Charlotte von Stein

Charlotte von Stein, pe numele original Charlotte von Schardt, 25 dec. 1742 – 6 ian. 1827, născută în Eisenach, Saxa-Weimar, scriitoare germană, prietenă intima și o influență importantă asupra lui Johann Wolfgang von Goethe. A trăit 85 de ani.

Charlotte von Stein a inspirat figurile feminine Ifigenia din Ifigenia în Taurida și Natalie din Wilhelm Meister. Ea a rămas pentru Goethe un ideal feminin de neatins și nu trebuie confundată cu calda și simpla Lotte, eroina din Suferințele tânărului Werther, care a fost inspirată de atașamentul anterior al lui Goethe față de Charlotte Buff.

Fiica cea mare a maestrului de ceremonii de la curtea din Weimar, Stein a devenit doamna de curte a ducesei Anna Amalia (1758), căsătorindu-se ulterior cu Friedrich, Freiherr von Stein (1764), aghiotant al ducelui Charles Augustus (Karl August) de Saxa-Weimar.

La sosirea lui Goethe la Weimar (1775) a început o prietenie intimă, iar Seelenbund-ul care a urmat („uniunea sufletelor”) a avut o influență considerabilă asupra vieții și operei lui Goethe; Scrisorile și poeziile lui Goethe către Stein demonstrează atașamentul lor strâns. După întoarcerea lui Goethe din Italia (1788), relațiile sale cu Christiane Vulpius, cu care s-a căsătorit mai târziu, au provocat o ruptură în aeastă prietenie. Până în 1801, însă, Stein și Goethe ajunseseră la o anumită reconciliere.

Stein a scris mai multe piese, inclusiv Rino (1776), o mică piesă umoristică despre Goethe și doamnele de la curte și tragedia în proză Dido (1792; publicată în 1867), o lucrare care conține multe aluzii la ruptura ei de Goethe.

Opere principale:

Charlotte von Stein a fost, de asemenea, o femeie de litere. Este autoarea a patru drame a căror atribuire este sigură. Opera sa a fost mult timp ignorată sau analizată doar prin prisma relației sale cu Goethe. În anul 2000, Susanne Kord a colectat și a analizat această operă.

Rino, 1776; Dido, 1794; Noul sistem de libertate sau conspirațiile împotriva iubirii (Neues Freiheitssystem oder die Verschwörungen gegen die Liebe), 1798; Cele două Emilii (Die zwey Emilien), 1800;

În 1803, Die zwey Emilien a apărut anonim, dar cu numele lui Schiller pe pagina de titlu. Cât despre Dido, cea mai cunoscută dramă a ei, a fost publicată abia după moartea sa, în 1885.

De asemenea, i se atribuie Proba (Die Probe), o dramă care s-a pierdut, precum și alte două lucrări care s-au pierdut și ele: o poveste adaptată probabil după o poveste franceză și o comedie.