Charles-Maurice de Talleyrand

Charles-Maurice de Talleyrand, Charles-Maurice de Talleyrand-Périgord, 2 febr. 1754 – 17 mai 1838, născut la Paris cunoscut în mod obișnuit sub numele de Talleyrand, politician și diplomat francez. A trăit 84 de ani.

În timpul Revoluției franceze a abandonat viața clericală și a trecut la o viață laică. A ocupat diferite înalte funcții de consilier, ambasador, ministru de externe, președinte al Consiliului de miniștri.

Provenind dintr-o familie catolică a marii nobilimi, suferind din cauza unui picior strâmb (varus), a fost îndrumat de familie către o carieră ecleziastică pentru a-i permite să-l succeadă pe unchiul său, Arhiepiscopul de Reims: hirotonit preot în 1779, a fost numit episcop de Autun în 1788. Talleyrand a renunțat la preoție și a părăsit breasla clericilor în timpul Revoluției pentru a duce o viață laică.

Talleyrand a ocupat poziții de putere politică în cea mai mare parte a vieții sale și în majoritatea regimurilor succesive pe care le trversa Franța la acea vreme: a fost agent general al clerului (1780), apoi deputat în Statele generale sub Vechiul Regim, președinte al Adunării Naționale și ambasador în timpul Revoluției Franceze, ministrul al Relațiilor Externe sub Directorat, Consulat, apoi sub Primul Imperiu, Președintele Guvernului provizoriu, ambasador, ministrul Afacerilor Externe și Președintele Consiliului de Miniștri sub Restaurați, ambasador sub Monarhia din Iulie. A participat la încoronările lui Ludovic al XVI-lea (1775), Napoleon I (1804) și Carol al X-lea (1825).

Talleyrand a intervenit frecvent în probleme economice și financiare, actul său cel mai faimos fiind propunerea de naționalizare a bunurilor clerului.

Cu toate acestea, faima sa provine mai ales din cariera sa diplomatică excepțională, care a culminat cu Congresul de la Viena. Om al Iluminismului, liberal convins, atât din punct de vedere politic și instituțional, cât și din punct de vedere social și economic, Talleyrand teoretiza și căuta să aplice un „echilibru european” între marile puteri.

Renumit pentru conversația, spiritul și inteligența sa, a dus o viață între Vechiul Regim și secolul al XIX-lea. Supranumit „diavolul șchiop” și descris ca un trădător cinic, plin de vicii și corupție sau dimpotrivă ca un lider pragmatic și vizionar, preocupat de armonie și rațiune, admirat sau urât de contemporanii săi, a dat naștere la numeroase studii istorice și artistice.

A servit sub mai multe regimuri, fiind o persoană controversată.

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.