einstein: o “teorie a totului”.

A fost nominalizat personalitatea secolului XX și a apărut pe coperta revistei săptămânale americane TIME, fiind  prezentat drept „un mare gânditor, un imigrant care a fugit de opresiune și un idealist politic”. A fost ales dintre o sută de nume, savantul fiind în competiție cu Roosevelt și Gandhi.

În cultura populară, numele și persoana lui Einstein sunt direct legate de noțiunile de inteligență, cunoaștere și geniu.

© CCC

Cele mai strălucite minți ale lumii (3)

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.