Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Choerilos


Choerilos din Samos, sec. al V-lea î.e.n., poet epic grec, nativ din Samos, autor al unui poem despre cel de-al doilea război persan, Perseida.

După înfrângerea Atenei în Războiul Peloponesiac, Choerilos s-a stabilit la curtea lui Archelaus, regele Macedoniei, unde a fost asociatul lui Agaton, Melanipide și Platon poetul comic.

Singura lucrare care i se poate atribui cu siguranță este Perseida (Perseis), o istorie a luptei grecilor împotriva Persiei, al cărei punct central a fost Bătălia de la Salamina.

Importanța sa constă în faptul că a luat ca temă evenimentele naționale și contemporane în locul faptelor eroilor de altădată. Pentru această nouă abordare își cere scuze în versurile introductive, unde spune că subiectele poeziei epice fiind toate epuizate, a fost necesar să pornească pe o nouă cale.

Povestea intimității sale cu Herodot se datorează probabil faptului că l-a imitat și a recurs la istoria acestuia pentru incidentele din poemul său.

Atenienii îi dadeau un stater de aur pentru fiecare din versurile sale şi cereau ca poemul său să fie cântat în public, ca cele ale lui Homer. Perseida a avut la început un mare succes și se spune că a fost citită, împreună cu poeziile homerice, la Panathenaea (sau Panathenaia), un festival grecesc antic de mai multe zile, organizat anual în Atena, care se încheia întotdeauna pe 28 Hekatombaion, prima lună a calendarului attic, dar mai târziu criticii au inversat această judecată favorabilă.

Aristotel numește comparațiile lui Choerilos exagerate și obscure, iar alexandrinii l-au înlocuit cu Antimachus în canonul poeților epici. Fragmentele care au supraviețuit au un ton artificial.

Choerilos din Samos susținea că Thales din Milet a fost primul care a proclamat nemurirea sufletului.

Opere principale:

A scris un poem despre al doilea război medic, Perseida.

Conform unei etichete de titlu din secolul al II-lea e.n. pentru cele trei titluri ale epopeei lui Choerilos despre războiul persan, a scris Barbarica, Medica și Persica.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.